Dezbaterile publice, legate de impactul aplicării ei asupra economiei reale, au fost mai degrabă formale. Ca şi în cazurile modificării celebrei OUG 13 - când fostul ministru Iordache s-a prefăcut că acceptă criticile şi propunerile societăţii civile - conducătorii partidelor la putere nu au luat în seamă analizele specialiştilor, cerinţele sindicatelor sau firavele critici ale opoziţiei. Prin Legea salarizării, România trece intempestiv de la o anvelopă salarială de aproximativ 8% din PIB la una de 10-12%. Ar fi o creştere excelentă, stimulatoare pentru consum, dacă ar avea acoperire în veniturile fiscale. Pentru a susţine creşterea propusă, acestea ar trebui să fie de 50-60% din PIB. Or, veniturile fiscale realizate de guvernul României se situează în jurul unui procent de 25% şi pe un trend descendent. Cum va reuşi administraţia să atingă - până în 2020 - un nivel al salariului minim de 1750 lei (cu 50% mai mare decât cel actual), ca să nu mai vorbim de 2500 lei, cât a prognozat pentru 2022? Vor fi sacrificate, desigur, investiţiile în infrastructură, producţie şi cercetare, dar chiar şi aşa, încasările statului nu vor fi suficiente. Guvernul nu are alte soluţii decât îndatorarea prin împrumuturi de pe piaţa bancară (lăsând stingerea lor pe seama generaţiilor viitoare) şi introducerea altor impozite în locul celor tocmai anulate. Ideea unui impozit global pe venit, numit "impozitul pe gospodărie", un fel de fumărit din vremurile fanarioţilor, a apărut tocmai în urma constatării că, prin aplicarea de la 1 iulie a.c. a noii legi, sacul nu numai că se goleşte complet, dar este şi rupt. Ţinta de maximum 3% a deficitului bugetar convenită prin acordurile aderării la UE va fi depăşită, situându-se - în 2017 - la 3,6% şi depăşind, în anul următor, 3,8%. PSD-ul "se ţine de cuvânt", mărind salariile şi pensiile, dar - trebuie să ne întrebăm - cu ce preţ?
"Fumăritul", impozitul global pe gospodărie, ridică mai multe probleme în faţa aparatului administrativ care trebuie să-l recolteze. În România sunt aproximativ şapte milioane de gospodării care, teoretic, ar trebui să-şi aducă contribuţia la alimentarea bugetului de stat. În "programul PSD" s-a renunţat la impozitarea veniturilor mai mici de 2000 lei. Câteva milioane de pensionari şi salariaţi cu venituri per capita sub acest plafon au scăpat de contribuţiile obligatorii, pe care trebuiau să le verse administraţiilor financiare teritoriale. Dar, într-o "gospodărie", sumele cumulate ale mai multor membri cu venituri mici vor depăşi nivelul celor 2000 de lei, impozitul nou introdus sărind cu mult peste sumele plătite de indivizi înainte de introducerea plafonului din program. PSD va lua cu două mâini ceea ce a dat cu una. Cota de 10% a impozitării, pe care guvernanţii au anunţat-o pentru veniturile de peste 2000 lei este, la rându-i, o măsură iluzorie dacă nu va fi aplicată eficient tuturor contribuabililor. "Soluţia" aplicării ei, găsită de Ministerul Finanţelor din guvernul Grindeanu, devine cea mai mare aberaţie a "generozităţii" PSD-iste: angajarea a 35.000 de "consultanţi fiscali", care să urmărească şi să dirijeze recoltarea fondurilor datorate de "gospodării", bugetului statal. Angajarea acestor "perceptori" - pentru că, în fond, misiunea lor va fi să descopere şi să impoziteze "la sânge", chiar şi cele mai mici venituri ale "gospodarilor" - este necesară, deoarece nici ministerul în cauză, nici ANAF, nu dispun de un sistem informatizat modern, de evidenţă a "intrărilor" şi "ieşirilor" din bugetele familiale, iar sistemul în funcţiune dă nenumărate rateuri. Exemplul cardului de sănătate este edificator. "Consultanţii" vor trebui să proceseze manual milioane de dosare fiscale şi, evident, vor trebui plătiţi pentru asta. Calculele sumare indică faptul că, pentru plata noului aparat birocratic, statul va trebui să scoată din bugetul său peste un miliard de euro anual. Cum o va face? Treaba lui, că de-aia e stat, vorba lui Caragiale. Lăsând gluma deoparte, toate socotelile arată că administraţia centrală va fi obligată să reintroducă impozitarea progresivă, fie şi la nivel de gospodărie, în locul cotei unice de 16%, pentru a umple golurile pe care măririle bruşte (fie ele realizate şi în etape) de salarii şi pensii, le vor provoca bugetului de stat. Impozitarea progresivă va lovi, în primul rând, în clasa de mijloc a ţării, adică tocmai în categoria întreprinzătorilor care ţin în viaţă şi dinamizează economia românească. Deducerile pentru reinvestirea profitului nu vor putea fi atât de consistente, pentru că "foamea bugetară", generată de "dărnicia" PSD-istă va fi mai mare decât recolta impozitărilor obişnuite. Blocarea clasei de mijloc va insinua haosul în economie, va duce la creşterea şomajului şi va impune guvernului "tipăriri suplimentare de bani", altfel spus, creşterea inflaţiei. În câţiva ani, dacă lucrurile nu se vor schimba radical, economia României va deveni o economie de subzistenţă.
"Fumăritul", fiscalizarea excesivă a vieţii economice româneşti, creşterea exponenţială a aparatului birocratic (în locul simplificării eficiente a suprastructurii de stat) sunt consecinţele încăpăţânării cu care conducerea PSD-ului şi, în special, liderul său condamnat, Liviu Dragnea, vor să supună şi să controleze Justiţia. Lansând zgomotos şi fără studii aprofundate de impact Legea salarizării (cu subsidiarul impozit global, îndulcit prin imaginare avantaje), guvernanţii vor să abată atenţia societăţii de la modificarea codurilor penale, de la Legea răspunderii magistraţilor sau Legea graţierii, de la presiunile uriaşe pentru decapitarea Parchetului General, a DNA sau DIICOT. Dacă încercarea de "îmblânzire" a Justiţiei le va reuşi, dacă "dosarele" lor vor fi albite, dacă "accidentele juridice", precum cel al fugarului de curând capturat, S. Ghiţă, vor fi "prevenite", nimic nu-i va mai împiedica să demonstreze de ce, obiectiv, România nu se poate alinia la dezvoltarea cerută de aderarea la UE şi NATO. Cu un aparat mediatic pervertit total, cu "moguli binefăcători" în libertate, cu o democraţie falsă în funcţiune, ei vor putea atunci să-şi dezvăluie adevăratele ţinte: stăpânirea în impunitate a unui popor prea obosit în lupta pentru "ziua de mâine" pentru a se mai răzvrăti în faţa mizeriilor zilei de azi. "Fumăritul" îşi va dezvălui în timp rolul de instrument eficient în controlul total al unei ţări împinse conştient de lideri spre subdezvoltare.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
