Tânăr, atletic, charismatic, scurt la vorbă și mereu pus pe fapte, George Simion a devenit numele-fanion pentru mișcarea unionistă din România și Republica Moldova. De 12 ani militează pentru acest ideal național, iar de șase ani conduce o platformă civică, "Acțiunea 2012", dedicată exclusiv reunificării românilor. În ultimii ani, a făcut pentru întărirea sentimentului unionist de pe ambele maluri ale Prutului mai mult decât au vrut să facă cele două state românești în 30 de ani de libertate. A riscat mult, a pătimit mult, dar nu se teme, continuă. Pus din nou la index de către autoritățile Republicii Moldova, ignorat de autoritățile de la București, George Simion a încheiat un nou pariu: modificarea Constituției, astfel încât legea noastră fundamentală să prevadă reunificarea. Vrea să strângă un milion de semnături pentru declanșarea unui referendum în acest sens. Este o inițiativă care ne va arăta și ce sentimente mai avem noi, cei norocoși, reveniți în sfera de influență a Occidentului, față de frații noștri rămași dincolo de o nouă cortină de fier, sub puterea Rusiei lui Putin.
"Am ales ceea ce m-a atras încă din facultate: lupta pentru reîntregirea națională"
- Foarte pe scurt, spune-ne cum a început implicarea ta în mișcarea pentru reunificarea Republicii Moldova cu România. Cine ești, cum te-ai format, de unde ai sentimentul unionist atât de puternic, ce te-a determinat să acționezi, cum ai reușit să aduni în jurul tău o mică armată?
- Născut la Focșani, crescut și educat la București, am absolvit Colegiul Național "Gheorghe Lazăr", apoi Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București și programul de masterat în Crimele Comunismului al Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Puteam, așadar, alege orice cale în viață și am ales ceea ce m-a atras încă din facultate: lupta pentru reîntregirea națională. A fost o alegere rațională, dar și una emoțională: pentru asta îmi bătea inima cel mai tare, asta consideram că este de făcut - să fim împreună pentru binele tuturor. Din 2006 până în 2011, când am înființat "Platforma Unionistă Acțiunea 2012", am descoperit pe viu istoria care nu ni s-a predat la școală și realitățile traumelor prin care a trecut neamul românesc. În mod firesc, de-a lungul evenimentelor organizate, i-am adunat lângă mine pe cei cu convingeri similare. Acum, la vârsta de 32 de ani, nu regret cei 12 ani pe care i-am cheltuit până azi, pe un militantism neîncetat, ci îmi doresc să ajungem să aducem România pe făgașul normal și să ne debarasăm de rănile trupului și spiritului țării.
- Care sunt cele mai importante momente ale acestui uriaș și exemplar efort?
- Am reușit să obținem multe victorii de etapă, cele mai recente fiind "Declarațiile de Unire cu Țara", venite din partea primăriilor din Basarabia (peste 180 de declarații votate în Consiliile locale), manifestații ample, ultima realizată la Chișinău, reușind să umplem Piața Marii Adunări Naționale, lansarea unui post de televiziune prin cablu la Chișinău și declarația unanimă din Parlamentul României, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire. Vrem victoria cea mare: reunificarea! Drama este că nu am avut sprijin din partea autorităților statului, că din cele două state românești, nu am putut determina măcar unul să apere interesul neamului românesc. Am fost pe cont propriu, iar asta a însemnat eforturi enorme de energie și costuri pe linie de viață personală.
"Autoritățile ne-au ignorat, dar Biserica și românii de rând ne-au mângâiat și încurajat"
- Anul acesta ați marcat Centenarul Marii Uniri cu un marș de la Alba Iulia la Chișinău. Care sunt întâmplările cele mai frumoase și cele mai triste cu care ați rămas? Apreciază românii că mai ține cineva flacăra speranței aprinsă?
- Am mers timp de două luni pe jos, într-o tăcere complice a presei. 1300 de kilometri, de la capitala Unirii din 1918, Alba Iulia, până la Chișinău, capitala viitoarei noastre reuniri, trecând prin locurile importante pentru Primul Război Mondial și Marea Unire. Zilnic am parcurs între 25 și 40 de kilometri, fără vreun ajutor de la Guvern, Ministerul Culturii sau alte instituții care erau menite să se ocupe de acest program. În schimb, unde au scuipat conducătorii, care au ales să creeze dezbinare și să organizeze spectacole lipsite de conținut și relevanță pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, a pupat bunica Măriuca, care ne-a ieșit în întâmpinare la Crăești - Mureș, cu tradiționalele poale-n brâu, coapte cu mâna ei. Ne-au impresionat oamenii din sate, care plângeau când aflau motivul pentru care mergem pe jos cale lungă, autoritățile locale și preoții din biserici, care ne-au găzduit și ne-au ospătat. Dincolo de realitatea de la București, România noastră încă mai există și este la fel de frumoasă. România la pas arată cu totul diferit decât România de la televizor. În Marșul Centenarului, am primit confirmarea că nu suntem doar o mână de oameni care înțeleg asta, suntem mulți, în ciuda celor care încearcă să controleze opinia publică și să impună o altă imagine despre țară.
- Ai fost de mai multe ori agresat, expulzat și interzis în Republica Moldova. Ai revenit de fiecare dată și ai reușit să faci cumva să continui. Ce te-a mânat înainte? Nu ți-a fost frică? Până unde ești dispus să mergi?
