Cum posteau pustnicii din Carpaţi

Cu mult timp înainte ca lumea să fi auzit de dieta raw-vegană, în codrii din adân­cul Carpaţilor, care, vorba cronica­rului, "foşneau de mulţimea pustnicilor", s-a năs­cut un post care poate vindeca nu numai sufletul, ci şi tru­pul.

Sihaştrii noştri, adânciţi neîncetat în rugăciunea lui Iisus, trăiau cu totul desprinşi de această lume. Duhul acela, care le aprindea sufletele de flacăra unei iubiri mistui­toare, nu le îngă­duia să mai caute spre pământ. De aceea, atunci când mân­cau, o făceau foar­te sim­plu, cu hrană netrecută prin foc, fără să îşi gătească rădăcinile, ier­bu­rile, ciuper­cile sau fructele culese din pădure, nici măcar pâinea, pe care o plă­mădeau din boabe de grâu zdrobite, a­mes­tecate cu apă şi lăsate la soare să se usuce.
Asprimea acestui post nu este însă deloc distru­gătoare de trup. Cei care au ajuns să îl ţină în zilele noastre vorbesc de o minu­nată agerime a minţii, de o des­povărare a firii de nevoia somnului şi de o tămăduire miraculoasă a multor boli. Puţini ştiu că la temelia Postului Mare se află rânduiala Sfântului Sava, un călugăr care s-a nevoit în secolul al V-lea, în apro­­piere de Ierusalim, în mânăstirea care astăzi îi poartă numele. Această rân­duială, care a rămas până astăzi în vi­goa­re, îl sfătu­ieşte doar pe cel care poate, să mănânce în toate zilele săptămânii pos­tu­lui păresimilor, numai hrană uscată, netrecută prin foc. Dezlegarea la gătit este dată numai sâm­băta şi duminica, atunci când se poate folosi şi ulei. Aşadar, postul sihaştrilor nu este rupt de restul ortodoxiei, doar că ei ţineau această rânduială tot anul. Ca o dovadă a iubirii lor înflă­că­rate pentru Hristos, părintele Ghelasie Gheorghe de la Mânăs­tirea Frăsinei a început să îi înveţe pe uce­nici rânduiala postului pustnicesc. La rândul său, el o deprinsese de la un sihastru vestit, părintele Arse­nie Praja, care se nevoise în Cheile Râmeţului. Pă­rin­tele Ghelasie Gheorghe a trecut la Domnul în anul 2003, dar în urma sa au rămas mulţi ucenici, care ţin cu străşnicie de rânduiala postului sihaş­trilor noştri. Printre ei este şi părintele Hristo­for Bucur, stareţ al Schitului Sfântul Ioan Botezătorul din Poiana Braşov (un interviu cu sfinţia sa a apărut într-un număr trecut al revistei), pe care l-am rugat să ne iniţieze în tainele primite de la duhovnicul său.

"În paradis nu exista focul"

- Părinte Hristofor, multă lume se întreabă de unde a apărut acest post pustnicesc, pe care astăzi îl ţine tot mai multă lume, în căutare de sănătate şi spor lăuntric?

- Postul acesta îşi are originea în rai, acolo unde Adam şi Eva au primit de la Dumnezeu spre hrană doar vegetale. Domnul le-a spus: "Iată, vă dau toa­tă iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pămân­tului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Aces­tea vor fi hrana voastră." (Facerea I, 29) Era, aşa­dar, exclusă de la bun început orice mâncare de ori­gine animală şi orice preparare a hranei. În paradis nu exista focul. Doar după cădere au început oame­nii să mănânce de toate şi să prepare alimentele în fel şi chip. Eu le recomand celor care doresc să în­cerce şi acest fel de postire, pentru că te ajută mult în rugăciune: te face mai puţin greoi, te uşurează, şi altfel te poţi ruga mai cu luare aminte. Mai ales că noi, românii, avem o tradiţie îndelungată în post. Felul acesta de a te hrăni nu a fost inventat acum, alimentaţia raw-vegană nu e o găselniţă mo­­dernă. Pustnicii noştri au trăit veacuri la rând aşa, nu fă­ceau focul ca să-şi fiarbă ier­burile pe care le găseau prin pădure şi mâncau ce ştiau ei de la înaintaşii lor că e o hrană vie, care să te vivifice şi pe tine. Spun că e o hrană vie, pentru că focul omoară, asta o poate con­stata şi ştiinţa - în timp ce gă­tim mânca­rea, se produc mo­di­ficări ire­ver­sibile, se dis­trug mul­te vitamine şi enzi­me, prin prelucrarea la tempe­raturi înal­te.

