Pe urmele Părintelui Arsenie Boca: Pictor la Drăgănescu

Pr. cercetător FLORIN DUŢU - "Cei care l-au iubit şi căutat pe părintele Arsenie la Drăgănescu sunt adevăraţii lui ucenici"

- Vă poftesc din nou la un interviu, ca să vorbim despre capitolul frumos şi bogat al vieţii Părintelui Arsenie Boca la biserica Drăgănescu, un loc de două ori însemnat. Acolo şi-a pictat opera de căpătâi şi tot acolo au venit după el, ani la rând, ţăranii ardeleni, cărora le fu­sese duhovnic la Sâmbăta: un semn tim­puriu de recunoaştere a sfinţeniei lui...

- S-a întâmplat cum spunea Nichifor Crainic: "Iubite părinte Arsenie, a fost o vreme când te-am ştiut pictor de suflete după modelul Dom­nului nostru Iisus Hris­tos. Ce vreme înălţă­toare, când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pe­lerinaj, cântând cu ză­pa­da până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir!". Şi ţara lui Avram Iancu nu s-a oprit. Ardelenii au înce­put să-l caute duium la Drăgă­nescu, pe sfântul lor. Căci Părintele era un autentic îndrumător duhovnicesc. El separa apele şi îndrepta sufletele cu tărie şi cre­dinţă neobişnuită, spre Mântuire. Ca oamenii să-L cunoască pe Dumne­zeu, în viaţa aceasta, de pe acum.

- La vremea despre care vor­bim, părintele Arsenie nu mai avea voie să slujească în biserică şi nici să spovedească. De ce mai veneau atunci ardelenii la el, străbătând, iarnă-vară, cu căruţa sau trenul, o jumătate de ţară...

- La Drăgănescu, oamenii ve­neau să-i spună necazurile. Dar, de cele mai multe ori Părintele, le ştia dinainte. Căci Părintele vedea în duh. Un dar pe care nu mulţi l-au avut în istoria bisericii. Chiar dacă i se interzisese, nedrept, să poarte hai­na preoţească, Părintele a rămas un "avva", un călugăr încercat şi pur­tător de Duh. El practica cibernetica du­hov­nicească, aceasta însemnând, în teologia pas­torală, ştiinţa îndrumării oamenilor pe calea mântuirii, spre comuniunea cu Dumnezeu. Con­­temporan cu Părintele Arsenie a fost şi Părintele Paisie Aghioritul (1924-1994), cano­nizat de curând de Patriarhia Ecumenică, în 2015. Deşi era un simplu monah, nepreoţit, a fost căutat şi el de foarte mulţi oameni, pentru sfat. Paisie Aghioritul şi Părintele Arsenie îi făceau să înţeleagă pe oameni că sunt contem­porani cu Iisus.

- Există dovezi legate de numărul oame­nilor care îl căutau? În perioada aceea, pă­rin­tele era urmărit de securitate...

- Când vorbesc despre ardelenii din Fă­găraş, Sibiu, Braşov, care-l căutau pe Pă­rintele Arsenie la Dră­gă­nes­cu, eu mă bazez pe do­cumente desco­pe­­rite în arhivele CNSAS, dar şi pe alte mărturii ale oamenilor care au fost acolo şi pe care îi cunosc. Ştim că erau mulţi, pentru că în do­cumentele Securităţii apar însemnări precum "Ce in­fluenţă o fi avut acesta în Ardeal, pen­tru că vin foarte mulţi ce­tăţeni după el?". Cei care-l căutaseră la Sâmbăta de Sus, fie vara, fie iarna, "cântând cu zăpada până la piept", veneau şi la Drăgănescu în valuri, fără opri­re. Cu bunici, cu părinţi şi nepoţi.

- Cum ajungeau oamenii la Părintele Arse­nie?

- Cei mai mulţi veneau cu trenul până în Gara de Nord, iar de acolo, cu autobuzul, până la Dră­gănescu, deşi Părintele Savian, parohul bisericii Drăgănescu, a fost atenţionat de cei de la Culte şi de la securitate, ca "să nu mai pună Părintele Arse­nie oamenii pe drumuri". Dar oamenii continuau să vină cu îndârjire la Drăgă­nes­cu, într-un hagialâc tăcut. Mi-a povestit, de pil­dă, cineva din sat, care făcea naveta dinspre Bucu­reşti, că de multe ori rata era plină până la refuz. Erau ţărani din Făgăraş. Se fereau să spună încotro au drum. Şi el se întreba ce caută toţi ţăranii aceia ardeleni, pe care-i vedea cum coboară şi merg li­niştiţi, fără o vorbă, la Dră­gănescu.

- Există mărturii legate de aceste împrejurări?

