GEORGE DALARAS - "Pentru mine, muzica nu este meserie, ci pasiune"

Dana Ene
Primăvară pe ritmuri grecești

"Bruce Springsteen al Greciei" îl numesc unii critici muzicali pe George Dalaras, unul dintre cei mai apreciați cântăreți eleni ai ultimilor 40 de ani. Este un solist cu o voce aparte, melancolică și puternică, dar și un instrumentist desăvârșit, care trece foarte ușor de la folk la pop sau rock.
George Dalaras și-a pus amprenta pe mai multe stiluri muzicale grecești apreciate și la noi, precum rebetiko (o formă de blues), laïkó (muzică folk ur­bană), paradosiaka (tradițională), dar și éntekhno (un stil muzical cu adânci influențe bizantine).
?n cei peste 40 de ani de carieră, a lansat 120 de discuri vândute în peste 20 de milioane de exem­plare, a susținut mii de concerte, a pri­mit zeci de discuri de aur și platină, a cântat împreună cu mu­zicieni faimoși precum Sting, Bruce Springsteen, Peter Gabriel, Jethro Tull, Goran Bregovic, Paco de Lucia și Al di Meola și a colaborat cu unii dintre marii com­pozitori ai muzicii gre­cești - Mikis Theo­do­rakis, Sta­vros Kouyiou­mtzis, Ma­nos Loizos, Aposto­los Kaldaras.
?n anii '80, pe lângă o importantă contri­buție la revitalizarea stilului rebetiko, Dalaras a sus­ținut două concerte me­morabile pe Stadio­nul "Olimpic din Ate­na", adunând peste 160 de mii de oameni. Erau cele mai mari concerte sus­ținute vreodată de un cântăreț în Grecia. Im­presionați, reporterii re­vistei "Rolling Stone" din America scriau: "Da­laras este cel care a dat naștere show-urilor grandioase pe marile stadioane din Grecia", iar revista "Le Figaro" titra: "Muzica lui, iz­vorâtă din inimă, tre­zește o emoție univer­sală", căci da, chiar și francezii i-au îmbrățișat și i-au apreciat melodiile, deși nu pricepeau o boabă grecește și sunt de felul lor mai puțin deschiși față de muzica străină. "Nu există o limbă comună mai bună și mai simplă decât muzica", recunoștea chiar George Dalaras într-un interviu.

Băiatul cu bouzouki

Georgios Daralas s-a născut pe 29 septembrie 1949, în portul Pireu. Tatăl lui era cântăreț de re­betiko, iar mama, o refugiată din Smirna. A cres­cut, deci, cu muzica la ureche, într-un loc unde Orientul se întâlnea cu Occidentul. Dar, deși tatăl lui era muzician, nu asta l-a influențat în alegerea unei cariere, ci pasiunea pe care o dovedea pentru muzică. "Tata ne-a părăsit când eram mic. Am crescut cu mama și fratele meu mai mare. Mama nu a vrut nici în ruptul capului să mă apuc de muzică. Au fost niște ani foarte grei, când în su­fletul meu se dădea o adevărată bătălie, dar tot muzica a ieșit triumfătoare", povestea artistul într-un inter­viu. La început, a furat meserie de pe unde a putut, pentru ca azi să fie un virtuoz la chi­tară, bouzouki, bagla­mas, tzouras și outi (ul­timele patru fiind toate instrumente cu coarde specifice muzicii gre­cești). A reușit să asi­mileze și o mulțime de stiluri pe care avea să le combine mai târziu în muzica lui. "Grecia este o inter­secție a mai multor cul­turi, iar lu­crul acesta se poate observa și în muzica noastră. Ca muzician, eu am fost influențat de la o vâr­stă fragedă de rebetika, un fel de blues grecesc, pe care îl cânta și tata. Apoi m-am îndrăgostit de rit­murile din Asia Mi­că, de unde venea ma­ma, dar și de muzica lui Hatzidakis Hatzi­dakis, Theodo­rakis, Xarchakos, Marko­poulos, ca și a multor altor compo­zitori și muzicieni greci în vogă atunci. Aveam însă urechea îndreptată și spre Vest, unde își făcea loc pe scena muzicală rock-ul, și ar fi o greșeală să omit pasiunea pe care am simțit-o ascultând baladele mediteraneene, flamenco sau fado, sau muzica din America Latină", se confesa Georgios.

Succesul

La numai 16 ani, își făcea debutul muzical cân­tând prin piețe și taverne, iar la 18 ani, înregistra prima lui melodie, "Prosmoni" (Așteptări), care nu s-a bucurat însă de prea mare succes. Cariera lui muzicală începe cu adevărat în 1967 și coincide cu lovitura de stat din Grecia și instaurarea Regimului Coloneilor. ?n acea perioadă de neliniște și frămân­tări sociale, grecii se întorc spre muzica lor tradi­țională. ?n 1969, tânărul artist lansează primul lui disc intitulat "Georgios Dalaras" - cu numele de familie schimbat din Daralas în Dalaras, pentru ca mai apoi acesta să-i rămână numele de scenă. Albumul se bucură de un succes modest, dar nu s-a dat bătut. Adevăratul gust al succesului a început să-l simtă abia în 1972 când, împreună cu solista Ha­ris Alexiou, scoate pe piață albumul "Mikra Asia" (Asia Minor). Au un succes nebun și obțin Discul de Aur. Este prima distincție pentru Geor­gios, dintr-un lung șir. De aici înainte, calea succe­sului îi este deschisă. Ajunge să cânte nu doar pe sta­dioa­nele din Grecia, ci și pe mari scene ale lumii sau la petreceri private, organizate de înalți demni­tari. Discurile lui se vând în toată lumea. Tot la în­ce­putul anilor '80, își întâlnește și marea dragos­te, pe Anna Ragousi, care îi devine soție în 1983. Anna este și managerul său, dar și politician, căci va ade­ra la Partidul PASOK (Mișcarea Socia­listă Pane­le­nă). Au împreună o fiică, pe Georgianna.
După apogeul atins în anii '80-'90, Dalaras intră, pentru o scurtă perioadă de timp, într-un con de umbră din care iese în 2012, cu un dublu disc, "Kavafis", cu compoziții ale lui Alexandros Karo­zas, interpretate împreună cu Orchestra de cameră din Viena. "Am muncit mereu enorm, multe ore la rând, și am făcut muzică cu pasiune, nu ca pe o mese­rie. Nu știu dacă sunt un profesionist în ale muzicii, dar un împătimit, un nebun după muzică - asta da!", declara el într-un interviu recent.
(Concertul de la Sala Palatului, din 5 mai, "Da­laras Classics", vă dă ocazia să-l cunoașteți pe muzicianul grec. Este o călătorie prin întreaga lui carieră. Biletele se găsesc în rețeaua iabilet și au prețuri cuprinse între 120 și 260 lei.)