- Regretatul părinte Ghelasie Gheorghe de la Fră­si­nei, al cărui ucenic sunteţi, vorbea şi despre in­formaţia negativă pe ca­re alimentaţia moder­nă o poartă şi o transmite celui care se hrăneşte cu ea.

- Da. Este ilogic să nu iei în calcul suferinţa ani­malului care este omorât pentru a deveni ulte­rior car­ne de consum. Anima­lul acela suferă când este dus la abator şi tăiat, se pro­duce în el o spaimă te­ribilă, care rămâne im­preg­nată în carnea lui, în celulele lui, iar noi ne în­căr­căm cu această infor­maţie negativă. Eu nu sunt biolog, ca să pot să vă spun exact ce se întâmplă în acel moment când animalul este ucis, dar ştiu că ştiinţa e preocupată de aceste aspecte. Mereu cău­tăm explicaţii, de ce ne îmbolnăvim şi suferim de stres, şi ştim că nu întotdeauna e vorba de un ser­viciu solicitant, de tensiuni în familie sau de alte lucruri. Poate că, uneori, e vorba, pur şi simplu, de felul în care ne hrănim, cu multă violenţă, ucigând ca să trăim. Poate că ar trebui să cerem iertare şi de la făpturile necuvântătoare, pe care le socotim ca pe bunuri private şi facem orice vrem cu ele. Ar fi bine să fim mai atenţi la durerile necuvântătoarelor, să nu avem impresia că suntem stăpânii lor absoluţi şi putem face orice vrem cu natura. Făcând astfel, dis­trugând-o pe ea, de fapt, ne distrugem pe noi înşine. Fiecare face cât poate, în funcţie de contex­tul în care trăieşte, fără să iasă în evidenţă prin ceva anu­me - dar, totuşi, să încercăm să ne hrănim fără să agresăm. Părintele Ghelasie era atât de gri­ju­liu cu tot ceea ce îl înconjura, încât socotea că nici măcar o rădăcină de la o legumă nu trebuie mâncată ime­diat după ce a fost scoasă din pă­mânt, ci lăsată câteva ore, pentru că ea a su­ferit în mo­men­tul când a fost scoasă din mediul ei, i s-a în­trerupt creşterea. Doar fructele, seminţele şi une­le frun­ze, care pot fi luate fără să distrugi planta, acelea pot fi consu­mate ime­diat. În rest, avea un res­pect imens faţă de viaţa existentă în orice crea­tură - animal sau plantă.

- De la postul sihaştrilor s-a ajuns, apoi, la medicina isihastă.

- Da, acest post isihast, după ti­picul pustnicilor din Carpaţi, este o metodă de prevenire, şi apoi şi de tra­tament, a tuturor bolilor. Părintele Ghelasie Gheorghe spunea că acest post are, în primul rând, menirea de a preveni, şi apoi de a trata toate bolile. El recunoştea însă că există şi anumi­te boli pe care el le numea "de des­tin", la care nu ai ce să faci, tre­buie să le rabzi cu rugăciune. Acestea provin dintr-o informaţie negativă primită din moşi-strămoşi, dintre care unii au făcut mari rele în timpul vieţii, iar toa­te acestea se transmit. Deci, nu e vor­ba doar de genetică, ci e vorba şi de o transmitere pe cale spirituală a unor probleme din neamul nostru. De aceea, părintele Ghelasie spunea că avem menirea de a fi, fiecare, mântui­torul neamului nostru - adică, să-i aducem la lumină sau să le uşurăm su­­fe­rinţele şi celor care nu s-au stră­duit suficient în viaţa lor, pentru a ajunge la odihna veşnică. Şi ăsta este unul din sensurile crucii: să duci cru­cea nea­mului tău. Nu numai pe a ta, ci şi pe a înaintaşilor tăi. Asta implică şi o responsabilitate a noastră, a fiecă­ruia, fiindcă putem să le oferim urma­şilor noştri - copii, nepoţi, stră­nepoţi - o moştenire mai bună, o cruce mai uşoară.

