Când e vorba de muzică, Basarabia bate tot. Aproape fără excepţie, cântăreţii şi trupele de acolo au cucerit România şi o mare parte din Europa. Talentaţi, formaţi în şcoli serioase, odată cu farmecul, le simţi şi "clasa". Nu e deci de mirare că au cucerit pieţele muzicale şi adună popoare întregi de fani. Aşa cum se va întâmpla şi la acest Concert #dinBasarabia (aflat la a patra aniversare), care aduce pe scenă câteva dintre cele mai bune formaţii de muzică rock de peste Prut. Şi cum în primăvara acestui an, pe 27 martie, celebrăm 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Ţara, spectacolul va fi, cu siguranţă, încărcat de emoţie şi de semnificaţii.
Zdob şi Zdub nu are nevoie de prezentări. A cucerit de ani buni inimile românilor şi a reuşit să se impună pe piaţa muzicală internaţională. Creată în 1994, trupa basarabeană şi-a găsit formula succesului combinând ritmuri de hip-hop, drum'n'bass, jungle sau punk, cu folclorul românesc/moldovenesc, într-o manieră proprie. Primul lor album, "Hardcore Moldovenesc", a fost lansat în 1996. A fost primul dintr-o lungă serie de succese. De atunci şi până astăzi, trupa a mai lansat alte nouă discuri, cel mai recent dintre ele fiind "20 de Veri" (2015).
Zdob şi Zdub a susţinut concerte în peste 20 de ţări europene, iar în 2005 a ocupat locul 6 la concursul Eurovision. De-a lungul carierei lor, băieţii au cântat pe aceeaşi scenă cu nume... grele: Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Red Hot Chilli Peppers, Linkin Park, Rage Against The Machine, Soulfly Fun Lovin' Criminals etc. ?n cei peste 20 de ani de existenţă, trupa a suferit o serie de schimbări în componenţă, în prezent ea arătând aşa: Roman Iagupov (solist), Mihai Gîncu (bas), Sveatoslav Starus (chitară), Andrei Cebotari (tobă), Valeriu Mazilu (trompetă) şi Victor Dandeş (trombon).
La începutul anului 2018, Zdob şi Zdub, Loredana Groza şi rapperul rus Ligalize au lansat o nouă piesă intitulată "Balkana Mama", o adaptare a melodiei "La cârciuma de la drum", de origine românească, dar cântată ruseşte. (Muzica uneşte mai uşor decât politica.). "Să cucerim Rusia!!! Cu armele noastre, muzică, voce şi antren!!!", scria Loredana, plină de entuziasm, pe pagina ei de internet. Şi au şi reuşit s-o facă, pentru că melodia lor a urcat vertiginos în topurile ruseşti.
Gândul Mâţei este o altă formaţie de succes din Chişinău. O trupă de rock alternativ, înfiinţată în 1996. Şi ei au o abordare originală a rockului, pe care îl combină cu folclorul românesc, punând accent mai ales pe trompetă. Printre piesele ce i-au consacrat se numără "La Ciocana", "Liberty", "Numai Tu", "Proba Credinţei", "Semafor", "Dragostea Mea" şi "Nae". În cei peste 20 de ani de activitate, trupa a lansat cinci albume, cel mai recent dintre ele fiind "Generaţia în Blugi", din 2014. Două dintre discurile lor şi le-au adaptat şi în limba rusă, sperând că vor cuceri şi uriaşa piaţă muzicală din răsărit. Între timp, au renunţat.
Astăzi, trupa Gândul Mâţei este alcătuită din: Nicu Ţărnă (solist), Ghenadie Cazac (trompetă), Sergiu Rusu (bas), Iurie Berdea (tobe), Igor Cristov (clape) şi Sergiu "Iarik" Iarovoi (chitară). Adevăraţi profesionişti, membrii trupei sunt absolvenţi ai Conservatorului din Chişinău, unde s-au şi cunoscut, excepţie făcând liderul formaţiei, Nicu Ţărnă, care a absolvit Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Cât despre sentimente: "«Şi-aşa-mi vine câte-un gând/ Să trec peste Prut cântând, Măi dorule!». Bucureşti, ne vedem pe 24 martie, la Arenele Romane! Cântăm şi sărbătorim Centenarul Unirii împreună!", scriau ei pe pagina lor de Facebook.
Alex Calancea band & Guz aduc "Lupii" la Arenele Romane. Aşa se numeşte cel mai nou proiect al renumitului basist şi producător muzical basarabean Alex Calancea. Are 41 de ani şi a debutat ca muzician în trupa "Millenium" din Chişinău. A colaborat cu mulţi alţi artişti, precum Dan Bălan, Natalia Barbu, Geta Burlacu şi Olia Tira, până în 2012, când şi-a lansat propriul album "Road to Home". Stilul muzical abordat de el este o fuziune între rock, trap, folclor autentic, dar şi folclor urban. Pentru a realiza noul lui proiect - Lupii, Alex Calancea i-a cooptat şi pe: Guz (voce), Andrei Glavan (voce), Nickel Russu (tobe), Saric Vatavu (chitară), Serghei Ivanov (clape) şi Dumitru Neculişeanu (trompetă).
Cuibul este o altă trupă din Basarabia, înfiinţată în 1991 de către Igor Dînga (producătorul celor de la Zdob şi Zdub) şi desfiinţată rapid după lansarea a şase discuri în limba rusă. A revenit pe piaţă în 2010, după o pauză de aproape 5 ani, dar abia în 2013 şi-a găsit formula cea mai potrivită, alături de solista Lidia Scarlat. Primul lor album în limba română, "Vise Elementare", a fost lansat la finele anului 2015.
În deschiderea evenimentului muzical din Capitală, va urca pe scenă şi o trupă foarte tânără din Chişinău, Siaj, înfiinţată în 2016. Formaţia a reuşit să cânte în concert pe ambele maluri ale Prutului, iar anul acesta îşi va lansa şi primul ei EP.
(Concertul #dinBasarabia, ediţia a IV-a Centenar, se va desfăşura la Arenele Romane din Bucureşti, pe 24 martie. Biletele sunt disponibile în reţeaua Iabilet şi au preţuri cuprinse între 50 şi 60 de lei, dacă le cumpăraţi până pe 23 martie. ?n ziua evenimentului, ele vor costa între 60 şi 80 de lei, la intrare.)