Trebuie să recunosc că pornisem la drum având în minte câteva cifre seci, dar uimitoare: în anul 2017, România este pe locul 6 în Europa şi pe locul 13 în lume între producătorii de vin! În plus, în Europa ocupă locul unu la creşterea producţiei de vin: un plus de 64% faţă de anul precedent! Însă, odată ajuns în Aiud, locul unde aş fi vrut să înţeleg cifrele, topurile şi procentele, m-am trezit într-o toamnă superbă, mirosind a frunze uscate de nuc şi a must, între podgorii pictate parcă în aur şi pe străduţe pline încă de flori. Câţiva mici producători locali de vin, după ce au înţeles ce caut, mi-au zâmbit şi mi-au explicat pe rând: vinul este tradiţie, vinul este poveste, vinul este artă...
Papp Peter
Rătăceam pe străduţele minunate ale Aiudului, admirând casele săseşti, vechi de două sute de ani, când, chiar la o astfel de casă, mi-a atras atenţia sigla rotundă din lemn, atârnată la poartă: Pivniţa Papp Peter. Am sunat şi am avut noroc: mi-a deschis chiar domnul Papp. Îmbrăcat în haine de lucru, fără să se formalizeze, m-a invitat cu bonomie să îi descopăr pivniţa şi să degustăm vinurile sale. Am coborât câteva trepte şi am ajuns nu doar într-un mic labirint cu butoaie uriaşe, unde mirosea a must proaspăt, dar şi în povestea vinurilor de Aiud.
"Aiudul face parte din Ţara Vinului, care ţine de la Vinţul de Sus, până la Vinţul de Jos, pe stânga şi pe dreapta Mureşului. Aici e o tradiţie a vinului încă din perioada romană. În 1228, Regele Ungariei a adus saşi colonişti şi ei au ţinut mai departe tradiţia. Alături de maghiari şi români, ei au făcut ca aceste podgorii din jurul Aiudului să nu dispară. Locul este foarte bun: avem o climă prielnică, mai ales datorită Mureşului, care este în apropiere, iar dealurile au un teren parcă anume făcut pentru viţă-de-vie. Străbunicii şi bunicii mei s-au ocupat cu viţa-de-vie, părinţii mei la fel. Eu ce aş putea să fac? Să las în paragină podgoria pe care ei s-au străduit atât de mult să o ţină? Nu se câştigă foarte mult, ne bucurăm că facem bani să o întreţinem, de la an la an, dar din respect pentru munca celor de dinaintea mea, eu atât cât o să pot, o să am grijă de podgoria mea".
La podgorie, în căruţa cu boi
Papp Peter trage vin dintr-un butoi. Îl pune în pahar, îl miroase şi îl priveşte în lumină. În acel pahar nu e doar vinul din topuri şi clasamente, acolo sunt dimineţile lui din copilărie. Sunt primele raze ale soarelui, pe când era în căruţă alături de bunica sa. Avea la picioare o straiţă cu o bucată de pâine, brânză şi roşii, plăcintă făcută încă de seara. Urcau la podgorie, în legănatul alene al boilor, şi începeau să culeagă via, să o cureţe, să o lege. Era cuprins de o fericire inexplicabilă. Mulţi ani avea să o mai caute, ca om mare, şi avea să o regăsească, câteodată, tot în mijlocul podgoriei, mirosind câte un ciorchine de strugure. În acel pahar ridicat sunt şi zilele petrecute cu rudele şi prietenii, în care se făcea mustul, în care toţi se ajutau unii pe ceilalţi cu drag, pentru a se bucura la final, când butoaiele erau pline şi poveştile se prelungeau mult în noapte. Şi tot în acel pahar sunt momentele grele ale naţionalizării şi apoi cele de fericire amară, ale retrocedării de după revoluţie.
