Trebuie să recunosc că pornisem la drum având în minte câteva cifre seci, dar uimitoare: în anul 2017, România este pe locul 6 în Europa și pe locul 13 în lume între producătorii de vin! În plus, în Europa ocupă locul unu la creșterea producției de vin: un plus de 64% față de anul precedent! Însă, odată ajuns în Aiud, locul unde aș fi vrut să înțeleg cifrele, topurile și procentele, m-am trezit într-o toamnă superbă, mirosind a frunze uscate de nuc și a must, între podgorii pictate parcă în aur și pe străduțe pline încă de flori. Câțiva mici producători locali de vin, după ce au înțeles ce caut, mi-au zâmbit și mi-au explicat pe rând: vinul este tradiție, vinul este poveste, vinul este artă...
Papp Peter
Rătăceam pe străduțele minunate ale Aiudului, admirând casele săsești, vechi de două sute de ani, când, chiar la o astfel de casă, mi-a atras atenția sigla rotundă din lemn, atârnată la poartă: Pivnița Papp Peter. Am sunat și am avut noroc: mi-a deschis chiar domnul Papp. Îmbrăcat în haine de lucru, fără să se formalizeze, m-a invitat cu bonomie să îi descopăr pivnița și să degustăm vinurile sale. Am coborât câteva trepte și am ajuns nu doar într-un mic labirint cu butoaie uriașe, unde mirosea a must proaspăt, dar și în povestea vinurilor de Aiud.
"Aiudul face parte din Țara Vinului, care ține de la Vințul de Sus, până la Vințul de Jos, pe stânga și pe dreapta Mureșului. Aici e o tradiție a vinului încă din perioada romană. În 1228, Regele Ungariei a adus sași coloniști și ei au ținut mai departe tradiția. Alături de maghiari și români, ei au făcut ca aceste podgorii din jurul Aiudului să nu dispară. Locul este foarte bun: avem o climă prielnică, mai ales datorită Mureșului, care este în apropiere, iar dealurile au un teren parcă anume făcut pentru viță-de-vie. Străbunicii și bunicii mei s-au ocupat cu vița-de-vie, părinții mei la fel. Eu ce aș putea să fac? Să las în paragină podgoria pe care ei s-au străduit atât de mult să o țină? Nu se câștigă foarte mult, ne bucurăm că facem bani să o întreținem, de la an la an, dar din respect pentru munca celor de dinaintea mea, eu atât cât o să pot, o să am grijă de podgoria mea".
La podgorie, în căruța cu boi
Papp Peter trage vin dintr-un butoi. Îl pune în pahar, îl miroase și îl privește în lumină. În acel pahar nu e doar vinul din topuri și clasamente, acolo sunt diminețile lui din copilărie. Sunt primele raze ale soarelui, pe când era în căruță alături de bunica sa. Avea la picioare o straiță cu o bucată de pâine, brânză și roșii, plăcintă făcută încă de seara. Urcau la podgorie, în legănatul alene al boilor, și începeau să culeagă via, să o curețe, să o lege. Era cuprins de o fericire inexplicabilă. Mulți ani avea să o mai caute, ca om mare, și avea să o regăsească, câteodată, tot în mijlocul podgoriei, mirosind câte un ciorchine de strugure. În acel pahar ridicat sunt și zilele petrecute cu rudele și prietenii, în care se făcea mustul, în care toți se ajutau unii pe ceilalți cu drag, pentru a se bucura la final, când butoaiele erau pline și poveștile se prelungeau mult în noapte. Și tot în acel pahar sunt momentele grele ale naționalizării și apoi cele de fericire amară, ale retrocedării de după revoluție.
