IONUȚ FULEA - "Lasa-ți sufletul să aleagă drumul"

- Prezent de 25 de ani pe scenă, Ionuț Fulea este una dintre marile voci ale folclorului românesc. Când nu cântă, luptă pe baricade pentru transmiterea nealterată a tradițiilor autentice ale poporului român -

"De ce oare eu te-am cunoscut?"

- Ionuț, mai ții minte când ai cântat prima dată? Oamenilor le place să afle po­ves­tea celor pe care îi iubesc. Iar tu ții în ograda muzicii tale zeci de mii de as­cultători...

- Când aveam șase ani, părinții mei au divorțat. Tata, pe când era îndră­gos­tit de mama și când erau încă împre­ună, îi cânta romanța "De ce oare eu te-am cunoscut?", pe care, tot au­zind-o, am învățat-o și eu. Apoi, după divorț, mama mă ruga să i-o cânt în momentele ei de tristețe. Am prins drag de cântec, chiar dacă momentul nu era unul fericit pen­tru mine și pen­tru familia mea. M-au auzit cântând vecinii și doamna învă­ță­toare, care era și dânsa vecină cu noi, și m-au în­dem­nat să urc pe scenă, să cânt la serbările școlii. Am acceptat, dar pen­tru că eram foarte emotiv, m-am speriat și am fugit înainte de primul spectacol. Apoi s-a petrecut un miracol: am primit un acordeon de ziua mea... Din ziua aceea, am știut că viitorul meu este muzica.

- Când ai cântat pentru prima oară în public?

- Eram în clasa a noua, când s-a desfășurat la Alba Iulia una dintre edițiile emisiunii-concurs "Floarea din grădină", în care cânta Nicolae Furdui Iancu. Am fost im­pre­sionat de vocea sa și mi-am zis să-ncerc să cânt la fel ca el. Eram cam pir­piriu, dar aveam de pe-atunci o voce ba­ritonală. La un mo­ment dat, veneam cu tre­nul de la Zlatna, unde făceam liceul, la Alba Iulia, cu câțiva colegi de școală. Le-am cântat, dar ei s-au amuzat foarte tare, li se părea că vocea nu se potrivește cu aspectul meu fizic. Totuși, ceva le-a plăcut, fiindcă i-au povestit profesorului de muzică întâmplarea din tren, el m-a ascultat și mi-a dat temă să mă pregătesc pentru spectacolul liceului. Aici m-a auzit cântând directorul Casei de Cultură din Zlatna, care mi-a propus să merg cu ei în turnee, prin județ. Așa am intrat în lumea cânte­cu­lui popular. Am participat la toate concursurile de gen, care, pe atunci, erau mai ri­guroase decât acum, aveau o altă importanță. Cine câștiga era apre­ciat, lumea afla de tine, iar presa promova foarte bine orice astfel de concurs și pe câștigători. Când am plecat la facultate, la Cluj, m-am înscris în Ansamblul "Ro­mânașul" și așa am ajuns, prac­tic, să fiu cunoscut, pen­tru că viața culturală din Cluj era ex­trem de activă pe atunci. Acolo m-au văzut evoluând mai mulți cântăreți, care acum îmi sunt colegi de scenă, dar atunci erau doar idoli pentru mine: regretatul Dumitru Fărcaș, Dum­ne­zeu să-l ocrotească pe ceea lu­me, Dumitru Sopon, Sava Ne­grean Brudașcu, Maria Marcu și alții. Contează foarte mult când artiști mari te acceptă alături de ei pe scenă. Încet, încet, am început să mă fac cu­noscut și în țară.

- Care dintre "idoli" te-au luat sub tutela lor?

- Eram în anul trei de fa­cultate când m-am întâlnit, în­tr-un spectacol la Alba Iulia, cu Nicolae Furdui Iancu. Dânsul mi-a propus să particip alături de el și de Dinu Iancu Sălăjanu, la un concert de colinde în emi­siunea "Tezaur fol­cloric", la Bucu­rești. Am fost, i-a plăcut cum cânt și cum "dau" pe scenă, și mi-a propus să mai facem câteva astfel de spec­ta­cole. Am mai cân­tat în această for­mulă încă patru ani. Apoi, văzând că sunt pe dru­mul maturizării, tot Nicolae Furdui Iancu m-a îm­pins cumva în față, spunându-mi că e foarte important să-mi fac un drum al meu, să am o identitate aparte în cântecul popular. E ușor să stai lângă un artist mare, e un confort, dar im­portant este să ai propria ta personalitate artistică. Mi-am format un grup de instrumentiști profe­sioniști, "Codru de România", cu care am început să apar în spectacole și, practic, așa s-a construit imaginea mea de azi.

