Vești bune despre România - Fotbalul și noua generație de aur

Ciprian Rus
- "Nu uitați, sunteți cei mai norocoși 23 de băieți din România!", le spune, înaintea fiecărui meci, selecțio­nerul Mirel Rădoi. Struniți de fostul fotbalist interna­țional, tinerii jucători sub 21 de ani chiar arată că me­rită să îmbrace tricoul galben al României: joacă un fotbal cum nu s-a mai văzut pe la noi de ani de zile și s-au calificat la Campionatul European din Italia. Dar cine sunt acești tineri ambițioși care ne dau speranțe în renașterea fotbalului românesc? -

După 20 de ani

Simți că e ceva special cu acești băieți, de cum intră pe teren. E ceva în atitudinea lor, care explică dezinvoltura, clasa și curajul pe care le arată, apoi, în joc. Sunt foarte-foarte tineri, cu caș la gură, unii nici n-au împlinit 20 de ani - dar au o siguranță de sine și o conștiință a valorii cum rar pomenești. Politicoși, frumoși, spilcuiți, zici că sunt o clasă de premianți, feriți de vulgaritatea lumii în care trăiesc. Moda crestelor în cap și a tatuajelor mâzgălite pe tot corpul nu le-a luat mințile. Dimpotrivă, arată civilitate la fiecare gest și inteligență la fiecare de­clarație: o adevărată bucurie să te știi reprezentat peste tot prin Europa de astfel de băieți!
Să-i vezi, apoi, când începe imnul național... Toți cu mâna dreaptă la inimă, cum făcea Gică Hagi, pe vremuri, cântă "Deșteaptă-te, române!" cu ochi luminoși, ca și când și-ar lua un angajament. Pătrunși de versuri, ca și de mândria că sunt cei 11 aleși să aducă bucurie în sufletele zecilor de mii de români care se strâng pe stadioane să-i vadă jucând și a milioanelor care le țin pumnii în fața televi­zoa­relor. Camera video trece, la imn, prin fața fiecăruia dintre ei: e în privirea acestor copii ceva ce bate departe. Au trecut 20 de ani de când o echipă de tine­ret nu s-a mai calificat la un turneu final și tot 20 de când o echipă de seniori nu a mai prins un Mon­dial. Generația lui Ianis Hagi, fiul marelui fot­balist Gigă Hagi, a bifat deja primul țel și ne pro­mite că ne va reîndrăgosti de echipa națională de fotbal. După 20 de ani, avem din nou motive să sperăm!

Profeția lui Hagi

Au trecut ceva ani de când Gică Hagi ne "ame­nința", pentru prima oară, cu puștii de la academia lui, despre care spunea că vor cuceri fotbalul româ­nesc și vor forma primul "11" al Naționalei. Unii au crezut în Gică, cei mai mulți nu. Pentru a mă con­­­vinge dacă Gică are sau nu dreptate, mi-am întors ochii, de câțiva ani, spre Academia sa. Ce am descoperit mi s-a părut, de la bun început, incredi­bil: un cu totul și cu totul alt fotbal decât cel jucat în campionatul nostru sau la echipa națională! "Pen­tru echipele mele nu există meciuri acasă sau me­ciuri în deplasare", propovăduia Gică. Iar gene­rația formată la academia care-i poartă numele chiar așa juca: ofensiv și curajos, indiferent de ad­versar sau de stadion. Cei 10 ani de la profeția lui Hagi s-au dus. Între timp, "Viitorul Constanța", echi­pa în care-i promovează pe cei mai merituoși "ab­sol­venți" de la Academie, a câștigat titlul în Liga 1. Mai mult de-atât: Gică a dat, acum două săptămâni, la loturile naționale de seniori și tineret, nu mai puțin de 18 jucă­tori crescuți la Academie sau trecuți pe la Viito­rul! Nu 11, cum profețea el, ci 18! For­mată în jurul nucleului de jucători crescut de marele Gică Hagi, Naționala de tineret a României nu avea cum să nu împrumute ADN-ul creatorului ei. Echi­pa a câștigat toate meciurile din deplasare în grupa de calificare la Europenele din 2019, împotriva unor echipe care ne-ar da fiori dacă le-am întâlni la nivel de seniori: Elveția, Țara Galilor, Bosnia-Herțegovina și, mai ales, Portugalia, o superputere în fotbalul de tineret și campioană europeană la seniori. Dincolo de rezultatele care ne duc la un turneu final de tineret după ani lungi de secetă, ce impresionează la tânăra generație "Sub 21" e jocul ei plăcut, dezinhi­bat, și atitudinea serioasă a băieților. Nu întâm­plător, în vreme ce în Liga 1 multe meciuri se joacă cu mai puțin de o mie de spectatori în tri­bune, Naționala Sub 21 de ani, a lui Mirel Rădoi, a jucat ultimele sale meciuri cu recorduri de au­di­en­ță. Stadioane pline, intrate în delir, au săr­bătorit calificarea Ro­mâniei la Europeanul de Tineret! Profeția lui Hagi s-a împlinit: ge­nerația în care și-a in­vestit toți banii și toată energia a ajuns la ini­mile suporterilor. Și s-a mai împlinit ceva ce n-a profețit nimeni: un sen­timent de bucurie și de mândrie că România are o veste bună pentru cei ce mai cred în destinul ei, fie el și sportiv: echipa de fotbal sub 21 de ani.

