Absolvenţii promoţiei 2017 de la Universitatea americană Yale îşi primesc diplomele de licenţă, de masterat sau de doctorat. Înveşmântaţi în robe negre, pătrund în Old Campus, prin poarta larg deschisă. Din difuzoare răsună o muzică solemnă: întâi Wagner, apoi Berlioz. Şefii de promoţie duc însemnele celor douăsprezece colegii şi ale celor unsprezece facultăţi. Cortegiul trece pe lângă arţarii falnici din curtea interioară, pe urmă în lungul şirului de foşti preşedinţi ai universităţii care, din bronzul în care au fost turnaţi, par a supraveghea sever întregul ceremonial. De acum înainte, vor face parte din elita Statelor Unite ale Americii.
300 de ani de învăţământ
De 313 ori a avut loc această ceremonie la Yale, iar cifra poate umple sufletul oricărui american cu fiori de respect, căci ea trimite departe, în urmă, în vremurile de început ale coloniilor. Universitatea a fost înfiinţată în 1701, în orăşelul New Haven, aparţinând astăzi statului Connecticut. Un Mecena, numit Elihu Yale, a donat suma ce a făcut posibilă construirea celui dintâi colegiu. În 1702 şi-a primit diploma de absolvire primul student. Printre cei mulţi ce au urmat se numără inventatorul Samuel Morse şi scriitorul Sinclair Lewis, preşedinţii Statelor Unite, Gerard Ford, George Bush şi Bill Clinton, ca şi solistul de jazz Cole Porter şi actriţa Jodie Foster. Alţi 3000 păşesc în acest an pe calea deschisă de celebrii lor înaintaşi.
În timp ce absolvenţii îşi ocupă locurile pentru festivitatea de bun-rămas, rudele şi prietenii se înghesuie în jurul studenţilor. Sunt mândri de ei. În America, ascensiunea socială se obţine numai prin performanţă. Numai munca din răsputeri le garantează tinerilor americani accesul în Old Campus. Satisfacţia finală este însă pe măsura efortului. Cu toate astea, despărţirea e grea. Careul clădirii vechi, cu coridoarele boltite, are înfăţişarea unei mânăstiri. La parter se află camerele de studiu şi câteva dintre sălile de seminar. Sus stau studenţii, câte trei sau patru într-un apartament. Ferestrele înguste ale camerelor privesc spre curtea interioară. Cineva şi-a fixat deasupra mesei de scris o banderolă, pe care se poate citi: "Pentru Dumnezeu, pentru ţară şi Yale".
Universitatea acordă un sprijin financiar de care beneficiază aproape jumătate dintre studenţi. Cei ce nu primesc o alocaţie trebuie să plătească circa 50.000 de dolari pentru fiecare dintre cei patru ani de studiu. O adevărată avere în trezoreria universităţii, care cuprinde, pe lângă colegii, unsprezece facultăţi, unde orice absolvent de colegiu poate studia una dintre disciplinele clasice, de la antropologie la stomatologie.
Facultatea de drept e socotită cea mai bună din SUA. Dintre oamenii politici americani ai zilei, şapte senatori, 17 membri ai Camerei Reprezentanţilor şi patru guvernatori şi-au luat diploma la Yale. Alma mater i-a înzestrat nu numai cu bagajul de cunoştinţe necesar, ci în plus le-a oferit şi avantajul inestimabil al relaţiilor.
Două ceasuri după festivitatea de absolvire, Old Campus s-a golit aproape cu totul. Scaunele sunt strânse, cortegiul s-a risipit, vântul se joacă într-o doară cu câţiva fluturaşi galbeni de hârtie. Yale se cufundă în somnolenţa sa din fiecare vară.
Afecţiune bine temperată
Abia la toamnă, viaţa se va întoarce între aceste ziduri. La începutul lui septembrie, noii studenţi sunt salutaţi oficial în Old Campus, cu o afecţiune moderată. Reuşita la examenul de admitere încă nu e privită ca un merit. Numai după ce-şi vor fi dus munca la bun sfârşit, novicii vor avea dreptul să sărbătorească.
Seminarele se ţin într-o atmosferă intimă. Se desfăşoară într-un cerc de 10-15 studenţi, nu mai mult, toţi excelent pregătiţi, fiecare "strălucit" în felul său propriu. Fiecare grupă de seminar se reuneşte aproape zilnic. De aceea, bibliografia săptămânală însumează cel puţin o mie de pagini.
Adaptarea la duritatea ritmului cotidian de la Yale nu e uşoară. Seminarele încep dimineaţa la ora 9 şi ţin până după-amiaza, târziu. Seara, fiecare învaţă particular, repetă, scrie, calculează - deseori până la trei după miezul nopţii.
Spirit de castă
Modul cum se soluţionează problemele Americii a schimbat inevitabil şi faţa universităţii. Yale a manifestat mobilitate şi receptivitate în faţa noului, însă adesea şi obstinaţie şi înţelegere tardivă. Abia în 1876, universitatea a acordat, pentru prima oară în America, titlul de doctor unei persoane de culoare, iar abia în 1969, Yale a acceptat femei în colegiu.
Totuşi, există ceva ce nu trebuie să dispară vreodată, iar asupra acestui punct profesorii şi studenţii sunt unanim de acord. E vorba de sentimentul de solidaritate al absolvenţilor, păstrat pentru tot restul vieţii, un sentiment inspirat de credinţa fermă în propria legendă şi de un spirit de castă, atent întreţinut. "Prietenii mei au studiat la Yale", declară un absolvent, "la clubul Yale din New York, joc regulat biliard. Vin mereu la Yale". Arată o fotografie: echipa de fotbal a universităţii din anul 1888. "Atunci", spune el şi în priviri i se aprinde pentru o clipă o scânteie de mândrie, "a abolvit străbunicul meu. Bunicul a fost promoţia 1934. Pe urmă şi tata - promoţia 1984". Patru promoţii, patru capitole ale unei istorii fără sfârşit.
Foto: 123RF - 5