"Acum lumea s-a schimbat, şi azi fugim să rezolvăm totul repede", oftează Peter. "Înainte era o lentoare a oamenilor, o tihnă care le dădea răgazul să facă totul încet şi bine, pe îndelete, cum se spune. Astăzi, viaţa este mult mai dinamică, mergem repede cu maşina pe deal, repede cu tractorul rezolvăm ce e de rezolvat... Şi totuşi, eu consider că vinul este tradiţie şi încerc să o păstrez: în continuare, cultiv aceleaşi soiuri moştenite - Fetească Albă, Fetească Regală, Traminer, Muscat Ottonel. Soiurile noastre trebuie să le promovăm. Soiurile mondiale sunt peste tot, în magazine şi în toată lumea, dar aceste soiuri româneşti numai aici le putem găsi, ar fi şi păcat să nu ieşim în faţă cu ceea ce avem deosebit. Am avut degustători din Europa şi chiar din America Latină şi i-am adus aici, în pivniţa mea, şi ei au fost miraţi şi le-a sărit în ochi Feteasca Albă, care a fost o surpriză, că ei aşa ceva nu au mai întâlnit. Când vorbim despre vin, vorbim despre un dar pe care omul l-a primit de la Dumnezeu. E ca o piramidă: aliment, medicament şi băutura prieteniei. Eu încerc să păstrez linia veche a vinurilor din Aiud. Să respect soiurile care au dat o producţie bună şi de calitate. Pentru că vinul bun te învaţă armonia, rotunjimea şi echilibrul perfect".
Papp Peter nu produce mult vin: câteva mii de sticle pe an. Nu o să îi găsiţi vinurile pe rafturile supermarket-urilor sau ale magazinelor de lux din marile oraşe, deşi ar putea oricând să aibă un loc de cinste lângă orice mare producător. El vinde doar din pivniţa lui aflată pe o străduţă a vechiului Aiud, unde mai întâi te invită să deguşti şi apoi să alegi. Se luptă cu birocraţia, cu taxele şi cu lipsa de vizibilitate, specifică micilor producători. El este unul dintre necunoscuţii care duc România în topurile europene şi mondiale ale vinului. O face de dragul tradiţiei şi al vinului bun şi curat, ţinut în butoaie de stejar.
Pivniţa Takacs
"Eram foarte tânăr pe atunci şi nu ştiam nimic despre renumele său ştiinţific", spune Attila. "Pentru mine era o rudă mai îndepărtată, care venea în fiecare joi să ne viziteze. Dar mi-am dat seama de ştiinţa şi de experienţa omului din faţa mea când el a putut să prezică cele trei medalii de aur ale vinului, privind doar strugurii proaspăt culeşi! M-a pus pe gânduri faptul că a putut să vadă în struguri ceva imposibil de văzut pentru un om obişnuit. Avea 80 şi ceva de ani şi am înţeles atunci că avea atâta dorinţă de viaţă şi de a crea, încât m-am ruşinat. Brusc, mă vedeam un tânăr lipsit de ambiţii. El încă mai dorea să rămână şi să facă ceva în lumea asta, în care avusese multe de îndurat. Şi eu, care aveam viitorul înainte, nu făceam nimic. Apoi mi-am dat seama ce şansă am că el este lângă mine, că poate să mă înveţe şi pot să îl întreb. Nu oricine poate să îţi ofere atâta cunoaştere într-un spaţiu familial, fără să fie nevoie să plăteşti sume colosale şi studii în străinătate. În acelaşi an, vinul nostru din Aiud, din soiul Nausica, a luat medalia de argint a Academiei Maghiare de Vinuri, între 180 de concurenţi. A fost momentul în care am ştiut că mă voi ocupa de vinuri".
