Alb, mult alb, vălurit de vânt, gri, negru şters şi, din loc în loc, haşúrile cafenii ale pâlcurilor de papură uscată. Cerul căzut în genunchi pe plaiurile dintre dealuri. Mici volute de ţărână, care anunţă munţii. Printre ele, satele lipite de pământ, într-o linişte încordată, de parcă ar sta la pândă.
Fotografia unei zile de iarnă în Covasna. Dacă o priveşti mult, se acoperă încet, încet, de ceaţă, ca atunci când lăcrimezi. E aburul acela izvorât de dincolo de liniile concrete ale lucrurilor, pe care, într-un târziu, îl poţi numi tristeţe. Şi totuşi, merită să priveşti mai atent. Undeva, într-un colţ al imaginii, vei observa turla unei biserici, cu o cruce suplă din fier şi un tricolor fluturând deasupra. E atâta dorinţă de viaţă în această pată de culoare, încât îţi redă toată speranţa. Acum, mută-ţi privirea mai jos, la intrarea în biserică. În pragul ei stă un om care face minuni. Părintele Iustin Gârleanu. Zâmbeşte mereu, tuturor, iar Dumnezeu, la rându-i, îi zâmbeşte sfinţiei sale. Din acest schimb de surâsuri se hrănesc inimile celor treisprezece familii de români din Aita Mare. Supravieţuitorii. Atâţia au mai rămas din cele câteva sute de familii care locuiau în această comună acum un veac. Martori ai frumuseţii unei lumi româneşti pe cale de dispariţie.
Minuni mari din lucruri mici
Pe baricadele credinţei: Pr. Iustin Gârleanu
Vrednicul părinte Iustin, braşovean de obârşie, şi-a zidit zece ani din viaţă la Aita. N-a fost uşor şi n-a ştiut cum va fi. Dar mai înainte, s-a pregătit temeinic, cât să înţeleagă prin ce va trece: unsprezece ani de şcoală teologică, de la seminar la master în Teologie. Pe urmă i-a cerut preaînaltului Ioan Sălăjan, episcopul de-atunci al Covasnei şi Harghitei, să-l hirotonească. "Voiam să slujesc la altar. Cea mai mare dorinţă a vieţii mele". Iar ierarhul l-a trimis la Aita Mare, într-un Ajun de Crăciun.
Biserica ortodoxă "Sf. Gheorghe" (1937), din centrul satului, arăta ca după război. Părea şi mai căzută, şi mai părăsită, înconjurată fiind de lăcaşurile de cult ale majoritarilor - unitarieni, calvini şi catolici, care erau în plină înflorire. A mers câteva sute de metri mai încolo, spre ieşirea din sat, în cimitir, unde se afla cea mai veche biserică a românilor de aici. De-o frumuseţe simplă, aşa cum numai ţăranii de altădată ştiau să tocmească, micul lăcaş închinat Sfântului Nicolae (1866) era şi el în paragină, purtând semnele obscene ale unor repetate profanări.
Dar tânărul părinte nu s-a lăsat. Şi-a pus speranţele în bisericuţa ortodoxă din satul vecin, Aita Medie, aflată tot în parohia sa şi aflată tot sub protecţia Sfântului Gheorghe - Biruitorul (1903). Cocoţată pe un deluşor, aceea era şi mai bolnavă, cu un perete alunecat deja, niţel, în pământ. Cu mânecile suflecate, părintele a purces la treabă. Mai întâi, să-şi cunoască enoriaşii. I-a luat puţin timp, căci şi atunci, în 2007, erau ca şi acum, o mână de oameni: 16 familii şi vreo 50 de credincioşi care trăiau singuri. Astăzi, sunt mai puţini cu cinci familii şi vreo 20 de "singuratici". În ritmul ăsta, curând, nu mai rămâne picior de român ortodox în Aita.
Pasul următor a fost să înveţe zidărie şi dulgherie. Şi a început să facă singur reparaţii la biserica din centrul comunei. Îmi arată, nu fără oarecare mândrie, ca orice gospodar ardelean, fotografiile care îl înfăţişează în haine de lucru, dând pereţii cu glet, ori săpând la temelia bisericii, pentru a o izola... În paralel, a strigat după sprijin pe internet, vorbind despre nevoile bisericilor din Aita. A făcut un blog şi o pagină de Facebook pentru parohie, prin care ţinea legătura cu români din toată ţara şi din toată lumea. Şi mulţi i-au oferit ajutor, după posibilităţi. Părintele vede în aceste gesturi voinţa lui Dumnezeu însuşi. Fără El, n-ar fi izbutit, căci contribuţiile enoriaşilor nu acoperă nici pe departe cheltuielile minime de funcţionare ale bisericilor. De aceea, îi place să spună: "La Aita Mare s-au făcut mari minuni".
