Semnele cardinale:
BERBECII se simt cât se poate de întreprinzători, şi ritmul vieţii lor este accelerat. Mai că nu staţi prin casă. Dar de marţi încolo vă recomandăm atenţie sporită în trafic şi evitarea discuţiilor în contradictoriu cu cei din anturaj. Staţi departe de jocurile de noroc.
RACII îşi doresc ceva mai neobişnuit în weekend, o evadare, poate la un concert sau o piesă de teatru. Aveţi nevoie de cunoscuta dvs. diplomaţie pentru a nu ajunge la dispute legate de bani cu copiii ori cu persoana iubită. Joi ar fi bine să petreceţi o zi liniştită.
BALANŢELE care călătoresc în străinătate sau au de susţinut examene tind să se precipite, ceea ce nu e o idee bună în nici unul dintre cazuri. Până duminică e indicat să ţineţi separat prietenia şi banii, căci altfel pot să apară surprize nu tocmai plăcute.
CAPRICORNII, cărora un prieten le propune o afacere, ar trebui să verifice cu atenţie toată povestea, pentru că s-ar putea ca în ciuda intenţiilor onorabile ale amicului să existe nişte dedesubturi. La serviciu s-ar putea să apară unele tensiuni, de miercuri.
Semnele fixe:
TAURII, vorbăreţi şi energici pe final de săptămână, sub influenţa cumulată a Soarelui şi a lui Mercur în semnul lor, pot intra în conflict cu cineva din familie. Nu vă grăbiţi să reacţionaţi. Moderaţia e bună şi în chestiuni băneşti, de marţi.
LEILOR li se pot ivi situaţii, pe final de săptămână, care să-i facă să-şi pună întrebări cu privire la carieră. În majoritatea cazurilor e vorba doar de o criză de autoritate, dar în alte cazuri e o nevoie reală de schimbare. De marţi încolo e bine să fiţi concilianţi cu prietenii.
SCORPIONII se întreabă, în weekend, care e următorul pas al statutului lor în lume. S-ar putea ca partenerul de cuplu sau de afaceri să vă facă să simţiţi că nu faceţi destul. Fiţi atenţi şi cu afacerile, unde s-ar putea să acţionaţi precipitat, mai ales joi.
VĂRSĂTORII se simt grozav, făcând diverse activităţi cu amicii. Oricât de inofensive ar fi, partenerul de cuplu s-ar putea simţi deranjat de atâtea distracţii cu alţii. Şi familia dvs. s-ar putea să vă ceară să vă ocupaţi mai mult de nişte chestiuni casnice.
Semnele mutabile:
GEMENII duc o viaţă tot mai accelerată cu Marte şi, de duminică, şi cu Soarele în semnul lor. De obicei sunteţi relaxaţi şi împăciuitori, dar acum tendinţa e să nu lăsaţi pe nimeni să v-o ia înainte. Inclusiv în trafic. Asta ar putea avea consecinţe neplăcute, mai ales de marţi.
FECIOARELE care discută cu rudele îşi pot aduce aminte de situaţii tulburătoare, la care nu s-au gândit de multă vreme. Partenerul de cuplu s-ar putea să fie deosebit de receptiv la sentimentele dvs., la sfârşitul săptămânii. Păstraţi-vă calmul faţă de şefi, de marţi încolo.
SĂGETĂTORII, ţinuţi în frâu de Saturn, ar putea trece destul de uşor testul de răbdare pe care-l presupune sfârşitul de săptămână. E vorba despre faptul că partenerul poate deveni tot mai autoritar, iar anumite probleme profesionale rămân nedescurcate.
PEŞTII, cărora Luna le traversează semnul la finele săptămânii, pot fi hipersensibili. Încercaţi să nu luaţi personal tot ce vi se spune. Sfaturi şi susţinere primiţi mai mult de la prietenii dvs. tineri, ceilalţi s-ar putea, dimpotrivă, să vă dojenească. Aveţi grijă şi cu sănătatea.