IONUŢ FULEA - "Lasa-ţi sufletul să aleagă drumul"

- Prezent de 25 de ani pe scenă, Ionuţ Fulea este una dintre marile voci ale folclorului românesc. Când nu cântă, luptă pe baricade pentru transmiterea nealterată a tradiţiilor autentice ale poporului român -

"De ce oare eu te-am cunoscut?"

- Ionuţ, mai ţii minte când ai cântat prima dată? Oamenilor le place să afle po­ves­tea celor pe care îi iubesc. Iar tu ţii în ograda muzicii tale zeci de mii de as­cultători...

- Când aveam şase ani, părinţii mei au divorţat. Tata, pe când era îndră­gos­tit de mama şi când erau încă împre­ună, îi cânta romanţa "De ce oare eu te-am cunoscut?", pe care, tot au­zind-o, am învăţat-o şi eu. Apoi, după divorţ, mama mă ruga să i-o cânt în momentele ei de tristeţe. Am prins drag de cântec, chiar dacă momentul nu era unul fericit pen­tru mine şi pen­tru familia mea. M-au auzit cântând vecinii şi doamna învă­ţă­toare, care era şi dânsa vecină cu noi, şi m-au în­dem­nat să urc pe scenă, să cânt la serbările şcolii. Am acceptat, dar pen­tru că eram foarte emotiv, m-am speriat şi am fugit înainte de primul spectacol. Apoi s-a petrecut un miracol: am primit un acordeon de ziua mea... Din ziua aceea, am ştiut că viitorul meu este muzica.

- Când ai cântat pentru prima oară în public?

- Eram în clasa a noua, când s-a desfăşurat la Alba Iulia una dintre ediţiile emisiunii-concurs "Floarea din grădină", în care cânta Nicolae Furdui Iancu. Am fost im­pre­sionat de vocea sa şi mi-am zis să-ncerc să cânt la fel ca el. Eram cam pir­piriu, dar aveam de pe-atunci o voce ba­ritonală. La un mo­ment dat, veneam cu tre­nul de la Zlatna, unde făceam liceul, la Alba Iulia, cu câţiva colegi de şcoală. Le-am cântat, dar ei s-au amuzat foarte tare, li se părea că vocea nu se potriveşte cu aspectul meu fizic. Totuşi, ceva le-a plăcut, fiindcă i-au povestit profesorului de muzică întâmplarea din tren, el m-a ascultat şi mi-a dat temă să mă pregătesc pentru spectacolul liceului. Aici m-a auzit cântând directorul Casei de Cultură din Zlatna, care mi-a propus să merg cu ei în turnee, prin judeţ.Aşa am intrat în lumea cânte­cu­lui popular. Am participat la toate concursurile de gen, care, pe atunci, erau mai ri­guroase decât acum, aveau o altă importanţă. Cine câştiga era apre­ciat, lumea afla de tine, iar presa promova foarte bine orice astfel de concurs şi pe câştigători. Când am plecat la facultate, la Cluj, m-am înscris în Ansamblul "Ro­mânaşul" şi aşa am ajuns, prac­tic, să fiu cunoscut, pen­tru că viaţa culturală din Cluj era ex­trem de activă pe atunci. Acolo m-au văzut evoluând mai mulţi cântăreţi, care acum îmi sunt colegi de scenă, dar atunci erau doar idoli pentru mine: regretatul Dumitru Fărcaş, Dum­ne­zeu să-l ocrotească pe ceea lu­me, Dumitru Sopon, Sava Ne­grean Brudaşcu, Maria Marcu şi alţii. Contează foarte mult când artişti mari te acceptă alături de ei pe scenă. Încet, încet, am început să mă fac cu­noscut şi în ţară.

- Care dintre "idoli" te-au luat sub tutela lor?

- Eram în anul trei de fa­cultate când m-am întâlnit, în­tr-un spectacol la Alba Iulia, cu Nicolae Furdui Iancu. Dânsul mi-a propus să particip alături de el şi de Dinu Iancu Sălăjanu, la un concert de colinde în emi­siunea "Tezaur fol­cloric", la Bucu­reşti. Am fost, i-a plăcut cum cânt şi cum "dau" pe scenă, şi mi-a propus să mai facem câteva astfel de spec­ta­cole. Am mai cân­tat în această for­mulă încă patru ani. Apoi, văzând că sunt pe dru­mul maturizării, tot Nicolae Furdui Iancu m-a îm­pins cumva în faţă, spunându-mi că e foarte important să-mi fac un drum al meu, să am o identitate aparte în cântecul popular. E uşor să stai lângă un artist mare, e un confort, dar im­portant este să ai propria ta personalitate artistică. Mi-am format un grup de instrumentişti profe­sionişti, "Codru de România", cu care am început să apar în spectacole şi, practic, aşa s-a construit imaginea mea de azi.

