"Bruce Springsteen al Greciei" îl numesc unii critici muzicali pe George Dalaras, unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi eleni ai ultimilor 40 de ani. Este un solist cu o voce aparte, melancolică şi puternică, dar şi un instrumentist desăvârşit, care trece foarte uşor de la folk la pop sau rock.
George Dalaras şi-a pus amprenta pe mai multe stiluri muzicale greceşti apreciate şi la noi, precum rebetiko (o formă de blues), laïkó (muzică folk urbană), paradosiaka (tradiţională), dar şi éntekhno (un stil muzical cu adânci influenţe bizantine).
?n cei peste 40 de ani de carieră, a lansat 120 de discuri vândute în peste 20 de milioane de exemplare, a susţinut mii de concerte, a primit zeci de discuri de aur şi platină, a cântat împreună cu muzicieni faimoşi precum Sting, Bruce Springsteen, Peter Gabriel, Jethro Tull, Goran Bregovic, Paco de Lucia şi Al di Meola şi a colaborat cu unii dintre marii compozitori ai muzicii greceşti - Mikis Theodorakis, Stavros Kouyioumtzis, Manos Loizos, Apostolos Kaldaras.
?n anii '80, pe lângă o importantă contribuţie la revitalizarea stilului rebetiko, Dalaras a susţinut două concerte memorabile pe Stadionul "Olimpic din Atena", adunând peste 160 de mii de oameni. Erau cele mai mari concerte susţinute vreodată de un cântăreţ în Grecia. Impresionaţi, reporterii revistei "Rolling Stone" din America scriau: "Dalaras este cel care a dat naştere show-urilor grandioase pe marile stadioane din Grecia", iar revista "Le Figaro" titra: "Muzica lui, izvorâtă din inimă, trezeşte o emoţie universală", căci da, chiar şi francezii i-au îmbrăţişat şi i-au apreciat melodiile, deşi nu pricepeau o boabă greceşte şi sunt de felul lor mai puţin deschişi faţă de muzica străină. "Nu există o limbă comună mai bună şi mai simplă decât muzica", recunoştea chiar George Dalaras într-un interviu.
Băiatul cu bouzouki
Georgios Daralas s-a născut pe 29 septembrie 1949, în portul Pireu. Tatăl lui era cântăreţ de rebetiko, iar mama, o refugiată din Smirna. A crescut, deci, cu muzica la ureche, într-un loc unde Orientul se întâlnea cu Occidentul. Dar, deşi tatăl lui era muzician, nu asta l-a influenţat în alegerea unei cariere, ci pasiunea pe care o dovedea pentru muzică. "Tata ne-a părăsit când eram mic. Am crescut cu mama şi fratele meu mai mare. Mama nu a vrut nici în ruptul capului să mă apuc de muzică. Au fost nişte ani foarte grei, când în sufletul meu se dădea o adevărată bătălie, dar tot muzica a ieşit triumfătoare", povestea artistul într-un interviu. La început, a furat meserie de pe unde a putut, pentru ca azi să fie un virtuoz la chitară, bouzouki, baglamas, tzouras şi outi (ultimele patru fiind toate instrumente cu coarde specifice muzicii greceşti). A reuşit să asimileze şi o mulţime de stiluri pe care avea să le combine mai târziu în muzica lui. "Grecia este o intersecţie a mai multor culturi, iar lucrul acesta se poate observa şi în muzica noastră. Ca muzician, eu am fost influenţat de la o vârstă fragedă de rebetika, un fel de blues grecesc, pe care îl cânta şi tata. Apoi m-am îndrăgostit de ritmurile din Asia Mică, de unde venea mama, dar şi de muzica lui Hatzidakis Hatzidakis, Theodorakis, Xarchakos, Markopoulos, ca şi a multor altor compozitori şi muzicieni greci în vogă atunci. Aveam însă urechea îndreptată şi spre Vest, unde îşi făcea loc pe scena muzicală rock-ul, şi ar fi o greşeală să omit pasiunea pe care am simţit-o ascultând baladele mediteraneene, flamenco sau fado, sau muzica din America Latină", se confesa Georgios.
Succesul
La numai 16 ani, îşi făcea debutul muzical cântând prin pieţe şi taverne, iar la 18 ani, înregistra prima lui melodie, "Prosmoni" (Aşteptări), care nu s-a bucurat însă de prea mare succes. Cariera lui muzicală începe cu adevărat în 1967 şi coincide cu lovitura de stat din Grecia şi instaurarea Regimului Coloneilor. ?n acea perioadă de nelinişte şi frământări sociale, grecii se întorc spre muzica lor tradiţională. ?n 1969, tânărul artist lansează primul lui disc intitulat "Georgios Dalaras" - cu numele de familie schimbat din Daralas în Dalaras, pentru ca mai apoi acesta să-i rămână numele de scenă. Albumul se bucură de un succes modest, dar nu s-a dat bătut. Adevăratul gust al succesului a început să-l simtă abia în 1972 când, împreună cu solista Haris Alexiou, scoate pe piaţă albumul "Mikra Asia" (Asia Minor). Au un succes nebun şi obţin Discul de Aur. Este prima distincţie pentru Georgios, dintr-un lung şir. De aici înainte, calea succesului îi este deschisă. Ajunge să cânte nu doar pe stadioanele din Grecia, ci şi pe mari scene ale lumii sau la petreceri private, organizate de înalţi demnitari. Discurile lui se vând în toată lumea. Tot la începutul anilor '80, îşi întâlneşte şi marea dragoste, pe Anna Ragousi, care îi devine soţie în 1983. Anna este şi managerul său, dar şi politician, căci va adera la Partidul PASOK (Mişcarea Socialistă Panelenă). Au împreună o fiică, pe Georgianna.
După apogeul atins în anii '80-'90, Dalaras intră, pentru o scurtă perioadă de timp, într-un con de umbră din care iese în 2012, cu un dublu disc, "Kavafis", cu compoziţii ale lui Alexandros Karozas, interpretate împreună cu Orchestra de cameră din Viena. "Am muncit mereu enorm, multe ore la rând, şi am făcut muzică cu pasiune, nu ca pe o meserie. Nu ştiu dacă sunt un profesionist în ale muzicii, dar un împătimit, un nebun după muzică - asta da!", declara el într-un interviu recent.
(Concertul de la Sala Palatului, din 5 mai, "Dalaras Classics", vă dă ocazia să-l cunoaşteţi pe muzicianul grec. Este o călătorie prin întreaga lui carieră. Biletele se găsesc în reţeaua iabilet şi au preţuri cuprinse între 120 şi 260 lei.)