Tânăr, atletic, charismatic, scurt la vorbă şi mereu pus pe fapte, George Simion a devenit numele-fanion pentru mişcarea unionistă din România şi Republica Moldova. De 12 ani militează pentru acest ideal naţional, iar de şase ani conduce o platformă civică, "Acţiunea 2012", dedicată exclusiv reunificării românilor. În ultimii ani, a făcut pentru întărirea sentimentului unionist de pe ambele maluri ale Prutului mai mult decât au vrut să facă cele două state româneşti în 30 de ani de libertate. A riscat mult, a pătimit mult, dar nu se teme, continuă. Pus din nou la index de către autorităţile Republicii Moldova, ignorat de autorităţile de la Bucureşti, George Simion a încheiat un nou pariu: modificarea Constituţiei, astfel încât legea noastră fundamentală să prevadă reunificarea. Vrea să strângă un milion de semnături pentru declanşarea unui referendum în acest sens. Este o iniţiativă care ne va arăta şi ce sentimente mai avem noi, cei norocoşi, reveniţi în sfera de influenţă a Occidentului, faţă de fraţii noştri rămaşi dincolo de o nouă cortină de fier, sub puterea Rusiei lui Putin.
"Am ales ceea ce m-a atras încă din facultate: lupta pentru reîntregirea naţională"
- Foarte pe scurt, spune-ne cum a început implicarea ta în mişcarea pentru reunificarea Republicii Moldova cu România. Cine eşti, cum te-ai format, de unde ai sentimentul unionist atât de puternic, ce te-a determinat să acţionezi, cum ai reuşit să aduni în jurul tău o mică armată?
- Născut la Focşani, crescut şi educat la Bucureşti, am absolvit Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr", apoi Facultatea de Administraţie şi Afaceri a Universităţii din Bucureşti şi programul de masterat în Crimele Comunismului al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Puteam, aşadar, alege orice cale în viaţă şi am ales ceea ce m-a atras încă din facultate: lupta pentru reîntregirea naţională. A fost o alegere raţională, dar şi una emoţională: pentru asta îmi bătea inima cel mai tare, asta consideram că este de făcut - să fim împreună pentru binele tuturor. Din 2006 până în 2011, când am înfiinţat "Platforma Unionistă Acţiunea 2012", am descoperit pe viu istoria care nu ni s-a predat la şcoală şi realităţile traumelor prin care a trecut neamul românesc. În mod firesc, de-a lungul evenimentelor organizate, i-am adunat lângă mine pe cei cu convingeri similare. Acum, la vârsta de 32 de ani, nu regret cei 12 ani pe care i-am cheltuit până azi, pe un militantism neîncetat, ci îmi doresc să ajungem să aducem România pe făgaşul normal şi să ne debarasăm de rănile trupului şi spiritului ţării.
- Care sunt cele mai importante momente ale acestui uriaş şi exemplar efort?
- Am reuşit să obţinem multe victorii de etapă, cele mai recente fiind "Declaraţiile de Unire cu Ţara", venite din partea primăriilor din Basarabia (peste 180 de declaraţii votate în Consiliile locale), manifestaţii ample, ultima realizată la Chişinău, reuşind să umplem Piaţa Marii Adunări Naţionale, lansarea unui post de televiziune prin cablu la Chişinău şi declaraţia unanimă din Parlamentul României, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire. Vrem victoria cea mare: reunificarea! Drama este că nu am avut sprijin din partea autorităţilor statului, că din cele două state româneşti, nu am putut determina măcar unul să apere interesul neamului românesc. Am fost pe cont propriu, iar asta a însemnat eforturi enorme de energie şi costuri pe linie de viaţă personală.
"Autorităţile ne-au ignorat, dar Biserica şi românii de rând ne-au mângâiat şi încurajat"
- Anul acesta aţi marcat Centenarul Marii Uniri cu un marş de la Alba Iulia la Chişinău. Care sunt întâmplările cele mai frumoase şi cele mai triste cu care aţi rămas? Apreciază românii că mai ţine cineva flacăra speranţei aprinsă?
- Am mers timp de două luni pe jos, într-o tăcere complice a presei. 1300 de kilometri, de la capitala Unirii din 1918, Alba Iulia, până la Chişinău, capitala viitoarei noastre reuniri, trecând prin locurile importante pentru Primul Război Mondial şi Marea Unire. Zilnic am parcurs între 25 şi 40 de kilometri, fără vreun ajutor de la Guvern, Ministerul Culturii sau alte instituţii care erau menite să se ocupe de acest program. În schimb, unde au scuipat conducătorii, care au ales să creeze dezbinare şi să organizeze spectacole lipsite de conţinut şi relevanţă pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, a pupat bunica Măriuca, care ne-a ieşit în întâmpinare la Crăeşti - Mureş, cu tradiţionalele poale-n brâu, coapte cu mâna ei. Ne-au impresionat oamenii din sate, care plângeau când aflau motivul pentru care mergem pe jos cale lungă, autorităţile locale şi preoţii din biserici, care ne-au găzduit şi ne-au ospătat. Dincolo de realitatea de la Bucureşti, România noastră încă mai există şi este la fel de frumoasă. România la pas arată cu totul diferit decât România de la televizor. În Marşul Centenarului, am primit confirmarea că nu suntem doar o mână de oameni care înţeleg asta, suntem mulţi, în ciuda celor care încearcă să controleze opinia publică şi să impună o altă imagine despre ţară.