Dulca Junior:
"O provocare de familie!"


Ianis Hagi și Mar­co Dulca nici nu se năs­cuseră în vara lui 1998, când "Generația de Aur", cu tații lor, Gheorghe Hagi și Cris­tian Dulca, titulari sub tricolor, juca ultimele meciuri la un Mondial pentru Ro­mânia. Cris­tian Dulca s-a lăsat ime­diat de fotbal, așa că Marco l-a văzut ju­când doar pe casete video vechi și pe Inter­net. Format la Cluj, la grupele de copii ale Univer­sității, Marco a făcut de foarte tânăr, la doar 16 ani, pasul spre fotbalul din Vest. Joacă la echipa de tine­ret a celor de la Swansea, în Țara Galilor, iar asta se vede. "Îl știu pe Dulca de doi ani și ceva, și dacă era în România ziceam că cineva bagă steroizi în el de la vârsta asta. Dar știu cum sunt antrena­mentele în Marea Britanie și se vede cât de bine lu­crează", spune selecționerul Mirel Rădoi.
Pentru Marco, transferul în străinătate a însem­nat un nou destin. "Am fost uimit de toate condițiile pe care le avem, de felul în care se face pregătirea, de profesionalismul celor de acolo, de la bucătar până la antrenorul principal. După ce am semnat cu Swansea, parcă m-am reapucat de fotbal de la zero! Fiecare antrenament în sală, fiecare antrena­ment pe teren era foarte greu. Când îi vedeam pe colegii mei că ridică peste 100 de kilograme, mă gândeam că nu voi putea să fac niciodată așa ceva. Dar, ușor-ușor, am ajuns și eu la acel nivel". N-a fost simplu nici să plece atât de departe de casă, să schimbe mediul în plină adoles­cență. Un an, con­form legii, a locuit la o familie din oraș: noroc că băiatul familiei era și el pasionat de fotbal! Dar tot îi era dor de Cluj: mai mult decât de bunii lui prie­teni, îi lipsea familia. Nu era zi să nu îi sune pe toți cei de acasă! "Vocile lor îmi țineau loc de țară", spune astăzi, râzând.
Marco Dulca a tras tare de tot să ajungă la Naționalele Sub 19 și Sub 21 ale României. Și n-a fost meci jucat în tricoul galben, după care să nu audă comparații între generația sa și "Generația de Aur" a tatălui său. "Eu zic că noi, cei născuți în '97, '98, '99 suntem foarte talentați. «Generația de Aur» e etalonul pentru noi. Acolo vrem să ajungem cu toții și de aceea toți ne dau acest exemplu, pentru că ne vor și pe noi acolo. Tata mă tachinează me­reu că nu-l voi depăși ca fotbalist până nu voi juca la un Mondial. Mă gândesc tot mai mult la asta, a devenit deja ca o provocare de familie", spune Marco.
Primul lucru pe care l-a făcut după debutul său la Swansea a fost să pună deoparte tricoul alb, cu 43 pe spate, pen­tru a i-l oferi cadou ta­tălui său. "Îl poartă toa­tă ziua, nu contează că merge la inter­viuri sau la meciurile echipei pe care o antrenează, în prezent, el e cu stema lui Swansea în piept. Când mă sună sau îl văd, glumesc și îi zic să mai schimbe tricoul". De fapt, Marco așteaptă ca tatăl său să schimbe tricoul alb de la Swansea, cu tricoul galben al Naționalei de seniori, după ce el, Marco Dulca, va debuta la echipa mare a Româ­niei. Din ambiția aceasta a lui Marco Dulca, a lui Ianis Hagi și a lui Răzvan Marin de a-și depăși pă­rinții - foști mari fotbaliști, care au investit atâta grijă și atâta drag în creșterea lor - s-a născut aceas­tă generație fan­tastică...

