Sultana din Răchitova

- Povestea Stelei, fata dintr-un sat haţegan, care a devenit mama marelui sultan Mahomed -

Pe urmele presimţirii

Cocoţat pe un deal abrupt, deasupra podişului haţegan, vechiul turn medieval din satul Răchitova nu şi-a pierdut deloc semeţia isto­rică, cu ţinuta lui austeră, care taie, cu zimţii tociţi de secole ai ruine­lor sale, franjuri dichisiţi, în norii de pe cer. M-am opintit adesea, în dru­mu­rile mele prin Ţara Haţe­gului, pe dealul cel înalt al Răchitovei. Vezi de acolo, de sus, întreg ţinutul, până la poalele Rete­zatului, vezi rân­duiala ardelenească a satelor, baţi până spre cetăţile bătrânilor daci, spre Streiul cel plin de co­mori, către Sântămărie Orlea, către biserica de la Colţi şi Densuş! Mi­nuni şi iarăşi minuni! Parcă sim­ţeam că locul are ceva special, ceva dincolo de priveliştea lui linişti­toa­re şi blândă, simţeam că trebuie să existe în întinderile acelea ceva din­­colo de realitate, dincolo de is­to­riile ofi­ciale, ceva ce, poate, s-a pierdut odată cu scur­gerea timpu­lui, ceva de care nu-şi mai amintesc nici bătrânii, pe care îi tot iscodeam în căutare de poveşti neştiute. Cu vara stă­până pe cerul strălucitor precum smalţul, urc din nou spre Turnul Muşinilor din Răchi­tova, prin spatele curţilor bogate ale săte­ni­lor. Urcuşul e anevoios, ca de obicei, dar de data asta, ceva îmi însufleţeşte paşii. Sipetul istoriei s-a deschis iarăşi în faţa mea. Nu urc dealul doar aşa, de dragul priveliştii, ci urc pe urmele unei fabuloase poveşti, scufundate complet în uitare, deşi ascunde în ea un sce­nariu fantastic: mama sultanului Ma­homed Cuceritorul a fost o româncă frumoasă, fu­rată de turci din Răchitova şi dusă la Istanbul!

Legenda domniţei din turn

Ce doar simţeam până mai ieri acum îmi e cât se poate de limpede: zeci şi zeci de cneji ardeleni, care mai viteji, încercaţi în lupte, care mai galanţi, ori bogaţi, de nu cuprindeai cu privirea pământurile stăpânite de ei, cu toţii au bătut, rând pe rând, la poarta Turnului Răchi­tovei. Nobili de Sălaş, viteji de Streisângeorgiu, cneji de Ruşor şi, mai cu sea­mă, mândrii cavaleri Cândeşti au bătut la porţile cetăţii Răchitovei, pen­tru a-i cere straşnicului cneaz Bolian, mâna Stelei, copila lui cea mică, despre care se spunea că între­cea soarele în frumuseţe. Doar că bătrânul cneaz Bolian, care deja îşi mări­tase fata cea mare, într-o nobilă familie româ­neas­că, nu se grăbea deloc să-şi dea şi fata cea mică, care îi mai însenina anii se­nectuţii. Şi, la drept vorbind, nici fata nu se prea grăbea la măritiş - nu pentru că ar fi fost din cale afară de mofturoasă, ci pentru că visase că se va mărita după un mare prinţ, pe-un cal alb. Ştia că prinţul acela ciudat din vis îi este sortit, aşa că îi amăgea, cu îngăduinţa zâm­betului ei cald, pe toţi cei care se încumetau să urce dealul Turnului. Nu era zi lăsată de la Dum­nezeu ca Stela să nu scruteze văzduhul în aştep­tarea cavalerului gonind pe un cal alb. Şi nu era zi să nu-i bată vreun peţitor la poartă. Turnul ţeapăn al Muşinilor de la Răchitova avea, ce-i drept, faima unui turn greu de cucerit, dar nu mai greu ca inima domniţei Stela...

