Pe urmele Părintelui Arsenie Boca: Anii de după Prislop - în evocarea cercetătorului Florin Duţu

Un călugăr "recalcitrant"

- Absolvent al Facultăţii de Teologie din Bu­cu­reşti, sunteţi, deja, la o vâr­stă extrem de tânără, autorul a numeroase cărţi dedicate unor mari personalităţi ale vieţii ortodoxe din România, între care, Părintele Arsenie Boca se află la loc de frunte. Cum se explică interesul dvs. aşa de fier­binte pentru cel numit, cu atâta drag, "Sfântul Ardealului"?

- Vă mărturisesc că am auzit despre Părintele Arsenie în pri­măvara anului 2005. Atunci nu i-am dat deloc importanţă, dar după aceea, numele Pă­rintelui îmi tot revenea în gând. Şi în 2006, însoţindu-mi un prieten prin Ţara Haţegului, am ajuns prima oară la Prislop, am stat o noapte acolo şi la plecare mi-am luat Cărarea Împărăţiei. Răs­foind-o în tren, am fost uimit de preocupările interdisci­plinare ale Părintelui Arsenie, de dialo­gul pe care l-a realizat între teologie, ştiinţă şi cultură. Era opera unui om care trăise experienţa lui Dum­nezeu, dar care avea şi o cultură vastă. Astfel, am găsit multe răspun­suri la întrebările mele exis­tenţiale. Prin opera sa, Pă­rintele ne ajută să ne cunoaştem pe noi şi pe Dum­ne­zeu. Să tindem către libertatea cea ade­vă­rată. El este un model, un sfânt pen­tru noi. Am cău­tat să aflu mai multe despre viaţa sa, dar nu am găsit nimic mulţumitor, adică o carte documentată despre ce şi cum a trăit el, de la naştere şi până la plecarea în viaţa de dincolo de mormânt. Scurt timp după asta, m-am înscris la Facul­tatea de Teologie Ortodoxă din Bucu­reşti. Voiam, astfel, să acumulez cu­noş­tinţe pentru a înţe­lege mai bine ortodoxia şi opera Părintelui şi să îi scriu o biografie ştiinţifică, neroman­ţată. Şi, sub coordonarea eruditului Părinte Profesor Daniel Benga, mi-am întocmit teza de licenţă bazată pe do­cumente, cele mai multe inedite, des­pre viaţa Părintelui Arsenie. Iată că anul acesta s-a înfiinţat şi Comisia pen­tru pregătirea canonizării Părintelui Arsenie, care ţine cont şi de aceste cer­cetări.

- Vă propun ca din uriaşa dvs. documentare, în numărul de faţă al revistei "Formula AS" să vă aplecaţi asupra unei perioade mai pu­ţin cu­noscute a vieţii Părintelui Arsenie Boca, cea de după alungarea sa de la Mânăstirea Pris­lop şi scoaterea din viaţa monahală. În com­paraţie cu "epoca Sâmbăta", este un capitol mult mai puţin cunoscut.

- Părintele Arsenie Boca a fost alungat din Mâ­năs­tirea Prislop pe 14 mai 1959. Totul a pornit de la un referat întocmit de Alexandru Drăghici, criminalul ministru roşu de Interne din anii '50. Scris în octombrie 1958, refe­ratul denunţa sec anu­mite ma­nifestări din mânăstiri pe care politrucul le considera duşmă­noase faţă de comunişti. Ime­diat, Departamentul Cultelor a preluat cu sfinţenie şi fără să crâcnească, maculatura explo­zivă a lui Drăghici, iar şeful Cul­telor, Dumitru Dogaru, a convocat în regim de urgenţă Sinodul. Şi le-a cerut imperios episcopilor şi mitropoliţilor, să scoată iute din mâ­năstiri călugării "recalcitranţi" şi să le închidă pe cele mai importante. Le-a mai spus Dogaru sino­darilor ca nu cumva să se afle că statul comunist stă în spatele deciziei. Răs­punderea trebuia să cadă doar asupra bisericii. În acel nefast an 1958, s-a hotărât şi desfiinţarea Mânăstirii Prislop. Iar de Părintele Arsenie, s-au ocupat cel mai cu grabă. El şi Maica Zamfira, stareţa mânăstirii, au fost alun­gaţi printre primii de la Prislop.

