Sociabilitate: puţin, dar bun
Categoric, semnul fix de apă al Scorpionului nu figurează în primele locuri ale acestui top. Asta nu pentru că nu i-ar plăcea să interacţioneze cu alţii. Nevoia sa de comunicare emoţională este chiar mai profundă decât cea a oricărui alt semn zodiacal. Dar nu doreşte să şi-o expună, pentru că o consideră mai degrabă o vulnerabilitate sau, mai rău, un defect. De aceea îşi pune celebra "mască scorpioniană" (cea care-l ajută să fie un redutabil jucător de pocher, de exemplu, sau un mare spion), atunci când iese în lume. Motto-ul său social este "puţin, dar bun"şi nu se sfieşte să arate că este un elitist. Fie că se găseşte în elita mondenă, sportivă, ştiinţifică sau cea a lumii interlope, el simte nevoia să fie validat de cei care, în ochii săi, contează.
Prima impresie
Un Scorpion care intră pe uşă nu poate fi ignorat. De multe ori, nu înţelegem de ce rămânem cu ochii aţintiţi asupra lui, pentru că, de regulă, nu are nimic ostentativ în felul în care se prezintă în lume. Da, îi plac hainele de calitate, dar nu cele care să ţipe "iată-mă-s!", ci cele cu croială clasică şi în culori temperate. Scorpionul ştie că nu haina îl face pe el. Poate pe alţii, care au nevoie de asemenea artificii. El se îmbracă bine, pentru că se respectă, dar nu asta îl face să se remarce la prima vedere. Bijuterii? Nu poartă neapărat, dar dacă poartă, putem presupune, cu risc minim de-a greşi, că sunt dintre cele mai scumpe. Şi, de asemenea, discrete. (Pentru cunoscători!) După cum spuneam, Scorpionul nu caută aprobarea publicului larg. Ceea ce impresionează este senzaţia de forţă reţinută pe care o emană la Scorpion, forţa cumulată a unui Marte bine ţinut în frâu, şi a lui Pluton, cele două planete redutabile care-i configurează energia. Acest amestec îi explică şi magnetismul sexual pe care îl are, indiferent cât de puţin s-ar înscrie în tiparele atractivităţii. Acel vino'ncoace, cum se spune pe la noi, care nu are neapărat de-a face cu criteriile estetice clasice. Privirea Scorpionului este inconfundabilă. Scrutătoare şi voalată în acelaşi timp, scanează totul şi nu dezvăluie mare lucru. Şi vocea are de cele mai multe ori un timbru distinct. Este rezonantă, puternică şi, deşi are inflexiuni nuanţate, nu transmite niciun fel de nesiguranţă. Strângerea de mână poate fi suprinzător de caldă pentru un exterior atât de compus. Scorpionul nu se grăbeşte să comunice verbal, chiar dacă se găseşte pentru prima oară într-un loc sau într-un grup. El SE COMUNICĂ prin simpla prezenţă, într-o manieră nedemonstrativă. Tocmai de aceea, prima impresie are un asemenea impact.
Când este singur
Ce are în comun semnul Scorpionului cu cel al semnului său opus, cel al Taurului? Ambele "rumegă". Dar pe când Taurul se delectează cu mâncăruri fine şi compania prietenilor dragi, Scorpionul are nevoie să rumege experienţele pe care le trăieşte şi nu poate face asta la restaurant şi nici de faţă cu nimeni. Doar când e el cu el, reuşeşte să se concentreze asupa acestei îndeletniciri, care pentru Scorpion este esenţială.
Ca toate celelalte semne fixe (Taurul, Leul şi Vărsătorul) şi Scorpionul are nevoie de ordine în jur. Că o face el sau că o face altcineva, contează mai puţin, atâta timp cât găseşte lucrurile la locul lor. N-am putea spune că este chiar pedant, dar poate fi tipicar, pentru că îi place să acţioneze după un anumit ritual, în succesiunea activităţilor pe care le face când vine acasă, când se pregăteşte să facă o baie, când îşi prepară ceva de mâncare sau când se instalează să urmărească o emisiune la televizor. Aceste activităţi trebuie să se desfăşoare după un tipic anume, ca să iasă bine şi ca să-i cadă bine. Altfel o să avem un Scorpion frustrat, care nu va fi în stare să se liniştească suficient pentru a se apuca să prelucreze cele întâmplate în acea zi. Iar acest proces de interiorizare este esenţial pentru ca el să poată funcţiona bine.