"Să te simţi dorit şi aşteptat"

- Ai absolvit o facultate cu profil tehnic. Ai apucat să fii şi inginer?

- Nu, nici măcar cinci minute n-am profesat ca inginer. La acea vreme studiam şi canto clasic, în ideea de a susţine admitere la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj. N-am ajuns nici acolo, pentru că am intrat serios în cântecul popular, am început să câştig bani şi, sigur, toate aspectele astea mi-au schimbat direcţia. E foarte important ca în ceea ce faci să-ţi asculţi sufletul. Lasă-l pe el să-ţi aleagă drumul.

- Ţi l-ai ascultat şi când a fost vorba de dra­gos­te... Tocmai ai împlinit 20 de ani de căsătorie. Îţi doresc să aveţi parte, tu şi soţia ta, Brânduşa, de cât mai mulţi şi mai frumoşi ani îm­preună! Cât de im­por­tantă e familia în viaţa unui artist? Pe unii îi încurcă...

- Foarte importantă. Familia înseamnă echi­libru. Oricât de frumos ar fi pe scenă, printre colegi, tot acasă e cel mai bine. Trebuie să ai un cămin, trebuie să te simţi aşteptat, dorit, pentru că, la urma urmei, cei care te doresc şi te preţuiesc cel mai mult sunt membrii familiei tale. Trebuie să găseşti un partener care să te înţeleagă, să-ţi înţeleagă nebunia, pentru că nu e uşor să trăieşti cu un artist, noi nu sun­tem oameni normali. Dacă am fi nor­mali, n-am mai fi artişti. Dacă ai no­rocul să găseşti un partener care să te înţeleagă, apare acel echi­libru între ceea ce eşti tu, ca om lăsat de Dum­nezeu, şi ceea ce eşti pe scenă ca artist. Cred că un artist fără familie se consumă, se pierde repede, e lipsit de echilibru. Se risipeşte şi nu are de unde să se încarce, iar dacă nu ai unde să te în­carci, te termini.

- O întrebare de o mie de puncte: se poate trăi din muzică?

- Dacă eşti un artist serios, se poate. Einstein spunea să nu cauţi să ai succes, ci să încerci să ai valoare. Pentru un artist nu e suficient să aibă o voce bună, să fie fălos, să aibă un repertoriu bun, trebuie şi multe calităţi omeneşti: să fie generos, să aibă o viaţă exemplară, conduita în viaţa socială să fie impecabilă. Sunt multe aspecte care concurează la valoarea ta.

"Conspiraţia" de la "Mamaia"

- Împletită cu povestea ta e, de o vre­me, şi povestea Uniunii Artiştilor şi In­ter­pre­ţilor de Folclor Muzical din Ro­mânia, al cărei preşedinte eşti. Ce este, de fapt, această uniune?