- Sub ce acuzaţie?

- I-au încadrat la "răi cetăţeni". Mai întâi, au primit un ordin verbal, să părăsească Prislopul. Pă­rintele Arsenie, însă, nu l-a respectat. La sfatul Pa­triar­hului Iustinian, care îl aprecia şi credea mult în el, Părintele a aşteptat un ordin scris. Cultele şi se­curitatea au tot presat episcopia Aradului, ca să dea ordinul. L-am descoperit eu, în arhive. E aşa: "Noi, doctor Andrei Magieru, episcopul Aradului şi Hu­ne­doarei, potrivit dispoziţiunilor date de Sfântul Sinod, privitor la îndepărtarea vieţuitorilor care prin activitatea lor dăunează intereselor biseri­ceşti, decide ca ieromonah Arsenie, duhovnic la mânăstirea de maice Prislop, să părăsească îndată localul susnumitei mânăstiri. Numitul va ieşi din mânăstire fără rasă (...). 14 mai 1959".

Marele prieten: Nichifor Crainic

- Care au fost cauzele adevărate? Din câte ştim, Părintele Arsenie a făcut numai politica lui Hristos, cum însuşi spunea.

- Părintele Arsenie a fost cu totul apolitic! Dar i se reproşau cele scrise în referatul lui Drăghici. Securiştii din regiunea de atunci Hunedoara-Deva îl notaseră că ar fi ascuns diverşi fugari la Mânăs­tirea Prislop. De exemplu, pe viitorul preot Nicolae Bordaşiu, care nici măcar nu trecuse pe acolo. Sau pe Nicolae Itu, fost deţinut, şi el, şi care prin 1948-1949, poposise doar o seară la Prislop. De fapt, pe Părintele Arsenie l-au alungat pentru că oamenii continuau să îl caute la Prislop, aşa cum o făcuseră şi la Sâmbăta de Sus. Şi pentru că secu­riştii din regiune nu au reuşit să se infiltreze în Mânăstirea Prislop, ca să racoleze informatori, aşa cum se în­tâmpla în alte mânăstiri - l-au scos pe Părinte de acolo, ca să îl supravegheze mai bine.

- Circulă multe poveşti legate de sprijinul pe care Părintele Arsenie l-ar fi dat atât unor mem­bri ai rezistenţei anti-comuniste din Munţii Fă­găraş, cât şi unor mari cărturari ai neamului, ca Nichifor Crainic, de pildă.

- Este adevărat. Nichifor Crainic i-a fost men­tor, în tinereţe, Părintelui Arsenie Boca, şi acesta l-a ascuns în iarna lui 1944-1945, în casa mitropoli­tului de la Sâmbăta de Sus, fără ştirea acestuia. S-a întâmplat în vremea în care Crainic a pribegit, din 1944 până în 1947, şi prietenii îi întorseseră spa­tele. Crainic, care a fost cu fapta şi con­deiul un mare lup­tător antibolşevic, a fost printre primii hăituiţi de comu­nişti. Părintele a vrut să-l ascundă mai întâi în casa lui Braşca Dumitru, cel cu a cărui fiică a vrut Părintele să se căsătorească, în anii 30, în studenţie. Fap­tul acesta reiese chiar din declaraţia Părintelui, dată a­tunci când a fost anchetat, în 1955. Re­venind la poves­tea lui Crainic din iarna lui 1944, cei doi au trecut prin situaţii dramatice, pe drumul spre Sâmbăta. Însoţiţi de o ţărancă din Arpaşul de Jos, ei s-au as­cuns, pur şi simplu, într-un camion cu brânză! Aşa au reuşit să treacă de raziile româno-sovietice şi să ajungă la Sâmbăta, unde Nichifor Crainic a rămas ascuns ceva vreme şi a lucrat la cartea lui "Zile albe, zile negre". Un manuscris salvat tot de Pă­rintele Arsenie şi ţinut ascuns, până în 1962.