Crucea şi tricolorul arborate la biserica din Aita Medie
Totuşi, e multă smerenie în ce spune, căci părintele cel ager şi tânăr s-a ocupat şi de oameni, din toate puterile lui. A convertit la ortodoxie mai mulţi maghiari de alte credinţe şi le-a câştigat dragostea pentru Hristos unor români care ocoleau biserica. Cu "exemplele" m-am întâlnit chiar în faţa altarului: Ana Toma şi Nicolae Florea. Oameni deja în vârstă, care l-au descoperit pe Mântuitorul abia de câţiva ani, datorită părintelui Iustin.
"Eu am fost crescută la casa de copii şi n-am ştiut nici în ce credinţă sunt, nici de ce etnie. Când am revenit aici, în satul natal, sora mea, singura mea rudă de sânge, mi-a spus că suntem unitariene şi maghiare. Dar nu m-am dus la biserică. Îmi era frică, simţeam ca un duh rău, aşa. Dar de când l-am cunoscut pe părintele Iustin, am simţit nevoia să vin mereu să mă rog", spune Ana cu glas şoptit.
"Eu sunt român ortodox, dar nu aveam obiceiul să particip la slujbe. Părintele mi-a descoperit ce important este să ştii să-i ceri lui Dumnezeu ce ai nevoie. Şi-am văzut că El îmi dă. Înainte de toate: o mare linişte şi o mare stăpânire de sine. Uite, am reuşit să mă las şi de fumat, iar la mine asta a fost patimă mare, nu glumă", mărturiseşte, la rândul său, Nicolae.
Ce simt în biserica aproape goală, la Liturghie? "Pe Dumnezeu. E viu, între noi", răspund aproape în cor. Cum "viu"? "Păi, când iau împărtăşania, mă cuprinde o mare fericire", spune Nicolae, cu ochii miraţi şi-o bucurie ciudată, de parcă ar participa la minuni.
"Pe mine, rugăciunea şi împărtăşania m-au vindecat. Tare am fost bolnavă, dar Hristos te curăţă de toate. Am şi acasă un colţ cu icoane, unde mă rog fierbinte. Şi tot ce am avut nevoie mi-a dat bunul Dumnezeu", spune Ana.
Se spovedesc la fiecare trei săptămâni, ca toţi ceilalţi enoriaşi, şi se împărtăşesc duminică de duminică. "Împărtăşania este putere, nu răsplată. Nu pentru vrednicia noastră ni se dă, ci pentru vindecarea sufletească. Tot ce trebuie să facem este să ne curăţim înainte prin mărturisire şi puţină înfrânare" - îmi explică părintele.
Revin la cei doi credincioşi, cu o întrebare care nu-mi dă pace: cum îi privesc pe românii ortodocşi majoritarii maghiari şi heterodocşi?
"Ne împăcăm bine, ne ajutăm la muncă şi nu prea vorbim despre credinţa sau neamul fiecăruia. Şi când ne mai certăm din diferite alte motive, căutăm să nu rămânem certaţi până când vine duminica şi trebuie să mergem la biserică", spune Ana. Îi întristează că sunt atât de puţini credincioşi în jurul unui asemenea părinte tânăr şi luminos? "Nu suntem puţini, domnule dragă, toţi îngerii şi sfinţii îs cu noi. Abia aşteptăm să venim duminica la biserică. E bucuria noastră de fiecare săptămână", spune Nicolae.
Sunt aşa de cuminţi, cu mâinile strânse dinainte, una în alta, cu zâmbete mici şi rostind cuvintele aproape în şoaptă. Se uită cu mare drag la părintele lor, deşi mă asigură că ar continua să vină la biserică şi dacă el ar fi mutat în altă parte. "Ne-ar durea inima de dor, dar ne-am întâlni în rugăciune, în faţa lui Hristos, chiar dacă ne-ar despărţi sute de kilometri".
Biserica apărată cu artileria
Biserica veche din Aita Mare, refăcută, dar goală
În aşteptarea unei minuni - biserica din Aita
- Îmi iertaţi îndrăzneala, părinte, dar de ce v-aţi ambiţionat să reparaţi trei biserici, iar pe două să le şi pictaţi, de vreme ce, oricum, nu are cine le călca pragul?
- Păi, întâi că toate sunt casele Domnului, nu puteam face diferenţă şi nici să asist la prăbuşirea vreuneia nu mă lăsa sufletul. Apoi, mi-ar fi fost ruşine să slujesc în condiţii improprii, cu infiltraţii de apă în pereţi, cu duşumelele putrezite, cu încălzire precară ori cu acoperişul spart. În fine, câţi credincioşi vin e mai puţin important, contează că au unde să vină şi că vin cu plăcere. Şi-apoi e şi mândria noastră de români: ce, noi nu suntem în stare? Ce dacă nu sunt români aici? Sunt în tot restul României şi în toată lumea, iar bisericile de aici sunt şi "steagurile" lor. Trebuie reţinut că tonul l-a dat Înaltul Ioan, care atunci era ierahul nostru şi pe a cărui cheltuială a fost pictată bisericuţa din Aita Medie.