Aşa a început să îl călăuzească profesorul Csávossy pe Attila. Şi tânărul a descoperit că studiul vinului îţi deschide brusc orizontul, te apropie de literatură, de istorie, îţi schimbă mentalitatea şi îţi dezvoltă simţurile, te învaţă ce este nuanţa şi cum să o cauţi mai întâi în vin şi apoi în orice lucru din viaţa ta. Lângă maestrul său, descoperea un alt mod de viaţă, o lume elevată şi a culturii, în care vinul era un punct de pornire, ce ducea până la gastronomie şi poezie. Profesorul nu îi spunea niciodată ceva în mod direct, ci mereu printr-o poveste sau o întâmplare rememorată, încât învăţătura despre viţa-de-vie şi vinuri părea un basm frumos, ce te făcea să aştepţi cu nerăbdare urmarea.
În 2015, profesorul Csávossy s-a stins din viaţă. Lăsase moştenire toate secretele vinului alb lui Attila. Astăzi, el este cel mai tânăr producător de vinuri din zona Aiudului. Stăm de vorbă în vechiul salon de întâlniri al familiei, acum cu pereţii acoperiţi de zeci de diplome de excelenţă, câştigate cu vinurile casei.
Nici vinurile Pivniţele Takacs nu le veţi găsi pe rafturile din alimentară. Le puteţi găsi, însă, la crama din Aiud şi în anumite restaurante şi locuri pentru degustări de vinuri. Deşi domnul Takacs Attila este şi el unul dintre acei producători mici care contribuie la prezenţa României în marile topuri, cifrele nu îl interesează: "Important este ca vinul să fie povestit. Nu poţi să vorbeşti despre vin, spunând doar ce aromă are, câte grade, sau câţi hectolitri ai produs, pentru că asta înseamnă să îi dai mai puţină importanţă decât merită. Degustările trebuie să aibă o formă literară, pentru că fără cărţi, vinul îşi pierde din valoare. Vinul şi cuvântul sunt legate pentru că prin cuvânt explici vinul şi vinul dă alt înţeles cuvintelor. Nu ai cum să mergi la o prezentare a vinului şi să citeşti o scurtă descriere de pe etichetă. Vinul este o poveste a cramei, a producătorului, a lumii în care s-a născut acel vin. Vinul trebuie să transmită un mesaj, şi asta cred că este cel mai important lucru pe care l-am învăţat de la domnul profesor Csavossy. Povestea şi vinul trebuie să formeze un întreg, o ambianţă culturală. Asta te face să te simţi altfel sau cineva, şi asta e bucuria vinului".
LOGOS
"Înregistrezi? Bun. Mă cheamă Andras Emil şi am ajuns în Aiud ca inginer metalurg în 1986. În iarna lui 1986 m-am hotărât să mă ocup de vin. Pe vremea aia, lucram la topitoria de fontă şi era obiceiul ca atunci când un muncitor cerea un favor, să vină cu o plasă la tine. Şi la mine a venit unul şi m-a rugat: «Tovarăşu inginer, n-am lemne şi vine iarna, vă rog să îmi daţi liber astăzi». Eu am luat plasa şi, fiind tânăr, am dus-o la director şi i-am zis «Tovarăşu' director, a venit un muncitor, mi-a dat plasa asta şi m-a rugat să îi dau liber. Ce să fac?». Eram tânăr pe atunci, nu ştiam ce să fac... Directorul mi-a zis că e foarte bine şi corect că am luat plasa, să o las în biroul lui şi să merg să îi spun omului să-şi caute lemne şi apoi să mă întorc. M-am întors, şi între timp, mai veniseră câţiva tovarăşi colegi în birou. Pe masă erau puse farfurii de tablă şi căni de tablă, de-alea ca la armată, scoase dintr-un dulap al directorului. Am primit ordin să desfac plasa omului. În ea era o bucată de slană, brânză, sângerete, cârnaţi... na, ce avea şi omul mai bun în cămara lui. Şi era şi o sticluţă mică de vin, de-aia ca de oţet, cu dop de plastic. Am împărţit mâncarea şi am pus vinul în mod egal în cănile de tablă. După ce am mâncat, am gustat şi din vin. Brusc, am avut o revelaţie! M-a lovit instantaneu!
