Andrei, Apostolul lupilor

- DUMITRU MANOLACHE, pe urmele sfântului care i-a creştinat pe daci -

Dumitru Manolache a fost multă vreme şef al departamentului de investigaţii de la ziarul Gardianul. A condus la viaţa lui anchete spectaculoase, care au scos la iveală afaceri negre, a publicat articole care au zguduit reţele ma­fiote şi a trimis la răcoare baroni lo­cali. Dar poate că cea mai im­portantă investigaţie a sa, cea de care numele său va fi legat mult timp de acum în­colo, este cea în care a cerce­tat, ani de-a rândul, ur­mele lăsate de Sfântul Apostol An­drei pe teritoriul străvechii Da­cii. Nu e vorba, aşa cum mi-a spus, când i-am solicitat să ne acorde un interviu, de desco­periri arheologice sau de docu­mente ne­ştiute scoase la lumină. Strămoşii noştri daci dispreţuiau scrisul şi îşi ascun­deau învă­ţăturile sacre în a­dân­cul inimii, transmiţându-le doar prin viu grai. Aşa se face că astăzi, trecerea şi propovăduirea Sfântului Andrei prin teritoriile locuite de daci nu apare în docu­mente, dar este vie, într-un număr impresio­nant de legende, tradiţii şi obiceiuri. Toate îl leagă, într-un fel sau altul, de lupi, cărora le era stăpân şi tovarăş.

"Întâlnirea cu Sfântul Andrei mi-a marcat definitiv viaţa"

- Cartea dvs., "Andrei, Apostolul lupilor", care s-a bucurat de mare succes printre cititori, îşi pro­pune să investigheze o problemă nedovedită isto­ric: venirea Sfântului Apostol Andrei în Dobro­gea, ca să-i creştineze pe daci. Ce v-a îndemnat către un subiect aşa de nesigur?

- Cu mulţi ani în urmă, am suferit o mare umi­lire. Prin 1992, mergând la Mânăstirea Dervent, pen­tru a scrie un reportaj, un călugăr de-acolo m-a între­bat dacă ştiu ceva despre Apostolul Andrei. Am deschis ochii mari. Ştiam că este o sărbătoare în calendar, dar de ştiut nu ştiam, de fapt, mai nimic. M-am simţit foarte ruşinat şi am hotărât să aflu cât mai multe şi să şi scriu despre el, mai mult decât se ştia până în momentul acela. Aşa a apărut "Andrei, Apostolul lupilor" într-o primă ediţie, publicată la Editura Anastasia, prin anul 2000, şi peste vreo 7 ani, într-o ediţie ceva mai dezvoltată, la Editura Da­cica. Întâlnirea mea cu Sfântul Apostol Andrei mi-a marcat definitiv viaţa. Am fost multă vreme rătăcit, ca mulţi alţii din generaţia mea, elev nefericit care făcusem în şcoală socialism ştiinţific şi filosofie marxistă. Cu toate că eu venisem de-acasă cu tradi­ţia satului românesc în mine, şi cu credinţa în suflet, am fost dat peste cap. Şi rătăcit am rămas până a­tunci, în 1992, când m-am întâlnit cu Sfântul A­pos­tol Andrei. Dar nu numai eu, ci toată familia mea, toată casa mea s-a schimbat din momentul în care eu am avut această întâlnire cu Apostolul lu­pilor.

- Conform tradiţiei vechi, Andrei a în­creştinat o parte din Tracia şi Sciţia, există şi câteva izvoare în acest sens. Cum de aţi ajuns să îl numiţi Apos­tolul lupilor?

- Din câte ştiu, până la mine nu s-a folosit această sintagmă. După aceea a fost preluată, folosită pe larg şi consacrată de cei care au pre­luat-o. Când am început să mă apropii mai mult de misiunea Sfântului Apostol Andrei în terito­riile strămoşilor noştri, am luat contact cu tradi­ţiile andreene - obiceiuri, colinde, tradiţii, care veneau din străvechime şi peste care se supra­pusese infor­maţia creştină referitoare la pre­zenţa Sfântului Apostol Andrei. Tradiţiile ve­neau de la daci, care credeau că se trăgeau dintr-un animal mitic, lupul. Deci a fost foarte uşor să spun "Andrei, Apostolul lupi­lor", pentru că el nu a făcut alt­ceva decât să în­creş­tineze un popor care se năs­cuse "sub zo­dia lupului". Asta este o ipoteză care, într-un fel sau altul, ar trebui cercetată de oameni de specia­litate. Eu nu mi-am pro­pus să fac un studiu istoric. Am fost jurnalist de in­ves­tigaţie şi am lucrat cu mijloa­cele care stau, de regulă, la dis­poziţia unui jurnalist de inves­tigaţie.

