- Domnule Jean-Claude Forêt, pe lângă cele cinci limbi pe care le vorbiți curent, sunteți și un mare specialist în limba occitană. Ce este această limbă? Unde se mai vorbește ea?
- Occitana s-a vorbit curent în sudul Franței, astăzi ea fiind instrument de comunicare doar în mici colectivități rurale. În Franța se vorbeau mai multe limbi: bretona, alsaciana, corsa. Dintre toate, occitana este singura continuare naturală a latinei. Ea s-a vorbit curent până la revoluția din 1789, când s-a impus ideea unei singure forme de guvernare și a unei singure limbi: franceza. Occitana a fost eliminată brutal din uz prin intermediul școlii, al administrației și al elitelor, ea păstrându-se - fără suport scris și în clandestinitate - în vârful munților, în cătune izolate.
- Duceți o adevărată luptă pentru impunerea limbii occitane. Ce urmăriți, de fapt?
- Vorbitorii de occitană nu au o conștiință națională, precum corsicanii. Pentru ca occitana să nu dispară cu adevărat, e nevoie ca statul să oficializeze limba și, nu întâmplător, occitana se predă acum în școli primare, iar la facultate avem peste 500 de studenți. Acest succes ne-a mirat și pe noi. Părinții elevilor nu mai vorbesc limba, dar, amintindu-și de vorbirea bunicilor, acceptă occitana având nostalgia originilor și regăsindu-și astfel un anume sentiment al identității. Chiar și așa e puțin. La televizor, avem o emisiune în occitană, dar noi luptăm ca numele străzilor și ale localităților să fie bilingve. Ar fi un semn pentru toată lumea că această limbă există și că uzul ei este acceptat. Statul ajută, oferind școlilor private sume considerabile pentru învățarea occitanei, dar e nevoie de mai mult. Occitana trebuie să intre în viața curentă, în radio și presa scrisă.
- Există o literatură occitană?
- Cum se știe, reprezentantul nostru de seamă este Mistral. În realitate, toți trubadurii Evului Mediu cântau în occitană. Prima poezie europeană a fost în această limbă. Dante, reluând versurile unui trubadur, are în "Divina Comedie" cinci versuri în occitană. Avem, deci, o literatură consistentă, cu reprezentanți de frunte: Arnau Daniel, Bernat de Ventadorn, Mirabal, J. Roudel. Singurul care a încercat o revitalizare a creației moderne în occitană a fost Mistral, care a instituit și un premiu de poezie. În proză, lucrurile stau mai prost. Abia în secolul XIX a apărut primul roman, iar Mistral a scris nuvele și povestiri în occitană, dar fără prea mare ecou.
- Ca român, înțeleg destul de mult occitana. Vă puteți prezenta cititorului român în această limbă?
- "Jean-Claude Forêt es pas occitan de naissenca. Fa la professor a Chamonix, a la frontiera des tres Estates. A ia publicat un roman en francies." Cu unele cunoștințe de latină și spaniolă, te descurci. Limba română, fiind și ea păstrătoare de latină veche, oferă destule similitudini. De pildă, cuvântul mai cu sensul de încă. "Ne voli mai". Adică: mai vreau. Grație colegei mele Julia Bordeianu, am constatat și eu asemănările cu limba română. "Vai, ai plantat!" sau "aviam sete" cred că nu mai necesită nicio traducere. Asta arată încă o dată cât de înrudiți suntem.
(Text preluat din arhiva "Formula AS", nr. 358/1999)