În anul următor, Andras Emil a cumpărat struguri de la ţărani şi a făcut 50 de litri de vin. În 1988, a făcut 100 de litri de vin. În '89, revoluţia l-a prins cu 200 de litri, puşi în patru damigene de sticlă. După aceea a început să facă afaceri cu autobuze aduse din Germania, iar cu banii de acolo a cumpărat butoaiele de la fostul Gostat. În '93, i s-a ivit o mare oportunitate: să cumpere crama vechiului MAT. Aşa a ajuns să angajeze un "pivnicer". Pe atunci, nu se spunea oenolog, ca acum, i se sunea simplu pivnicer, şi de la el a învăţat nespus de mult despre vin, domnul Andras. A trecut de la cumpăratul de struguri la arendatul de podgorie şi, în cele din urmă, şi-a cumpărat propriul teren, pe care a plantat viţă nobilă. Totul pe banii şi riscul său. Astăzi, are peste 25 de hectare de viţă nobilă şi una dintre cele mai cunoscute crame din Aiud. Anul trecut a câştigat şi premiul pentru cel mai bun vin din judeţul Alba, cu vinul numit Plébános.
"Plébános este un vin vechi din zona Aiudului, un cupaj din trei soiuri, şi are şi o poveste. Un vin când e din mai multe soiuri ştie mai multe decât dintr-un soi... Povestea este de la castelul baronului din zonă, care avea nevastă catolică şi el era reformat. În fiecare duminică, soţia lui venea la Biserica Catolică din Aiud, cu căruţa. Şi cum baronul era gelos, l-a chemat pe preot la el să vadă despre ce e vorba. Când a venit preotul, meşterii baronului degustau vinul şi ce rămânea, îl turnau într-o carafă. Preotului i-au dat să bea din acea carafă... că na, astea erau relaţiile între catolici şi reformaţi... Numai că preotul a zis că aşa vin bun nu a băut niciodată. Aşa de tare s-a mirat şi l-a lăudat, că l-a făcut curios şi pe baron. A băut şi baronul şi, într-adevăr, era un vin foarte bun. Apoi s-au gândit ce au amestecat acolo, au refăcut combinaţia, şi aşa s-a născut reţeta vinului Plébános, cu care şi noi am luat marele premiu în 2016", îmi spune mândru domnul Andras.
Dar Crama Logos trebuie descoperită pe îndelete: în colecţie are vinuri senzaţionale şi la preţuri de multe ori modice. Fetească Albă, Fetească Regală, Pinot Gris, Sauvignon şi multe alte vinuri care... "îţi dau fantasme". Dar dacă tot nu eşti în supermarket, e important să le deguşti şi să afli dacă un an a fost mai bun decât altul pentru un anumit soi, dacă vinul respectiv a ajuns la maturitate, sau mai trebuie păstrat. Traminerul pe care îl savurăm acum, de exemplu, este din 2011 şi încă nu a ajuns la maturitate deplină, i se simte încă prospeţimea. "Am ales să ciocnim un Traminer pentru că am avut o zi grea astăzi, şi simţeam nevoia unui pic de dulceaţă în viaţă, să îmi ridice moralul", îmi spune domnul Andras. "Dar sunt zile în care prefer o Fetească seacă, de să scârţâie dinţii de la tanin. Vinul este băutura prieteniei. Bei când eşti calm, să savurezi. Vinul se savurează, că altfel ratezi arta din el".
La plecare, am cumpărat cu 15 lei bucata: o sticlă de vin care te îndeamnă la poezie autumnală fără să vrei, una de vin premiat, care te face să te simţi ca la un concert The Beatles, şi una născută din credinţa frumoasei baronese şi norocul unui preot catolic. Am pornit către casă, hotărât să studiez pe îndelete această parte, mai puţin cunoscută, din istoria Transilvaniei. Locul României în topurile mondiale şi europene ale viticulturii? În locul cifrelor seci, sunt de preferat vinurile seci. Altfel, se pierde tradiţia, povestea, arta...
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
