O istorie fără sfârşit: YALE

- Una dintre cele mai mari universităţi americane îşi dezvăluie "tainele" pentru cei ce visează să înveţe în ea -

Absolvenţii promoţiei 2017 de la Univer­sitatea americană Yale îşi primesc diplomele de licenţă, de masterat sau de doctorat. Înveşmântaţi în robe negre, pătrund în Old Campus, prin poarta larg deschisă. Din difuzoare răsună o muzică solemnă: întâi Wagner, apoi Berlioz. Şefii de promoţie duc însemnele celor douăsprezece colegii şi ale celor unsprezece facul­tăţi. Cortegiul trece pe lângă arţarii falnici din curtea interioară, pe urmă în lungul şirului de foşti preşedinţi ai universităţii care, din bronzul în care au fost turnaţi, par a supraveghea sever întregul ceremonial. De acum înainte, vor face parte din elita Statelor Unite ale Americii.

300 de ani de învăţământ

De 313 ori a avut loc această ceremonie la Yale, iar cifra poate umple sufletul oricărui ame­rican cu fiori de respect, căci ea trimite departe, în urmă, în vremurile de început ale coloniilor. Uni­versitatea a fost înfiinţată în 1701, în orăşelul New Haven, aparţinând astăzi statului Connecticut. Un Mecena, numit Elihu Yale, a donat suma ce a făcut posibilă construirea celui dintâi colegiu. În 1702 şi-a primit diploma de absolvire primul student. Printre cei mulţi ce au urmat se numără inventa­torul Samuel Morse şi scriitorul Sinclair Lewis, preşedinţii Statelor Unite, Gerard Ford, George Bush şi Bill Clinton, ca şi solistul de jazz Cole Porter şi actriţa Jodie Foster. Alţi 3000 păşesc în acest an pe calea deschisă de celebrii lor înaintaşi.
În timp ce absolvenţii îşi ocupă locurile pentru festivitatea de bun-rămas, rudele şi prietenii se în­ghesuie în jurul studenţilor. Sunt mândri de ei. În America, ascensiunea socială se obţine numai prin performanţă. Numai munca din răsputeri le garan­tează tinerilor americani accesul în Old Campus. Satisfacţia finală este însă pe măsura efortului. Cu toate astea, despărţirea e grea. Careul clădirii vechi, cu coridoarele boltite, are înfăţişarea unei mâ­năstiri. La parter se află camerele de studiu şi câte­va dintre sălile de seminar. Sus stau studenţii, câte trei sau patru într-un apartament. Ferestrele înguste ale camerelor privesc spre curtea inte­rioară. Cineva şi-a fixat deasupra mesei de scris o banderolă, pe care se poate citi: "Pentru Dum­nezeu, pentru ţară şi Yale".
Universitatea acordă un sprijin financiar de care beneficiază aproape jumătate dintre studenţi. Cei ce nu primesc o alocaţie trebuie să plătească circa 50.000 de dolari pentru fiecare dintre cei patru ani de studiu. O adevărată avere în trezo­reria universităţii, care cuprinde, pe lângă colegii, un­spre­zece facultăţi, unde orice absolvent de colegiu poate studia una dintre dis­ciplinele clasice, de la an­tro­pologie la stomato­lo­gie.
Facultatea de drept e socotită cea mai bună din SUA. Dintre oamenii poli­tici americani ai zilei, şapte senatori, 17 membri ai Ca­merei Reprezentanţilor şi patru guvernatori şi-au luat diploma la Yale. Alma ma­ter i-a înzestrat nu numai cu bagajul de cunoştinţe nece­sar, ci în plus le-a oferit şi avantajul inestimabil al re­laţiilor.
Două ceasuri după fes­tivitatea de absolvire, Old Campus s-a golit aproape cu totul. Scaunele sunt strân­se, cortegiul s-a ri­si­pit, vântul se joacă într-o doară cu câţiva fluturaşi galbeni de hârtie. Yale se cufundă în somnolenţa sa din fiecare vară.

Afecţiune bine temperată

Abia la toamnă, viaţa se va întoarce între aceste ziduri. La începutul lui septembrie, noii studenţi sunt salutaţi oficial în Old Campus, cu o afec­ţiune moderată. Reuşita la examenul de admitere încă nu e privită ca un merit. Numai după ce-şi vor fi dus munca la bun sfârşit, novicii vor avea dreptul să săr­bătorească.
Seminarele se ţin într-o atmosferă intimă. Se desfăşoară într-un cerc de 10-15 studenţi, nu mai mult, toţi ex­ce­lent pregătiţi, fiecare "strălucit" în felul său propriu. Fie­care grupă de seminar se reuneşte aproape zilnic. De aceea, bibliografia săptămâ­nală însumează cel puţin o mie de pa­gini.
Adaptarea la duri­ta­tea ritmului cotidian de la Yale nu e uşoară. Se­minarele încep dimi­nea­ţa la ora 9 şi ţin până după-amiaza, târziu. Sea­ra, fiecare învaţă particular, repetă, scrie, cal­culează - deseori până la trei după miezul nopţii.
Apoi, pe lângă existenţa unui "mediu uni­versitar excepţional", la Yale nu lipsesc nici preo­cupările pentru timpul liber. Formaţii muzicale, grupuri de dezbatere, cer­curi literare, un teren de golf, bărci cu pânze - toate acestea fac ca pentru mulţi studenţi, anii trăiţi aici să fie una dintre peri­oadele cele mai fericite din viaţa lor. Yale e o uni­versitate bogată, ea ocu­pând locul doi în SUA; în schimb, oraşul se numără printre cele mai sărace din ţară. 80 de poliţişti înar­maţi garan­tează secu­ri­tatea campu­sului. Şi a­proa­pe jumătate din stu­denţi s-au alăturat unor organizaţii de cari­tate. Ei meditează gratuit elevi, îngrijesc pensionari sau se ocupă de persoa­ne­le cu dizabilităţi din cămine.

Spirit de castă

Modul cum se soluţionează problemele Ame­ricii a schimbat inevitabil şi faţa universităţii. Yale a manifestat mobilitate şi receptivitate în faţa noului, însă adesea şi obstinaţie şi înţelegere tardi­vă. Abia în 1876, universitatea a acordat, pentru prima oară în America, titlul de doctor unei per­soane de culoare, iar abia în 1969, Yale a acceptat femei în colegiu.
Totuşi, există ceva ce nu trebuie să dispară vreo­dată, iar asupra acestui punct profesorii şi studenţii sunt unanim de acord. E vorba de sen­timentul de solidaritate al absolvenţilor, păstrat pentru tot restul vieţii, un sentiment inspirat de credinţa fermă în propria legendă şi de un spirit de castă, atent întreţinut. "Prietenii mei au studiat la Yale", declară un absolvent, "la clubul Yale din New York, joc regulat biliard. Vin mereu la Yale". Arată o fotografie: echipa de fotbal a universităţii din anul 1888. "Atunci", spune el şi în priviri i se aprinde pentru o clipă o scânteie de mândrie, "a abolvit străbunicul meu. Bunicul a fost promoţia 1934. Pe urmă şi tata - promoţia 1984". Patru promoţii, patru capitole ale unei istorii fără sfârşit.

Foto: 123RF - 5