Misionar al ortodoxiei

- Dacă tot am ajuns la Sâmbăta de Sus, vreau să vă întreb şi de ce a fost mutat Părintele Arsenie de acolo? Era locul afirmării sale spirituale, perioada triumfului său popular.

- Părintele Arsenie Boca a plecat de la Mânăs­tirea Sâmbăta de Sus în 1948. Biserica greco-cato­lică tocmai fusese desfiinţată, iar Părintelui i s-a dat misiunea să meargă la fostele mânăstiri greco-cato­lice şi să le convingă pe maici şi călugări să revină la ortodoxie. Misiunea i-a fost dată de mitropolitul Bălan şi de Patriarh. În acea zonă preponderent greco-catolică, era nevoie de un om ca Părintele Arsenie. Chiar Louis Barral, un asumpţionist (n.r. ordin călugăresc catolic), spunea că Părintele Arse­nie este un misionar mai tare decât toţi episcopii ortodocşi la un loc. Aşadar, Părintele Arsenie Boca nu a fost, în niciun caz, mutat de la Sâmbăta, aşa cum se spune, pentru că Mitropolitul Bălan ar fi fost forţat să-l transfere de acolo. Dovadă că atunci când Prislopul s-a desprins de mitropolia Ardea­lului, mitropolitul Bălan a vrut să-l întoarcă pe Părintele la Sâmbăta. Şi cu greu i-a dat voie să mai stea la Prislop, unde Părintele şi-a dorit mult să rămână. Există documente publicate de părintele Nicolae Streza, care ara­tă acest adevăr. În acel loc fru­mos, a simţit el că e chemat. O che­mare frântă cu cruzime peste zece ani, de mai marii vremii.

- Un alt "mister" legat de viaţa părintelui este venirea sa bruscă în Bucureşti, un oraş nu tocmai po­trivit pentru o viaţă călugărească...

- Părintele a venit în Bucureşti sfătuit şi de Patriarhul Iustinian. Dar nici nu avea unde să meargă. De altfel, de cum a păşit în Bucureşti şi până la moartea sa, va fi urmărit şi fotografiat în permanenţă de secu­ritate. Aşa s-a întâmplat, de pildă, la Sinaia, unde l-au fotografiat în pan­taloni scurţi. În toată această vreme, Părintele a ştiut că-i urmărit. De asemenea, după scoaterea din mâ­năs­tire, Părintele n-a avut voie să aibă buletin de Bucureşti, astfel că a fost luat în grijă de către mama maicii Zamfira, Ecaterina Constantinescu, undeva, într-o casă pe lângă Obor, pe strada Litovoi Voievod. Am găsit documentul prin care Părintele Arsenie cerea drep­tul să locuiască la Ecaterina Constantinescu. După aceea, au vândut acea casă şi s-au mutat în Cotro­ceni.

Pictor la Schitul Maicilor

- Ce a făcut Părin­tele Arsenie la Bucu­reşti?

- În toamna lui 1959, a pictat, la bise­rica Sfântul Elefterie, "Maica Domnului cu Pruncul Iisus în ze­ghe". Apoi, în 1961, la 1 ianuarie, e angajat la Patriarhie, la atelierele de pictură de la Schitul Maicilor, care se afla pe locul unde se con­struieşte astăzi Cate­dra­la Mântuirii Neamului. După aceea, în anii '80, chiliile au fost demolate şi biserica translatată, aşa că azi doar ea s-a păs­trat. (Este aproape de Mânăstirea Antim.) La Schi­tul Maicilor, Părintele era cunoscut pen­tru tehnica sa în email şi pentru engol­pioa­nele frumoase, după care tânjeau toţi epis­copii (n.r. engolpion este o icoană purtată de epis­cop, pe piept). Şi cum Patriarhul Iusti­nian obişnuia să facă daruri când călătorea în ţări străine, engolpioanele şi icoanele Părin­telui Arsenie Boca s-au răspândit în toată lumea.