Sfântul şi lupul alb

- Şi ce aţi descoperit în ur­ma investigaţiilor dvs.?

- Există unele tradiţii vechi, populare, în care se vorbeşte despre "Sfân­tul Apostol Andrei, stăpâ­nul lupilor, deopotrivă cu Pe­tru". Este extrem de intere­sant, pentru că nu aveai cum să legi personalitatea Sfântului Apostol Andrei de aceste animale, doar pentru faptul că el, venind aici, a găsit un teritoriu cotropit, ca să zic aşa, de lupi. Eu cred că lucrurile sunt mult mai pro­funde, şi această tradiţie duce, mai degrabă, la po­porul care s-a identificat cu acest animal totemic, adică la daci.
Există alte tradiţii care vorbesc despre faptul că Sfântul Apostol Andrei, odată venit pe teritoriul strămoşilor noştri, a fost însoţit de un lup alb. Nu ştiu dacă era vorba de un animal în sine, mai de­grabă cred că e vorba de un simbol. Sacerdoţii daci purtau veşmânt alb, la fel ca şi apostolii. De aceea eu tind să cred că acel "lup alb" a fost, de fapt, un sacerdot dac, care l-a însoţit pe Sfântul Andrei. Legendele spun şi că lupul alb l-ar fi condus la Sarmizegetusa. Mai mult de atât: în Dobrogea se spune că Sfântul Apostol Andrei avea puterea de "a lega gura lupilor", expresie care, dincolo de faptul că te duce la ideea că avea o mare putere asupra lor, de a-i face să nu mai muşte, de a-i îmblânzi, ar pu­tea avea şi o altă semnificaţie: a-i face pe lupi tăcuţi în faţa lui, ascul­tători faţă de predica sa. La noi, încă se păstrează şi as­tăzi tradiţii referitoare la lup. În zo­na Ardea­lului, spre exemplu, există un obi­cei în care se făcea un fel de con­sacrare a nou-născutului, care era purtat de către părinte în mijlocul unui cerc desenat pe pământ, cu o gheară de lup. Acest cerc era spaţiul care îl proteja pe copil, imediat ce venea pe lume. Apoi, dacă nou-năs­cutul se îmbolnăvea, există în tradiţia veche, în unele zone din ţară, obiceiul schimbării numelui; se spunea că, odată cu schimbarea numelui, dispare şi boala. Iar noile nume pe care le primeau copiii erau nume de animale puternice, printre care şi lupul.

- Argumentele folclorice sunt extrem de im­por­tante, având în vedere că tradiţia bisericească nu menţionează apostolatul Sfântului Andrei la noi.