- În anul 2009, la Festivalul de Folclor de la Ma­­maia, ne-am întâlnit mai mulţi colegi de ge­ne­raţie: Dinu Iancu Sălăjanu, Niculina Stoican, Cons­tantin Enceanu, Andreea Voica, Mariana Io­nescu Căpitănescu, şi ne reproşam unii altora că nu ne vedem mai des, că nu e normal să ne vedem doar la spectacole, când se nimereşte, să cântăm şi apoi să ne vedem fiecare de drum. Ne-am gândit cum am putea să facem, să ne vedem şi să comunicăm mai des? Aşa ne-am propus să organizăm fiecare o în­tâl­nire în zona lui, cu familia, prietenii, să fim îm­preună. M-am oferit să organizez eu prima astfel de întâlnire. Şi apoi mi-a venit gândul că, dacă tot ne adunăm, să instituţionalizăm cumva întâlnirile astea. Nu mai făcuse nimeni aşa ceva în România şi era important să lucrăm împreună, să putem milita pentru rezolvarea unor probleme cu care breasla noastră se confruntă.
Am pregătit întâlnirea de la Alba Iulia şi m-am gândit să cooptăm şi alţi colegi în ideea noastră, dintre cei care nu fuseseră prezenţi la Mamaia. Am discutat cu Nicolae Furdui Iancu, Ioan Bocşa, Veta Biriş, Dumitru Fărcaş şi i-am întrebat dacă nu vor să ne asociem într-o formă juridică. Au fost de acord. Ne-am întâlnit la Sălciua, am pus idei pe hârtie. Anul următor ne-am întâlnit la Şugag, iar în 2011, aveam deja statut şi formă juridică. Aşa s-a născut Uniunea Artiştilor şi Interpreţilor de Folclor Muzical din România. Suntem 25 de membri fondatori: Nicolae Furdui Iancu, Ioan Bocşa, Dumitru Fărcaş, Veta Biriş, Sava Negrean Brudaşcu, Matilda Pascal-Cojocăriţa, Mariana Anghel, Mariana Deac, Dinu Iancu Sălăjanu, Ma­rius Ciprian Pop, Niculina Stoican, Petrică Mâţu Stoian, Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Elise Stan, Traian Jurchela, Nico­leta Voica, Andreea Voica, Viorica Macovei, Adri­an Stanca, Mirela Mănescu Felea, Ştefan Cigu, Deian Galetin, Alexandru Pugna şi eu, Ionuţ Fulea.

Bazaconiile numite folclor

- Dincolo de organizarea unor spectacole de anvergură, în ce alte proiecte mai este implicată uniunea voastră?

- Avem o asociaţie importantă, cu proiecte foarte frumoase. Cel mai important, pentru care milităm, este introducerea folclorului în şcoli. E un vis mai vechi al meu, pentru că am considerat că nu e normal doar să apari la TV şi să spui că nu e bine ce cântă X, dar e bine ce cântă Y. Copilul tre­buie să se deprindă de mic cu anumite infor­maţii despre identitatea lui, despre rădăcinile lui, şi să tragă singur concluzii, să discearnă singur între adevăr şi făcătură. Sunt foarte multe voci bune în muzică, indiferent că vorbim de muzica populară, manele, folk, dar noi trebuie să stabilim foarte clar pe ce direcţie mergem, pentru că, la ur­ma ur­mei, cel mai mare deserviciu folclorului nu-l aduc nici manelele, nici alte genuri muzicale, ci noi, cei care slujim folclorul românesc, noi îl de­naturăm. Din dorinţa de a câştiga cât mai mulţi bani, inventăm tot felul de bazaconii, modificăm ce avem, diluăm. În plus, apare şi această prosti­tuţie muzicală a unor colegi, pe unele posturi me­dia, pe reţelele de socializare, care din dorinţa de a fi cât mai prezenţi, fac tot felul de lucruri mize­ra­bile. De aceea am considerat că e important un astfel de demers. Am şi avut un proiect-pilot în 2012, în judeţul Alba, în parteneriat cu Inspec­to­ratul Şcolar Judeţean, prin care am încercat, timp de cinci luni, să aducem această idee în şcoli. Cu pro­fesori de specialitate, am adus în atenţia copii­lor câteva elemente care punctează sau definesc folclorul românesc. Profesorii predau teorie despre folclor, iar noi, artiştii, implementam, prac­tic, tot ce spu­nea profesorul. Am avut foarte mulţi copii şi foarte mulţi părinţi care au participat. Am făcut acest proiect în mai multe oraşe din judeţ, pentru că la oraş influenţa kitsch-ului e mai mare şi mai evidentă. Mă bucur că am avut un feed-back foarte bun cu acest proiect, cu atât mai mult cu cât această idee a ajuns, la un mo­ment dat, chiar în Parla­mentul României.

- Există şi voci foarte tinere, copii talentaţi, pe care să-i creş­teţi, artistic vorbind, alături de voi?