- Vă solicităm un exerciţiu de ima­ginaţie. Cum arăta, cu aproxi­maţie, o zi din viaţa Părintelui în Bucureşti?

- Ca să vă răspund, e suficient să citim rapoartele întocmite de cei care l-au filat în 1962. Din ele aflăm că Părintele ieşea din casă dimineaţa, la ora 6-6:15, după care ajun­gea, la 7, la atelierele de pictură ale Patriar­hiei de la Schitul Maicilor, unde lucra până la ora 15. Uneori, stătea şi peste pro­gram. Altă dată (în ziua de 3 septem­brie, de exem­plu) Părintele apare mer­gând la cofetăria Scala, unde a mâncat o îngheţată, după care a mers chiar la un film. În unele zile se întâl­nea cu Maica Zamfira, urmărită, la rândul ei. Dar nu numai cu ea. Părintele Arsenie şi-a dat seama că este urmărit. Se purta normal, dar încerca să-şi păcălească pândacii, căci, oricum, nu avea nimic de ascuns. Tot din aceste rapoarte de filaj apar date ca acestea: iese din casă, purtând în mână două pacheţele de material plastic, se îndreap­tă către biserica Boteanu. Acolo era preo­tul Con­stan­tin Grigorescu, cu care se împrietenise încă din anii '30, din studenţie, când Părintele locuise la internatul Radu Vodă. În altă zi, se spune că merge la Halele Obor, apoi intră într-o alimen­tară. După care pleacă iar spre biserica Boteanu. Se vede legă­tura foarte strânsă cu părintele de acolo. În altă zi, iese din casă şi intră într-o frizerie. Bratu, cum era numele de cod al Părintelui Arsenie, dat de secu­rişti, a fost văzut bărbierindu-se. În altă zi, merge la Mitropolie, ascultă liturghia şi slujba de înscău­nare a unui episcop.

Icoana necunoscută

- Avea Părintele Arsenie Boca relaţii cu inte­lec­tuali bucureşteni de elită, ai vremii, aşa cum s-a afirmat uneori?

- Părintele a avut relaţii de prie­te­nie în special cu Nichifor Crainic. Cu el s-a văzut cel mai des. În 1969, de pildă, îl găsim pe Părintele Arsenie la aniversarea de 80 de ani a lui Crainic, de la restau­rantul Bucur din Bucureşti. Apare într-o fotografie istorică, alături de mari filozofi, scriitori şi clerici: Ion Petrovici, ucenic al lui Titu Maiorescu, Părin­tele Stăniloae, Pan Vizirescu, cunoscutul gândirist, sau Radu Gyr şi Ovidiu Papadima. Atunci, Părin­tele Ar­senie i-a dăruit lui Crainic o icoană a "Mântuito­rului", pictată de el, cu­nos­când iubirea intensă şi nostalgică a acestuia pentru Iisus. Nu demult, am des­coperit această icoană pictată de Părintele Ar­senie, la familia lui Nichi­for Crainic.

- Vă adresez o întrebare cumva mai ciudată: cum se explică eleganţa vestimentară a părintelui Arsenie Boca, în perioa­da din Bucureşti, destul de sur­prinzătoare pentru un monah?

