S-ar putea spune, desigur, că această deosebire de alte construcţii partinice este rezultatul transformării peste noapte a PCR-ului într-un partid democrat de stânga, tranziţia realizându-se prin împingerea în faţă a eşalonului secund al fostei nomenclaturi roşii, sătulă şi ea de abuzurile clanului Ceauşescu. Sub "dictatura de familie", PCR-ul se transformase el însuşi într-o structură în care funcţiona decriptarea simbolică a acronimului prin formula Pile, Cunoştinţe, Relaţii. "Moştenitorii" au căutat să dea grupării o "faţă umană", transformând-o în vederea competiţiilor electorale reale, specifice democraţiilor. FSN, FDSN, PDSR, PSD - cum s-a numit succesiv "partidul" - şi-a asumat ideologia de stânga, promiţând să guverneze în numele celor mulţi, care trebuiau feriţi de excesele capitalismului reconstruit. "Ideologii" lui, de la Iliescu la Năstase, de la Geoană la Ponta, au prezentat electoratului programe socialiste care, în principiu, trebuiau să asigure echilibrul dintre capital şi muncă, limitând polarizarea socială, generată de orice economie de piaţă. În condiţiile date, fiind la putere, foştii nomenclaturişti au devenit rapid noii capitalişti români, beneficiind de "privatizarea" în interes propriu a avuţiei naţionale, a tuturor resurselor economiei de stat. Se ştie cum s-au făcut marile averi româneşti şi sunt cunoscute metodele prin care s-a constituit clasa baronială ce domină statul. Era de aşteptat ca, după aproape treizeci de ani de la căderea comunismului, după un schimb de generaţii, partidul aşa-numit de stânga să se schimbe şi el, să se adapteze noii etape istorice în care a păşit România. Un partid european de stânga propune programe de protecţie socială, de redistribuire echitabilă a venitului naţional, căutând, concomitent, căi de sporire a lui, printr-un sistem echilibrat de orientare a investiţiilor şi folosire a competenţelor comunităţii. Un partid european de stânga reduce birocraţia şi favorizează constituirea meritocraţiei.
PSD-ul nu a evoluat în această direcţie, chiar dacă şi-a păstrat ideologia socialistă, adaptată cerinţelor democraţiei reale. Noua generaţie de lideri, crescuţi însă de "fondatorii" săi postcomunişti, în ideea păstrării şi "legalizării" transformărilor înfăptuite de ei, a tradus formula ideologică într-o propagandă populistă, menită să menţină captiv propriul electorat, alcătuit, în mare parte, din cele mai defavorizate şi fragile categorii sociale - salariaţii statului, pensionarii, ruralii neinformaţi, şomerii şi ceilalţi asistaţi social. Actualii lideri PSD nu mai au şansa celor dinainte, a privatizării în folos propriu a economiei de stat, trebuind să caute alte "modalităţi" de parvenire, alte căi de păstrare a statutului de clasă dominantă. Conducătorii PSD-ului (şi aliaţii lor din structurile politice satelitare) s-au orientat spre confiscarea statului, care a devenit pentru ei principala sursă de venituri, izvorul bunăstării fără muncă. Separarea puterilor în stat, specifică democraţiilor reale, reprezintă însă o piedică, controlul justiţiei excluzând arbitrariul şi abuzul de putere, în exercitarea administraţiei. Iată de ce atacurile PSD-iste împotriva Justiţiei, singura putere rămasă independentă, au devenit furibunde, păstrând însă aparenţa democraţiei: Dragnea şi Tăriceanu supralicitează, în acest sens, rolul Parlamentului, pe care tind - prin exagerarea rolului reprezentativăţii - să-l substituie juridicului şi executivului. Parlamentul s-a transformat, la instigarea lor, în organ de administraţie, de anchetă juridică, de management economic. Liderii PSD-ului ştiu că parlamentarii şi demnitarii lor sunt solidari cu ei, fideli lor, tocmai pentru că, prin pile, cunoştinţe şi relaţii sunt "răsplătiţi" cu "uzufructul" administraţiei ţării.
Cotidianul "România liberă", dar şi alte medii independente, prezentau recent o "poză de familie" a actualei guvernări PSD-iste, care surprinde motivul pentru care şefii partidului guvernamental abuzează de puterea legislativă în supunerea Justiţiei. Parlamentarii PSD-işti (şi cei din grupările asociate) au modificat legile conflictului de interese, ale abuzului în serviciu, ale răspunderii magistraţilor etc., pentru a-şi putea strecura rudele, clienţii şi protejaţii, în posturile cele mai bine remunerate ale administraţiei. Olguţa Vasilescu, ministru, şi-a impus fostul şi actualul soţ la ASF şi în Comisia parlamentară de control a SRI; Eugen Nicolicea, parlamentar şi "specialist în drept", şi-a implantat soţia la Transgaz. "Baronul" de Olt, Paul Stănescu, şi-a "promovat" soţia la Ministerul Educaţiei; familia Cosma, "stăpânitoarea" Prahovei, şi-a "ales" fiica în Parlament, prin retragerea interesată a altor doi PSD-işti eligibili; Liviu Dragnea, liderul partidului, şi-a numit "aghiotantul", pe Adrian Mlădinoiu, secretat de stat etc. Toţi cei răsplătiţi astfel, cu salarii şi prime uriaşe, nu au alte merite decât fidelitatea sau înrudirea cu şefii partidului la putere. PSD-ul s-a transformat, în fapt, dintr-o formaţiune politico-mafiotă cu reflexe post-comuniste totalitare, într-un partid-tribal, de clan familial, aspirând să domine pentru totdeauna România.
PSD-ul a ajuns la putere, cu un program electoral extrem de darnic, deşi liderii lui ştiau de la început că acesta este, practic, inaplicabil. Scopul lor era însă supunerea Justiţiei şi confiscarea statului. "Programul", cum se ştie, s-a pulverizat deja, executivul trecând, cât mai discret, la "implantarea" unor dări noi. Pensiile şi salariile "nesimţite" ale parlamentarilor, demnitarilor şi clienţilor partidului trebuie, desigur, alimentate. "Poporul PSD", votanţii entuziaşti ai celebrului "progam de guvernare social-democrat", va rămâne, de aceea, iarăşi, cu buzele umflate.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