Frumoasa răpită

Numai că, într-o bună zi, în locul mirelui pe-un cal alb, la poalele turnului au sosit, câtă frunză şi iarbă, trupele de achingii ale sultanului, puse pe jaf şi stricăciuni, prin întreg Ardealul. "Se zice că ceta­tea ar fi rezistat fără probleme asal­tului. Dar Stela, fata cneazului, află prin emisari că sultanul l-a capturat pe tatăl ei, pe bătrânul Bolian, şi că nu-i va cruţa viaţa decât dacă se închină şi ea. Cu inima pustiită de durere, Stela deschide poarta de necucerit a turnului Răchitovei...", spu­ne Da­cian Muntean, pasio­natul cercetător şi autor de legende din Ţara Haţegului. Şi uite aşa, domniţa cea ves­tită a Ardealului ia drumul pribegiei, împre­ună cu tatăl ei. Numai că, de îndată ce o în­tâlneşte, ma­rele sultan Murad se îndrăgosteşte ne­bu­neşte de Stela şi o ia de soţie, ridi­când-o la rang de sul­tană, stăpână pes­te cel mai puternic imperiu al lumii. "Dar po­ves­tea e mai mult decât o simplă le­gendă!", spune Dacian Muntean, şi mă cheamă să îmi arate o sen­zaţională scrisoare medievală desco­perită, nu de mult, în Italia...

Senzaţionala scrisoare din arhivele Veneţiei

Sunt aproape 10 ani de atunci, dar istoricii stau şi acum blocaţi în faţa senzaţionalei informaţii peste care au dat. Un document descoperit la Biblioteca Nazionale "Marciana", din Venezia, şi publicat, în 2008, de reputatul academician Ioan Aurel Pop, rec­torul Universităţii din Cluj, aduce în discuţie o spec­taculoasă ipoteză despre legăturile de rudenie dintre nobilimea românească din Ardeal şi Înalta Poartă Otomană. Într-un mesaj diplomatic de cea mai mare urgenţă şi încredere, trimis Papei de la Roma, Rege­le Matia Corvinul afirma - nici mai mult, nici mai puţin! - că tatăl său, ilustrul cneaz român, Iancu de Hunedoara, şi duşmanul de moarte al acestuia, sul­ta­nul Mahomed al II-lea, Cuceritorul Constantino­polului (cu care s-a războit ani de zile pentru apă­rarea Europei, n.r.) ar fi fost veri primari, căci ma­mele lor erau surori! "Iancu de Hunedoara, văr cu Mahomed Cuceritorul?", s-au întrebat spe­cialiş­tii, uimiţi. Apoi au început să recitească, pe baza aces­tui document uluitor, tot ce ştiau despre relaţiile dintre cei doi mari lideri ai Evului Mediu. Poate că astfel se explicau formulele extrem de fa­miliare din corespondenţa purtată de Matia Cor­vinul şi dinastia otomană; asta să fi fost explicaţia pentru care, la moartea lui Iancu, petrecută la capătul unor lupte crân­cene, cu oştile turceşti, pe meterezele Bel­gra­du­lui, sultanul Ma­homed a ţi­nut doliu şi post aspru, timp de o lună de zile, sub privirile suspi­cioase ale mu­sul­manilor săi... Era strigător la cer, îl mâniai pe Allah, ca musul­man, să plângi moartea unui "ghia­ur", dar­mi­te a unui duş­­man atât de în­ver­şu­nat ca Iancu de Hu­nedoa­ra, spai­ma Ma­relui Im­periu! Ni­meni n-a înţeles atunci ce s-a petrecut, de fapt, cu Mahomed la moar­tea lui Iancu, iar lumea a fost încă şi mai surprinsă când, la capătul săp­tă­mânilor de doliu, sultanul a ţinut să dezvăluie lumii întregi mâhnirea ce-i cuprin­sese sufletul: "Cu toate că a fost inamicul meu, m-am întristat la moartea lui Iancu de Hu­nedoara. Niciodată lumea nu a mai cu­noscut un asemenea om!".