- Părintele Arsenie a fost un monah desăvârşit, dar şi un artist. Studiase atât la Academia de Teo­lo­gie din Sibiu, cât şi la Academia de Arte din Bucu­reşti. Astfel că avea simţul esteticului dezvol­tat. Cum spunea Andrei Pleşu, când a văzut aceste foto­grafii: "Părintele Ar­senie Boca arată ca un adevă­rat gentleman creş­tin". Iar Părintele Arsenie mai era şi un om frumos. Nu putea să-şi ascundă a­ceas­tă frumuseţe. La o re­cepţie oficială la Bucu­reşti, la Patriarhie, pentru împăratul şi patriarhul Etiopiei, când a intrat Pă­rintele Arsenie, toţi au fost impresionaţi de apa­ri­ţia lui. Dar a spus bine un paznic de la Patriarhie, care l-a văzut şi el atunci: "El anume face aşa, ca să-l vorbească lumea, în­să numai el ştie toată ini­ma lui...".
Părintele nu ţinea neapărat la asta, dar prin struc­tura sa, prin mişcările sale fireşti - era omul lui Dumnezeu. Într-o fotografie pe care am desco­perit-o în arhive, din 23 mai 1976, Părintele apare în costum, cu cravată, pălărie de fetru, coborând treptele bisericii Enei din Bucureşti, unde fusese la parastasul lui Nichifor Crainic. Se observă şi aici eleganţa Părintelui. Dar el era îmbrăcat curat, chiar şi când picta la Drăgănescu. Purta un halat, dar avea pantaloni eleganţi, pantofi deosebiţi. Nu a vrut să impresioneze printr-o apariţie de falsă smerenie. Iar oamenii care-l căutau niciodată nu s-au smintit pen­tru că Părintele era îmbrăcat la costum sau era băr­bie­rit. Ştiau că i se făcuse o nedreptate, iar sfatul lui le dădea o forţă de a depăşi greutăţile. Iar faptul că a fost căutat de credincioşi până în 1989, arată că a rămas în memoria lor tot sfânt. Un om al lui Dumnezeu.

- Perioada bucureşteană poate arunca o umbră asupra vieţii Pă­rintelui Arsenie Boca, în sensul ac­cen­telor ei lumeşti?

- În anii de la Bucureşti şi Drăgă­nescu, Părintele a trăit mereu cu speranţa că va redeveni călugăr. Nu a dus şi nici n-a dorit să ducă o viaţă lumească. Şi e un mare merit al său că a putut să se adapteze vieţii de oraş. De cele mai multe ori, mona­hii plecaţi din mânăs­tire nu pot duce greu­tăţile mirenilor. Iar Părintele s-a angajat la Patriarhie şi ca să afle mai repede schim­bările politice din România în legătură cu mânăstirile. Şi a insistat tot timpul pe lângă ierarhi, să îl reprimească la mânăstire. Do­cumentele spun clar lucrul ăsta.

- Cui se spovedea? Avea un duhovnic?

- Din câte am aflat de la cei ce au stat în jurul său, Părintele Arsenie s-a spovedit la părintele Sa­vian Bunescu, preotul de la Drăgănescu. Cât despre perioada bucureşteană, nu prea ştim ce duhovnic a avut.

Calea îndumnezeirii prin culori

- Să vorbim, măcar în trecere, de latura de pic­tor iconar şi pictor de biserici a Părintelui Arsenie Boca.

- Sub îndrumarea maestrului său, Costin Petres­cu, Părintele Arsenie a pictat biserica Sfântul Du­mitru din Bixadul Oltului, judeţul Covasna, în 1938. Părintele Arsenie nu a pictat decât o pictură îmbunătăţită, învăţată de la maestrul său, care era un pictor autorizat, un pictor al Pa­triarhiei Române. Eronat se spune că Părintele are o pictură neorto­doxă. Pur şi simplu, aşa se picta la vremea respectivă. Costin Petrescu a pictat Mihai Vodă în Bucureşti, Sfântul Silvestru etc. Iar la Părintele Arsenie apar aceiaşi oameni, ace­leaşi expresii ca la maestrul său. Părintele Arsenie a vrut să facă o pictură vie. O pictură care să fie un drum pentru privitor spre curăţire şi luminare.

- Ce alte icoane ale Părintelui Arsenie au mai fost descoperite în ultima vreme?