"Să te simți dorit și așteptat"

- Ai absolvit o facultate cu profil tehnic. Ai apucat să fii și inginer?

- Nu, nici măcar cinci minute n-am profesat ca inginer. La acea vreme studiam și canto clasic, în ideea de a susține admitere la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj. N-am ajuns nici acolo, pentru că am intrat serios în cântecul popular, am început să câștig bani și, sigur, toate aspectele astea mi-au schimbat direcția. E foarte important ca în ceea ce faci să-ți asculți sufletul. Lasă-l pe el să-ți aleagă drumul.

- Ți l-ai ascultat și când a fost vorba de dra­gos­te... Tocmai ai împlinit 20 de ani de căsătorie. Îți doresc să aveți parte, tu și soția ta, Brândușa, de cât mai mulți și mai frumoși ani îm­preună! Cât de im­por­tantă e familia în viața unui artist? Pe unii îi încurcă...

- Foarte importantă. Familia înseamnă echi­libru. Oricât de frumos ar fi pe scenă, printre colegi, tot acasă e cel mai bine. Trebuie să ai un cămin, trebuie să te simți așteptat, dorit, pentru că, la urma urmei, cei care te doresc și te prețuiesc cel mai mult sunt membrii familiei tale. Trebuie să găsești un partener care să te înțeleagă, să-ți înțeleagă nebunia, pentru că nu e ușor să trăiești cu un artist, noi nu sun­tem oameni normali. Dacă am fi nor­mali, n-am mai fi artiști. Dacă ai no­rocul să găsești un partener care să te înțeleagă, apare acel echi­libru între ceea ce ești tu, ca om lăsat de Dum­nezeu, și ceea ce ești pe scenă ca artist. Cred că un artist fără familie se consumă, se pierde repede, e lipsit de echilibru. Se risipește și nu are de unde să se încarce, iar dacă nu ai unde să te în­carci, te termini.

- O întrebare de o mie de puncte: se poate trăi din muzică?

- Dacă ești un artist serios, se poate. Einstein spunea să nu cauți să ai succes, ci să încerci să ai valoare. Pentru un artist nu e suficient să aibă o voce bună, să fie fălos, să aibă un repertoriu bun, trebuie și multe calități omenești: să fie generos, să aibă o viață exemplară, conduita în viața socială să fie impecabilă. Sunt multe aspecte care concurează la valoarea ta.

"Conspirația" de la "Mamaia"

- Împletită cu povestea ta e, de o vre­me, și povestea Uniunii Artiștilor și In­ter­pre­ților de Folclor Muzical din Ro­mânia, al cărei președinte ești. Ce este, de fapt, această uniune?

