După 20 de ani
Simţi că e ceva special cu aceşti băieţi, de cum intră pe teren. E ceva în atitudinea lor, care explică dezinvoltura, clasa şi curajul pe care le arată, apoi, în joc. Sunt foarte-foarte tineri, cu caş la gură, unii nici n-au împlinit 20 de ani - dar au o siguranţă de sine şi o conştiinţă a valorii cum rar pomeneşti. Politicoşi, frumoşi, spilcuiţi, zici că sunt o clasă de premianţi, feriţi de vulgaritatea lumii în care trăiesc. Moda crestelor în cap şi a tatuajelor mâzgălite pe tot corpul nu le-a luat minţile. Dimpotrivă, arată civilitate la fiecare gest şi inteligenţă la fiecare declaraţie: o adevărată bucurie să te ştii reprezentat peste tot prin Europa de astfel de băieţi!
Să-i vezi, apoi, când începe imnul naţional... Toţi cu mâna dreaptă la inimă, cum făcea Gică Hagi, pe vremuri, cântă "Deşteaptă-te, române!" cu ochi luminoşi, ca şi când şi-ar lua un angajament. Pătrunşi de versuri, ca şi de mândria că sunt cei 11 aleşi să aducă bucurie în sufletele zecilor de mii de români care se strâng pe stadioane să-i vadă jucând şi a milioanelor care le ţin pumnii în faţa televizoarelor. Camera video trece, la imn, prin faţa fiecăruia dintre ei: e în privirea acestor copii ceva ce bate departe. Au trecut 20 de ani de când o echipă de tineret nu s-a mai calificat la un turneu final şi tot 20 de când o echipă de seniori nu a mai prins un Mondial. Generaţia lui Ianis Hagi, fiul marelui fotbalist Gigă Hagi, a bifat deja primul ţel şi ne promite că ne va reîndrăgosti de echipa naţională de fotbal. După 20 de ani, avem din nou motive să sperăm!
Profeţia lui Hagi
Au trecut ceva ani de când Gică Hagi ne "ameninţa", pentru prima oară, cu puştii de la academia lui, despre care spunea că vor cuceri fotbalul românesc şi vor forma primul "11" al Naţionalei. Unii au crezut în Gică, cei mai mulţi nu. Pentru a mă convinge dacă Gică are sau nu dreptate, mi-am întors ochii, de câţiva ani, spre Academia sa. Ce am descoperit mi s-a părut, de la bun început, incredibil: un cu totul şi cu totul alt fotbal decât cel jucat în campionatul nostru sau la echipa naţională! "Pentru echipele mele nu există meciuri acasă sau meciuri în deplasare", propovăduia Gică. Iar generaţia formată la academia care-i poartă numele chiar aşa juca: ofensiv şi curajos, indiferent de adversar sau de stadion. Cei 10 ani de la profeţia lui Hagi s-au dus. Între timp, "Viitorul Constanţa", echipa în care-i promovează pe cei mai merituoşi "absolvenţi" de la Academie, a câştigat titlul în Liga 1. Mai mult de-atât: Gică a dat, acum două săptămâni, la loturile naţionale de seniori şi tineret, nu mai puţin de 18 jucători crescuţi la Academie sau trecuţi pe la Viitorul! Nu 11, cum profeţea el, ci 18! Formată în jurul nucleului de jucători crescut de marele Gică Hagi, Naţionala de tineret a României nu avea cum să nu împrumute ADN-ul creatorului ei. Echipa a câştigat toate meciurile din deplasare în grupa de calificare la Europenele din 2019, împotriva unor echipe care ne-ar da fiori dacă le-am întâlni la nivel de seniori: Elveţia, Ţara Galilor, Bosnia-Herţegovina şi, mai ales, Portugalia, o superputere în fotbalul de tineret şi campioană europeană la seniori. Dincolo de rezultatele care ne duc la un turneu final de tineret după ani lungi de secetă, ce impresionează la tânăra generaţie "Sub 21" e jocul ei plăcut, dezinhibat, şi atitudinea serioasă a băieţilor. Nu întâmplător, în vreme ce în Liga 1 multe meciuri se joacă cu mai puţin de o mie de spectatori în tribune, Naţionala Sub 21 de ani, a lui Mirel Rădoi, a jucat ultimele sale meciuri cu recorduri de audienţă. Stadioane pline, intrate în delir, au sărbătorit calificarea României la Europeanul de Tineret! Profeţia lui Hagi s-a împlinit: generaţia în care şi-a investit toţi banii şi toată energia a ajuns la inimile suporterilor. Şi s-a mai împlinit ceva ce n-a profeţit nimeni: un sentiment de bucurie şi de mândrie că România are o veste bună pentru cei ce mai cred în destinul ei, fie el şi sportiv: echipa de fotbal sub 21 de ani.
