Diego El Cigala este considerat cel mai mare cântăreţ de flamenco din lume, un stil muzical care i-a adus celebritate şi o grămadă de premii. Cu toate astea, artistul născut la Madrid a cochetat multă vreme şi cu tangoul. Împreună cu legendarul pianist cubanez Bebo Valdés a scos un dublu disc cu tangouri - "Lágrimas Negras" (2003), ce a făcut, la rându-i, istorie, şi care i-a adus şi un Latin Grammy, pentru "Cel mai bun album de tango". Alunecarea cântăreţului către tango nu a rămas însă singura "abatere" de la flamenco, căci anul trecut a lansat un album cu ritmuri salsa, intitulat "Indestructible", un disc compus în memoria primei sale soţii, Amparo. "Noul meu album este dedicat femeii vieţii mele. Este un omagiu adus lui Amparo şi muzicii salsa. Salsa este precum numele discului - indestructibilă. Nu mă consider un salsero, dar e un stil care-mi place. Ce am făcut eu cu acest disc a fost să merg la origini, să caut sunetele şi ritmurile din anii '70-'80, când această muzică făcea furori în întreaga lume. Acum, ce auzi pe piaţă nu mai este chiar salsa. Amparo era îndrăgostită de acest gen muzical. I-am simţit prezenţa tot timpul cât am înregistrat acest disc", spunea emoţionat Cigala, într-un interviu acordat publicaţiei "El País". Şi tot în cadrul aceluiaşi interviu, artistul a dezvăluit cum a susţinut, în 2015, un concert în Los Angeles, imediat după ce a aflat că soţia lui a fost răpusă de cancer. "A fost cea mai îngrozitoare noapte din viaţa mea şi cel mai bun concert pe care l-am susţinut vreodată. Nu am anulat concertul, pentru că îi promisesem ei că o să cânt acolo. Amparo se ocupase personal de organizarea lui. Am aflat că a murit cu doar câteva momente înainte de-a intra pe scenă. Am stat 10 minute în cabină şi m-am înecat în durere, apoi am simţit ca şi când sufletul ei se afla acolo, lângă mine, şi asta mi-a dat forţă să merg mai departe. M-am urcat pe scenă şi am început să cânt aşa cum am putut eu mai bine. Am fost atât de încărcat de emoţie, că oamenii au stat tot timpul cu sufletul la gură. Cred că am dat, în seara aceea, tot ce aveam eu mai bun".
Un gitan talentat
Ramón Jiménez Salazar (cunoscut sub numele de scenă Diego El Cigala) s-a născut pe 27 decembrie 1968, la Madrid, într-o familie de muzicieni gitani, talentaţi, care mai de care. Atât mama, Aurora, cât şi surorile mai mari, au fost înzestrate cu nişte voci extraordinare, după cum povestea chiar artistul, în biografia lui oficială, deşi niciuna dintre ele nu a urmat o carieră artistică. Doar tatăl, Jose de Cordoba, îşi câştiga pâinea cântând prin diverse cluburi. ?nconjurat de muzică, lui Diego nu i-a fost greu să o îmbrăţişeze. La 12 ani, sub îndrumarea tatălui său, susţinea primele concerte şi câştiga, în oraşul Getafe, prima competiţie muzicală pentru tineri artişti. Apoi a fost laureatul unui show de televiziune dedicat tinerelor talente, organizat de TVE. Acest spectacol i-a deschis o mulţime de uşi, şi artişti consacraţi de flamenco l-au luat, pe rând, sub aripa lor. La o vârstă la care alţi copii habar nu au ce or să facă în viaţă, Diego ştia deja ce îşi dorea - să devină un bun cântăreţ de flamenco. A muncit mult, a cântat prin cluburi şi baruri, furând meserie de la cei mai renumiţi muzicieni în domeniu.
Succesul şi marea iubire
Abia în 1997, la 30 de ani, a început o carieră solo şi a lansat primul său disc, "Undebel". Patru ani mai târziu, cel de-al treilea disc "Corren Tiempos de Alegría", era nominalizat la premiile "Latin Grammy", la secţiunea "Cel mai bun album de flamenco". Nu a reuşit să câştige distincţia atunci, a făcut-o însă ceva mai târziu, în 2006, cu "Picasso En Mis Ojos". Dar în acel moment, deţinea deja un premiu Grammy, pentru tango. Dublul CD, "Lágrimas Negras" (2003), scos în colaborare cu regretatul pianist cubanez Bebo Valdés, făcuse furori în întreaga lume. Până să-l întâlnească pe Bebo, Diego nu ascultase niciodată în viaţa lui muzică tradiţională cubaneză şi nu cântase tango. "Am făcut totul bazându-mă pe intuiţie. Bebo m-a încurajat, spunându-mi: «Tu cântă ca un ţigan adevărat, iar eu voi cânta ca un cubanez adevărat!». Şi ne-am lăsat purtaţi de inspiraţie...", mărturisea Diego. Rezultatul a fost peste aşteptări.
O importantă mână de ajutor în realizarea fabuloasei lui cariere i-a dat-o şi soţia lui, Amparo, care i-a fost şi manager, în cei 26 de ani de căsnicie. Ea a fost insula de linişte şi forţa din spatele artistului. I-a dăruit trei fii: Diego, Rafael şi Julio, i-a organizat programul şi concertele şi l-a încurajat să încerce drumuri noi. Amparo i-a ascuns chiar şi faptul că suferea de cancer, până aproape în ultima clipă, încercând să-l protejeze. Nu este deci de mirare că după moartea ei, Diego s-a simţit o vreme pierdut. A întâlnit însă o nouă femeie dispusă să-l asculte şi să-l aline. "Se numeşte Dolores, dar noi o strigăm Quina. După moartea soţiei mele, am fost reticent în a mă arunca într-o nouă relaţie. Am crezut că n-o să mai pot iubi niciodată. Dar acum am înţeles că, uneori, Dumnezeu îţi ia un lucru bun ca mai apoi să-ţi dăruiască un altul", mărturisea el într-un interviu recent. Quina i-a adus pe lume, în decembrie 2016, un nou fiu, pe Manuel. "Quina mă iubeşte şi mă înţelege. În prezent, bucuriile şi durerile se împletesc în viaţa mea. Familia este cea care îmi dă forţă. Când îmi văd copiii, soţia şi pe cele două nepoţele râzând, îmi spun că trebuie să merg mai departe", spunea el.
(Diego vine în România pe 9 mai, la Sala Palatului, ca să promoveze albumul "Indestructible". Biletele se găsesc în reţeaua "iabilet" şi au preţuri cuprinse între 150 şi 250 de lei.)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