"Acum lumea s-a schimbat, și azi fugim să rezolvăm totul repede", oftează Peter. "Înainte era o lentoare a oamenilor, o tihnă care le dădea răgazul să facă totul încet și bine, pe îndelete, cum se spune. Astăzi, viața este mult mai dinamică, mergem repede cu mașina pe deal, repede cu tractorul rezolvăm ce e de rezolvat... Și totuși, eu consider că vinul este tradiție și încerc să o păstrez: în continuare, cultiv aceleași soiuri moștenite - Fetească Albă, Fetească Regală, Traminer, Muscat Ottonel. Soiurile noastre trebuie să le promovăm. Soiurile mondiale sunt peste tot, în magazine și în toată lumea, dar aceste soiuri românești numai aici le putem găsi, ar fi și păcat să nu ieșim în față cu ceea ce avem deosebit. Am avut degustători din Europa și chiar din America Latină și i-am adus aici, în pivnița mea, și ei au fost mirați și le-a sărit în ochi Feteasca Albă, care a fost o surpriză, că ei așa ceva nu au mai întâlnit. Când vorbim despre vin, vorbim despre un dar pe care omul l-a primit de la Dumnezeu. E ca o piramidă: aliment, medicament și băutura prieteniei. Eu încerc să păstrez linia veche a vinurilor din Aiud. Să respect soiurile care au dat o producție bună și de calitate. Pentru că vinul bun te învață armonia, rotunjimea și echilibrul perfect".
Papp Peter nu produce mult vin: câteva mii de sticle pe an. Nu o să îi găsiți vinurile pe rafturile supermarket-urilor sau ale magazinelor de lux din marile orașe, deși ar putea oricând să aibă un loc de cinste lângă orice mare producător. El vinde doar din pivnița lui aflată pe o străduță a vechiului Aiud, unde mai întâi te invită să deguști și apoi să alegi. Se luptă cu birocrația, cu taxele și cu lipsa de vizibilitate, specifică micilor producători. El este unul dintre necunoscuții care duc România în topurile europene și mondiale ale vinului. O face de dragul tradiției și al vinului bun și curat, ținut în butoaie de stejar.
Pivnița Takacs
"Vinul este poveste", îmi spune Takacs Attila, proprietarul Pivnițelor Takacs, de lângă piața Aiudului. Povestea vinului său începe în 2008, într-o zi de joi. Era o toamnă târzie, parfumată și aurie, exact ca cea de acum. Știe sigur ziua de joi, pentru că era ziua din săptămână dedicată familiei și prietenilor: indiferent de vreme sau de anotimp, apropiații se adunau în curtea casei părinților săi. Strugurii erau deja culeși și urmau să fie transformați în must, iar curtea era scufundată în parfumul lor. Unul dintre bătrânii aceia veniți la ceaiuri și povești nesfârșite s-a uitat atent la recoltă. Apoi a spus așa, ca pentru toată audiența, dar privindu-l fix pe adolescentul Attila: "Din soiurile Nausica, Traminer și Hercules, anul viitor veți avea vinuri medaliate cu aur". Attila nu l-a luat în serios. A crezut că spune așa, într-o doară, cuvinte de încurajare pentru munca grea ce urma, până ajungea vinul în sticlele cu etichete scrise de mână. Cu toate astea, bătrânul care vorbise se bucura de respect în familie, fiind ceva profesor ce se ocupă tocmai cu vița-de-vie. În primăvara anului următor, la insistențele aceluiași bătrânel, au trimis câteva sticle de vin la una dintre cele mai importante competiții din România. Attila își amintește cum profesorul acela cu părul cărunt a intrat apoi pe poartă, radiind de fericire: toate cele trei vinuri fuseseră premiate. Și nu oricum. Trei medalii de aur! Deși pentru un adolescent din Aiud numele bătrânelului fericit nu însemna nimic, la nivel european, el era cunoscut drept unul dintre somitățile în materie de viticultură: Csávossy György, inițiatorul catedrei de viticultură din Universitatea Babeș Bolyai, al școlii de specialiști de la Ciumbrud și autorul celui mai complet studiu asupra podgoriilor din România.
