De ce Băile Herculane? Din foarte multe şi valoroase motive. În primul rând, pentru că apele izvoarelor termale de aici au o mare concentraţie de principii active (hidrogen sulfurat, în principal), de până la 60 mg/l, cu mult mai mare decât în oricare altă staţiune balneară din România (Tuşnad, Buziaş, Felix, Pucioasa), comparabilă prin valoare cu apele termale din staţiunile Vichy şi Mont Dore din Franţa. În al doilea rând, pentru că oferta de proceduri şi "răsfăţuri" din curele balneare este adusă astăzi la standarde occidentale, în hotelurile private din staţiune. În al treilea rând, pentru poziţia geografică privilegiată în care e situată staţiunea Băile Herculane, în mijlocul rezervaţiei naturale Domoglet, cu emisie foarte puternică de ioni negativi la joasă altitudine - fenomen unic în ţara noas-tră - cu efecte de calmare şi echilibrare a sistemului nervos. Aş mai alege Băile Herculane şi pentru peisaj şi împrejurimi, pentru plimbări la Orşova şi pe clisura Dunării, prin Cazanele Mici şi Cazanele Mari, la cascada Bigăr ori la morile de apă de la Topleţ, la Peştera Veteranilor şi la Peştera Ponicova, pentru cele "7 izvoare" termale de pe râul Cerna şi scăldătoarele naturale săpate în stâncă calcaroasă, pentru păstrăvărie, pentru flora şi fauna spontană unice în Europa, pentru cerul adânc şi soarele binecuvântat, pentru a ostoi dorul de ducă şi nevoia omului de a se bucura de minunea vieţii.
Pentru cei care încă nu ştiu, Băile Herculane datează de pe vremea Daciei Romane, pe când armata romană, aflată în marşul ei neobosit de cucerire a lumii, a poposit pe acele meleaguri. Caii romanilor, odată intraţi în apele termale, se transformau, pe dată, din mârţoage ostenite, în roibi plini de forţă şi vitalitate, aşa că romanii n-au ezitat să construiască therme şi să se scalde în apele binefăcătoare pentru organism. De atunci şi până azi, băile termale de la Herculane, atestate documentar din anul 105 d.Hr., au fost privilegiate drept băi imperiale, pentru împăratul Franz Josef şi împărăteasa Elisabeta, cunoscută după numele-i de alint Sissy, iar ceva mai recent au fost subiectul unor temeinice cercetări medicale privind efectele terapeutice ale apelor ce izvorăsc dintre rocile calcaroase ale munţilor Cernei, Mehedinţi şi lanţul Domoglet.
Am avut privilegiul să stau de vorbă cu doamna doctor OTILIA OPRIŞAN, medic primar balneolog şi fizio-kinetoterapeut, pe care am rugat-o să le desluşească cititorilor ce suferinţe se pot vindeca la Băile Herculane.
"Atenţie: Sulful poate face mult bine, dar poate face şi rău"
- Băile Herculane sunt cunoscute în ultima vreme mai ales pentru istoria lor milenară şi pentru starea jalnică în care a ajuns staţiunea preferată a împărătesei Sissi. Prea puţină lume mai ştie că apele termale de aici au o putere de vindecare unică. Ce suferinţe îşi află leacul cu ajutorul lor?
- Înainte de a vorbi despre beneficiile curelor balneare, am să fac atenţionările necesare: oamenii trebuie să aibă mare grijă şi, înainte de a veni la băi, să-şi facă investigaţii serioase, amănunţite. Există afecţiuni care au contraindicaţii clare la băi termale sulfuroase, şi acestea sunt: AVC (accidente vasculare cerebrale), cancere de sân şi, în general, cancere cu determinare hormonală, probleme cardiace. E bine să se facă băi sub strictă supraveghere medicală, pentru că, la un anumit interval de timp, după primele 7-10 zile de proceduri, apar aşa-numitele fenomene de agravare, de acutizare a durerilor pentru care a venit omul să se trateze. Nu este ceva neobişnuit sau greşit, dar trebuie să ştii cum să gestionezi, cum să tratezi aceste pusee dureroase, să scoţi anumite proceduri, să elimini băile de sulf din program, să dai pacienţilor anumite medicamente şi să îi ţii sub observaţie. În niciun caz nu e indicat să plece acasă aşa, cu dureri, după 7-10 zile de băi. Medicii trebuie să citească, să se documenteze în permanenţă, să cunoască temeinic efectele sulfului asupra organismului. De exemplu, la persoanele cu tensiune ridicată, băile cu sulf se fac cu mare precauţie. La început, sulful din apele termale face tensiunea să scadă şi apoi o creşte. Din acest motiv, se recomandă precauţie la hipertensivi şi la cardiaci. S-a întâmplat să fie omul la băi, şi după două săptămâni de când a ajuns acasă, să facă infarct sau AVC. Sulful este un element chimic care reactivează memoria celulară şi accelerează o serie de procese metabolice din organism. Nu este o sperietoare, face foarte mult bine, dar poate face şi mult rău, dacă nu se procedează cu prudenţă şi cu simţ de răspundere, pentru că se poate să ai probleme de sănătate nedepistate şi să ai surprize.