Strămoşii Muşini ai lui Mahomed Cuceritorul

Informaţiile uluitoare din scrisoarea lui Matia Corvinul către înaltul pontif de la Roma, i-au activat pe cercetătorii clujeni. Iar strădania nu le-a fost de­geaba. Pe la 1500, după moartea lui Mahomed, lupta pentru putere dintre fiii săi era pe viaţă şi pe moarte. Pentru a pune mâna pe imperiu, Djem, unul dintre fiii lui Mahomed, încearcă să-şi caute aliaţi creştini, dar devine victimă a unei uneltiri şi se trezeşte ostaticul unor cavaleri creştini în insula Rhodos. Aflând de întâmplare, regele Matia îi scrie numaidecât Papei, să-l elibereze şi să i-l trimită lui pe fiul sultanului, Djem.
"El cu mâna sa scrisu-mi-a ca să vină la mine, că el este cu mine prin drept de sânge unit, pentru că sora bunicii mele, care a fost răpită de turci, fu căsătorită cu bunicul lui, turcul din care, mai apoi, s-au zămislit el", îi explica Regele Matia Corvinul, Papei, legăturile sale de rudenie cu tânărul Djem. În plină glorie pe tronul Regatului Maghiar, Matia Corvinul se lăuda în Europa cu descendenţa sa românească, care îl înrudea cu imperiul otoman!
"Dacă Regele Matia şi Djem erau veri de-ai doilea, taţii lor, Iancu de Hunedoara şi Mahomed erau veri primari, iar bunicile lor au fost surori, două fiice de cneaz de aici, din Ţara Haţegului", continuă firul poveştii marele pasionat de istorie, Dacian Muntean. Tânărul cercetător haţegan des­face o "hartă" pe care sunt desenate, cu caligrafie preţioasă, medievală, toate în­cren­găturile strămo­şeşti ale marelui Iancu de Hune­doara. Pe ramura tatălui, Iancu vine din puternica familie a Cos­teştilor de la Mes­tea­căn. Pe ramura mamei, familia se trage din cnejii Muşini de la Răchitova, din ini­ma Ţării Haţegului, ctitori ai minu­natei biserici de la Densuş. Sunt docu­mente care vorbesc despre doi fraţi, Stoian şi Bolian, stăpâni ai ţinuturilor Ră­chitovei şi ai turnului impresionant ale cărui ruine se văd şi azi, pe dealul ce străjuieşte satul. Din Mu­şinul Bolian se trage Elisabeta, ma­ma lui Iancu de Hunedoara. Iar dacă dăm crezare scrisorii trimise de Matia Cor­vinul Papei, atunci sora bunicii Elisa­beta trebuie să fi fost domniţa răpită de turci. Fru­moasa Stela, din turnul Răchitovei.

"Şi-oi fi împărăteasă, şi-oi şedea la masă, unde-s de mătasă"

"În cercetările mele, am dat peste mul­te coin­cidenţe care dau putere legendei dom­niţei devenite soţie şi mamă de sul­tan", spune Dacian Muntean. Şi nu e vor­ba doar de repere istorice care se potri­vesc, ci şi de vechi colinde ale locului care con­firmă legenda domniţei din turnul Răchitovei.
"Să fie o simplă coincidenţă că numele mamei lui Mahomed Cuceritorul, «Huma Hatun», înseam­nă "Domniţa de pe cul­me" în limba otomană?", întreabă Dacian. Des­chide apoi o veche culegere de colinde haţe­gane din zona Răchitovei şi a Densu­şului. Lumea le-a cam uitat acum, dar cărţile vechi de folclor nu mint! Îmi arată versurile unei colinde, la fel de parfumate ca o cronică medievală: "Eu că mi-am d-alesu/ Tânăr de-mpăratu/ Şi-oi fi îm­pă­ră­teasă/ Şi-oi şedea la masă/ Unde-s de mă­tasă". Sau: "Dă-ne, fiico, cetăţearea/ Eu ceta­tea nu voi da-o/ Până voi că mi-ţi aduce/ Cel voinic rămas de-asară/ De-asară şi de-alaltă-sară/ D-în poartă lui Ţaligradu/ C-un păr galben retezatu/ C-un furcer însâncelnatu...". "Pentru mine nu există dubii: colinda aceasta vorbeşte despre fata stăpânului ce­tă­ţii, care nu vrea să predea turnul emisarilor tri­mişi să ceară capitularea, până nu îi este adus tatăl, cneazul cu păr blond, căzut cu ceva vreme în urmă în faţa «Înaltei porţi», de la Constan­tinopol - "poar­ta lui Ţaligradu'", rănit, pro­babil, şi schin­giuit de duşmani. Nu poate fi vorba decât despre cetatea Răchitovei şi despre capitularea fetei cnea­zului Muşina, cu condiţia salvării tatălui său. Şi-apoi, mai e ceva, iar aici e vorba despre docu­mente cât se poate de clare. Sultanul Murad chiar a avut o expediţie de pe­depsire a Transilvaniei, în timpul căreia Ceta­tea Haţegului a fost cucerită, iar împrejurimile au fost prădate", spune Dacian.