Alex Pașcanu, băiatul de la ferma de căpșuni:
"Mereu am fost văzut ca «fiind altfel», dar asta m-a ambiționat"


Dar generația Naționalei de tineret nu e doar echipa copiilor de foști mari fotbaliști. Și nici doar echipa băieților crescuți "ca afară" de Gică Hagi, la Academia de la Ovi­diu. E și echipa celor care au por­nit cu greu, de jos. E și echipa celor care au ajuns de mici în străinătate, mai mult de nevoie de­cât de voie, împreună cu părinții plecați în cău­tarea unui trai mai bun. Alex Pașcanu, fundașul "de fier" al echipei "Sub 21" a României, este unul dintre ei. O mân­drețe de băiat, înalt și bine legat, cu un bun-simț și o maturitate ieșite din comun.

- Alex, ai plecat de foarte mic din Româ­nia, la 4-5 ani. De unde ai primele tale amintiri, jucând mingea, din Anglia sau din România?

- Din România. Eram mic și mă și văd bătând min­gea în fața curții, la bu­nici. Chiar țin minte că ne strân­geam mulți copii din sat aco­lo, la o miuță. Mulți ani, în vacanțele din România, m-am revăzut cu prietenii de la bunici la câte un meci de fot­bal.

- În Anglia aveai prie­teni cu care să te joci?

- În Anglia, locuiam cu părinții într-o fermă de căp­șuni, și acolo vara veneau mulți români la muncă. Ei erau prietenii mei, jucam fotbal ore întregi pe un teren de la fermă. Cei mai mulți erau studenți, mult mai mari decât mine, eu aveam 8-9 ani, ei 20, dar mă băteam cu ei, nu mă lăsam. Mamei îi era cam frică să mă lase la joc, dar mie îmi plă­cea. Puneau ei piciorul, puneam și eu. Cred că acolo mi-am dezvoltat agresivitatea de care e nevoie pe postul meu...

- La fotbalul profesionist cum ai ajuns?

- De când am venit în Anglia, am vrut să fac sport. M-a dat mama și la baschet, și la înot, dar mie mi-a plă­cut mult de tot fotbalul, așa că am rămas la o echipă din locali­tate. După doi ani, m-au văzut cei de la Leicester City. Am fost în probe vreo 300 de copii, din care au ales 15. Din cei 15, doar doi mai jucăm și azi fotbal...

- Cât de greu a fost pasul acesta spre perfor­manță?

- N-a fost deloc ușor. De la ferma unde munceau ai mei, până la Lei­cester, e o oră de con­dus. A fost un sacrificiu uriaș pen­tru pă­rinți, după ce am semnat cu Lei­cester. Mă duceau de cinci ori pe săp­tămână acolo, o oră dus, o oră întors. Ani și ani de zile, am făcut naveta ală­turi de ei: terminam școala, ajungeam acasă la 4 ju­mă­tate, iar la 6 trebuia să fiu la antrenament, la Leicester. Din 2007 și până de curând, ai mei au făcut neîntrerupt acest sacrificiu. La 16 ani, Leicester mi-a oferit o bursă și m-am mutat într-un apar­tament oferit de club, până anul trecut, când mi-am cumpărat casa mea. Părinții locuiesc în conti­nuare la fermă, dar sper ca peste câțiva ani să nu mai fie așa. Știu că mai am mult de muncă, pentru a-i lua de la fermă și a-i adu­ce lângă mine. Doresc să le întorc tot ce mi-au dat, iar asta îmi dă putere să trag mai tare la antrena­mente!