- Un prieten de-al meu a desco­perit icoana Izvorul Tămăduirii, la biserica Sfânta Treime-Tei din Bucureşti. O altă icoană pictată de Părintele Arsenie este cea a Sfân­tului Iosif cel Nou de la Partoş, la reşedinţa mitropolitană din Timi­şoara. Se pare că a fost pictată la Schitul Maicilor din Bucureşti, pe când icoanele de la biserica Mânăs­tirii Prislop le-a pictat mai târziu, în anii'80. Alte icoane despre care avem cunoştinţă se găsesc în chilia sa de la Sinaia. Eu am găsit încă un loc, puţin ştiut, unde a pictat Părin­tele Arsenie:Bogata Olteană, un sat din comuna Hoghiz, de lângă Ru­pea. Din păcate, picturile sale de acolo nu s-au mai păstrat. Biserica în care a pictat Părintele tocmai ce fusese terminată în 1960; o adevă­rată biserică "voievo­dală", cum o numea Părintele Arsenie. Ctitor era Spiridon Cândea, îndrumător spiritual al Părintelui la Academia de Teologie din Sibiu. Tot el i-a propus să şi picteze biserica aceea mare şi frumoasă. Aşa că Părintele, în vara lui 1961, a pictat în absida altarului: "Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele". Era o frescă de o frumuseţe aparte, pe măsura bisericii. Apoi, după mai multe schimbări, Părintelui i-a revenit sarcina să îmbrace singur, în mozaic, o tehnică foarte grea, pereţii imenşi ai bisericii. Dar şi asta a picat, după ce Cân­dea a fost arestat şi închis. Fresca Părintelui Arsenie a stat până în 1978 în altar, până ce a fost acoperită de o altă pictură. Doar sătenii îşi mai amintesc azi de ea, cu evlavie.

- Pentru majoritatea credincioşilor săi devo­taţi, perioada de la Sinaia, a Părintelui Arsenie Boca, este, şi ea, prea puţin cunoscută. Acolo a şi murit...

- În 1969, maicile alungate de la Prislop, după ce stătuseră la Răşinari, au cumpărat o casă în Si­naia, pe strada Privighetorilor, pe vreo 800 de metri pătraţi. Era o casă cu etaj, pe care maicile şi rudele lor au trebuit să o renoveze. Apoi s-a ridicat, după schiţele Părintelui, o altă casă, pentru că erau foarte multe maici rămase de izbelişte după alungarea de la Prislop. Şi totul s-a făcut cu mare trudă şi bani chinuiţi. Căci maicile mai şi mun­ceau te miri unde, ca să se întreţină. Unele erau vânză­toa­re în Sinaia, altele lucrau la o cooperativă de covoare, şi banii obţinuţi îi puneau în comun, pentru noua lor casă. Părintele Boca şi-a amenajat şi un mic atelier de pictură, deşi, până în 1988, a stat mai mult la Drăgă­nescu decât la Sinaia. Oricum, la Sinaia nu a fost şi nu este cine ştie ce conac luxos, cum uneori se afirmă. Acolo, Părin­tele Arsenie a şi murit, în 1989. Îşi transferase întreaga biblio­tecă şi lucrurile sale. Nu ştim mai multe despre ele, pentru că maicile din obştea de la Prislop preferă să tacă.

- Într-un sfârşit, autori­tăţile bisericii ortodoxe au de­marat canonizarea Părin­telui Arsenie. Cum comentaţi?

- Şi maicile de la Prislop, şi Părintele Arsenie, au fost reabi­litaţi abia în 1998. Atunci s-a dovedit că alungarea Părintelui şi desfiinţarea Mânăstirii Pris­lop au avut cauze inventate. Părintele murise, deja, după ce, în 30 de ani cât a fost chinuit, urmărit şi marginalizat, nu a făcut niciun fel de compromis cu regimul. Şi abia acum, după ce au trecut 27 de ani de la moartea sa, s-a constituit Comi­sia de canonizare, care a înce­put să urmărească toate faptele Părintelui. Sunt oameni care mărturisesc despre sfinţenia lui, despre ajutorul, despre vindecările minunate pe care le-a făcut, şi când a trăit, şi după aceea. De altfel, Prislopul este cel mai căutat loc de pelerinaj din România. Şi fiindcă m-aţi întrebat, eu cred că momentul potrivit pentru canoni­zarea Părintelui Arsenie Boca ar fi 28 noiembrie 2018, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire şi odată cu Sfin­ţirea Catedralei Mân­tuirii Neamului, ridicată exact pe locul unde au fost cândva Atelierele Patriarhiei Române şi unde a pictat Părintele Boca, în anii restriştei sale.