Cu o activitate de aproape 50 de ani, 18 discuri de studio lansate pe piaţă, zeci de premii, printre care şi un Grammy, Judas Priest a intrat deja demult în istoria rock-ului mondial. Au evoluat şi s-au adaptat vremurilor prin care au trecut şi au refuzat să trăiască din glorie, s-au învechit precum vinul bun. Sprijin pentru aceste afirmaţii este şi noul lor album, "Firepower", ce s-a vândut, deja, în aproape 50 de mii de exemplare, numai în SUA, în prima săptămână de la lansare. Discul a debutat direct pe locul 5 în topul Billboard 200, devenind astfel albumul cu cel mai bun debut în topurile americane ale trupei engleze. "E grozav să vezi cum un album se încheagă de la sine. Îmi aminteşte de trecut, de zilele alea bune când eu, Glenn (Tipton), şi Richie (Faulkner), ne adunam la un loc, împreună cu nişte chitare, şi începeam să cântăm. Începeai ziua fără nicio idee concretă şi, până la finalul ei, se şi contura un potenţial disc, cu o mulţime de melodii grozave, gata să reziste pentru totdeauna. Mi-a plăcut la nebunie să fac discul ăsta", spunea Rob Halford, solistul trupei într-un interviu recent.
Judas Priest a fost înfiinţată în 1969, în Birmingham, de către basistul Ian Hill (azi 67 ani) şi chitaristul K. K. Downing (azi 66 ani). Lor li s-au mai alăturat ulterior solistul Rob Halford (66 ani), în 1973, şi un an mai târziu, chitaristul Glenn Tipton (70 de ani). Aşa s-a format nucleul trupei Judas Priest. În tinereţe, cei patru au lansat albumul de debut Rocka Rolla (1974) - un album nu tocmai comercial, care nu s-a vândut prea bine. Membrii trupei au învăţat însă din propriile greşeli, apoi s-au adaptat şi cerinţelor publicului, găsind în scurt timp sonorităţile cele mai potrivite pentru discurile ce i-au consacrat - Sin After Sin (1977), Stained Class (1978), Killing Machine (1978) sau British Steel (1980). Şi-au impus nu numai muzica, ci şi gusturile vestimentare, devenind un etalon al modei metal, căci au fost una dintre primele formaţii care au popularizat hainele şi accesoriile din piele. În 1990, discul lor cu numărul 12, "Painkiller", era aplaudat, nu numai de public, ci şi de critică, lucru ce i-a adus formaţiei prima nominalizare la premiile Grammy. Era primul disc înregistrat în colaborare cu bateristul Scott Travis (56 ani), care avea să devină un membru de bază al formaţiei.
Dar în plină glorie, solistul Rob Halford se desparte de Judas Priest, la scurtă vreme după ce a suferit un accident destul de grav, în timpul unui concert în Toronto. Regia spectacolului presupunea să cânte, în timp ce mergea pe scenă cu o motocicletă. În timpul unei manevre, n-a observat un tambur, ascuns printre norii de ceaţă artificială, a intrat în el şi s-a accidentat grav. Spre marea bucurie a fanilor, în 2003, după aproape 10 ani de absenţă, Rob uită de vechiul accident şi revine în formaţie.
Numai că Judas Priest nu şi-a închis porţile câtă vreme a lipsit Rob Halford din componenţa sa. Au scos fără el două discuri: "Jugulator" (1997) şi "Demolition" (2001), iar una din melodiile de pe "Jugulator", "Bullet Train", le-a adus şi o a doua nominalizare la Grammy.
Acum, după 44 de ani de la primul disc, trupa e din nou nevoită să se gândească la o schimbare, căci pe 12 februarie a.c., chitaristul Glenn Tipton a dezvăluit că suferă de Parkinson. Se lupta cu boala de 10 ani, o vreme a ţinut-o în frâu, apoi n-a mai avut ce face, mai ales că melodiile mai dificile îl solicitau la maximum, şi le executa din ce în ce mai greu. Deci, Glenn va lipsi din turneele formaţiei. "Este vital ca turneul Judas Priest să continue. Nu părăsesc trupa, dar rolul meu s-a schimbat. Nu exclud posibilitatea ca din când în când să mă mai urc şi eu pe scenă şi să cânt alături de ei", mărturisea Glenn.
Noul turneu Judas Priest e legat de lansarea noului disc, "Firepower", iar membrii trupei promit că spectacolele lor se vor ridica la înălţime, chiar şi în absenţa lui Glenn.
(Englezii sunt pregătiţi să prezinte la Romexpo, Bucureşti, pe 22 iulie, un melanj de rock pe o scenă-gigant, cu mulţi decibeli. În deschiderea lor vor mai cânta: Battle Beast, Rhemorha şi Carthagods. Biletele se găsesc în reţeaua iabilet şi au preţuri cuprinse între 155 şi 310 lei.)