Vedeţi dumneavoastră, celelalte semne zodiacale fie se lasă copleşite pe moment de emoţii, fie le reprimă, dar Scorpionul nu face nici una, nici alta. El le lasă să existe în el, fără a le manifesta sau dând doar indicii minimaliste despre ceea ce se întâmplă în sufletul lui. Aici, adesea, sentimentele stau să dea în clocot, în timp ce pe chip, doar cineva apropiat poate citi turbulenţele interioare. Numai ajuns într-un sanctuar (cum îşi consideră Scorpionul locuinţa), el se poate relaxa, printr-un ritual sau altul, pentru a se apuca să prelucreze materia primă a evenimentelor trăite. Atenţia cu care Scorpionul işi urmăreşte şi îşi analizează trăirile explică de ce atât de mulţi nativi ai zodiei sunt în stare să sondeze adânc misterele sufletului omenesc, de ce nu se grăbesc să emită judecăţi, pentru că sunt conştienţi de propriile lor porniri subconştiente, deci, le pot înţelege la alţii. Dar pentru a-şi extinde această disponibilitate de psiholog înnăscut, asupra semenilor săi, Scorpionul are nevoie de timp petrecut în solitudine, timp care-i permite să-şi asimileze trăirile şi să iasă pe uşă, a doua zi, regenerat. Fire interiorizată, Scorpionul nu se simte singur decât într-o companie de proastă calitate.
Cu cei din familie

Atunci când este singurul copil şi i se spune că va avea un frăţior, Scorpionul nu sare în sus de bucurie, căci nu are naivitatea altor copii, să-şi imagineze că va avea de îndată un tovarăş de joacă. Ştie precis că va avea un rival şi nu e încântat că va trebui să împartă afecţiunea părinţilor. Gelozia poate fi intensă, la început, de aceea părinţii ar trebui să îl asigure adeseori că cel mic nu primeşte mai multă dragoste decât el, ci că are, pur şi simplu, nevoie de mai mult timp şi atenţie, pentru că e neajutorat. Cuvântul "neajutorat" poate face minuni, pentru că poate declanşa loialitatea la fratele Scorpion. Se simte puternic (ceea ce-şi doreşte de mic), pentru că există cineva care are nevoie de protecţia lui. Din acel moment e posibil să preia, realmente, responsabilitatea pentru vlăstarul cel mai tânăr al familiei. Când este mezinul familiei, Scorpionul îşi va croi cu abilitate loc în ierarhia de grup. Dacă cuminţenia nu-i aduce suficientă atenţie, va face năzdrăvănii, ştiind foarte bine că va fi pedepsit, dar în sistemul său de valori e mai bine să fii pedepsit, dar băgat în seamă, decât să fii ascultător şi ignorat.
Cum se poartă faţă de colegii de şcoală
A venit momentul să facem distincţia între nevoia Scorpionului de-a şi proteja intensa viaţa interioară şi felul în care se comportă pentru a se afirma în lume. Elevul Scorpion nu e o fire timidă şi placidă, care să aştepte ca ceilalţi colegi să-l bage în seamnă. E deosebit de competitiv dar îndeobşte numai la subiectele care îl interesează. La acest capitol, însă se va supăra dacă cineva i-o va lua înainte. Dar poate fi şi intrigat, şi din acest considerent, va încerca să se apropie de cel sau cea care se arată la fel de pasionat faţă de subiectul care îl interesează şi pe el. Din această competiţie iniţială se pot lega multe prietenii care durează o viaţă. O pasiune împărtăşită este un liant puternic pentru nativii acestei zodii. Energia sa clocotitoare îi propulsează adesea printre cei mai performanţi sportivi ai şcolii, iar aceştia se bucură în mod firesc de popularitate. Popularitatea îi place, familiaritatea forţată mai puţin, aşa încât îi va ţine la distanţă pe cei cu care nu doreşte să socializeze. Este considerat, în această privinţă, ca fiind cu nasul pe sus? Asta nu îl prea afectează. El se va comporta respectuos faţă de colegii care se poartă la fel, care dar îi va ţine la distanţă pe cei care încearcă să i se bage în suflet, pentru a profita indirect de popularitatea sa.