- Ştiu o poveste de la Lucia Stănescu, născută Bica, din satul Ludişor, Făgăraş. Tatăl ei a fost Giani Bica, iar bunicul său, Vasile, era om de în­credere al Părintelui Arsenie, care îl cooptase în echipa ce i-a săpat în stâncă chilia de la Sâmbăta. Vasile Bica lucrase în America, şi în 1930 s-a întors în ţară, cu fiul său născut acolo, Giani. Îşi făcuse o casă în Ludişor, casă în care Părintele poposea în anii '40, când trebuia să ia trenul spre Sibiu. Pleca de la Sâmbăta, înnopta acolo şi după aceea, la trei dimineaţa, pleca la gara din Făgăraş. Şi povesteşte Lucia Stănescu că bunicul ei pierduse legătura cu Părintele Arsenie. Odată alun­gat de la Prislop, Părintele era greu de găsit. Dar Lucia Stă­nescu află, în 1968, că Părin­tele e la Dră­gă­nes­cu.Şi la Ludişor, le spu­ne ce­lorlalţi: "Dacă vreţi să-l vedeţi, luaţi trenul la noapte din Făgă­raş, ajungeţi la şase dimineaţa în Bucureşti, luaţi un tramvai până la capăt, de acolo - o rată spre Mihăileşti; vă opriţi la in­tersecţia cu Dră­gănescu şi mai mergeţi 2 kilo­metri şi-l veţi găsi pe Părintele Arsenie al nostru, pictând o biserică!". După asta încep făgărăşenii să ia cu asalt Dră­gănescu. Vestea se răspân­deşte prin toate sa­tele. Află şi Miron Moga, tatăl Părintelui Petru Moga de la Câmpina, şi fratele său, Nicolae Moga, tot din Ludişor, şi care până în 1989 s-a dus mereu la Părintele. Vasile Bica îl vizitează şi el, pentru sfat. Fiul său, Giani, avusese o problemă în anii '60. Cei de la ambasada S.U.A îl întrebau mereu ce are de gând: sau se întoarce în America, pentru că avea cetăţenie, sau nu se mai întoarce. Şi copiii lui Giani merg la Părintele, pentru povaţă. Şi le-a zis Pă­rintele: "Doar prin voi, copiii, el se va hotărî ce să facă. Prin voi se va lega de pământul României". Giani Bica l-a vizitat pe Părintele în 1988, cu un an înaintea morţii. Satul Lu­dişor era pus pe lista de sistema­tizare. Urma să fie ras de pe faţa pământului. Dar Părintele Arsenie l-a liniştit: "Se va răscoli lumea şi nu vor mai dărâma ăştia nimic". Omul nu i-a înţeles exact spusele. Credea că poate oamenii din sat se vor răscula. Dar a venit revolu­ţia după numai un an, şi Ludişorul a ră­mas neatins.

- În unele texte dedicate pă­rin­telui Arsenie Boca se spune că ţă­ranii localnici din Drăgănescu nu prea veneau la el. Cum se explică acest fapt? Nu erau intrigaţi de mulţimea care le invadase satul?

- Sătenii din Drăgănescu ştiau doar că părintele Boca este un pictor adus de Părintele Bunescu să picteze biserica, dar nu erau interesaţi şi nu ştiau exact cine este. Există, totuşi, câteva mărturii ale unor săteni care l-au cunoscut. Ei povestesc că Părintele le dădea sfaturi care i-au mirat prin pre­cizia lor. Le pătrundea, dintr-o dată, în suflet. Or, aşa ceva ei nu mai întâlniseră. O femeie din Dră­gănescu mi-a povestit că venise să se cunune. Şi Părintele, care era în biserică, i-a pus brusc mâna pe cap şi i-a spus: "Să-ţi duci crucea cu demnitate". Câţiva ani mai târziu, femeia a început să fie chinuită de bărbat, care decăzuse rău de tot. Dintre cei din sat, doar câţiva au văzut în Părintele mai mult decât un simplu pictor. De fapt, nici el n-a urmărit să atragă şi mai mult ochii securităţii.

- Era supravegheat sever la Drăgănescu Părintele Arsenie? Avem mărturii în "Formula AS", care atestă că în biserică le vor­bea oamenilor în metafore, iar uneori le spunea să nu îl mai caute.

