Preot RADU SCÂNTEIE - Hunedoara - "Un pridvor între biserică și lume"

- Părintele Radu Scânteie este preot în Hunedoara, dar este și consilier spiritual și pe probleme de pastorație ale tinerilor, la "Ortho-Caffè" Deva, un spațiu unic în țară, un fel de club-cafenea în care copiii, adolescenții și tinerii ortodocși își petrec timpul liber, într-o atmosferă de familie liniștită și caldă -

Sufrageria cu adolescenți

În șirul de spații comerciale aflate la parterul blocului cel lung, vizavi cu Catedrala Epis­copală a Devei, Ortho-Caffè abia se dis­tinge. L-am găsit pentru că l-am căutat, altfel nimic din exterior nu atrage atenția asupra sa. De cum intri pe ușă, spațiul pare oare­cum neobișnuit. Nu are nimic din aspectul unui local, al unei cafenele, fie ea și mai altfel. Pare, mai de­grabă, su­frageria generoasă a unei fa­milii numeroase. Câteva mă­suțe, așezate lân­gă ferestrele înalte cât un perete, ce dau spre stradă, și câteva rafturi pline cu cărți. Un ceas de perete și multe, foarte multe icoane. Lumina amiezii de iulie s-a așezat confortabil pe canapelele co­mode, înțesate cu perne multicolore, și-nvă­luie totul în cel mai firesc mod cu pu­tință.
E liniște, pentru că aici, în această așa-zisă cafenea, acti­vi­tățile se desfășoară doar de luni până vineri. Azi e sâmbătă. Părintele Radu Scânteie, consilierul spi­ritual al acestui spațiu, a găsit, între o înmormân­tare și o cununie, răgazul de a ne vorbi despre ceea ce se întâmplă aici, la "Ortho-Caffè" Deva. Un club-cafenea unic în țară, patronat de Episcopia Devei și Hunedoarei.
"Ideea înființării acestui spațiu i-a aparținut PS Gurie, episcopul Devei și Hunedoarei, care are o aplecare și o deschidere deosebite spre pro­blemele tinerilor. Domnia-sa s-a îngrijit îndea­proa­pe de înființarea acestui spațiu, iar acum, de susținerea permanentă a activităților ce se des­fășoară aici. E vorba de consumabile, utilități, dar și de deschiderea efectivă a bisericii către tineri, care contează foarte mult, pentru că trebuie inves­tit permanent, și nu numai bani. PS Gurie se face mereu prezent între tineri, ne trezim, pur și simplu, că e între noi. Iar tinerii nu au o atitudine de profundă evlavie, nu-și pleacă neapărat capetele ca să primească binecuvântarea, dar nici o atitu­dine de indiferență, iar PS îi asumă așa cum sunt. Tinerilor le place asta, această deschidere deose­bită, lipsită de formalism".

A doua casă

- De ce tocmai "Ortho-Caffè"?

- S-au purtat discuții aprinse asupra alegerii acestei denumiri. Unii propuneau o variantă cla­sică, Centrul pentru tineret "Sf. Ierarh Nicolae", pentru că funcționăm sub tutela Centrului Eparhial "Sf. Ierarh Nicolae", dar alții au susținut această variantă, care a și avut, în cele din urmă, sorți de izbândă. PS Gurie a avut ultimul cuvânt, el a decis să se numească așa. Deși spațiul a fost dat în folo­sință abia de un an și jumătate, în ianuarie 2017, tinerii se întreabă deja unii pe alții: "Mergem la Ortho? Ne întâlnim la Ortho?".

- Și ce înseamnă, de fapt, acest spațiu, Ortho-Caffè?

- Mă gândesc că însăși rostirea acestui nume e un fenomen, până la urmă. Nu e vorba doar de un spațiu ame­najat, unde să ne adă­postim de ceva, ci e vorba de o iden­titate care se confi­gurează și se clarifică pe timp ce trece, în sensul că se adaugă din ce în ce mai multă implicare. Tinerii vin și-și clarifică per­sonalitatea, nu mai prea vor să existe în viața lor mo­mente fără Ortho-Caffè, se identifică cu acest spațiu. Pentru unii, aici e un fel de a doua casă, unde vin și se simt bine. Cred că cel mai im­portant este, din partea noas­tră, să lucrăm în sensul aces­ta, iar din partea tinerilor să fie resimțit ca atare. Cred că, cel mai sim­plu spus, Ortho-Caffè este un spațiu între biserică și lume, un fel de pridvor, din care tinerii să pășească în biserică și din care, chiar dacă aleg să nu ajungă în biserică, măcar reușesc s-o privească altfel decât este pro­movată în media. Mulți tineri și-au schimbat păre­rea după ce au venit aici. Mulți au avut păreri ve­hemente la adresa bisericii, dar, cu timpul, Sfân­tul Ni­colae, ocrotitorul nostru, a lucrat în inimile lor.