Pâinea pustnicească

- Există reguli ale acestui post, în afară de faptul că trebuie să mă­nânci numai alimente crude?

- Da. Există câteva reguli gene­ra­le. În primul rând, nu e bine să ames­teci multe alimente la o masă, ca să nu forţezi orga­nismul pentru a le prelucra. E ştiut că pentru fiecare tip de aliment, pancreasul, ficatul, stomacul secretă anumite sub­stanţe pentru a le digera - or, cu cât sunt mai multe, cu cât mesele sunt mai copioase, cu atât ne simţim mai grei, după ele. Aşadar, două, trei feluri cât mai simple de alimente şi atât - nu mic dejun copios, supă, tocăniţă cu carne, toate ameste­cate. E bine să începi masa ceva mai târziu, pe la ora 12, cu fructe, care au multă apă şi curăţă traiec­tul digestiv - până atunci ai voie să bei doar apă. După această masă, aştepţi cam două ore, şi poţi să începi să mănânci pâine pustnicească, cu legume.
Această pâine e foarte importantă în postul si­haş­trilor români. E asemănătoare cu pâinea obiş­nuită, dar nu e prelucrată termic. Se prepară din grâu măcinat integral (grâu integral, nu făină albă) - care se amestecă cu puţină apă (există mori electrice cu care puteţi să vă măcinaţi grâul chiar şi acasă). Se face apoi o cocă mai tare pe care o laşi să se usuce de pe o zi pe alta. Dacă o întinzi şi o faci mai subţire decât un biscuit, atunci ea rezistă cu săptămânile, doar se întăreşte; dar dacă o faci mai groasă, ca nişte găluşte, atunci e bine să o mă­nânci a doua zi, pentru că altfel se acreşte. Această pâine necoaptă în foc păstrează toate virtuţile grâu­lui, care se pierd prin coacere. Noi ştim, din practica pustnicilor, că omul poate trăi numai cu pâine şi apă, mai ales această pâine vie, care, netrecută prin foc, ajută şi la vindecarea trupu­lui. Treptat, prin folosirea ei zi de zi, se înde­părtează toate toxi­nele acumulate în noi, mai ales în intestine, care sunt foarte lungi şi pline de pliuri, un fel de ascunzători pentru alimentele deja ajunse în putrefacţie. Or, o alimentaţie foarte simplă, înso­ţită de apă, le înde­părtează încet şi omul ajun­ge să ia doar ceea ce este folositor vieţii. Ne folo­sim, ast­fel, de simbioza aceasta între teluric şi solar: grâul are rădă­cinile în pământ, dar se înal­­ţă către cer şi se coace la soa­­re, şi ni se oferă spre hrană; noi tre­buie doar să-l culegem. De-a lungul timpu­lui, s-au strâns des­tule mărturii ale oa­menilor care, mâncând aşa, s-au simţit mai bine şi s-au vin­de­cat de di­verse afecţiuni. Dar acest post cere multă perseve­renţă.

- Sfinţia voastră aţi cunos­cut oameni care să se fi vinde­cat prin acest post?

- Da. Ştiu de un domn din Fă­găraş care, deşi bolnav de can­cer şi în vârstă, trăieşte şi acum, hrănindu-se astfel. Am mai cunoscut oameni cu afec­ţiuni hepatice care şi-au revenit fără alt aju­tor, creş­tini care su­fereau de ulcere sau de dia­bet, care s-au vindecat doar pos­tind. În general, regimul acesta este pentru orice om, chiar dacă medicii nu sunt de acord cu astfel de afirmaţii, dar asta e reali­tatea. Noi nu suntem doar o colecţie de amino­acizi, de sub­stanţe chimice, de vitamine, pe care poţi să le iei din orice sursă, inclu­siv una fabricată sintetic, ca să-ţi echilibrezi diverşi indicatori din organism (căci, acum aşa ţi se eva­luează starea de sănătate, te supun la diverse teste şi văd cum stai cu vitami­nele, cu sărurile sau cu alţi indicatori). Se uită însă de informaţie sau de ener­gie. De aceea va trebui să vedem în viitor medicina şi holistic, nu doar din punct de vedere strict alopat. Medicina alopată e doar o ramură care poate ajuta în multe cazuri, dar poate avea, şi ştim că şi are, multe efecte adverse. Nu este de dorit să trăieşti cu un pumn de medica­mente, unele care să compen­seze efectele nedorite ale altora. Tu ai o boală, dar ajungi să te tratezi de mult mai multe - şi ajungi să trăieşti, dar cu infinită grijă, să nu uiţi să-ţi iei me­dicamentele la timp.

