Diego El Cigala este considerat cel mai mare cântăreț de flamenco din lume, un stil muzical care i-a adus celebritate și o grămadă de premii. Cu toate astea, artistul născut la Madrid a cochetat multă vreme și cu tangoul. Împreună cu legendarul pianist cubanez Bebo Valdés a scos un dublu disc cu tangouri - "Lágrimas Negras" (2003), ce a făcut, la rându-i, istorie, și care i-a adus și un Latin Grammy, pentru "Cel mai bun album de tango". Alunecarea cântărețului către tango nu a rămas însă singura "abatere" de la flamenco, căci anul trecut a lansat un album cu ritmuri salsa, intitulat "Indestructible", un disc compus în memoria primei sale soții, Amparo. "Noul meu album este dedicat femeii vieții mele. Este un omagiu adus lui Amparo și muzicii salsa. Salsa este precum numele discului - indestructibilă. Nu mă consider un salsero, dar e un stil care-mi place. Ce am făcut eu cu acest disc a fost să merg la origini, să caut sunetele și ritmurile din anii '70-'80, când această muzică făcea furori în întreaga lume. Acum, ce auzi pe piață nu mai este chiar salsa. Amparo era îndrăgostită de acest gen muzical. I-am simțit prezența tot timpul cât am înregistrat acest disc", spunea emoționat Cigala, într-un interviu acordat publicației "El País". Și tot în cadrul aceluiași interviu, artistul a dezvăluit cum a susținut, în 2015, un concert în Los Angeles, imediat după ce a aflat că soția lui a fost răpusă de cancer. "A fost cea mai îngrozitoare noapte din viața mea și cel mai bun concert pe care l-am susținut vreodată. Nu am anulat concertul, pentru că îi promisesem ei că o să cânt acolo. Amparo se ocupase personal de organizarea lui. Am aflat că a murit cu doar câteva momente înainte de-a intra pe scenă. Am stat 10 minute în cabină și m-am înecat în durere, apoi am simțit ca și când sufletul ei se afla acolo, lângă mine, și asta mi-a dat forță să merg mai departe. M-am urcat pe scenă și am început să cânt așa cum am putut eu mai bine. Am fost atât de încărcat de emoție, că oamenii au stat tot timpul cu sufletul la gură. Cred că am dat, în seara aceea, tot ce aveam eu mai bun".
Un gitan talentat
Ramón Jiménez Salazar (cunoscut sub numele de scenă Diego El Cigala) s-a născut pe 27 decembrie 1968, la Madrid, într-o familie de muzicieni gitani, talentați, care mai de care. Atât mama, Aurora, cât și surorile mai mari, au fost înzestrate cu niște voci extraordinare, după cum povestea chiar artistul, în biografia lui oficială, deși niciuna dintre ele nu a urmat o carieră artistică. Doar tatăl, Jose de Cordoba, își câștiga pâinea cântând prin diverse cluburi. ?nconjurat de muzică, lui Diego nu i-a fost greu să o îmbrățișeze. La 12 ani, sub îndrumarea tatălui său, susținea primele concerte și câștiga, în orașul Getafe, prima competiție muzicală pentru tineri artiști. Apoi a fost laureatul unui show de televiziune dedicat tinerelor talente, organizat de TVE. Acest spectacol i-a deschis o mulțime de uși, și artiști consacrați de flamenco l-au luat, pe rând, sub aripa lor. La o vârstă la care alți copii habar nu au ce or să facă în viață, Diego știa deja ce își dorea - să devină un bun cântăreț de flamenco. A muncit mult, a cântat prin cluburi și baruri, furând meserie de la cei mai renumiți muzicieni în domeniu.
Succesul și marea iubire
Abia în 1997, la 30 de ani, a început o carieră solo și a lansat primul său disc, "Undebel". Patru ani mai târziu, cel de-al treilea disc "Corren Tiempos de Alegría", era nominalizat la premiile "Latin Grammy", la secțiunea "Cel mai bun album de flamenco". Nu a reușit să câștige distincția atunci, a făcut-o însă ceva mai târziu, în 2006, cu "Picasso En Mis Ojos". Dar în acel moment, deținea deja un premiu Grammy, pentru tango. Dublul CD, "Lágrimas Negras" (2003), scos în colaborare cu regretatul pianist cubanez Bebo Valdés, făcuse furori în întreaga lume. Până să-l întâlnească pe Bebo, Diego nu ascultase niciodată în viața lui muzică tradițională cubaneză și nu cântase tango. "Am făcut totul bazându-mă pe intuiție. Bebo m-a încurajat, spunându-mi: «Tu cântă ca un țigan adevărat, iar eu voi cânta ca un cubanez adevărat!». Și ne-am lăsat purtați de inspirație...", mărturisea Diego. Rezultatul a fost peste așteptări.
O importantă mână de ajutor în realizarea fabuloasei lui cariere i-a dat-o și soția lui, Amparo, care i-a fost și manager, în cei 26 de ani de căsnicie. Ea a fost insula de liniște și forța din spatele artistului. I-a dăruit trei fii: Diego, Rafael și Julio, i-a organizat programul și concertele și l-a încurajat să încerce drumuri noi. Amparo i-a ascuns chiar și faptul că suferea de cancer, până aproape în ultima clipă, încercând să-l protejeze. Nu este deci de mirare că după moartea ei, Diego s-a simțit o vreme pierdut. A întâlnit însă o nouă femeie dispusă să-l asculte și să-l aline. "Se numește Dolores, dar noi o strigăm Quina. După moartea soției mele, am fost reticent în a mă arunca într-o nouă relație. Am crezut că n-o să mai pot iubi niciodată. Dar acum am înțeles că, uneori, Dumnezeu îți ia un lucru bun ca mai apoi să-ți dăruiască un altul", mărturisea el într-un interviu recent. Quina i-a adus pe lume, în decembrie 2016, un nou fiu, pe Manuel. "Quina mă iubește și mă înțelege. În prezent, bucuriile și durerile se împletesc în viața mea. Familia este cea care îmi dă forță. Când îmi văd copiii, soția și pe cele două nepoțele râzând, îmi spun că trebuie să merg mai departe", spunea el.
(Diego vine în România pe 9 mai, la Sala Palatului, ca să promoveze albumul "Indestructible". Biletele se găsesc în rețeaua "iabilet" și au prețuri cuprinse între 150 și 250 de lei.)