"Eram foarte tânăr pe atunci și nu știam nimic despre renumele său științific", spune Attila. "Pentru mine era o rudă mai îndepărtată, care venea în fiecare joi să ne viziteze. Dar mi-am dat seama de știința și de experiența omului din fața mea când el a putut să prezică cele trei medalii de aur ale vinului, privind doar strugurii proaspăt culeși! M-a pus pe gânduri faptul că a putut să vadă în struguri ceva imposibil de văzut pentru un om obișnuit. Avea 80 și ceva de ani și am înțeles atunci că avea atâta dorință de viață și de a crea, încât m-am rușinat. Brusc, mă vedeam un tânăr lipsit de ambiții. El încă mai dorea să rămână și să facă ceva în lumea asta, în care avusese multe de îndurat. Și eu, care aveam viitorul înainte, nu făceam nimic. Apoi mi-am dat seama ce șansă am că el este lângă mine, că poate să mă învețe și pot să îl întreb. Nu oricine poate să îți ofere atâta cunoaștere într-un spațiu familial, fără să fie nevoie să plătești sume colosale și studii în străinătate. În același an, vinul nostru din Aiud, din soiul Nausica, a luat medalia de argint a Academiei Maghiare de Vinuri, între 180 de concurenți. A fost momentul în care am știut că mă voi ocupa de vinuri".
Așa a început să îl călăuzească profesorul Csávossy pe Attila. Și tânărul a descoperit că studiul vinului îți deschide brusc orizontul, te apropie de literatură, de istorie, îți schimbă mentalitatea și îți dezvoltă simțurile, te învață ce este nuanța și cum să o cauți mai întâi în vin și apoi în orice lucru din viața ta. Lângă maestrul său, descoperea un alt mod de viață, o lume elevată și a culturii, în care vinul era un punct de pornire, ce ducea până la gastronomie și poezie. Profesorul nu îi spunea niciodată ceva în mod direct, ci mereu printr-o poveste sau o întâmplare rememorată, încât învățătura despre vița-de-vie și vinuri părea un basm frumos, ce te făcea să aștepți cu nerăbdare urmarea.
În 2015, profesorul Csávossy s-a stins din viață. Lăsase moștenire toate secretele vinului alb lui Attila. Astăzi, el este cel mai tânăr producător de vinuri din zona Aiudului. Stăm de vorbă în vechiul salon de întâlniri al familiei, acum cu pereții acoperiți de zeci de diplome de excelență, câștigate cu vinurile casei.
"Vinul este și o creație", îmi spune Attila. "Așa cum un sculptor are o bucată de lemn sau un bloc de piatră și își imaginează ce ar vrea să iasă la final, tot așa pornești de la strugure și creezi un vin. Chiar dacă nu mereu îți iese, e important să adaptezi totul la personalitatea ta. Cel care degustă să poată simți adevăratele gusturi și arome ale vinului, dar să simtă și personalitatea celui care l-a creat. Personalitatea unui vin se dă din multe lucruri. Procesul este îndelungat, cu multe răspântii, și mereu trebuie să iei decizii în ce parte mergi. Noi suntem producători mici, care respectă tradiția și soiul, că nu facem sauvignon din traminer, apăsând pe butonul tehnologiei. Mulți vor mult și repede, ce se cere pe piață. Așa că se pune o etichetă și gata, brandul acoperă tot. Cultura vinului în România încă nu este așa elevată, dar începem să creștem. Acum au apărut, datorită acestui curent de întoarcere la vin, multe baruri și cluburi pentru degustări. Oamenii au început să înțeleagă că e mai romantic și mai interesant să ai un pahar de vin în față, când ieși în oraș cu iubita, și nu o halbă de bere. Expresivitate, arome, culoare, formă, eleganță - astea ies la iveală dintr-un vin, la o discuție într-o seară".