- Părintele se ferea nu pentru el, ci pentru ca oamenii care îl cău­tau să nu aibă probleme cu secu­riştii care îl urmăreau. Când des­cindeau la Drăgănescu, securiş­tii nu se mai fereau. Deja, totul pentru ei era o rutină. Nu aveau ce ra­porta. De multe ori, îşi extindeau reţeaua informativă doar pentru a-şi justifica salariul. Nu erau inte­resaţi de chestiuni bisericeşti, ci doar dacă Părintele face politică printre oameni. Şi Părintele nu făcea. Adesea îi vedea pe securişti dinainte, încă de când plecau din Bucureşti. Îi vedea în duh şi le spunea oamenilor că trebuie să plece. Şi biserica era goală, până veneau ei, oamenii deja plecaseră. A fost şi harul lui Dumnezeu care i-a ferit.

- Părintele Arsenie n-a fost contactat direct de securitate?

- Se spune că l-ar fi vizitat în 1988. Nu se ştie clar dacă Părintele Arsenie a fost iradiat de securitate, cum se vorbeşte. Avea probleme de sănătate, dar cei care l-au văzut în primăvara lui '89 la Sinaia nu-şi explicau, totuşi, cum a ajuns aşa de repede la epuizarea care i-a şi adus moartea. Sigur, ipoteza iradierii nu poate fi exclusă. Dar Părintele avea tainele lui. Spunea: "Plec din­colo, du­când cu mine multe taine, pentru că n-am cui le spune". Pă­rintele Arsenie nu a avut un ucenic pe măsura lui.

- E legendă că l-ar fi văzut pe Ceauşescu şi i-ar fi prezis sfârşitul?

- Nu cred că Părintele Arsenie Boca s-a întâlnit personal cu Ceauşescu. Nu avem o mărturie clară. Dar nici nu au fost furnizate toate dosarele. Dosa­rele sunt periate. Şi din anii Părintelui la Drăgă­nescu lipsesc informaţii. Se mai găsesc dosare necercetate de la Sinaia, din anii '80. Motivele sunt neştiute.

"Ai zidit, Părinte Arsenie, din temelie o Biserică vie, la care ai lucrat toată viaţa"

- La cine stătea Părintele Arsenie, la Drăgă­nescu?

- Părintele a ajuns la Drăgănescu în toamna anu­lui 1967, după ce activase la Atelierele Patriar­hiei. Îl găsim la Drăgănescu apucându-se să cureţe pereţii. Nu erau pregătiţi pentru pictură, erau ne­şlefuiţi. La Drăgănescu l-a adus preotul Savian Bunescu, cumnatul Maicii Zamfira, stareţa de la Prislop (era căsătorit cu sora acesteia, Ligia) şi-l cunoştea pe Părintele Arsenie încă din 1951, atunci când participase la tunderea în monahism a tinerei Julieta Constantinescu - Maica Zamfira. Părintele Bunescu voia ca Părintele Arsenie să devină pictor bisericesc şi să lase lucrul de la Patriarhie, unde se chinuia prea tare la miniaturi. Iar Patriarhul Jus­tinian, care îl iubea, i-a dat acordul.

- Maica Zamfira, fosta stareţă de la Prislop, apa­re în multe împrejurări decisive, alături de pă­rin­tele Arsenie. A existat o legătură duhovnicească şi de credinţă atât de puternică între ei?

- Părintele Arsenie, ca un adevărat păstor du­hovnicesc, a păstrat de grijă obştei de la Prislop, şi după ce maicilor li s-au interzis hainele călugă­reşti. Iar Maica Zamfira, care fusese stareţă la Pris­lop, a rămas persoana prin intermediul căreia Părin­tele ţinea legătura cu cele­lalte maici care se spove­diseră la Părintele Arsenie, până la alungarea din mâ­năstire. Maica Zam­fira a fost, şi ea, fiica duhov­ni­cească a părintelui, ur­mân­du-l până la capătul vieţii. La fel cum le spu­nea Sfântul Pavel celor care îl vedeau însoţit, în misiunile sale, de vreo femeie ucenică: "N-avem oare dreptul să purtăm cu noi o femeie soră, ca şi ceilalţi apos­toli?" (I Corinteni 9,5). Cine vede altceva în relaţia părintelui Arsenie cu Maica Zamfira are lentilele ochiului sufletesc murdare de patimi. Apoi, Maica Zamfira a avut studii extrem de serioase de teologie şi filosofie. Doar participase ca elevă la cursurile de mistică ortodoxă, ţinute de academicianul Nichifor Crainic. Legase şi o strânsă prietenie cu înţeleapta şi mult încercata fiică a lui Crainic, Furtuna Ioana. S-au vizitat şi au organizat parastase pentru Crainic, până când, în 1983, Furtuna a murit. Maica Zamfira a fost poate cea mai erudită călugăriţă din istoria Bisericii noastre. Cunoştea ceea ce înseamnă viaţa contemplativă autentică a monahilor angajaţi cu smerenie şi dragoste pe calea curăţirii, iluminării şi desăvârşirii. Aşa că era normal să rămână în apro­pierea Părintelui Arsenie. Iar maicile de la Prislop au luat ca pe o încercare, lichidarea obştii şi mânăs­tirii lor. O încercare ce nu trebuia să le dezbine. Şi Părintele Arsenie a reuşit să păstreze această unitate între ele, până la sfârşit, iar maica Zamfira a rămas stareţa lor plină de responsabilitate şi echilibru, şi în haine civile. Şi nu trebuie să uităm nicio clipă că toţi erau în atenţia Securităţii, care ar fi semnalat orice neregulă privind gruparea lor. Obştea de la Prislop a fost profund autentică. Mai rar am putut vedea, în istoria bisericii, o unitate mai strânsă între cei dintr-o mânăstire.