Dulca Junior:
"O provocare de familie!"
Ianis Hagi şi Marco Dulca nici nu se născuseră în vara lui 1998, când "Generaţia de Aur", cu taţii lor, Gheorghe Hagi şi Cristian Dulca, titulari sub tricolor, juca ultimele meciuri la un Mondial pentru România. Cristian Dulca s-a lăsat imediat de fotbal, aşa că Marco l-a văzut jucând doar pe casete video vechi şi pe Internet. Format la Cluj, la grupele de copii ale Universităţii, Marco a făcut de foarte tânăr, la doar 16 ani, pasul spre fotbalul din Vest. Joacă la echipa de tineret a celor de la Swansea, în Ţara Galilor, iar asta se vede. "Îl ştiu pe Dulca de doi ani şi ceva, şi dacă era în România ziceam că cineva bagă steroizi în el de la vârsta asta. Dar ştiu cum sunt antrenamentele în Marea Britanie şi se vede cât de bine lucrează", spune selecţionerul Mirel Rădoi.
Pentru Marco, transferul în străinătate a însemnat un nou destin. "Am fost uimit de toate condiţiile pe care le avem, de felul în care se face pregătirea, de profesionalismul celor de acolo, de la bucătar până la antrenorul principal. După ce am semnat cu Swansea, parcă m-am reapucat de fotbal de la zero! Fiecare antrenament în sală, fiecare antrenament pe teren era foarte greu. Când îi vedeam pe colegii mei că ridică peste 100 de kilograme, mă gândeam că nu voi putea să fac niciodată aşa ceva. Dar, uşor-uşor, am ajuns şi eu la acel nivel". N-a fost simplu nici să plece atât de departe de casă, să schimbe mediul în plină adolescenţă. Un an, conform legii, a locuit la o familie din oraş: noroc că băiatul familiei era şi el pasionat de fotbal! Dar tot îi era dor de Cluj: mai mult decât de bunii lui prieteni, îi lipsea familia. Nu era zi să nu îi sune pe toţi cei de acasă! "Vocile lor îmi ţineau loc de ţară", spune astăzi, râzând.
Marco Dulca a tras tare de tot să ajungă la Naţionalele Sub 19 şi Sub 21 ale României. Şi n-a fost meci jucat în tricoul galben, după care să nu audă comparaţii între generaţia sa şi "Generaţia de Aur" a tatălui său."Eu zic că noi, cei născuţi în '97, '98, '99 suntem foarte talentaţi. «Generaţia de Aur» e etalonul pentru noi. Acolo vrem să ajungem cu toţii şi de aceea toţi ne dau acest exemplu, pentru că ne vor şi pe noi acolo. Tata mă tachinează mereu că nu-l voi depăşi ca fotbalist până nu voi juca la un Mondial. Mă gândesc tot mai mult la asta, a devenit deja ca o provocare de familie", spune Marco.