Nici vinurile Pivnițele Takacs nu le veți găsi pe rafturile din alimentară. Le puteți găsi, însă, la crama din Aiud și în anumite restaurante și locuri pentru degustări de vinuri. Deși domnul Takacs Attila este și el unul dintre acei producători mici care contribuie la prezența României în marile topuri, cifrele nu îl interesează: "Important este ca vinul să fie povestit. Nu poți să vorbești despre vin, spunând doar ce aromă are, câte grade, sau câți hectolitri ai produs, pentru că asta înseamnă să îi dai mai puțină importanță decât merită. Degustările trebuie să aibă o formă literară, pentru că fără cărți, vinul își pierde din valoare. Vinul și cuvântul sunt legate pentru că prin cuvânt explici vinul și vinul dă alt înțeles cuvintelor. Nu ai cum să mergi la o prezentare a vinului și să citești o scurtă descriere de pe etichetă. Vinul este o poveste a cramei, a producătorului, a lumii în care s-a născut acel vin. Vinul trebuie să transmită un mesaj, și asta cred că este cel mai important lucru pe care l-am învățat de la domnul profesor Csavossy. Povestea și vinul trebuie să formeze un întreg, o ambianță culturală. Asta te face să te simți altfel sau cineva, și asta e bucuria vinului".
LOGOS
Pe șoseaua ce traversează Aiudul, mergând de la Sebeș către Cluj, într-una dintre intersecții, nu ai cum să ratezi butoiul mare pe care scrie cu litere de-o șchioapă LOGOS. Chiar acolo este și Crama Logos, cel mai mare dintre producătorii mici de vinuri ai Aiudului. Pivnițele cramei se întind pe sub liceul Bethlen Gabor și sunt impresionante, cu butoaie gigantice de stejar și cu o vinotecă bogată. Sub arcele de cărămidă și piatră ale cramei mă așez la masă cu proprietarul, domnul Andras Emil. Înainte de orice, ciocnim două păhăruțe de traminer din 2011, "producție proprie, an excelent". Un timp, niciunul dintre noi nu mai spune nimic. Prinși sub vraja gusturilor și aromelor plutim în toamna care devine și mai blajină, și mai frumoasă. Ce minunăție! După o jumătate de păhăruț, îți vine să te apuci de poezie, să scrii deodată toate cărțile nescrise ale lumii, de parcă ai fi îndrăgostit! Reportajul se putea termina și aici, pentru că aș fi avut ce să scriu, să umplu câteva pagini bune. Noroc cu domnul Emil, mai greu de sedus cu un păhărel, având în vedere lunga sa experiență într-ale vinului.
"Înregistrezi? Bun. Mă cheamă Andras Emil și am ajuns în Aiud ca inginer metalurg în 1986. În iarna lui 1986 m-am hotărât să mă ocup de vin. Pe vremea aia, lucram la topitoria de fontă și era obiceiul ca atunci când un muncitor cerea un favor, să vină cu o plasă la tine. Și la mine a venit unul și m-a rugat: «Tovarășu inginer, n-am lemne și vine iarna, vă rog să îmi dați liber astăzi». Eu am luat plasa și, fiind tânăr, am dus-o la director și i-am zis «Tovarășu' director, a venit un muncitor, mi-a dat plasa asta și m-a rugat să îi dau liber. Ce să fac?». Eram tânăr pe atunci, nu știam ce să fac... Directorul mi-a zis că e foarte bine și corect că am luat plasa, să o las în biroul lui și să merg să îi spun omului să-și caute lemne și apoi să mă întorc. M-am întors, și între timp, mai veniseră câțiva tovarăși colegi în birou. Pe masă erau puse farfurii de tablă și căni de tablă, de-alea ca la armată, scoase dintr-un dulap al directorului. Am primit ordin să desfac plasa omului. În ea era o bucată de slană, brânză, sângerete, cârnați... na, ce avea și omul mai bun în cămara lui. Și era și o sticluță mică de vin, de-aia ca de oțet, cu dop de plastic. Am împărțit mâncarea și am pus vinul în mod egal în cănile de tablă. După ce am mâncat, am gustat și din vin. Brusc, am avut o revelație! M-a lovit instantaneu! Am avut aceeași senzație ca atunci când am ascultat prima oară The Beatles: o emoție puternică și părul mi s-a ridicat pe mâini. Era o Fetească Albă, țin minte și acum. Nu știam ce să cred... Atunci mi-am zis că dacă un vin îți poate da o asemenea senzație, la fel de puternică precum o muzică bună, înseamnă că este artă în el și eu de asta o să mă ocup. Dar a fost așa, ca un vis, ca o dorință secretă a unui tovarăș inginer, pentru un viitor îndepărtat".