Ce se tratează la Herculane
Cât despre beneficii şi afecţiuni tratate, chiar şi astăzi, după aproape 2000 de ani de la aflarea proprietăţilor lor tămăduitoare, izvoarele cu apă termală de la Băile Herculane alină suferinţa fizică a celor bolnavi de reumatism poliarticular, poliartrită reumatoidă, sechele post-traumatice ale aparatului locomotor şi ale coloanei vertebrale, probleme interne la nivelul organelor cu secreţie internă, la nivelul ochilor şi al pielii. Acestea sunt doar o parte dintre afecţiunile tratate.
- Să presupunem că doresc să urmez o cură balneară la Băile Herculane. Cum să procedez? Cui mă adresez? Cum ajung la dumneavoastră sau la colegi ai dumneavoastră balneologi, reumatologi sau specialişti cu competenţe în fizio-kinetoterapie?
"Noii pacienţi: tineri, în căutare de relaxare şi frumuseţe"
- Cine vine la Herculane în 2017? Ce clienţi aveţi?
- Înainte, băile erau asimilate ca staţiuni de odihnă şi recuperare pentru persoane în vârstă, cu probleme locomotorii sau ale coloanei vertebrale, dar astăzi la Herculane, hotelurile private atrag foarte mulţi tineri, pentru oferta de relaxare şi Spa, cu componentă dermo-cosmetică. Dacă vrei să te simţi ca o zeiţă, alegi hotelul "Afrodita", de exemplu. Personalul, patronii, clienţii, toţi sunt tineri, oamenii vin din toată ţara şi de departe, chiar din străinătate, sau plătesc pentru părinţi ori pentru bunici, pachete de proceduri balneare, masaje, aromaterapie, cromoterapie, cristaloterapie, lumină polarizată, pietre vulcanice etc. Grupele de vârstă sunt cam 30-45, 45-60 şi 60+, iar pachetele de servicii, cazare şi masă sunt variate şi potrivite cu cerinţele clienţilor. Oamenii au început să gândească în perspectivă, vor să prevină îmbolnăvirile şi nu lasă lucrurile să degenereze şi să se agraveze. În plus, îşi oferă un timp de relaxare fizică şi mentală, de răsplată binemeritată şi odihnă după un an întreg de muncă.
La "7 izvoare", doar câţiva kilometri mai sus de staţiune, pădurile respiră şi emană ioni negativi, ca la o altitudine de 2000 de metri, deşi Băile Herculane sunt situate la o altitudine de numai 168 m, peste nivelul mării. Acest fenomen este unic în ţară şi are efect extraordinar asupra sistemului nervos. E minunat că există aceste soluţii naturale de compensare, mai ales că sulful induce o stare de agitaţie în concentraţii mari. Plimbările în aer curat de munte favorizează liniştirea şi echilibrarea organismului.
- Când se termină sezonul de vară-toamnă, ce se întâmplă aici? Se închide?
- Nu, nici vorbă. Iarna avem serii după serii de sportivi de performanţă, care vin la refacere şi reabilitare fizică. Ei au mare nevoie să se menţină în formă pentru viitoarele competiţii.
Am făcut o plimbare prin baza de tratament de la hotelul "Afrodita". Am văzut bazine de lux, căzi de băi individuale, am văzut cabine de electroterapie (terapie cu ajutorul curentului de joasă frecvenţă), termoterapie (tratament prin împachetări cu parafină topită, nămol sau nisip), cromoterapie (terapia cu ajutorul culorilor), inhaloterapie (terapia prin inhalaţie), aromoterapie (terapia prin miros a unor arome care au efecte benefice asupra psihicului uman), laserterapie şi masoterapie. Toate acestea, dotate cu tehnică de ultimă oră. Mărturisesc că în fiecare din aceste locuri mi-aş fi dorit să zăbovesc şi eu puţin, pentru o mică şedinţă de răsfăţ.
Deşi strălucirea fostei staţiuni imperiale a apus demult şi acum vechile băi termale sunt lăsate în ruină, darurile miraculoase ale naturii nu le poate distruge nimeni. Trag nădejde că va veni ziua în care Băile Herculane vor redeveni o perlă balneară şi nu vor mai fi doar mici insule ce par locuri dintr-o altă poveste, o poveste dintr-un colţ de lume civilizat, în care fiecare din noi ar vrea să trăiască.