Cum se poartă faţă de colegii de serviciu

Ambiţia Scorpionului de a reuşi în profesie este de cele mai multe ori o ambiţie tăcută. Ea se observă însă din afară, dar nu prea deranjează, deoarece majoritatea Scorpionilor doresc să se remarce prin meritele lor. Doar o mică parte dintre ei recurg la intrigi şi manipulări, pentru a ajunge într-o poziţie de influenţă. Relaţiile de colegialitate se pot transforma în prietenii trainice, pornind de la respectul pentru profesionismul unor colegi. Este una dintre modalităţile de afirmare ale Scorpionului, căci se poate impune ajutat de cei capabili să-i recunoască însuşirile profesionale şi pe cele de lider. Pe cel pe care-l surprinde, încercând să-l caroteze, Scorpionul tipic nu-l va confrunta din prima. Îl va studia cu răbdare şi-l va executa, atunci când va avea ocazia. De iertat, nu prea e felul lui.
Ca vecin
Arareori găsim un Scorpion care să nu aibă în gospodăria lui o trusă cu unelte de cea mai bună calitate, becuri de rezervă şi o pompă de desfundat chiuvete. La fel de rară e tipologia Scorpioancei, care se trezeşte dimineaţa că nu are zahăr pentru cafea, sau pâine pentru sandviciurile copiilor. În consecinţă, vor primi vizite din partea vecinilor mai puţin prevăzători şi organizaţi. Se poate să se arate uneori puţin deranjaţi, dar de multe ori, nu se vor mulţumi să împrumute o unealtă, ci vor veni să vadă dacă nu cumva pot fi de folos şi altfel. Asta depinde în mare măsură de felul în care li se va cere ajutorul. Un "Vecine, dă şi mie o bormaşină!" provoacă altă reacţie decât "Te rog să mă scuzi că te deranjez, aş avea nevoie de bormaşina ta, dacă se poate!" Dacă auziţi muzica dată prea tare şi zgomotele specifice unei petreceri scăpate de sub control, nu vă obosiţi să verificaţi dacă gălăgia vine de la vecinul Scorpion. Dacă era să fie petrecerea lui, fie se asigura că decibelii sunt corespunzător reglaţi încât să nu gâdile în mod neplăcut urechile vecinilor, fie venea să anunţe că va da o petrecere, aşa încât vecinii să aibă răgazul de a-şi procura dopuri pentru urechi.
Ca amic
Aici e cazul să facem distincţia între Scorpionii marcaţi preponderent de energia lui Marte şi cei la care e mai puternic Pluton. Primul tip este comunicativ, extrovertit şi integrează cu uşurinţă în anturaj persoanele cu care intră în contact. Unul dintre motive îl constituie şi plăcerea lui de a studia, sub pretextul socializării, diferitele tipuri de oameni. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt fascinaţi de personalitatea sa magnetică şi nu-şi dau seama de felul în care sunt scrutaţi de noul lor amic. Dacă reuşesc să treacă de prima lui scanare, vor fi trataţi cu amabilitate şi incluşi în cercul mai larg al Scorpionului. Scorpionul plutonian e mai greu abordabil. El îşi ascunde capacitatea de observator sub o mască absentă, dar când intervine în discuţii, observaţiile sale, de obicei succinte, sunt mai pertinente decât tot ceea ce au spus cei care se cred elocvenţi. Scorpionul plutonian va proceda cu totul altfel decât cel marcat de Marte. Va selecta câteva persoane din anturaj de care se va apropia activ, căci ştie că aici există o afinitate şi subiecte de interes comun.
Ca duşman
Cineva scria, mai în glumă, mai în serios, "cine a zgâriat maşina unui Scorpion ar face bine să se uite câteva zile, atent, prin garaj, după o bombă". Nu putem nega faptul că Scorpionul îl va taxa cu necruţare pe cel care a îndrăznit să-l ofenseze, pentru că nu vrea să fie considerat sub nicio formă o persoană slabă. Există Scorpioni care au avut, probabil, o copilărie mai angoasantă, care caută activ conflicte, pentru a se asigura că deţin controlul şi că au putere. Scorpionii echilibraţi însă nu caută conflicte. Dar nici nu le evită, iar modul în care le abordează ilustrează zicala potrivit căreia atacul e cea mai bună apărare. Şi le cam iese. Mai este un motiv din pricina căruia nu e bine ca cineva să stârnească antagonismul Scorpionului: odată declanşată o duşmănie, ea nu va fi dată uitării, iar persoana care i-a trezit-o nu va fi lăsată să uite că e în continuare în vizor. Nu se prea cunosc Scorpioni care să lase garda jos.
Ca prieten apropiat