O abordare liberă

- Ce se întâmplă, con­cret, aici? Există un pro­gram anume, se organi­zea­ză evenimente sau e un sim­plu spațiu de întâlnire pus la dispoziția celor in­tere­sați?

- Litera de Evanghelie a acestui spațiu este disponi­bilitatea. Apoi, deschi­de­rea, buna primire. Pe aceste prin­cipii de bază, care cred că ar trebui să existe în toate do­meniile, se cristali­zează idei cu care nu nea­părat venim noi dinainte, ci se nasc aici. De exemplu, un copil vine cu o nelă­murire asupra unui cuvânt din Sfânta Scriptură, a citit acasă sau a deschis Biblia, că a văzut-o pe masa bunicii, și vine și întreabă. În ast­fel de situa­ții, facem un cerc în care citim Sfânta Scriptură și îl lămurim. Dar nu în sensul în care le predau ca de la catedră: "Asta e singura variantă, voi trebuie să vă pliați gândirea pe asta!" Nu. Se ascultă opinii, se confruntă idei, iar Dumnezeu are grijă să iasă varianta cea mai bună. Dacă nu se obține totul într-un plan, într-un cadru al libertății, se pare că se pierde foarte mult. În planul credinței, degeaba te aliniezi unor concepte, dacă nu le înțe­legi și dacă nu le simți.
Ca activități, în fiecare marți avem ceea ce noi numim seminar biblic, când citim câte un capitol din Vechiul și din Noul Testament și punctăm exact ceea ce tinerii nu înțeleg, pot veni cu o abor­dare personală, și îi ascultăm, discutăm. Miercuri seara, avem cafeheză, nu cateheză. Cateheza în­seamnă că cei învățați în biserică predau, celor care vor să învețe, noțiunile elementare, complexe ale credinței creștine. Noi îi spunem cafeheză, pentru că bem și un cappucino, o cafea, un ceai. Se enunță temele de discuție ale serii, din partea tuturor, apoi, timp de 4 minute, se dezbate fiecare temă și-și spun pe rând părerea.
Vinerea vizionăm un film propus de ei, apoi îl discutăm, în aceeași manieră liberă, nu impunem scheme de gândire.
Avem și o sală unde se joacă tenis de masă, dar și un club de voluntariat, unde organizăm acțiuni filantropice, abordăm teme care frământă grav societatea de azi, cum e depresia, sunt niște întâl­niri foarte reușite, de care se ocupă Alexandru Vlad, coordonatorul Ortho-Caffè. În ceea ce se întâmplă aici, se implică foarte mult și pr. Radu Trifon, "părintele" acestui concept de Ortho-Caffè. Nu avem un program foarte strict și nici foarte încărcat, căci copiii, tinerii, au program la școală, au program acasă, au activități extrașcolare, iar dacă vin și aici tot pentru un program, i-am pier­dut. De aceea avem o abordare mai liberă, pe care încercăm să o cultivăm și să o menținem.

- Ați vizionat și filme care abordează o te­matică mai delicată, mai controversată, cum ar fi homosexualitatea, cunoscută fiind poziția bise­ricii față de acest fenomen?

- În privința filmelor pe care le vizionăm, noi ascultăm de duhovnic, pentru că, în viață, ne con­ducem după povața bisericii, nu putem altfel. Im­portant e să nu existe nuditate, sub nici o formă, în acel film. Dacă filmul ca atare nu prezintă nuditate, orice teme pot fi abordate, n-am refuzat nici un fel de discuții.
Recent, de exemplu, am vizionat filmul "Codul lui Da Vinci". E plin de multe lucruri provoca­toare, care sunt luate de-a gata de mintea unor tineri. Avertismentul de bază pe care l-am lansat după vizionarea filmului a fost că trebuie să ana­lizăm orice vorbă, orice aluzie sau orice prezentare de acolo, să le analizăm în profunzime și în com­plexitatea fenomenului, că dacă luăm vorbele de-a gata riscăm să ne distrugem efectiv fundamentul pe care stăm. Nu am refuzat dialogul, dar am spus: "Atenție! Haideți să analizăm tot, nu doar o bu­cată, nu doar ce ne convine". Tinerii au auzit de evangheliile apocrife, vor să știe ce e cu ele. Tre­buie să le prezentăm, astfel încât să înțeleagă, dacă sunt autentice, nu sunt autentice, de ce biserica le acceptă pe unele și nu pe altele, sunt întrebări pe care ei chiar le pun și ne ascultă argumentele cu atenție, iar asta ne bucură.