Primul lucru pe care l-a făcut după debutul său la Swansea a fost să pună deoparte tricoul alb, cu 43 pe spate, pentru a i-l oferi cadou tatălui său. "Îl poartă toată ziua, nu contează că merge la interviuri sau la meciurile echipei pe care o antrenează, în prezent, el e cu stema lui Swansea în piept. Când mă sună sau îl văd, glumesc şi îi zic să mai schimbe tricoul". De fapt, Marco aşteaptă ca tatăl său să schimbe tricoul alb de la Swansea, cu tricoul galben al Naţionalei de seniori, după ce el, Marco Dulca, va debuta la echipa mare a României. Din ambiţia aceasta a lui Marco Dulca, a lui Ianis Hagi şi a lui Răzvan Marin de a-şi depăşi părinţii - foşti mari fotbalişti, care au investit atâta grijă şi atâta drag în creşterea lor - s-a născut această generaţie fantastică...
Alex Paşcanu, băiatul de la ferma de căpşuni:
"Mereu am fost văzut ca «fiind altfel», dar asta m-a ambiţionat"
Dar generaţia Naţionalei de tineret nu e doar echipa copiilor de foşti mari fotbalişti. Şi nici doar echipa băieţilor crescuţi "ca afară" de Gică Hagi, la Academia de la Ovidiu. E şi echipa celor care au pornit cu greu, de jos. E şi echipa celor care au ajuns de mici în străinătate, mai mult de nevoie decât de voie, împreună cu părinţii plecaţi în căutarea unui trai mai bun. Alex Paşcanu, fundaşul "de fier" al echipei "Sub 21" a României, este unul dintre ei. O mândreţe de băiat, înalt şi bine legat, cu un bun-simţ şi o maturitate ieşite din comun.
- Alex, ai plecat de foarte mic din România, la 4-5 ani. De unde ai primele tale amintiri, jucând mingea, din Anglia sau din România?
- Din România. Eram mic şi mă şi văd bătând mingea în faţa curţii, la bunici. Chiar ţin minte că ne strângeam mulţi copii din sat acolo, la o miuţă. Mulţi ani, în vacanţele din România, m-am revăzut cu prietenii de la bunici la câte un meci de fotbal.
- În Anglia aveai prieteni cu care să te joci?
- În Anglia, locuiam cu părinţii într-o fermă de căpşuni, şi acolo vara veneau mulţi români la muncă. Ei erau prietenii mei, jucam fotbal ore întregi pe un teren de la fermă. Cei mai mulţi erau studenţi, mult mai mari decât mine, eu aveam 8-9 ani, ei 20, dar mă băteam cu ei, nu mă lăsam. Mamei îi era cam frică să mă lase la joc, dar mie îmi plăcea. Puneau ei piciorul, puneam şi eu. Cred că acolo mi-am dezvoltat agresivitatea de care e nevoie pe postul meu...
- La fotbalul profesionist cum ai ajuns?
- De când am venit în Anglia, am vrut să fac sport. M-a dat mama şi la baschet, şi la înot, dar mie mi-a plăcut mult de tot fotbalul, aşa că am rămas la o echipă din localitate. După doi ani, m-au văzut cei de la Leicester City. Am fost în probe vreo 300 de copii, din care au ales 15. Din cei 15, doar doi mai jucăm şi azi fotbal...
- Cât de greu a fost pasul acesta spre performanţă?
- Alex, cum a fost copilăria ta în Anglia? Ai simţit vreun moment că eşti tratat mai altfel, pentru că erai copil de emigranţi?
- Am simţit, cum să nu? Copiii vedeau că sunt diferit şi nu erau prea prietenoşi. Mereu am fost văzut ca fiind altfel, şi la şcoală, dar şi la fotbal, uneori, am simţit asta şi la antrenori. Dar pe mine faptul ăsta m-a ambiţionat, am tras şi mai tare ca să demonstrez că, dacă tot sunt diferit, atunci pot să fiu şi mai bun decât toţi.