- În anul 2009, la Festivalul de Folclor de la Ma­­maia, ne-am întâlnit mai mulți colegi de ge­ne­rație: Dinu Iancu Sălăjanu, Niculina Stoican, Cons­tantin Enceanu, Andreea Voica, Mariana Io­nescu Căpitănescu, și ne reproșam unii altora că nu ne vedem mai des, că nu e normal să ne vedem doar la spectacole, când se nimerește, să cântăm și apoi să ne vedem fiecare de drum. Ne-am gândit cum am putea să facem, să ne vedem și să comunicăm mai des? Așa ne-am propus să organizăm fiecare o în­tâl­nire în zona lui, cu familia, prietenii, să fim îm­preună. M-am oferit să organizez eu prima astfel de întâlnire. Și apoi mi-a venit gândul că, dacă tot ne adunăm, să instituționalizăm cumva întâlnirile astea. Nu mai făcuse nimeni așa ceva în România și era important să lucrăm împreună, să putem milita pentru rezolvarea unor probleme cu care breasla noastră se confruntă.
Am pregătit întâlnirea de la Alba Iulia și m-am gândit să cooptăm și alți colegi în ideea noastră, dintre cei care nu fuseseră prezenți la Mamaia. Am discutat cu Nicolae Furdui Iancu, Ioan Bocșa, Veta Biriș, Dumitru Fărcaș și i-am întrebat dacă nu vor să ne asociem într-o formă juridică. Au fost de acord. Ne-am întâlnit la Sălciua, am pus idei pe hârtie. Anul următor ne-am întâlnit la Șugag, iar în 2011, aveam deja statut și formă juridică. Așa s-a născut Uniunea Artiștilor și Interpreților de Folclor Muzical din România. Suntem 25 de membri fondatori: Nicolae Furdui Iancu, Ioan Bocșa, Dumitru Fărcaș, Veta Biriș, Sava Negrean Brudașcu, Matilda Pascal-Cojocărița, Mariana Anghel, Mariana Deac, Dinu Iancu Sălăjanu, Ma­rius Ciprian Pop, Niculina Stoican, Petrică Mâțu Stoian, Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Elise Stan, Traian Jurchela, Nico­leta Voica, Andreea Voica, Viorica Macovei, Adri­an Stanca, Mirela Mănescu Felea, Ștefan Cigu, Deian Galetin, Alexandru Pugna și eu, Ionuț Fulea.

Bazaconiile numite folclor

- Dincolo de organizarea unor spectacole de anvergură, în ce alte proiecte mai este implicată uniunea voastră?

- Avem o asociație importantă, cu proiecte foarte frumoase. Cel mai important, pentru care milităm, este introducerea folclorului în școli. E un vis mai vechi al meu, pentru că am considerat că nu e normal doar să apari la TV și să spui că nu e bine ce cântă X, dar e bine ce cântă Y. Copilul tre­buie să se deprindă de mic cu anumite infor­mații despre identitatea lui, despre rădăcinile lui, și să tragă singur concluzii, să discearnă singur între adevăr și făcătură. Sunt foarte multe voci bune în muzică, indiferent că vorbim de muzica populară, manele, folk, dar noi trebuie să stabilim foarte clar pe ce direcție mergem, pentru că, la ur­ma ur­mei, cel mai mare deserviciu folclorului nu-l aduc nici manelele, nici alte genuri muzicale, ci noi, cei care slujim folclorul românesc, noi îl de­naturăm. Din dorința de a câștiga cât mai mulți bani, inventăm tot felul de bazaconii, modificăm ce avem, diluăm. În plus, apare și această prosti­tuție muzicală a unor colegi, pe unele posturi me­dia, pe rețelele de socializare, care din dorința de a fi cât mai prezenți, fac tot felul de lucruri mize­ra­bile. De aceea am considerat că e important un astfel de demers. Am și avut un proiect-pilot în 2012, în județul Alba, în parteneriat cu Inspec­to­ratul Școlar Județean, prin care am încercat, timp de cinci luni, să aducem această idee în școli. Cu pro­fesori de specialitate, am adus în atenția copii­lor câteva elemente care punctează sau definesc folclorul românesc. Profesorii predau teorie despre folclor, iar noi, artiștii, implementam, prac­tic, tot ce spu­nea profesorul. Am avut foarte mulți copii și foarte mulți părinți care au participat. Am făcut acest proiect în mai multe orașe din județ, pentru că la oraș influența kitsch-ului e mai mare și mai evidentă. Mă bucur că am avut un feed-back foarte bun cu acest proiect, cu atât mai mult cu cât această idee a ajuns, la un mo­ment dat, chiar în Parla­mentul României.

- Există și voci foarte tinere, copii talentați, pe care să-i creș­teți, artistic vorbind, alături de voi?

- Da. La întâlnirile noastre anuale organizam, în localitățile unde ne întâlneam, câte un spec­tacol pe care-l numisem "Suflet de român". În 2014, Primăria Mu­nicipiului Alba Iulia ne-a invitat să facem acest spectacol la Alba Iulia, unde l-am făcut și în 2015. Atunci, cunoscând situația unor copii talentați, care și-ar fi do­rit să cânte, dar nu aveau po­si­bilități materiale, ne-am gândit că ar fi potrivit să facem o prese­lec­ție a lor. Așa am ales șapte copii din Alba Iulia pe care-i susținem și în prezent, cu suport tehnic, pro­fe­sional, material. Avem două pro­fe­soare de specialitate care se ocu­pă de educația lor muzicală. Grupul lor se cheamă tot "Suflet de român" și a crescut, în timp.