- Alex, cum a fost co­pilăria ta în Anglia? Ai simțit vreun moment că ești tratat mai altfel, pentru că erai copil de emigranți?

- Am simțit, cum să nu? Copiii vedeau că sunt dife­rit și nu erau prea priete­noși. Mereu am fost văzut ca fiind altfel, și la școală, dar și la fotbal, uneori, am simțit asta și la antrenori. Dar pe mine faptul ăsta m-a ambiționat, am tras și mai tare ca să demonstrez că, dacă tot sunt diferit, atunci pot să fiu și mai bun decât toți.

- Antrenorii de la lot spun despre voi, cei care jucați de tineri în străinătate, că aduceți la echipă un plus din punctul de vedere al seriozității. De fapt, se vede asta la cei mai mulți jucători de la Naționala de Tineret. De unde vine seriozitatea asta a voastră, care i-a uimit pe mulți dintre su­porteri, dincolo de rezultatele voastre?

- Eu zic că e o chestiune de educație. Sunt și "anii de acasă", dar e și educația de la cluburile străine. Așa am fost învățat de mic aici, în Leicester. Ce-și doresc ei la academiile de fotbal e să te for­meze mai întâi ca persoană. Asta mi se pare foarte important: să fii întâi de toate o persoană cu caracter și abia mai apoi un bun fotbalist sau orice îți dorești tu să fii. Cred că lucrul acesta se vede la cei care venim de afară, dar și la cei formați la Aca­de­mia domnului Hagi, unde totul se face pe model occi­dental. Iar asta s-a văzut și în cam­pania de cali­ficare. Chiar dacă mulți nu ne dădeau șan­se, noi știam că avem un grup bun și unit și cred că asta a făcut diferența: sigur că suntem mulți jucători talen­tați, dar suntem și băieți de caracter!

Ambiție, ambiție și ambiție

Povestea lui Alex Pașcanu, băiatul care a învățat fotbalul alături de "căpșunarii" români din Anglia, e doar una dintre zecile de astfel de povești. E plină Europa de puștani români, năs­cuți sau crescuți afară, care joacă la aca­demii de renume, precum Roma, Madrid sau Villa­real. Sute de copii care, precum Alex Paș­canu, trag tare pentru a-și scoate părinții de la fer­mele sau din fabricile la care muncesc. Ambi­ția lor e parte din succesul de azi al Na­țio­nalei de tineret și va fi, în mod sigur, parte din suc­cesul de mâine al Naționalei mari. O echipă care ne va aduce multe bucu­rii de acum îna­inte.
Cum e și normal, Gică Hagi e primul care se bucură de succesele acestei generații, printre care se află și fiul său, Ianis. "Băieții ăștia s-au calificat la un turneu final dintr-o grupă grea, cu multe echipe foarte bune. Eu cred că își pot construi un viitor frumos și că pot face perfor­manțe mai mari decât ale noastre. Sunt si­gur, am spus-o acum câțiva ani: băieții ăștia vor fi o ge­ne­rație mai bună decât a noas­tră!".


Câteva dintre vedetele echipei de tineret

Ionuț Radu
21 de ani, portar, Genoa (Italia)


"Este un lider, de aceea a și ajuns căpitan de echipă. E un băiat extrem de inteligent, cu atitudine fantastică, e implicat 1.000% în tot ce face, chiar și la antrena­mente", spunea despre el Daniel Isăilă, fostul antrenor al Națio­nalei de Tineret. Ionuț a debutat cu succes în prima ligă din Italia, iar la Națională a făcut câteva meciuri excelente, culminând cu penaltiul apărat în fața Portu­ga­liei, în deplasare, în minutul 90+8. A fost vândut de Inter Mi­lano, care l-a crescut, la Genoa, pentru 8 milioane de euro, cea mai mare sumă de bani plătită vreodată pentru un portar ro­mân. Zilele trecute a avut onoa­rea să joace în Italia, împotriva unuia dintre idolii ge­ne­rației sale, Cristiano Ro­naldo, de la Juventus Torino.