- Nu este aşa. Există şi în Sfânta Scriptură două menţiuni extrem de interesante, care îl leagă pe Apos­tolul Andrei de teritoriul Dobrogei de astăzi. Una apare în Evanghelia lui Ioan, iar cea de-a doua, în Faptele Apostolilor. În Evanghelia lui Ioan, chiar la începutul Săptămânii Patimilor Domnului, îna­inte ca Iisus să fie arestat, judecat şi răstignit, apare o relatare despre nişte elini din Pont, aşadar din păr­ţile noastre, care au venit să îl vadă pe Domnul Iisus Hristos. Ei s-au adresat pentru asta lui Filip, care însă a mers la Andrei, iar Andrei i-a dus la Mân­­tuitorul. Când i-a primit, Hristos le-a spus: "A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului". Deci, era mo­mentul în care acest capăt de lume în care lo­cuim noi face cunoştinţă cu Iisus. Nu întâmplător s-au dus elinii aceştia la Filip şi apoi au mers îm­pre­ună la Andrei: pentru că cei doi apostoli cunoş­teau limba greacă. Aceşti elini din Pont erau, posi­bil, greci din cetăţile de la Pontul Euxin, deci din Dobrogea de astăzi, sau, de ce nu, sacerdoţi ai cultu­lui dacic, vorbitori ai limbii eline, care auziseră des­pre naşterea şi minunile Mântuitorului, care propo­văduia ceea ce, într-o formă sau alta, ei ştiau din religia lor.
Noi nu mai ştim ce s-a mai întâmplat cu ei, evan­ghelia lui Ioan nu ne spune, a urmat după aceas­tă întâlnire Săptămâna Patimilor Domnului, zilele acelea pline de evenimente. Dar, mai apoi, în Fap­tele Apostolilor, la Cincizecime, printre cei 3.000 de oameni prezenţi acolo, care erau din toate nea­murile, îi regăsim şi pe elini. Oare nu cumva elinii aceia care au venit să vorbească cu Mântui­torul au rămas, pe toată perioada asta, în Ierusalim, până la Cincizecime, şi au fost martori ai acelui eveniment extraordinar, de pogorâre a Duhului Sfânt asupra apostolilor, care au început să vorbeas­că "în limbi", adică pe înţelesul tuturor celor prezenţi?
De ce arunc eu această ipoteză, care trebuie veri­ficată, evident, cu documente, şi de către cerce­tă­tori: pentru că în tradiţiile referitoare la începutul mi­siunii Sfântului Apostol Andrei în teritoriile noas­tre, în unele colinde din Dobrogea se vorbeşte despre adevărate ierarhii religioase care îl aşteptau pe un bătrân cu barba albă, care urma să vină cu corabia pe mare. Bătrânul nu este numit, dar din descriere şi din cercetările altora de dinaintea mea, aceste cuvinte fac referire la Sfântul Andrei. Şi tot ceea ce a urmat mă determină să cred că el nu a ajuns întâmplător în zona noastră. Este foarte posi­bil ca acei elini din Pont să fi ascultat predica Sfântului Apostol Andrei şi să-i fi spus: "Hai la noi, pentru că ai noştri ştiu ceva din tot ce propovă­duieşti tu". Adică, ei credeau în existenţa vieţii de dincolo, pentru că Zamolxismul propovăduia des­pre viaţa de dincolo, despre viaţa veşnică.

Apostolul mult iubit al românilor

- Domnule Dumitru Manolache, credinţa aceas­ta populară ar putea fi considerată, în sine, drept o dovadă a trecerii lui prin părţile noastre?

- Sunt absolut sigur de asta. Noi putem să vor­bim astăzi de Sfântul Apostol Andrei aproape ex­clu­siv în baza acestor tradiţii, care îl ţin viu în me­moria colectivă a neamului nostru. El este foarte vechi în memoria românilor, dar, iată, şi atât de pre­zent, timp de aproape 2.000 de ani! Dacă el nu ar fi trecut pe aici, ar fi fost aproape imposibil ca noi, astăzi, să putem vorbi despre prezenţa lui în tradi­ţiile noastre. Românul, mai ales românul de la ţară, chiar şi cel de astăzi, se simte foarte legat de sărbă­toarea Sfântului Apostol Andrei. De ce, dintre toţi apostolii, el este singurul pomenit şi folosit atât de des în toate legendele şi ritualurile românilor?
Există un cercetător, grec de origine, George Alexandrou, care a scris o carte de vreo 1.000 de pa­gini despre Sfântul Apostol Andrei. El a adunat toate tradiţiile, toate documentele, tot ce s-a putut strânge din întreaga lume, referitor la el. Dar, din tot acest mozaic, lipseau 20 de ani din viaţa sfân­tului, iar el nu ştia de unde ar putea să-i scoată. Şi i-a găsit în tradiţiile din România! George Alexan­drou concluzionează că Sfântul Apostol Andrei ar fi avut pe teritoriul fostei Dacii o prezenţă foarte îndelungată, vreme de 20 de ani. Personal, nu cred că a stat aici neîntrerupt timp de 20 de ani, ci că, în tot acest răstimp, a revenit periodic. Oricum, a fost prezent mult timp pe tărâmul nostru, suficient de mult încât să fi rămas în memoria colectivă, în tradiţii şi obiceiuri, în tot ceea ce s-a putut sedi­menta, pentru că de scris nu putea fi vorba.

Cele trei "cartiere generale" ale sfântului

- Există anumite zone în ţara noastră, în care urmele trecerii sale sunt mai evidente decât în altele?