- Se întâmplă asta și în alte zone din țară?

- Din păcate, la foarte multe concursuri din țară, sunt copii ne­dreptățiți, care merită să câști­ge, au calități, dar sunt nedreptățiți, pentru că sunt alte interese în joc. Am văzut asta, am fost membru în foarte multe jurii și sunt dezamăgit și dezgustat de ce se întâmplă. Vreau să clădesc ceva corect, o mo­dalitate prin care copiii care merită să fie cunoscuți, recunoscuți și promovați.

"Televiziunea a ajuns să strice mintea poporului"

- În ce măsură voi, ca uniune profesionistă, puteți să limitați accesul în lumea folclorului au­tentic a unor neaveniți?

- Nu există nimic care să stopeze acest fe­no­men, pentru că nu există nicio lege. Pe vremuri, existau atestate profesionale. Din păcate, nu mai sunt, ceea ce e foarte rău. Fiecare gen muzical ar tre­bui acreditat, recunoscut prin lege. Acum e un amal­gam, nici nu știu cum să-i spun, toată lumea cântă, nu mai contează ce anume, plus că acum se inventează foarte multe cântece, din alte cântece exis­tente, care au inițial filonul folcloric autentic, au o identitate, un caracter. Modificările astea ne­con­­trolate de nimeni diluează elementele identitare. Iar ele sunt difuzate pe micul ecran. Tele­vi­ziunea a ajuns să min­tă, să strice min­tea poporului. S-a rămas cu menta­li­ta­tea că tot ce apare la TV e bun și atunci nu mai con­tea­ză cine cântă, ce cântă, cum arată, da­că a apărut la TV e a­creditat, cer­ti­ficat ca artist de va­loare. Ar fi foarte im­portant ca emisiunile de gen să facă o dis­tincție foar­te clară în­tre cine e in­terpret de muzică populară, de muzică tradițională, de mu­zi­că comer­cia­lă. Nu se întâmplă as­ta, sunt toți o apă și-un pă­mânt. Mari in­terpreți de fol­clor cân­tă și ei muzică comer­cială, care n-are nimic de-a fa­ce cu fol­clorul, iar atunci lu­mea nu știe ce să crea­dă. Din câte văd, se do­reș­te o dilua­re a tot ce a mai rămas de va­loare, in­di­fe­rent des­pre ce gen muzical e vor­ba.

- O profe­sio­nistă de talia re­gretatei Mărioara Murărescu a reu­șit să păstreze mult timp o ver­ti­ca­litate în dome­niul fol­clo­rului ro­mânesc. Se sim­te lipsa unor ast­fel de pro­fe­sioniști?

- Da, se simte. TVR a fost întotdeauna tele­vi­ziu­nea-reper, care a adus în atenția publicului aces­te valori ale ro­mâ­nilor, și prin emisiunea "Tezaur folcloric". Mă­rioara Murărescu era un specialist ri­guros, nu intrai oricum acolo dacă nu erai pregătit. La fel e și Eugenia Florea, la Radio România. Am avut aceas­tă șansă, să apar acolo, lângă artiști de renume. Când apăreai în "Tezaur folcloric" sau la Radio România, spuneai ceva, erai cineva, aveai valoare profesională, valoare umană, calități vo­cale, erai certificat. Era o rigurozitate, un control ca­­re acum nu mai există. Acum, inclusiv la TVR, se fac emi­siuni de divertisment, în care ne folosim de artist pentru a avea audiență, nu pentru a pro­mo­va valoarea. Dacă pierdem și TVR, care din punct de vedere cultural este încă un reper impor­tant pen­tru români, am pierdut totul. E clar că tre­buie să existe o instituție a statului, care să regle­men­teze prin lege această ierarhizare a valorilor.

Foto: Arhiva personală Ionuț Fulea