Trupa Foreigner a apărut în perioada de glorie a muzicii rock, la finalul anilor '70 şi începutul anilor '80, când a luat cu asalt topurile muzicale. ?n cei peste 40 de ani de carieră, formaţia anglo-americană a lansat 9 albume de studio, 6 live şi 20 de discuri compilaţie, vândute în peste 80 de milioane de exemplare, şi a câştigat numeroase discuri de platină. La rândul lor, chitaristul trupei, Mick Jones (73 ani) şi primul solist al acesteia, Lou Gramm (67 de ani) au fost înscrişi în Songwriters Hall of Fame (Galeria compozitorilor celebri).
Deşi au trecut ani buni de la debutul lor muzical, iar trupa a suferit mai multe schimbări, chitaristul Mick Jones a rămas permanent în formaţie, asigurând calitatea înaltă a muzicii. Drept dovadă, Foreigner reuşeşte să umple chiar şi azi sălile de concerte, să-şi facă fanii să danseze, ca în vremurile bune. Mick este de fapt cel care a pus bazele trupei în 1976 la New York, şi tot el a venit cu ideea numelui Foreigner (Străinul), care ilustra compoziţia eterogenă a trupei, din 3 artişti englezi şi 3 americani: britanicii Mick Jones (chitară), Ian McDonald (flaut, saxofon, clape, chitară), Dennis Elliott (tobe) şi yankeii Lou Gramm (voce), Al Greenwood (clape) şi Ed Gagliardi (bas).
Succesul lor a pornit chiar de la albumul de debut, intitulat Foreigner, lansat în 1977, la numai şase luni după înfiinţarea formaţiei, şi care s-a vândut în peste 4 milioane de exemplare, doar în Statele Unite. Încurajaţi de succes şi plini de idei, băieţii au lansat imediat un alt disc, "Double Vision" (1978), care s-a vândut şi mai bine. Un an mai târziu, au zbârcit-o însă puţin, cu "Head Games" (1979), un disc criticat, nu atât pentru conţinut, cât mai ales pentru coperta considerată vulgară şi provocatoare, căci ilustra o adolescentă care-şi şterge numărul de telefon scris pe un perete din toaleta băieţilor. "Azi, o copertă ca aceea nici nu te-ar face să clipeşti. Dar atunci ea a stârnit adevărate proteste printre americanii puritani. Una din melodii, cea care a dat şi numele albumului - «Head Games», a fost interzisă la multe posturi de radio", spunea solistul Lou Gramm, într-un interviu recent. Din păcate, celebritatea dobândită prea repede a adus cu ea şi certuri, iar trupa a început să se fărâmiţeze. Doar încăpăţânarea lui Mick Jones a mai ţinut-o pe linia de plutire, până azi.
A mai rămas şi Lou Gramm, dar s-a apucat în paralel de o carieră solo, a plecat şi a revenit pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, pierzându-şi până la urmă locul în trupă datorită inconsecvenţei. Acum, când trupa este în plin turneu de aniversare a celor 40 de ani de existenţă, solist de bază al formaţiei este Kelly Hansen (56 ani). "Prezenţa lui Lou nu este permanentă. El decide când şi unde ni se alătură", spunea Jones într-un interviu recent. Dar acest joc de-a şoarecele şi pisica al vechiului solist le stârneşte şi mai tare interesul fanilor, curioşi să vadă pe unde va mai apărea.
Anul trecut, Foreigner a lansat un album aniversar - "40", ce conţine 40 dintre cele mai cunoscute melodii ale lor, iar pentru finele lunii acesteia, au o nouă surpriză pentru fanii lor - un disc intitulat "Foreigner With the 21st Century Symphony Orchestra & Chorus", disc ce conţine hiturile lor înregistrate live, într-o formulă inedită. "Am luat legătura cu orchestra de la Opera de lângă noi şi le-am propus să cântăm împreună câteva cântece de-ale noastre. Au fost extrem de încântaţi de idee. Aşa am ajuns să cântăm alături de 60 de instrumentişti şi de un cor, melodii precum «I Want To Know What Love Is» sau «Cold As Ice». Eu zic că fanii noştri vor fi încântaţi de produsul finit", spunea Mick. El are încă o groază de idei noi şi vrea să-l convingă şi pe vechiul lui partener, Lou Gramm, alături de care a compus şi înregistrat cele mai bune cântece ale formaţiei, să revină în studio. Cei doi au încă "la sertar" mai multe cântece scrise în anii de glorie, care nu au fost însă definitivate. "Avem vreo 10-12 melodii, care zic eu că merită să fie salvate. Nu ştiu când o să ne punem pe treabă, dar sper că vom reuşi să scoatem un album nou-nouţ prin toamnă. Deocamdată, suntem ocupaţi cu turneul". Probabil că Lou Gramm se va lăsa convins, iar dacă va ezita, încăpăţânatul Mick va duce probabil proiectul până la capăt de unul singur, căci nu vrea cu niciun chip să renunţe la formaţia pe care a creat-o. "Nu mă voi opri aici. Câtă vreme mă simt bine şi nu mă dor încheieturile atunci când mă urc pe scenă, nu mă opresc", spunea el.
Trupa Foreigner va cânta pentru prima dată în România pe 7 mai, la Bucureşti, în Sala Palatului. Concertul lor face parte din turneul mondial - 40th Anniversary Tour, care i-a purtat până acum prin Canada, Marea Britanie şi SUA.
(Biletele se găsesc în reţeaua Eventim şi au preţuri cuprinse între 130 lei - pentru studenţi şi 690 lei - pentru VIP.)