- Despre legătura Părintelui Arsenie cu Părin­tele Savian Bunescu din Drăgănescu ştiţi ceva?

- Părintele Bunescu era mai mic cu un an decât Părintele Arsenie Boca. Era născut în 1911, într-un sat din Vâlcea. Fusese şi el prin colonii de muncă, din 1952 până în 1954, şi fusese cercetat şi în vre­mea lui Antonescu. Se pare că era un fost şef de garnizoană legionară şi rămăsese cu această etichetă pentru care era supravegheat permanent. Dar deşi Părintele Savian fusese condamnat la închisoare, în ajutorul lui săriseră învăţătorii din sat şi primarul, care strânse­seră semnături pentru eliberarea sa. Căci Părintele Savian nu avusese niciodată o atitu­dine politică con­cretă. Oricum, între Părintele Bu­nes­cu şi Părin­tele Arsenie a exis­tat o legătură specială, pen­tru că Părintele Bu­nescu i-a fost duhovnic în anii de la Drăgănes­cu. Iar Părintele Arsenie era prie­ten şi cu fiul Părintelui Sa­vian Bunescu, cu care mergea adesea în călătorii, în drumeţii montane. Toate acestea se în­tâmplau pe când Părintele era în Bucureşti, în anii '60, dar şi mai târziu.

- Alte mărturii ale Părin­telui Bunescu despre Părintele Arsenie se mai cunosc?

- Se cunoaşte cuvântul său la înmormântarea Părintelui Ar­senie Boca. Este impresio­nant. Iată-l: "Pleci dintre noi simplu, smerit, neştiut de nimeni. Pleci smerit, singur, aşa cum ai trăit în ultimii ani ai vieţii. Te-am văzut în rugă­ciune, te-am văzut la lucru, te-am văzut în suferinţă. În toate ai fost perfect, dar în sufe­rinţă ai fost sfânt. Răbdarea şi liniştea sufletească îţi aşezaseră de mult pe faţă aureola de martir. Ai fost de neegalat. N-ai zidit din temelie o biserică-locaş de închi­năciune, deşi ai restau­rat multe, dar ai zidit, Părinte Arse­nie, din temelie o Biserică vie, o obşte creş­tinească, la care ai lucrat toată viaţa. Ri­dică-te şi vezi-o! Ea nu te va uita! Se va ruga mereu pentru părintele ei duhov­nic. Trăieşti prin această Biserică vie, eşti viu în sufletul ei...Îţi aduc, ca dar al marii preţuiri, încunoştinţarea că pictura de la Drăgănescu, opera minţii şi mâinilor sfin­ţiei tale, prin harul lui Dumnezeu, este tot aşa de proaspătă şi vie precum ai lăsat-o. O păstrez cu grija pe care ţi-am făgăduit-o, grija ce se cere unei valori de artă biseri­ceas­că de dimensiunea unei concepţii şi frumuseşi inestimabile. Văd şi ştiu truda cu care ai lucrat fiecare scenă. Îmi amintesc de fiecare clipă de muncă, de răbdarea şi atenţia deosebită cu care te-ai dăruit. În fiecare scenă, te văd aievea aplecat pe penelul care răspundea per­fect unei comenzi a intelectului şi a spiritului, con­dus de inspiraţia dată de Dumnezeu."
În final, vreau să vă mai spun că la Drăgănescu, în decembrie 2016, tocmai s-a început restaurarea picturii Părintelui. Specialişti bine pregătiţi au reuşit să restaureze o parte din pronaos şi din naos. Aşa au descoperit, după cum spunea preoteasa Marioara Petcu, că marginile aureolelor sfinţilor de la Nunta Fiului de Împărat sunt tricolore. Astfel şi-a arătat Părintele Arsenie Boca iubirea lui faţă de ţară. Şi cred că după ce se va termina restaurarea, se va vedea mai bine forţa delicată a picturilor de la Drăgănescu. Care, cum scria Nichifor Crainic, "ira­diază lumina Raiului".