De ani de zile citesc revista "Formula AS", iar articolele scrise în legătură cu minunile săvârşite de părintele Nectarie mi-au umplut întotdeauna ochii de lacrimi, fără să ştiu că într-o zi marele sfânt îmi va salva chiar şi viaţa.
În anul 1972, am emigrat în America împreună cu viitorul meu soţ, fiind gravidă în şapte luni. N-am avut actele necesare, şi noaptea am trecut pe jos graniţa prin Iugoslavia, în Italia, la Trieste! Ajunşi în New York am născut o fetiţă, ne-am căsătorit, şi anii au trecut greu, dar viaţa ne-a învăţat cum să supravieţuim într-o lume nouă, fără nicio rudă sau prieteni! La început, am suferit mult de dorul celor rămaşi acasă, dar încet-încet, ne-am adaptat traiului şi obiceiurilor de aici, şi am fost mulţumiţi şi chiar fericiţi!
Dar soţul meu, care avea o sănătate de fier, la vârsta de 50 de ani, deodată, a început să obosească, să adoarmă la volan, să nu mai aibă puterea de odinioară! Ne-am dus la doctor, şi după 6 ani de zile, după ce fusese diagnosticat cu anemie, acesta ne-a sfătuit să consultăm şi un hematolog. Diagnosticul: mielom multiplu! Au urmat ani de tratament greu, două rânduri de chimioterapie şi autotransplant de măduvă, ca în final, să ne părăsească, la vârsta de 65 de ani neîmpliniţi.
Rămasă văduvă la 60 de ani, deşi eram un om sănătos, stresul şi urmarea durerii mele sufleteşti m-au distrus, aşa că la 63 de ani, mi s-a descoperit un cancer uterin de gradul 3 spre 4! A urmat o operaţie grea, histerectomie totală şi chimioterapie timp de 7 luni.
În septembrie 2007, imediat ce am ieşit din spital, am luat avionul spre Bucureşti şi m-am dus la mânăstirea "Radu Vodă", să mă rog părintelui Nectarie să mă ajute! Am revenit şi în 2008, iar minunea aşteptată s-a împlinit şi rugăciunile mi-au fost ascultate: cancerul fusese complet învins! Dar suferinţele îndurate mi-au slăbit inima şi am făcut un infarct greu. Şi, ca şi când n-ar fi fost destul, mi s-a depistat un cancer pulmonar şi a trebuit să fiu operată. Mi-au extirpat lobul de sus al plămânului drept, dar n-a mai trebuit să fac chimioterapie sau radiaţii, cancerul fiind prins la început. Salvarea a venit din nou prin rugăciunile către Sfântul Nectarie. După 6 ani în care nu le-am întrerupt nicio zi (doctorii au spus că voi mai trăi maximum 6 luni după operaţie), acum sunt un om pe picioarele lui, fără metastaze.
Credinţa mea nestrămutată este că Sfântul Părinte Nectarie m-a ajutat şi mă ajută în continuare să trăiesc! Am citit timp de 40 de zile acatistul, şi pentru ce m-am rugat m-a auzit şi m-a ajutat.
Vă rog să publicaţi cândva povestea mea, să afle şi cei suferinzi, ca mine, cât de puternice sunt rugăciunea şi credinţa! Mi-am luat şi aici, în America, ulei sfinţit, şi mă ung pe corp cu el, ori de câte ori mă cuprind deznădejdea şi frica. Medicii consideră că sunt un miracol medical.
Dumnezeu să ne ocrotească pe toţi!
Cu mulţumiri,
VICTORIA - New York