În anul următor, Andras Emil a cumpărat struguri de la țărani și a făcut 50 de litri de vin. În 1988, a făcut 100 de litri de vin. În '89, revoluția l-a prins cu 200 de litri, puși în patru damigene de sticlă. După aceea a început să facă afaceri cu autobuze aduse din Germania, iar cu banii de acolo a cumpărat butoaiele de la fostul Gostat. În '93, i s-a ivit o mare oportunitate: să cumpere crama vechiului MAT. Așa a ajuns să angajeze un "pivnicer". Pe atunci, nu se spunea oenolog, ca acum, i se sunea simplu pivnicer, și de la el a învățat nespus de mult despre vin, domnul Andras. A trecut de la cumpăratul de struguri la arendatul de podgorie și, în cele din urmă, și-a cumpărat propriul teren, pe care a plantat viță nobilă. Totul pe banii și riscul său. Astăzi, are peste 25 de hectare de viță nobilă și una dintre cele mai cunoscute crame din Aiud. Anul trecut a câștigat și premiul pentru cel mai bun vin din județul Alba, cu vinul numit Plébános.
"Plébános este un vin vechi din zona Aiudului, un cupaj din trei soiuri, și are și o poveste. Un vin când e din mai multe soiuri știe mai multe decât dintr-un soi... Povestea este de la castelul baronului din zonă, care avea nevastă catolică și el era reformat. În fiecare duminică, soția lui venea la Biserica Catolică din Aiud, cu căruța. Și cum baronul era gelos, l-a chemat pe preot la el să vadă despre ce e vorba. Când a venit preotul, meșterii baronului degustau vinul și ce rămânea, îl turnau într-o carafă. Preotului i-au dat să bea din acea carafă... că na, astea erau relațiile între catolici și reformați... Numai că preotul a zis că așa vin bun nu a băut niciodată. Așa de tare s-a mirat și l-a lăudat, că l-a făcut curios și pe baron. A băut și baronul și, într-adevăr, era un vin foarte bun. Apoi s-au gândit ce au amestecat acolo, au refăcut combinația, și așa s-a născut rețeta vinului Plébános, cu care și noi am luat marele premiu în 2016", îmi spune mândru domnul Andras.
Dar Crama Logos trebuie descoperită pe îndelete: în colecție are vinuri senzaționale și la prețuri de multe ori modice. Fetească Albă, Fetească Regală, Pinot Gris, Sauvignon și multe alte vinuri care... "îți dau fantasme". Dar dacă tot nu ești în supermarket, e important să le deguști și să afli dacă un an a fost mai bun decât altul pentru un anumit soi, dacă vinul respectiv a ajuns la maturitate, sau mai trebuie păstrat. Traminerul pe care îl savurăm acum, de exemplu, este din 2011 și încă nu a ajuns la maturitate deplină, i se simte încă prospețimea. "Am ales să ciocnim un Traminer pentru că am avut o zi grea astăzi, și simțeam nevoia unui pic de dulceață în viață, să îmi ridice moralul", îmi spune domnul Andras. "Dar sunt zile în care prefer o Fetească seacă, de să scârțâie dinții de la tanin. Vinul este băutura prieteniei. Bei când ești calm, să savurezi. Vinul se savurează, că altfel ratezi arta din el".
La plecare, am cumpărat cu 15 lei bucata: o sticlă de vin care te îndeamnă la poezie autumnală fără să vrei, una de vin premiat, care te face să te simți ca la un concert The Beatles, și una născută din credința frumoasei baronese și norocul unui preot catolic. Am pornit către casă, hotărât să studiez pe îndelete această parte, mai puțin cunoscută, din istoria Transilvaniei. Locul României în topurile mondiale și europene ale viticulturii? În locul cifrelor seci, sunt de preferat vinurile seci. Altfel, se pierde tradiția, povestea, arta...