- Da. La întâlnirile noastre anuale organizam, în localităţile unde ne întâlneam, câte un spec­tacol pe care-l numisem "Suflet de român". În 2014, Primăria Mu­nicipiului Alba Iulia ne-a invitat să facem acest spectacol la Alba Iulia, unde l-am făcut şi în 2015. Atunci, cunoscând situaţia unor copii talentaţi, care şi-ar fi do­rit să cânte, dar nu aveau po­si­bilităţi materiale, ne-am gândit că ar fi potrivit să facem o prese­lec­ţie a lor. Aşa am ales şapte copii din Alba Iulia pe care-i susţinem şi în prezent, cu suport tehnic, pro­fe­sional, material. Avem două pro­fe­soare de specialitate care se ocu­pă de educaţia lor muzicală. Grupul lor se cheamă tot "Suflet de român" şi a crescut, în timp.

- Se întâmplă asta şi în alte zone din ţară?

- Din păcate, la foarte multe concursuri din ţară, sunt copii ne­dreptăţiţi, care merită să câşti­ge, au calităţi, dar sunt nedreptăţiţi, pentru că sunt alte interese în joc. Am văzut asta, am fost membru în foarte multe jurii şi sunt dezamăgit şi dezgustat de ce se întâmplă. Vreau să clădesc ceva corect, o mo­dalitate prin care copiii care merită să fie cunoscuţi, recunoscuţi şi promovaţi.

"Televiziunea a ajuns să strice mintea poporului"

- În ce măsură voi, ca uniune profesionistă, puteţi să limitaţi accesul în lumea folclorului au­tentic a unor neaveniţi?

- Nu există nimic care să stopeze acest fe­no­men, pentru că nu există nicio lege. Pe vremuri, existau atestate profesionale. Din păcate, nu mai sunt, ceea ce e foarte rău. Fiecare gen muzical ar tre­bui acreditat, recunoscut prin lege. Acum e un amal­gam, nici nu ştiu cum să-i spun, toată lumea cântă, nu mai contează ce anume, plus că acum se inventează foarte multe cântece, din alte cântece exis­tente, care au iniţial filonul folcloric autentic, au o identitate, un caracter. Modificările astea ne­con­­trolate de nimeni diluează elementele identitare. Iar ele sunt difuzate pe micul ecran. Tele­vi­ziunea a ajuns să min­tă, să strice min­tea poporului. S-a rămas cu menta­li­ta­tea că tot ce apare la TV e bun şi atunci nu mai con­tea­ză cine cântă, ce cântă, cum arată, da­că a apărut la TV e a­creditat, cer­ti­ficat ca artist de va­loare. Ar fi foarte im­portant ca emisiunile de gen să facă o dis­tincţie foar­te clară în­tre cine e in­terpret de muzică populară, de muzică tradiţională, de mu­zi­că comer­cia­lă. Nu se întâmplă as­ta, sunt toţi o apă şi-un pă­mânt. Mari in­terpreţi de fol­clor cân­tă şi ei muzică comer­cială, care n-are nimic de-a fa­ce cu fol­clorul, iar atunci lu­mea nu ştie ce să crea­dă. Din câte văd, se do­reş­te o dilua­re a tot ce a mai rămas de va­loare, in­di­fe­rent des­pre ce gen muzical e vor­ba.

- O profe­sio­nistă de talia re­gretatei Mărioara Murărescu a reu­şit să păstreze mult timp o ver­ti­ca­litate în dome­niul fol­clo­rului ro­mânesc. Se sim­te lipsa unor ast­fel de pro­fe­sionişti?

- Da, se simte. TVR a fost întotdeauna tele­vi­ziu­nea-reper, care a adus în atenţia publicului aces­te valori ale ro­mâ­nilor, şi prin emisiunea "Tezaur folcloric". Mă­rioara Murărescu era un specialist ri­guros, nu intrai oricum acolo dacă nu erai pregătit. La fel e şi Eugenia Florea, la Radio România.Am avut aceas­tă şansă, să apar acolo, lângă artişti de renume. Când apăreai în "Tezaur folcloric" sau la Radio România, spuneai ceva, erai cineva, aveai valoare profesională, valoare umană, calităţi vo­cale, erai certificat. Era o rigurozitate, un control ca­­re acum nu mai există. Acum, inclusiv la TVR, se fac emi­siuni de divertisment, în care ne folosim de artist pentru a avea audienţă, nu pentru a pro­mo­va valoarea. Dacă pierdem şi TVR, care din punct de vedere cultural este încă un reper impor­tant pen­tru români, am pierdut totul. E clar că tre­buie să existe o instituţie a statului, care să regle­men­teze prin lege această ierarhizare a valorilor.

Foto: Arhiva personală Ionuţ Fulea