- Ai fost de mai multe ori agresat, expulzat şi interzis în Republica Moldova. Ai revenit de fiecare dată şi ai reuşit să faci cumva să continui. Ce te-a mânat înainte? Nu ţi-a fost frică? Până unde eşti dispus să mergi?
- Am fost expulzat ultima oară acum, pe 1 octombrie, am fost declarat persona non grata pe o perioadă de cinci ani, fără vreo altă vină decât promovarea paşnică a idealului naţional al reîntregirii. În 2016, am reuşit să scap de o pedeapsă identică, după ce am făcut greva foamei în zona frontierei şi am declanşat revolta opiniei publice faţă de abuz. Odată ajuns în faţa instanţei, desigur, am fost găsit nevinovat, pentru că nu este ilegal să spui public că vrei Unirea. Frică? Am avut câteva momente de panică, în 2009, pe vremea preşedinţiei comuniste a lui Vladimir Voronin, când eram escortat de poliţişti prin locuri pe care nu le cunoşteam, fără a-mi fi comunicat unde mergem, care este destinaţia. Dar până la urmă, ce mi se poate întâmpla? Să mă ucidă? A murit o întreagă generaţie în închisorile comuniste sau în Siberia pentru idealul unei Românii libere, iar acest curent a supravieţuit, nu a fost înfrânt. Alţii, înaintea noastră, generaţii de unionişti, au murit în exil, fără a-şi vedea visul împlinit, vedeţi cazul lui Bălcescu... Am fost mereu conştient că nu mă pot baza pe autorităţile de la Bucureşti, aşa că am căutat mereu să spun cercului de unionişti ce fac şi unde sunt, să devină de notorietate publică, este singura protecţie pe care o am, familia unioniştilor. Acum, în faţa unei noi perioade în care sunt declarat indezirabil, analizez toate opţiunile de care dispun pentru a ieşi din situaţia asta nedreaptă. Când am plecat la drumul acesta, am avut dictonul "Noi nu vom pleca şi nu vom renunţa!". Cedry2k, un cântăreţ de hip-hop, are în melodia despre Sfinţii Închisorilor un vers despre înaintaşii noştri care îmi place în mod deosebit: "Pescari de oameni ce-au ţinut pânzele-n ape. Şi-au ţinut pânzele sus până-n pânzele albe".
"Apelăm la cititorii dvs., să ne ajute să strângem semnături pentru modificarea Constituţiei"
- Miza noastră e simplă: reîntregirea naţională să fie ideal menţionat în Constituţia României. Vedem anemica sau inexistenta implicare a statului român. Prin campania de strângere de semnături, obligăm, practic, statul să se mişte, respectând legea fundamentală. Privim în istorie şi constatăm că aşa era şi Germania Federală înainte de reunificare. Juriştii noştri au analizat în profunzime problema, astfel încât să putem formula o modificare a Constituţiei suficient de temeinică şi care poate trece fără a stârni ostilitatea cancelariilor europene sau a fi în conflict cu varianta actuală a Constituţiei. Aşadar, am ajuns la o variantă de Preambul, o introducere care se regăseşte în Constituţiile mai multor state, şi pe care noi am propus-o adaptată la specificităţile României:
"Conştienţi că fiii şi nepoţii noştri trebuie să se bucure de un viitor de libertate şi avuţie, de şansele de împlinire pe care generaţiile noastre nu le-au avut, într-un stat unificat, democratic, european şi prosper, hotărâţi să edificăm procesul de dezvoltare şi afirmare a naţiunii române, în concordanţă cu istoria poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional în vigoare, prin reîntregirea neamului românesc pe cale paşnică, liber consimţită, fără niciun amestec din afară, pentru a munci împreună la realizarea şi mulţumirea comună, alături de celelalte popoare ale Europei civilizate, adoptăm prezenta Constituţie." Am constituit grupul de iniţiativă pentru modificare în data de 9 mai, am primit aviz din partea Consiliului Legislativ pe 24 iulie, care, culmea, faţă de multe alte legi şi iniţiative, a fost favorabil, şi pe 19 septembrie, a fost publicată în "Monitorul Oficial". Din acest moment, avem şase luni în care pot fi colectate semnăturile, iar apelul nostru către cititorii revistei "Formula As" - care se află printre puţinele publicaţii apropiate de fibra naţională - este să ne ajute să le strângem în fiecare colţ de ţară, care mai simte româneşte.
- De ce ar fi nevoie, în opinia ta, ca să se îndeplinească acest dor şi acest ideal al reunificării? Pentru ce orizont de timp te pregăteşti să-l vezi înfăptuit?
- Reunirea nu ţine doar de noi: e nevoie de un context internaţional favorabil. Însă Dumnezeu îţi dă, nu-ţi bagă şi în traistă. Cel mai important e să avem opinia publică pregătită şi nişte conducători conştienţi de ceea ce vor avea de făcut, nu cum s-a întâmplat în 1990. Contextul poate fi decisiv mâine sau peste 20 de ani, însă este necesar ca în momentul T0, să avem lucrurile puse la punct. Şi mai ştiu un lucru: fără reunificare, nici România nu va fi ţara pe care ne-o dorim cu toţii. Ciuntită de Basarabia şi Bucovina de Nord, România va accepta cedarea şi altor teritorii şi formarea pe pământul nostru de naţiuni inventate. Ruşinea istorică pe care o îndurăm trebuie spălată, iar România trebuie şi poate fi ridicată, dar numai dacă e întreagă.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
