Absolvenții promoției 2017 de la Universitatea americană Yale își primesc diplomele de licență, de masterat sau de doctorat. Înveșmântați în robe negre, pătrund în Old Campus, prin poarta larg deschisă. Din difuzoare răsună o muzică solemnă: întâi Wagner, apoi Berlioz. Șefii de promoție duc însemnele celor douăsprezece colegii și ale celor unsprezece facultăți. Cortegiul trece pe lângă arțarii falnici din curtea interioară, pe urmă în lungul șirului de foști președinți ai universității care, din bronzul în care au fost turnați, par a supraveghea sever întregul ceremonial. De acum înainte, vor face parte din elita Statelor Unite ale Americii.
300 de ani de învățământ
De 313 ori a avut loc această ceremonie la Yale, iar cifra poate umple sufletul oricărui american cu fiori de respect, căci ea trimite departe, în urmă, în vremurile de început ale coloniilor. Universitatea a fost înființată în 1701, în orășelul New Haven, aparținând astăzi statului Connecticut. Un Mecena, numit Elihu Yale, a donat suma ce a făcut posibilă construirea celui dintâi colegiu. În 1702 și-a primit diploma de absolvire primul student. Printre cei mulți ce au urmat se numără inventatorul Samuel Morse și scriitorul Sinclair Lewis, președinții Statelor Unite, Gerard Ford, George Bush și Bill Clinton, ca și solistul de jazz Cole Porter și actrița Jodie Foster. Alți 3000 pășesc în acest an pe calea deschisă de celebrii lor înaintași.
În timp ce absolvenții își ocupă locurile pentru festivitatea de bun-rămas, rudele și prietenii se înghesuie în jurul studenților. Sunt mândri de ei. În America, ascensiunea socială se obține numai prin performanță. Numai munca din răsputeri le garantează tinerilor americani accesul în Old Campus. Satisfacția finală este însă pe măsura efortului. Cu toate astea, despărțirea e grea. Careul clădirii vechi, cu coridoarele boltite, are înfățișarea unei mânăstiri. La parter se află camerele de studiu și câteva dintre sălile de seminar. Sus stau studenții, câte trei sau patru într-un apartament. Ferestrele înguste ale camerelor privesc spre curtea interioară. Cineva și-a fixat deasupra mesei de scris o banderolă, pe care se poate citi: "Pentru Dumnezeu, pentru țară și Yale".
Universitatea acordă un sprijin financiar de care beneficiază aproape jumătate dintre studenți. Cei ce nu primesc o alocație trebuie să plătească circa 50.000 de dolari pentru fiecare dintre cei patru ani de studiu. O adevărată avere în trezoreria universității, care cuprinde, pe lângă colegii, unsprezece facultăți, unde orice absolvent de colegiu poate studia una dintre disciplinele clasice, de la antropologie la stomatologie.
Facultatea de drept e socotită cea mai bună din SUA. Dintre oamenii politici americani ai zilei, șapte senatori, 17 membri ai Camerei Reprezentanților și patru guvernatori și-au luat diploma la Yale. Alma mater i-a înzestrat nu numai cu bagajul de cunoștințe necesar, ci în plus le-a oferit și avantajul inestimabil al relațiilor.
Două ceasuri după festivitatea de absolvire, Old Campus s-a golit aproape cu totul. Scaunele sunt strânse, cortegiul s-a risipit, vântul se joacă într-o doară cu câțiva fluturași galbeni de hârtie. Yale se cufundă în somnolența sa din fiecare vară.
Afecțiune bine temperată
Abia la toamnă, viața se va întoarce între aceste ziduri. La începutul lui septembrie, noii studenți sunt salutați oficial în Old Campus, cu o afecțiune moderată. Reușita la examenul de admitere încă nu e privită ca un merit. Numai după ce-și vor fi dus munca la bun sfârșit, novicii vor avea dreptul să sărbătorească.
Seminarele se țin într-o atmosferă intimă. Se desfășoară într-un cerc de 10-15 studenți, nu mai mult, toți excelent pregătiți, fiecare "strălucit" în felul său propriu. Fiecare grupă de seminar se reunește aproape zilnic. De aceea, bibliografia săptămânală însumează cel puțin o mie de pagini.
Adaptarea la duritatea ritmului cotidian de la Yale nu e ușoară. Seminarele încep dimineața la ora 9 și țin până după-amiaza, târziu. Seara, fiecare învață particular, repetă, scrie, calculează - deseori până la trei după miezul nopții.
Apoi, pe lângă existența unui "mediu universitar excepțional", la Yale nu lipsesc nici preocupările pentru timpul liber. Formații muzicale, grupuri de dezbatere, cercuri literare, un teren de golf, bărci cu pânze - toate acestea fac ca pentru mulți studenți, anii trăiți aici să fie una dintre perioadele cele mai fericite din viața lor. Yale e o universitate bogată, ea ocupând locul doi în SUA; în schimb, orașul se numără printre cele mai sărace din țară. 80 de polițiști înarmați garantează securitatea campusului. Și aproape jumătate din studenți s-au alăturat unor organizații de caritate. Ei meditează gratuit elevi, îngrijesc pensionari sau se ocupă de persoanele cu dizabilități din cămine.
Spirit de castă
Modul cum se soluționează problemele Americii a schimbat inevitabil și fața universității. Yale a manifestat mobilitate și receptivitate în fața noului, însă adesea și obstinație și înțelegere tardivă. Abia în 1876, universitatea a acordat, pentru prima oară în America, titlul de doctor unei persoane de culoare, iar abia în 1969, Yale a acceptat femei în colegiu.
Totuși, există ceva ce nu trebuie să dispară vreodată, iar asupra acestui punct profesorii și studenții sunt unanim de acord. E vorba de sentimentul de solidaritate al absolvenților, păstrat pentru tot restul vieții, un sentiment inspirat de credința fermă în propria legendă și de un spirit de castă, atent întreținut. "Prietenii mei au studiat la Yale", declară un absolvent, "la clubul Yale din New York, joc regulat biliard. Vin mereu la Yale". Arată o fotografie: echipa de fotbal a universității din anul 1888. "Atunci", spune el și în priviri i se aprinde pentru o clipă o scânteie de mândrie, "a abolvit străbunicul meu. Bunicul a fost promoția 1934. Pe urmă și tata - promoția 1984". Patru promoții, patru capitole ale unei istorii fără sfârșit.
Foto: 123RF - 5