"Dragostea le depășește pe toate"

- În ce măsură ceea ce faceți aici i-a trimis pe tineri la duhovnic sau la biserică?

- Sunt rezultate și de genul acesta. Nu într-o măsură prea mare, dar sunt. După cum ne spun și ne învață și Sfinții Părinți: dacă un suflet a înviat, e un câștig. Spune Mântuitorul: dacă păstorul lasă 99 de oi și merge după oaia cea pierdută, dacă pe aia a salvat-o, e minune, că zice că în cer e bucurie mai mare pentru asta. Transformarea, transfigu­rarea, prefacerea vieții din una supusă destrăbălării în una de cumințenie e un lucru foarte greu, e lucru mult. La tineri, totul e foarte alunecos, nu poți spune că-i prinzi cu o formulă anume, că la ei nu merge cu formule. Se lovesc de tot felul de pro­bleme, când au dureri suferă, sunt mai sensibili, nu trebuie speculat momentul, dar trebuie înțeleși și trebuie să li-L arăți pe Dumnezeu care-i iubește. Iar ei simt asta. Copiii chiar sunt curați, nu sunt învechiți în răutăți, chiar dacă gustă din ispitele și provocările acestea ale societății.

- E dificil să lucrați cu adolescenții, cu tinerii, de azi, supuși atâtor influențe venite prin internet și televizor?

- M-am tot gândit, din vreme-n vreme, că, dacă o să înaintez în vârstă, o să simt distanța între generații, între diferite vârste, dar se pare că nu se întâmplă asta. Am urcat panta, acum o cobor, dar tot cu ei mă simt cel mai bine. Am lucrat 17 ani în învățământ, ca profesor de religie, iar aici, la Ortho-Caffè, mă lovesc de același gen de pro­bleme cu care mă con­fruntam și în învăță­mânt, mai ales în pri­vința deschiderii către tineri. Ce văd aici: tinerii au nevoie să fie ascultați, indiferent ce au de povestit. Pentru mine, sunt două per­soane la care țin foarte mult și ale căror cu­vinte mi-au folosit în viață. Prima este un profesor de fizică, om cre­dincios, cu care am fost coleg în învățământ. Eu eram foarte frământat de rezultatele strădaniei mele, nu vedeam să se întâmple nimic. El mi-a zis: "Stai liniștit, că trebuie ani întregi să vezi că rodește sămânța pe care tu ai aruncat-o acum!" Și să știți că așa se întâmplă. Sunt foarte mulți elevi care au trecut prin faza asta de turbulențe, dar și-au amintit în viață de un cuvânt de la ora de religie și asta i-a ajutat. Cea de-a doua persoană este o profe­soară de matematică. Ea mi-a spus: "Dacă noi ar trebui să trăim vremurile pe care le trăiesc tinerii din ziua de azi, nu știu cât am rezista...". Și eu am doi copii și pot să spun că, din păcate, copiii noștri sunt foarte încercați. Sunt debusolați, nu reușesc să se prindă de ceva. Trebuie să-i înțelegem, pro­vo­cările și presiunile sunt foarte mari. Noi avem o stabilitate, ne-am așezat, dar ei nu, și n-au pe ce să se așeze. Iar asta se întâmplă pe toate planurile, și financiar, dar mai ales moral. Dar cred că dragos­tea le depășește pe toate. Pe tărâmul dragostei, copiii se comportă firesc, sincer. Dacă te apropii de ei cu dragoste, ca și când ai fi unul de-al lor, poți trăi experiențe deosebite, iar Ortho-Caffè e o oportunitate bună.

- Se apropie și de duhovnic?