- Am fost expulzat ultima oară acum, pe 1 octombrie, am fost declarat persona non grata pe o perioadă de cinci ani, fără vreo altă vină decât promovarea pașnică a idealului național al reîntregirii. În 2016, am reușit să scap de o pedeapsă identică, după ce am făcut greva foamei în zona frontierei și am declanșat revolta opiniei publice față de abuz. Odată ajuns în fața instanței, desigur, am fost găsit nevinovat, pentru că nu este ilegal să spui public că vrei Unirea. Frică? Am avut câteva momente de panică, în 2009, pe vremea președinției comuniste a lui Vladimir Voronin, când eram escortat de polițiști prin locuri pe care nu le cunoșteam, fără a-mi fi comunicat unde mergem, care este destinația. Dar până la urmă, ce mi se poate întâmpla? Să mă ucidă? A murit o întreagă generație în închisorile comuniste sau în Siberia pentru idealul unei Românii libere, iar acest curent a supraviețuit, nu a fost înfrânt. Alții, înaintea noastră, generații de unioniști, au murit în exil, fără a-și vedea visul împlinit, vedeți cazul lui Bălcescu... Am fost mereu conștient că nu mă pot baza pe autoritățile de la București, așa că am căutat mereu să spun cercului de unioniști ce fac și unde sunt, să devină de notorietate publică, este singura protecție pe care o am, familia unioniștilor. Acum, în fața unei noi perioade în care sunt declarat indezirabil, analizez toate opțiunile de care dispun pentru a ieși din situația asta nedreaptă. Când am plecat la drumul acesta, am avut dictonul "Noi nu vom pleca și nu vom renunța!". Cedry2k, un cântăreț de hip-hop, are în melodia despre Sfinții Închisorilor un vers despre înaintașii noștri care îmi place în mod deosebit: "Pescari de oameni ce-au ținut pânzele-n ape. Și-au ținut pânzele sus până-n pânzele albe".
"Apelăm la cititorii dvs., să ne ajute să strângem semnături pentru modificarea Constituției"
- De curând, ați demarat o nouă acțiune: strângerea de semnături pentru modificarea Constituției, în sensul reunificării. Cum vă desfășurați campania? E de ajuns să reușească o astfel de inițiativă pentru a începe procesul reunificării?
- Miza noastră e simplă: reîntregirea națională să fie ideal menționat în Constituția României. Vedem anemica sau inexistenta implicare a statului român. Prin campania de strângere de semnături, obligăm, practic, statul să se miște, respectând legea fundamentală. Privim în istorie și constatăm că așa era și Germania Federală înainte de reunificare. Juriștii noștri au analizat în profunzime problema, astfel încât să putem formula o modificare a Constituției suficient de temeinică și care poate trece fără a stârni ostilitatea cancelariilor europene sau a fi în conflict cu varianta actuală a Constituției. Așadar, am ajuns la o variantă de Preambul, o introducere care se regăsește în Constituțiile mai multor state, și pe care noi am propus-o adaptată la specificitățile României:
"Conștienți că fiii și nepoții noștri trebuie să se bucure de un viitor de libertate și avuție, de șansele de împlinire pe care generațiile noastre nu le-au avut, într-un stat unificat, democratic, european și prosper, hotărâți să edificăm procesul de dezvoltare și afirmare a națiunii române, în concordanță cu istoria poporului nostru, cu normele de morală și de drept internațional în vigoare, prin reîntregirea neamului românesc pe cale pașnică, liber consimțită, fără niciun amestec din afară, pentru a munci împreună la realizarea și mulțumirea comună, alături de celelalte popoare ale Europei civilizate, adoptăm prezenta Constituție." Am constituit grupul de inițiativă pentru modificare în data de 9 mai, am primit aviz din partea Consiliului Legislativ pe 24 iulie, care, culmea, față de multe alte legi și inițiative, a fost favorabil, și pe 19 septembrie, a fost publicată în "Monitorul Oficial". Din acest moment, avem șase luni în care pot fi colectate semnăturile, iar apelul nostru către cititorii revistei "Formula As" - care se află printre puținele publicații apropiate de fibra națională - este să ne ajute să le strângem în fiecare colț de țară, care mai simte românește.
- De ce ar fi nevoie, în opinia ta, ca să se îndeplinească acest dor și acest ideal al reunificării? Pentru ce orizont de timp te pregătești să-l vezi înfăptuit?
- Reunirea nu ține doar de noi: e nevoie de un context internațional favorabil. Însă Dumnezeu îți dă, nu-ți bagă și în traistă. Cel mai important e să avem opinia publică pregătită și niște conducători conștienți de ceea ce vor avea de făcut, nu cum s-a întâmplat în 1990. Contextul poate fi decisiv mâine sau peste 20 de ani, însă este necesar ca în momentul T0, să avem lucrurile puse la punct. Și mai știu un lucru: fără reunificare, nici România nu va fi țara pe care ne-o dorim cu toții. Ciuntită de Basarabia și Bucovina de Nord, România va accepta cedarea și altor teritorii și formarea pe pământul nostru de națiuni inventate. Rușinea istorică pe care o îndurăm trebuie spălată, iar România trebuie și poate fi ridicată, dar numai dacă e întreagă.