Despre teatru ca artă şi ca spectacol nu pot vorbi decât ca despre un fenomen miraculos, imposibil de comparat. Un spaţiu magic care te soarbe cu totul, pentru ca mai apoi să te redea lumii vrăjit, cu sufletul scânteind magie. Aşa cum s-a întâmplat şi anul acesta la Festivalul Naţional de Teatru din Bucureşti.
Ingredientele bucuriei
Desfăşurat între 20 şi 30 octombrie la Bucureşti, sub sloganul - "#Teatrul schimbă lumea", Festivalul Naţional de Teatru, aflat anul acesta la cea de-a 27-a ediţie, a avut un suflu cu totul nou, remarcat cu bucurie de spectatori. Mai multă invenţie, prospeţime, mai mult dinamism, mai multă emoţie, sinceritate şi creativitate, dăruite de toţi artiştii care şi-au dat mâna în spectacolele acestor zile de festival. Ce m-a impresionat în mod special notez în continuare.
* Am mers cu mare emoţie şi curiozitate, mai întâi la Teatrul de Comedie, unde am văzut, într-o seară ploioasă de marţi, un spectacol impecabil: "Kimberly", de David Lindsay-Abaire, cu Virginia Mirea în rolul principal. O piesă decupată din viaţă cât se poate de firesc, jucată fără note false, un spectacol despre dorinţe înăbuşite ori amânate, despre resemnare în faţa timpului, despre viaţă şi moarte, dar mai ales despre gustul unic al eliberării de constrângeri şi despre adevărata normalitate.
* La Teatrul "Bulandra" am văzut "Cabaretul Dada", de Matei Vişniec, produs de Teatrul "Regina Maria" din Oradea, un spectacol care m-a înfiorat, prin felul brutal în care a pus laolaltă războiul, cabaretul şi revoluţia, în contextul naşterii mişcării artistice Dada, la începutul secolului XX, imediat după primul război mondial.
* La Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" am văzut două spectacole minunate: "Deşteptarea primăverii", de Frank Wedekind, o producţie a Teatrului German de Stat din Timişoara, în regia lui Charles Muller şi cu decorul semnat Helmut Stürmer, şi "Angajare de clovn", de Matei Vişniec, o producţie TNB, în regia şi conceptul scenic al lui Ion Caramitru. În seara aceea am mers pentru prima oară la teatru împreună cu Alma, fetiţa mea de cinci ani şi jumătate. Am fost amândouă deopotrivă de emoţionate, să ieşim împreună în lume, să stăm alături la un spectacol "de oameni mari" şi nu oricum, ci la Festivalul Naţional de Teatru. "Angajare de clovn" a fost o alegere potrivită pentru un copil ajuns prima dată în lumea teatrului, un spectacol duios, despre trei clovni bătrâni, care-şi deapănă amintirile în faţa circului unde s-au întâlnit întâmplător, în urma unui anunţ de angajare. Asta în primul act. În actul al doilea, scena se preschimbă în arenă, pe care pătrund funambuli, scamatori şi acrobaţi de la Circul Globus. Lin, pe nesimţite, ne întoarcem în vremurile bune, când clovnii noştri, Filippo, Nicollo şi Peppino, erau tineri şi amintirea gloriei trecute preschimbă lumea într-o feerie cu un decor suprarealist. Atât am ales eu şi fetiţa mea să vedem şi să înţelegem, lăsând deoparte momentul dramatic, în care clovnii mai slabi l-au ucis în bătaie pe vechiul lor prieten, clovnul cu adevărat talentat. La final, au fost multe baloane, veselie şi antren, iar clovnii toţi, vii şi nevătămaţi, au ieşit la bis, urale şi aplauze.
#Teatrul schimbă lumea...
Pe durata festivalului, pe lângă cele mai bine de 50 de spectacole jucate în multe teatre prestigioase din Capitală (Teatrul Naţional "I.L. Caragiale", Teatrul Bulandra, Odeon, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara, Teatrul Act, Metropolis, ARCUB, Teatrul Mic etc.), s-au derulat şi evenimente culturale conexe remarcabile:
* Ateneul Român a găzduit Conferinţele Ateneului Român, unde teatrologii şi studenţii au putut urmări dialogul dintre criticul şi eseistul George Banu şi actorul Ion Caramitru.
* La Biblioteca Naţională a României s-a desfăşurat Conferinţa Naţională a Managerilor Culturali, organizată de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, în timp ce la Galeriile Art Mark a avut loc licitaţia de obiecte de artă şi obiecte personale ale artiştilor, intitulată "Dăruind vei dobândi", un eveniment menit să îi ajute pe artiştii aflaţi la nevoie.
* Între 16-30 octombrie, Pasajul Universităţii a fost redenumit Pasajul FNT, transformat într-un fel de oglindă deschisă a festivalului, care aduce lumii informaţii despre spectacolele selectate.
* Multă magie a oferit şi expoziţia "Costume de teatru", găzduită la Galeria "Doina Levintza", din B-dul Ion Mihalache 113, unde marea scenografă şi-a invitat vizitatorii într-o călătorie de poveste, printre spectacolele ce i-au marcat cariera.
* Literatura a fost şi ea prezentă în festival. Joi, 26 octombrie, în Sala Arcelor de la ARCUB - Hanul Gabroveni, a fost lansată cartea "Bricabrac. De la coşmarul real la realismul magic" (Ed. Nemira 2017), în prezenţa autorului ei, maestrul Lucian Pintilie. Despre carte au vorbit Ion Caramitru, Marina Constantinescu şi Victor Rebengiuc. Publicată iniţial în 2003 şi declarată "Cea mai bună carte străină", de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa, s-a spus despre ea că este o carte-spectacol, o carte-mărturie, care pe lângă confesiuni, pagini de jurnal de regie, cronici de teatru şi film, cuprinde şi poveştile atâtor şi atâtor mari spectacole şi filme ale marelui regizor român, cu istoria lor tumultuoasă, precum "Revizorul", "Pescăruşul" sau "Salonul nr. 6". O carte care închide în ea o viaţă. O viaţă-reper, aşa cum nu sunt prea multe în istoria noastră culturală recentă.
* Spectacolul-eveniment, "Vaille Que Vivre/ Să trăieşti orice ar fi (Barbara)", având-o în rolul principal pe actriţa franceză Juliette Binoche, a închis cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, la care "Biletele au fost epuizate încă din luna septembrie", după cum informează (orgolios) comunicatul oficial al UNITER.
P.S. Extrase din publicaţia FNT:
* "Mi se pare cea mai complexă, mai dinamică şi mai amplă ediţie. Pentru că aşa a fost stagiunea 2016-2017 din care am ales" - declară Marina Constantinescu, directorul artistic şi selecţioner al festivalului, în editorialul său din revista festivalului - "jurnal FNT".
* "Este o ediţie a artistului care îşi asumă statutul de lider de opinie. Artistul este creator de emoţie, iar tu, spectatorul, eşti nu numai receptorul acesteia, ci şi purtătorul ei. Duci emoţia cu tine, dincolo de sala de spectacol. Teatrul te schimbă şi tu poţi schimba mai departe lumea".
* Festivalul Naţional de Teatru, ediţia a 27-a, s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al preşedintelui României.