- Da, au fost și astfel de situații, în care s-au apropiat mai mult de biserică, unii s-au spovedit, alții nu. Era o frământare pentru mine această situație și l-am întrebat pe duhovnicul meu ce să fac. Mi-a spus să le vorbesc despre spovedanie. Asta fac, le spun, dar mulți trăiesc într-un fel de prejudecată față de spovedanie, poate au avut ex­pe­riențe negative în care s-au blocat și nu mai pot ieși. Încercăm să spargem acest cub de gheață, că e foarte greu, trebuie să ai un cuvânt puternic, și asta numai la Sfinții Părinți găsim. Trebuie multă, multă răbdare. Nu de la prima spovedanie se dez­leagă toate problemele. Cine-și închipuie sau vine cu soluția că o singură spovedanie rezolvă toate problemele a plecat greșit la drum.

- Sunt mai des­chiși tinerii la spo­vedanie decât matu­rii care vin la biseri­că?

- Am întâlnit un fenomen: cei în vâr­stă se așează în niște clișee, vin mereu cu aceleași probleme, su­perficiali, oare­cum, fără aprofun­dare. Am avut și ti­neri care vin cu pro­bleme grele, dar își prezintă durerile viu, mai puțin formal decât cei în vârstă. Le discutăm și asta îi ajută, fie și numai dacă discută ei între ei, unul cu altul.

- Se simte și o lipsă de relaționare, de priete­nie, a lor cu adulții sau chiar ei între ei?

- Aici își găsesc prieteni, mulți ne-au spus asta. Nu plec de la ideea că ei evadează de undeva ca să se refugieze aici, nu. Dar cred că ei găsesc autentic acest loc și vin pentru comunitatea și comuniunea care există aici, de iubire, de adevăr, de liniște. Vin și se regăsesc aici, au legat prietenii profunde. Se cristalizează un nucleu aici, sunt într-o familie, nu se leagă doar tangențial de ortodoxie, e în pro­funzimea lor. Încercăm să fim o familie și să ne respectăm așa.

- Care este reacția părinților, apropo de pre­zența constantă a copiilor aici?

- Părinții stau liniștiți când sunt copiii aici. În unele cazuri, copiilor li s-a pus un fel de interdicție, de condiționare a prezenței aici, în funcție de re­zultatele la învățătură, iar asta îi motivează. Am avut cazuri în care redresarea școlară s-a văzut după ce părinții au discutat cu noi și noi, la rândul nostru, cu copiii. În ce privește relațiile cu părinții, eu cred că sunt deficitare, pentru că, de multe ori, chiar părinții îi lipsesc pe copii de elementul de stabilitate cel mai important în viață: Hristos. Cresc fără repere. De aici, conflictele și neînțe­legerile atât de frecvente între părinți și copii.

- În cazul celor care-și petrec foarte multe ore la Ortho-Caffè, v-ați întrebat ce e în neregulă acasă, de preferă să stea aici?

- Da, ne-am întrebat, dar i-am lăsat să se deschidă singuri, nu am făcut investigații. Sunt tineri care au venit și și-au destăinuit multe aspecte din viața lor de familie, aspecte foarte grele, rela­țiile cu părinții, trăirile lor, anturajul, unii se spo­vedesc, chiar au ajuns să facă asta și e un lucru foarte mare. Deschiderea lor față de noi e o pro­blemă care ține de răbdare, de încredere, de timp și, treptat, câștigăm încrederea lor și ei vin și spun. Încercăm să le analizăm frământările, nu tăios, ci cu echidistanță, cu înțelepciune, realizăm un echi­libru, nu dăm soluții, ci dăm sfaturi și învățături, așa cum le cunoaștem din Evanghelie, din Pate­ricul egiptean, ori în alte cărți duhovnicești. Iar ei ascultă, mai ales pildele de viețuire, pildele con­crete care au un impact foarte mare asupra lor.

- Care anume credeți că ar fi caracteristicile definitorii ale tinerei generații de azi?

- Tinerii nu se pliază pe niște structuri tra­diționale, nu mai trăiesc în lumea aceea pe care o cunoșteam noi. Există un fel de ușoară alunecare de la o stare la alta, foarte rapid. Noi trebuie să surprindem foarte bine toate astea și să le lăsăm să se petreacă, pentru că altfel ratăm exact cauza pentru care viața lor e așa. Asta încercăm să lucrăm aici. Cred că ar trebui creat, pe lângă fiecare bise­rică, un spațiu pentru tineri. Un spațiu de trecere, un pridvor, așa cum spuneam, în care ei să înțe­leagă biserica, dar prin noțiunile și prin lucrurile cu care ei sunt obișnuiți.