- Domnule Jean-Claude Forêt, pe lângă cele cinci limbi pe care le vorbiţi curent, sunteţi şi un mare specialist în limba occitană. Ce este această limbă? Unde se mai vorbeşte ea?
- Occitana s-a vorbit curent în sudul Franţei, astăzi ea fiind instrument de comunicare doar în mici colectivităţi rurale. În Franţa se vorbeau mai multe limbi: bretona, alsaciana, corsa. Dintre toate, occitana este singura continuare naturală a latinei. Ea s-a vorbit curent până la revoluţia din 1789, când s-a impus ideea unei singure forme de guvernare şi a unei singure limbi: franceza. Occitana a fost eliminată brutal din uz prin intermediul şcolii, al administraţiei şi al elitelor, ea păstrându-se - fără suport scris şi în clandestinitate - în vârful munţilor, în cătune izolate.
- Duceţi o adevărată luptă pentru impunerea limbii occitane. Ce urmăriţi, de fapt?
- Vorbitorii de occitană nu au o conştiinţă naţională, precum corsicanii. Pentru ca occitana să nu dispară cu adevărat, e nevoie ca statul să oficializeze limba şi, nu întâmplător, occitana se predă acum în şcoli primare, iar la facultate avem peste 500 de studenţi. Acest succes ne-a mirat şi pe noi. Părinţii elevilor nu mai vorbesc limba, dar, amintindu-şi de vorbirea bunicilor, acceptă occitana având nostalgia originilor şi regăsindu-şi astfel un anume sentiment al identităţii. Chiar şi aşa e puţin. La televizor, avem o emisiune în occitană, dar noi luptăm ca numele străzilor şi ale localităţilor să fie bilingve. Ar fi un semn pentru toată lumea că această limbă există şi că uzul ei este acceptat. Statul ajută, oferind şcolilor private sume considerabile pentru învăţarea occitanei, dar e nevoie de mai mult. Occitana trebuie să intre în viaţa curentă, în radio şi presa scrisă.
- Există o literatură occitană?
- Cum se ştie, reprezentantul nostru de seamă este Mistral. În realitate, toţi trubadurii Evului Mediu cântau în occitană. Prima poezie europeană a fost în această limbă. Dante, reluând versurile unui trubadur, are în "Divina Comedie" cinci versuri în occitană. Avem, deci, o literatură consistentă, cu reprezentanţi de frunte: Arnau Daniel, Bernat de Ventadorn, Mirabal, J. Roudel. Singurul care a încercat o revitalizare a creaţiei moderne în occitană a fost Mistral, care a instituit şi un premiu de poezie. În proză, lucrurile stau mai prost. Abia în secolul XIX a apărut primul roman, iar Mistral a scris nuvele şi povestiri în occitană, dar fără prea mare ecou.
- Ca român, înţeleg destul de mult occitana. Vă puteţi prezenta cititorului român în această limbă?
- "Jean-Claude Forêt es pas occitan de naissenca. Fa la professor a Chamonix, a la frontiera des tres Estates. A ia publicat un roman en francies." Cu unele cunoştinţe de latină şi spaniolă, te descurci. Limba română, fiind şi ea păstrătoare de latină veche, oferă destule similitudini. De pildă, cuvântul mai cu sensul de încă. "Ne voli mai". Adică: mai vreau. Graţie colegei mele Julia Bordeianu, am constatat şi eu asemănările cu limba română. "Vai, ai plantat!" sau "aviam sete" cred că nu mai necesită nicio traducere. Asta arată încă o dată cât de înrudiţi suntem.
(Text preluat din arhiva "Formula AS", nr. 358/1999)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