- Antrenorii de la lot spun despre voi, cei care jucaţi de tineri în străinătate, că aduceţi la echipă un plus din punctul de vedere al seriozităţii. De fapt, se vede asta la cei mai mulţi jucători de la Naţionala de Tineret. De unde vine seriozitatea asta a voastră, care i-a uimit pe mulţi dintre suporteri, dincolo de rezultatele voastre?
- Eu zic că e o chestiune de educaţie. Sunt şi "anii de acasă", dar e şi educaţia de la cluburile străine. Aşa am fost învăţat de mic aici, în Leicester. Ce-şi doresc ei la academiile de fotbal e să te formeze mai întâi ca persoană. Asta mi se pare foarte important: să fii întâi de toate o persoană cu caracter şi abia mai apoi un bun fotbalist sau orice îţi doreşti tu să fii. Cred că lucrul acesta se vede la cei care venim de afară, dar şi la cei formaţi la Academia domnului Hagi, unde totul se face pe model occidental. Iar asta s-a văzut şi în campania de calificare. Chiar dacă mulţi nu ne dădeau şanse, noi ştiam că avem un grup bun şi unit şi cred că asta a făcut diferenţa: sigur că suntem mulţi jucători talentaţi, dar suntem şi băieţi de caracter!
Ambiţie, ambiţie şi ambiţie
Povestea lui Alex Paşcanu, băiatul care a învăţat fotbalul alături de "căpşunarii" români din Anglia, e doar una dintre zecile de astfel de poveşti. E plină Europa de puştani români, născuţi sau crescuţi afară, care joacă la academii de renume, precum Roma, Madrid sau Villareal. Sute de copii care, precum Alex Paşcanu, trag tare pentru a-şi scoate părinţii de la fermele sau din fabricile la care muncesc. Ambiţia lor e parte din succesul de azi al Naţionalei de tineret şi va fi, în mod sigur, parte din succesul de mâine al Naţionalei mari. O echipă care ne va aduce multe bucurii de acum înainte.
Cum e şi normal, Gică Hagi e primul care se bucură de succesele acestei generaţii, printre care se află şi fiul său, Ianis. "Băieţii ăştia s-au calificat la un turneu final dintr-o grupă grea, cu multe echipe foarte bune. Eu cred că îşi pot construi un viitor frumos şi că pot face performanţe mai mari decât ale noastre. Sunt sigur, am spus-o acum câţiva ani: băieţii ăştia vor fi o generaţie mai bună decât a noastră!".
Câteva dintre vedetele echipei de tineret
Ionuţ Radu
21 de ani, portar, Genoa (Italia)
"Este un lider, de aceea a şi ajuns căpitan de echipă. E un băiat extrem de inteligent, cu atitudine fantastică, e implicat 1.000% în tot ce face, chiar şi la antrenamente", spunea despre el Daniel Isăilă, fostul antrenor al Naţionalei de Tineret. Ionuţ a debutat cu succes în prima ligă din Italia, iar la Naţională a făcut câteva meciuri excelente, culminând cu penaltiul apărat în faţa Portugaliei, în deplasare, în minutul 90+8. A fost vândut de Inter Milano, care l-a crescut, la Genoa, pentru 8 milioane de euro, cea mai mare sumă de bani plătită vreodată pentru un portar român. Zilele trecute a avut onoarea să joace în Italia, împotriva unuia dintre idolii generaţiei sale, Cristiano Ronaldo, de la Juventus Torino.
Alexandru Paşcanu
19 ani, fundaş central, Leicester City (Anglia)
"Este un tânăr extrem de ambiţios, implicat total în ceea ce face. Îşi doreşte foarte mult să reuşească", spun antrenorii de la lot. Are cele mai bune caracterizări din partea responsabililor de la loturile de tineret şi probează asta şi la Leicester, cu care a terminat pe loc fruntaş în campionatul Sub 23 de ani, fiind numit cel mai bun jucător al Academiei pe anul 2018. Alături de Ionuţ Radu, a jucat toate minutele în campania de calificare a echipei naţionale de tineret pentru Euro 2019.