- Părinte Hristofor, dumneavoastră de cât timp ţineţi postul părintelui Ghelasie?

- Cred că de vreo 25 de ani. Dar s-a mai în­tâm­plat să îl şi încalc, pentru că uneori trebuie să mă adaptez şi eu împrejurărilor, mai mănânc şi o brân­ză, când n-am avut încotro, am mâncat chiar şi peş­te. Nu a fost grav, corpul a reacţionat negativ, dar asta este, nu se moare din încălcarea acestor re­guli. În schimb, am constatat în timp că postul recoman­dat de părintele Ghelasie Gheorghe mi-a făcut foar­te mult bine şi de aceea recomand cu toată tăria şi altora să-l încerce, chiar dacă n-o să le fie uşor. Mă­car pe anumite perioade, dacă nu tot timpul. O să fie suficient ca să vadă ei înşişi că merită: deşi mănânci mai puţin, ai mai multă energie, poţi să dormi mai puţin, şi te ajută chiar să gândeşti altfel, să priveşti viaţa mai senin. Şi nu în ultimul rând, acest post te ajută mult la rugă­ciune. Ai mai mult timp pentru ea şi îţi e mai uşor să o lucrezi. Fiindcă nu facem toată nevoinţa aceas­ta doar pentru sănăta­tea fizică. Părintele Ghe­lasie Gheorghe întotdeauna lega acest post de sco­pul final, de desăvârşire, de înduhovnicire. Postul pustnicesc este un ajutor foar­­te important, preţios, dar nu este un scop în sine. E doar una dintre căile care îţi ajută corpul să nu-ţi mai fie un duşman pentru mersul tău înainte, spre Dumnezeu. Ţinând corpul într-un regim din acesta, mai uşor, celelalte nevoinţe duhovniceşti devin mai lesne de înde­plinit.

Reţetele părintelui Ghelasie Gheorghe pentru postul pustnicesc

Pâinea pustnicească
Se prepară simplu. Grâul poate fi măcinat acasă în două feluri, mai mare sau foarte fin, pentru cei cu digestia mai tare sau pentru cei mai slabi. Pentru cei cu boli grave, trebuie să avem grâu proaspăt măcinat. El nu se cerne, se pune peste el puţină apă şi se face o cocă tare (e foarte important să fie tare), care apoi se lasă la dospit cel puţin 7-8 ore, după care pâinea se poate mânca. Da­că fa­ceţi pâine pe mai multe zile, coca se întinde într-un strat sub­ţire de un milimetru şi apoi se pune la us­cat pe ceva întins, în­torcând-o uneori. Atenţie la tem­pera­tură, uscarea se face la ma­xi­mum 30 de grade. Noi mai in­dicăm să se pună şi puţin mă­lai, care face pâinea mai sfă­râ­mi­cioasă şi digestibilă. Pen­tru cei diabetici este indicat ca pâi­nea să se pună jumătate grâu, jumă­tate po­rumb. Se poate a­dăuga şi puţină făină de orez, ceea ce face pâi­nea mai supor­tabilă.

Cum să te tratezi cu postul pustnicesc
Cerealele sunt prima condi­ţie de tratament. Să se oprească lactatele, carnea şi dulciurile şi să se pună accent pe cereale (pes­te 50%) şi zarzavaturi. Da­că la început folosim şi cereale fierte sau coapte, mai apoi tre­buie să trecem la cele crude, care sunt alcaline.