Între "mătăsuri"

"Multă pradă de război a luat cu sine Murad de prin părţile Transilvaniei, dar adevă­rata comoară era domniţa Stela. A înţeles asta de când a văzut-o, s-a îndrăgostit de ea şi i-a promis marea cu sarea, numai ca să-i devină soţie". Stela s-a învoit, cople­şită de farmecul seraiului şi de răsfăţurile nesfârşite ale marelui Murad. "Să fi fost chiar Murad, prinţul pe-un cal alb pe care-l visa­se?", se întreba, de câte ori îşi vedea sul­tanul inspectându-şi trupele de ieniceri, călare pe frumosul său cal alb. Şi totuşi, în nopţile înmires­mate ale seraiului, cufundată între perne scumpe, "unde-i de mătasă", domniţa Stela că­dea adesea în visare biruită de do­rul cel necu­prins du­pă turnul ei fermecat din Răchitova, după dealurile unduitoare, pline de păduri ale Ha­ţegului.

*

Conform legendei, domniţa arde­leancă, pe care turcii o alintă "Huma Hatun", îi dă­ruieşte sultanului Mu­rad un fiu ce avea să stăpânească peste jumătate din lume: viito­rul sul­tan Mahomed, Cuceritorul Constan­ti­nopolului, şi marele adversar al vărului său, Iancu de Hunedoara, în încercarea de a supune Semilunii întreg Occidentul. Din sursele oto­mane, despre mama Sultanului Ma­ho­med al II-lea Cuceritorul ştim foarte puţine lucruri. E limpede că era o domniţă creştină şi că a devenit soţia lui Murad II, în jurul anului 1425, iar în anul 1432, la 29 martie, l-a născut pe Mahomed. Se pare că a locuit împreună cu fiul ei, conform tradi­ţiei turceşti, în primii ani, în se­raiul Edirne, apoi în sageacul Amasya, până în 1499, când a murit. A fost mama sultanului între 1444 şi 1446, când, temporar, Mahomed, la vârsta fragedă de 12 ani, a preluat condu­cerea statului. Pe mormântul ei din grădina moscheii Muradye din Bursa, iubitul ei fiu, Mahomed, a scris: "Slavă lui Allah! Acest ilustru mormânt a fost ridicat de domnul nostru, măreţul Sultan, pentru mama sa decedată, regină între femei. Fie ca ţărâna mormântului ei să fie înmiresmată!".

Mahomed, fiul Stelei: ciudăţeniile unui sultan

Sultanul Mahomed Cuceritorul, cel des­pre care regele Matia Corvi­nul ne spune că ar fi fost fiul dom­niţei din Ardeal, are o biografie foarte intere­santă, care susţine prezum­ţia că ar fi fost crescut de o mamă creştină. A fost un sultan cu pu­ţină aplecare spre Islam, fiind mustrat chiar de fiul său, Baiazid, pentru asta.
Marele pictor italian Gentile Bellini, care a pic­tat ani în şir la curtea marelui sultan, povestea că a descoperit cu mirare că în palat exista o cameră unde se afla un tablou al Fecioarei Maria, în faţa căruia ardea în permanenţă o candelă. Mahomed, fiul Ste­lei, avea şi o colecţie impre­sionantă de relic­ve creş­tine: cămaşa lui Iisus, un fragment din Sfânta Cruce, spini din Coroana lui Iisus, moaştele profe­tului Isaia, ale Sfântului Ioan Hrisostom, în total, 21 de re­licve. Se mai spune că Bellini a pictat pen­tru Ma­homed o iconiţă a Mariei pe lemn, copie după o icoană mai veche, ştearsă, pe care Mahomed o purta în permanenţă pe sub cămaşă şi despre care se crede că fusese a mamei sale...

Autorul mulţumeşte pentru ajutorul acordat în documentarea articolului lui Dacian Muntean, cel care a înfiinţat "Legendariumul” din comuna General Berthelot. Ultimul său proiect de educaţie non-formală, acela de învăţare a istoriei cu ajutorul versurilor puse pe muzică, poate fi văzut pe site-ul www.istorime.ro şi pe canalul YouTube cu acelaşi nume.