Inimile noastre bat la fel
Ana Toma şi Nicolae Florea - doi enoriaşi fideli
Împărtăşirea credincioşilor la praznicul Domnului
- Asta nu! Am jertfit mult, dar am făcut-o pentru Hristos şi pentru sufletul nostru. Până la urmă, e tot ce contează. Însă, desigur, m-am gândit de multe ori că prea mi-am chinuit familia şi m-am întrebat care este rostul acestui efort de atâţia ani? Adică, bun, termin de aranjat toate, şi pe urmă? Cine sunt cei care se vor bucura? Pentru că, să ştiţi, asimilarea românilor de către maghiari aici continuă. Nu prin forţă, ci lent, printr-un proces de enculturaţie, prin preluarea unui model cultural, care duce la un mod de viaţă.
- Şi-atunci, ce vă ţine preot la Aita Mare? Ce satisfacţii aveţi aici?
- O mulţumire este că am arătat că totul e posibil, cu ajutorul lui Dumnezeu. Braţele ne-ar fi fost neputincioase fără rugăciune. Doar rugăciunea, pe care am păzit-o ca pe-o flacără vie, nicicând stinsă, a făcut să coboare şi peste noi mila Domnului. Pe urmă, încă mai sper că oamenii, indiferent de etnie, vor veni unde sporeşte lucrarea Domnului. Şi au venit deja, dar încă prea puţini. Poate şi pentru că atâta amar de vreme m-am muncit mai mult cu zidurile. De-acum, însă, vreau să mă dedic în întregime zidirii oamenilor, căci asta e datoria preotului. Aici, dacă aşa e voia lui Dumnezeu, sau mai aproape de Braşov, de unde mă trag, dacă va îngădui El. Oricum, am convertit câţiva maghiari şi mi i-am făcut prieteni. Asta iar nu-i puţin lucru.
- Cum aţi ajuns să îi convertiţi?
- Ei m-au căutat, să-i ascult, să le dau un sfat, să le fac şi câte o rugăciune. Iar eu i-am primit cu drag, ca pe orice om necăjit. Şi ei sunt fiii lui Dumnezeu. Şi lor suntem chemaţi să le împărtăşim frumuseţea credinţei ortodoxe.
- Aţi făcut şi sfinţia voastră apostolat? Aţi bătut din uşă în uşă?
- Nu, ar fi şi cam greu, pentru că ei văd Biserica Ortodoxă ca pe o expresie a românităţii. Or, în general, au o rezervă, când nu de-a dreptul un dispreţ suveran, pentru tot ce e românesc. Au moştenit de la părinţii şi bunicii lor mentalitatea că românul e slugă, e cetăţean de categoria a doua, şi tot ce vine de la el trebuie respins; să nu se amestece cu noi, că e ruşine. Cu atât mai mult valorează convertirile făcute, pentru că înseamnă că oamenii aceia chiar au reuşit să-l vadă pe Hristos în ortodoxie. Bineînţeles că acum nu botez niciun matur fără o catehizare foarte serioasă, ca să înţeleagă unde vine. Pentru că am avut şi eşecuri cu unii, pe care i-am trecut la ortodoxie fără o catehizare adâncă, şi pe urmă am avut surprize, că au făcut păcate mari. Aşa că nu mai grăbesc lucrurile.
- Oamenii care vin la biserică o fac doar din credinţă, sau şi dintr-un sentiment de apartenenţă la românitate? Găsesc în biserică un sprijin pentru românismul lor? Este slujba şi un prilej de a se aduna la un loc, inimă cu inimă de român?
- Probabil că da. Am observat că aceia care sunt sută la sută români sunt mai prezenţi la biserică decât cei din familiile mixte. Dar noi nu facem politică în biserică, ci încercăm să-i vindecăm sufleteşte, să-i ţinem pe calea mântuirii... De altfel, din fericire, aici, la Aita Mare, n-au mai fost tensiuni interetnice, din perioada interbelică. La începutul anilor 1990, a fost cineva, care acum e cleric maghiar, care a profanat biserica Sf. Nicolae de pe deal. Însă românii l-au lăsat în plata Domnului, nu s-au răzbunat şi nici nu-l duşmănesc. De altfel, oamenii de aici, indiferent de etnie, sunt paşnici şi se înţeleg între ei. Iar administraţia, care e aproape sută la sută maghiară (în consiliul local avem un singur român, şi acela dintr-o familie mixtă), nu este provocatoare, ca prin alte părţi. Veţi vedea steaguri secuieşti pe case particulare, nu însă şi pe instituţii.
- Cum se simte un român aici, minoritar absolut şi din punct de vedere etnic, şi religios, deşi se află pe moşia lui?
Vedere spre sat
- Care e viitorul comunităţii românilor de la Aita?
- Mă întreb şi eu. Uneori mă cert cu Dumnezeu: "Doamne, care este planul tău, de m-ai adus şi m-ai muncit atâta aici?". Şi încă nu am un răspuns. Dar îl aştept cu speranţă şi cu grija de a da eu mai întâi răspuns bun aşteptărilor lui Dumnezeu.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