Meniul de dimineaţă
Fructe rase sau morcovi, dovlecei, varză crudă sau o salată de vegetale de sezon sau pâine pust­ni­cească cu un fruct. Obişnuiţi-vă la început să mân­caţi o porţie bună de astfel de alimente natu­rale. Siliţi-vă cu o voinţă fermă, chiar dacă la înce­put vi se va părea respingătoare. Împrieteniţi-vă cu ali­men­tele. Pâinea pustnicească este alimentul-medi­cament. Reduceţi tot mai mult pâinea obiş­nuită, coaptă. Folosiţi la început pâinea semipre­parată. Când veţi ajunge să mâncaţi doar pâine pustniceas­că şi apă, perioade mai lungi de timp, aţi ajuns la faza ultimă de tratament a medicinei isihaste.

Meniul de prânz
Morcov, dovlecel sau varză crudă sau o salată de vegetale de sezon (câte un sortiment) se rad mă­runt, împreună cu pâine pustnicească fărâmată şi puţină acritură. Se pot pune puţină sare, usturoi sau ceapă. Se face un piure care se poate dilua cu apă încălzită sau alte vegetale rase. Se mănâncă cu puţin cir de porumb. O altă variantă este ca din acest ames­tec să se facă mici sărmăluţe, care se înve­lesc în foi de varză crudă sau acră sau se fac mici chif­teluţe, dar mai tari, cu pesmet de pâine pustnicească deasupra. Se mănâncă la fel, cu puţin cir de po­rumb. Din mici cantităţi ale amestecului de mai sus, se pot face şi supe, pe care noi le reco­mandăm ca felul doi.


OPINIA SPECIALISTULUI

Dr. Pavel Chirilă - Centrul "Naturalia", Bucureşti - "Trebuie să avem discernământ"

- Domnule doctor, înainte de a ţine postul pă­rin­telui Ghelasie, e necesar să consultăm medi­cul?

- Postul acesta, care e similar dietei raw-ve­gane, nu poate fi ţinut de un bolnav cu o colită severă sau cu o recto-colită ulcero-hemoragică, pentru că legu­mele şi fructele crude îi vor agrava boala. Aşadar, există restricţii pentru bolnavi, deci ar fi bine să ce­rem sfatul medicului înainte. În rest, oamenii sănă­toşi pot trăi foarte bine cu cereale, fructe şi legume crude (avem studii serioase în acest sens), care sunt cotate drept cele mai valo­roase alimente de pe pă­mânt, numite şi în primul capitol al Bibliei. Dar tre­buie să avem discer­nământ şi să ţinem cont că noi, cei care trăim în lume, depunem alt efort fizic şi du­hov­nicesc decât cel depus de un călugăr care trăieşte în vârful muntelui. De aceea, aş vedea un astfel de post, mai sever, potrivit cu un om modern, care do­reşte să se retragă un timp, câteva săptămâni, pentru o cură de dezintoxicare. Nu cred că o astfel de ali­men­taţie este indicată pe viaţă, pentru că nu cred că se potriveşte cu con­diţiile vieţii noastre de as­tăzi. Şi apoi, die­ta cu fructe şi legume crude ar trebui aso­ciată cu pâi­ne coaptă normal, nu cu cereale neprelu­crate ter­mic. Eu aş avea pre­cau­ţii la consu­mul pâinii reco­mandate de părintele Ghe­lasie Gheor­ghe, pâine necoaptă, pentru că tu­bul di­gestiv al omului nu are enzimele necesare pen­tru a digera cerealele nepre­lu­crate termic. Si­gur, nu reco­mand pâinea din co­merţ, plină de adi­tivi şi produsă cu droj­die crescută pe pat de azot, o substanţă can­ce­rigenă. Recomand pâinea făcută acasă, cu drojdie bio, pe care o găsiţi în magazi­ne­le naturiste sau, dacă nu, cu maia, care e mai ac­cesibilă. Cei care vor să facă o pâine mai sim­plă pot folosi reţeta pâinii ne­dos­pite, a lipiilor, care sunt sănătoase şi uşor de copt. Există şi va­rianta mai scumpă, a pâinii din maga­zi­nele natu­riste, care poate fi pâine din grâu eco­logic, coaptă cu drojdie eco­logică sau cu maia.