George Puşcaş
22 de ani, atacant, Palermo (Italia)
Cumpărat de Inter Milano de la Liberty Oradea, George este golgeterul echipei naţionale Sub 21. Împrumutat în Serie B, a avut o contribuţie decisivă în promovarea echipei sale în Serie A. A trecut pe la Novara, unde a marcat 9 goluri în sezonul trecut, iar acum joacă la Palermo. Jucător puternic, de mare caracter, bun vorbitor, e unul dintre responsabilii cu motivarea colegilor în vestiar. Cosmin Contra l-a chemat deja la prima reprezentativă.
Ianis Hagi
20 de ani, mijlocaş central, Viitorul (România)
Dintre toţi jucătorii de vârsta lui, Ianis Hagi a ajuns cel mai sus, la o echipă cu nume, dintr-un campionat de top al Europei. Numai că la Fiorentina nu a avut şansa să arate ce poate. Răscumpărat de tatăl său, Gică Hagi, cu banii pe care i-a luat de la Florenţa, plus "dobânda" unui procent din viitorul transfer, Ianis i-a întors încrederea, devenind unul dintre cei mai buni jucători de la Viitorul. Om de bază în campania de succes a celor de la Sub 21 de ani, unde a marcat două goluri fantastice, unul direct din corner, altul din lovitură liberă.
Mirel Rădoi
"Mândru de băieţi, mândru că sunt român"
"Am avut norocul să prind, de la 16 ani, toate generaţiile la echipa naţională. Sentimentul pe care ţi-l dă momentul intonării imnului nu poate fi comparat cu absolut nimic pe lume! Încerc să le spun asta băieţilor, la fiecare convorbire cu ei: sunt cei mai norocoşi 23 de băieţi din România! Sunt milioane de români care îşi pun speranţe în ei. Şi doar de ei depinde dacă îi pot face fericiţi, mai ales în momentele astea, când vedem cu toţii ce se întâmplă din punct de vedere social în ţară. Pentru mine a fost o mare mândrie să port tricoul naţionalei. Mă mai gândesc şi acum cum ar fi să mai pot juca un meci, să mai îmbrac o dată tricoul şi să aud imnul. Ce n-aş da să o mai pot face măcar o dată!". Acum 20 de ani, Mirel Rădoi trăia şi el sentimentele care i-au încercat, la ultimele meciuri, pe tinerii săi elevi. Fostul internaţional a preluat Naţionala "Sub 21" într-un moment delicat, exact înaintea unor meciuri decisive. Nu s-a temut că-şi riscă reputaţia: "Valoarea băieţilor m-a motivat să preiau echipa. Avem jucători, unii chiar şi de 19 ani, care activează în Liga 1 şi o fac foarte bine. Au calităţi deosebite şi eram sigur că-mi voi putea exprima viziunea despre fotbal alături de aceşti băieţi minunaţi. Aceşti copii sunt chiar mai talentaţi decât era generaţia noastră. Trebuie doar să înţeleagă că talentul nedublat de muncă se iroseşte", crede Mirel Rădoi.
În cele patru meciuri decisive cu Mirel Rădoi pe banca de antrenor, România a obţinut patru victorii, a dat 10 goluri şi a încasat unul singur. "Aşa cum am spus la meciurile trecute, eram un român fericit, acum sunt un român mândru. Cred că, în afară de cei 25.000 de oameni pe care i-am strâns în ultimele două meciuri, am făcut alte milioane de oameni să fie mândri că sunt români. La Europenele din Italia, vrem să ajungem între primele patru echipe, ca să putem reprezenta România la Jocurile Olimpice din 2020. Chiar credem că vom obţine o performanţă mare în Italia", spune selecţionerul de la Tineret.