Alexandru Pașcanu
19 ani, fundaș central, Leicester City (Anglia)


"Este un tânăr extrem de ambițios, implicat total în ceea ce face. Își do­rește foarte mult să reușească", spun antrenorii de la lot. Are cele mai bune carac­terizări din partea res­pon­sabili­lor de la loturile de tineret și probează asta și la Leicester, cu care a ter­minat pe loc fruntaș în cam­pionatul Sub 23 de ani, fiind numit cel mai bun jucător al Academiei pe anul 2018. Alături de Ionuț Radu, a jucat toate minutele în campania de cali­ficare a echipei na­țio­nale de tineret pentru Euro 2019.

George Pușcaș
22 de ani, atacant, Palermo (Italia)


Cumpărat de Inter Milano de la Liberty Oradea, George este golgeterul echipei naționale Sub 21. Îm­prumutat în Serie B, a avut o contribuție decisivă în promovarea echipei sale în Serie A. A trecut pe la Novara, unde a marcat 9 goluri în sezonul trecut, iar acum joacă la Palermo. Jucător puternic, de mare ca­racter, bun vorbitor, e unul dintre responsabilii cu motivarea colegilor în vestiar. Cosmin Contra l-a che­mat deja la prima reprezentativă.

Ianis Hagi
20 de ani, mijlocaș central, Viitorul (România)


Dintre toți jucătorii de vârsta lui, Ianis Hagi a ajuns cel mai sus, la o echipă cu nume, dintr-un campionat de top al Eu­ropei. Numai că la Fio­ren­tina nu a avut șansa să arate ce poate. Răscum­părat de tatăl său, Gică Hagi, cu banii pe care i-a luat de la Florența, plus "dobânda" unui procent din viitorul transfer, Ianis i-a întors în­crederea, deve­nind unul dintre cei mai buni jucători de la Viitorul. Om de bază în cam­pania de succes a celor de la Sub 21 de ani, unde a marcat două goluri fan­tastice, unul direct din corner, altul din lovitură liberă.

Mirel Rădoi
"Mândru de băieți, mândru că sunt român"


"Am avut norocul să prind, de la 16 ani, toate ge­nerațiile la echipa națională. Sen­timentul pe care ți-l dă momentul intonării imnului nu poate fi com­parat cu absolut nimic pe lume! Încerc să le spun asta băie­ților, la fiecare convorbire cu ei: sunt cei mai noro­coși 23 de băieți din România! Sunt mili­oa­ne de români care își pun spe­ranțe în ei. Și doar de ei de­pinde dacă îi pot face fericiți, mai ales în momentele astea, când vedem cu toții ce se întâm­plă din punct de vedere social în țară. Pentru mine a fost o mare mândrie să port tricoul națio­nalei. Mă mai gândesc și acum cum ar fi să mai pot juca un meci, să mai îmbrac o dată tricoul și să aud imnul. Ce n-aș da să o mai pot face măcar o dată!". Acum 20 de ani, Mirel Rădoi trăia și el sentimentele care i-au în­cercat, la ultimele meciuri, pe tinerii săi elevi. Fostul interna­țional a preluat Naționala "Sub 21" într-un moment deli­cat, exact înaintea unor meciuri decisi­ve. Nu s-a temut că-și riscă reputația: "Valoa­rea băieților m-a motivat să preiau echipa. Avem jucă­tori, unii chiar și de 19 ani, care activea­ză în Liga 1 și o fac foarte bine. Au calități deose­bite și eram sigur că-mi voi pu­­tea exprima viziunea despre fot­bal ală­turi de acești băieți minunați. A­cești copii sunt chiar mai talentați decât era ge­nerația noastră. Trebuie doar să înțeleagă că ta­lentul nedublat de muncă se irosește", cre­de Mi­rel Rădoi.
În cele patru meciuri decisive cu Mirel Rădoi pe banca de antrenor, România a obținut patru victorii, a dat 10 goluri și a încasat unul singur. "Așa cum am spus la meciurile trecute, eram un român fericit, acum sunt un român mândru. Cred că, în afară de cei 25.000 de oameni pe care i-am strâns în ulti­mele două meciuri, am făcut alte milioane de oa­meni să fie mândri că sunt români. La Europenele din Italia, vrem să ajungem între primele patru echipe, ca să putem reprezenta România la Jocurile Olimpice din 2020. Chiar credem că vom obține o performanță mare în Italia", spune selecționerul de la Tineret.