- Bună dimineaţa, Anca, eşti acasă?
- Bună dimineaţa, Dia. Nu sunt acasă, tocmai am plecat din Fierbinţi, am terminat filmările pe ziua de azi şi acum gonim spre Bucureşti.
- Cum e Fierbinţiul în octombrie?
- Mult prea friguros pentru gustul meu de om care iubeşte vara. Noroc că au grijă fetele de la costume să mai pună haine pe dedesubt.
- De câte sezoane faci tu drumul ăsta?
- De vreo 14 şi sunt două sezoane pe an. Mai ia în calcul că primul episod a ieşit în 2012, că am început filmările în 2011, că episodul-pilot a ieşit în 2010, iar castingul l-am dat în 2009.
- Wow, deci nouă ani de poveste!
- Da, aproape 9 ani, în care am crescut cu serialul ăsta. Mă consider o norocoasă. În facultate, înveţi foarte mult teatru, film nu prea te învaţă nimeni. A fost ca şi cum după licenţă am început o altă facultate aici, pe platou.
- Se zice că serialele TV strică fibra actorului.
- E o prejudecată. Joc alături de actori foarte buni, care majoritatea sunt actori de teatru. Faptul că treci şi printr-un serial TV nu te face deloc un actor îndoielnic. Depinde doar de tine să-ţi faci treaba bine, şi pe scenă, şi pe sticlă. Până la urmă, proba supremă e să devii un personaj credibil.
- Ţie chiar ţi se întâmplă, lumea te confundă uneori cu Geanina, fata pe care o joci.
- Mi se mai întâmplă ca lumea să mă strige pe stradă cu numele din serial. Dar asta nu înseamnă că sunt Geanina. Jovialitatea o are însă de la mine, i-am dat-o împrumut.
- Oare uşor de dus de nas eşti şi tu, ca Geanina?
- Uneori, da (râde). Îmi place mai degrabă să văd binele decât răul, sunt idealistă, încerc să fiu fată bună, dar asta mă face câteodată naivă.
- Anca, ce vezi tu pe fereastra maşinii?
- Sunt pe autostradă, în aglomeraţie, tocmai am trecut pe lângă o benzinărie şi mă gândesc că înăuntru sunt tot felul de lucruri de mâncare, că e 9 dimineaţa şi că eu nici cafeaua n-am apucat să o beau.
- În fiecare zi te trezeşti aşa devreme?
- Când filmez, mă trezesc mereu la 5, pe la 6 trece maşina să mă ia, pe la 8 sunt deja pe set. Dar zilele de filmare nu sunt la fel, uneori filmez până seara, alteori, ca azi, am de tras o singură secvenţă, pe la 8:30 eram deja gata. Dacă am spectacole de teatru care se termină la 10 seara, trebuie să-mi dozez energia şi să fug la somn, ca să pot fi iar în picioare la 5.
- Deşi oamenii treziţi de dimineaţă sunt mai degrabă morocănoşi, tu ai un zâmbet cât carul mare.
- Ah, păi nici eu nu fac excepţie. Amorţeala de dimineaţă trece cu cafea, cu încă o oră de somn furată în maşină, până ajung, sau cu o melodie frumoasă ascultată în căşti. Azi, am ascultat George Michael - Amazing.
- Sau cu puţin soare...
- Cu soare e şi mai bine. Important e să găseşti resurse să-ţi placă ce faci şi când e groaznic de frig.
- Cu ce eşti îmbrăcată acum, Anca?
- Jeanşi şi o bluză oarecare. Pe stradă aş trece neobservată.
- Te-ai dat cu ruj?
- Nu-mi bat capul cu aşa ceva dimineaţa. Mă machiez destul la filmări şi la teatru, în timpul liber nu-mi mai vine să mă dau cu nimic, deşi ador rujul roşu.
- Unde te mai putem vedea la teatru? Se mai joacă "Pescăruşul"?
- Nu se mai joacă, din păcate. A fost un spectacol extraordinar, cu o distribuţie de excepţie. Între timp, am devenit angajata Teatrului de Comedie, oamenii pot să mă vadă acum în "Mult zgomot pentru nimic", pus de Andrei Şerban, un Shakespeare foarte inventiv, şi în "Totul în grădină", în regia lui Victor Ioan Frunză.
- E important pentru tine să faci şi teatru?
- La 5 ani, când spuneam că o să mă fac actriţă, nici nu visam la cinema sau TV. Mă vedeam doar pe scenă. Sunt fericită că până acum, în pauzele de filmări am reuşit să scot şi premiere şi să am întâlniri cu regizori importanţi.
- Tu de ce te-ai făcut actriţă, Anca?
.
- Ca să schimb în bine starea de spirit a oamenilor. Sunt făcută din emoţie, sunt fericită dacă reuşesc să transmit din ea şi celui care mă priveşte.
- Televiziune, teatru şi, de anul ăsta, şi un film, Doing Money, produs de BBC. Nu arată rău agenda ta!
- Sunt foarte bucuroasă de acest film. După proba pe care am dat-o, a doua zi am şi zburat spre Belfast să o cunosc pe regizoare. Acolo au avut loc şi filmările. E povestea unei românce răpite de alţi români (jucaţi de Dragoş Bucur şi de Cosmina Stratan) şi obligată să se prostitueze. Filmul pleacă de la o situaţie reală. Ana, care e de o vârstă cu mine, există cu adevărat, acum e bine, în măsura în care mai poţi fi bine după ce eşti maltratată, supusă abuzurilor şi actelor sexuale forţate. Cu toate astea, filmul nu e un documentar, ci e tratat în termeni ficţionali.
- Nu ţi-a fost greu să joci ceva atât de diferit?
- Ba da, dar cu rolurile grele simţi că trăieşti cu adevărat. Rolul ăsta a fost o experienţă cât pentru o viaţă întreagă. Să ştii că cineva a trecut prin aşa ceva şi că a fost destul de puternic încât să meargă mai departe te face să te gândeşti la lucrurile care au, cu adevărat, valoare. Ana e una dintre cele mai puternice femei pe care le-am cunoscut.
- Cum lucrezi în Occident, Anca? Ai un agent?
- Nu a fost nevoie, fiindcă echipa a venit şi a făcut castingul în România. Voiau ca actriţa să fie româncă. Dar acum, că filmul e gata şi urmează premiera, se pot întâmpla multe. Săptămâna viitoare voi zbura la Londra, fiindcă au loc o primă proiecţie a filmului pentru presă şi o serie de interviuri. La început de noiembrie, "Doing Money" va intra şi pe micul ecran.
- Ţi-ai pregătit rochia de premieră?
- Tot timpul m-au stresat lucrurile astea. Acum sunt şi în filmări, plec şi în turneu cu teatrul la Iaşi şi la Suceava, sper să găsesc câteva zile să mă ocup şi de rochie.
- Până atunci mai e puţin timp. Ce să-ţi doresc?
- O cafea bună şi-un telefon care să-mi dea o veste (nu spun ce).
- Aşa să fie, atunci!
Foto: SORINA ANDREICA
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