- Eu le-am numit "cartiere generale", pentru că nu­mărul mare de tradiţii, de obiceiuri, sau forţa lor în zonele respective este atât de mare, încât m-a de­terminat să concluzionez că este foarte posibil ca în teritoriile respective, fie Sfântul Andrei, fie uce­nici ai lui să fi făcut misiune pe perioade mai îndelun­gate. Sunt trei zone de acest fel, nu cred că sunt sin­gurele, eu spun doar despre ce am putut eu să iden­tific. În primul rând este peştera Sfântului Apostol Andrei din Dobrogea, apoi este Copuzul, o locali­ta­te de pe malul Ialomiţei, unde există o reminis­cenţă a primului botez creştin, pe care bătrâ­nii satului şi-l revendică de la Apostolul Andrei, şi un al treilea "cartier general" este zona Galaţiului.
La peştera Sfântului Andrei de lângă localitatea Ioan Corvin, din judeţul Constanţa, arheologul Sil­via Păun, care a făcut cercetări acolo, a demonstrat ştiinţific, într-un volum premiat de Academia Ro­mâ­nă, că peştera a fost la început un altar dacic, pes­te care, mai apoi, s-a dezvoltat şi practicat cultul creştin. Ea se bazează în concluziile sale pe cerce­ta­rea absidei din peşteră, pe felul în care ea a fost con­struită, pe existenţa unor repere geografice care identificau poziţionarea unui altar dacic acolo şi pe ceea ce s-a descoperit în peşteră atunci când a fost ea identificată, prin anii 1940, în urma unei reve­laţii. Observaţiile ei ştiinţifice confirmă tradiţia popu­lară, care, prin Balada peşterii Sfântului Andrei, afirmă că acolo au fost botezaţi primii creştini. În apropierea peşterii au fost nouă izvoare, unele s-au colmatat de-a lun­gul timpului, dar pa­tru din ele continuă să scoa­tă apă şi sunt pozi­ţionate în formă de cru­ce. Ba­lada aceasta are trei stra­turi de informaţii, supra­puse treptat în isto­rie, care dovedesc exis­tenţa, înainte de venirea Sfân­tului Apostol An­drei, a unei comunităţi re­ligioa­se a cultului lo­cal. Lu­crul cel mai inte­resant este faptul că An­drei a fost primit în aceas­tă co­munitate cu bu­curie, fapt unic în via­ţa sa. Până să ajungă în teritoriile noas­tre, s-a vorbit despre el ca des­pre un om prigo­nit, bă­tut, a cărui viaţă a fost pusă mereu în peri­col, prin fiecare teritoriu prin care a trecut. Aici, la noi, este singurul loc în care toate tradiţiile des­pre Sfântul Apostol An­drei nu vorbesc despre aşa ceva, ci despre faptul că a fost bine primit.
Sigur, cine te ascultă astăzi că vorbeşti aşa te poate considera rupt de realitate, atunci când toată lumea cere dovezi palpabile, cere artefacte desco­perite de arheologi, cere documente. Dar dacii nu au crezut în cuvântul scris, ci în cuvântul rostit. Şi ce a urmat după aceea, zecile de martiri din secolele următoare, care au murit în Dobrogea de astăzi şi care au fost descoperiţi în urmă cu câteva decenii, confirmă acest lucru. Ar tre­­bui, de asemenea, să înţelegem că încreştinarea strămoşilor noştri a fost un proces îndelungat, care s-a întins pe durata câtorva secole şi s-a consolidat în etape foarte bine definite, până când a ajuns să fie dominant în fostul teritoriu al Daciei.

Eclipsa de soare

- Domnule Ma­no­la­che, aveţi o întâmplare specială care să vă fi mar­cat în mod deosebit, în tot acest efort de docu­men­tare?

- Da, am trecut printr-o experienţă tulburătoare, în 1996, când, pentru prima dată, după 2000 de ani, capul Sfântului Apostol Andrei a fost adus la Iaşi, întregind, într-un fel, trupul lui de ţărână. Aflând de lucrul acesta, mi-am propus să merg în Moldova. El a fost adus în data de 14 octombrie, de Sfânta Parascheva. În noap­tea de dina­inte, am avut un vis tulbu­rător. Am visat capul Sfântului A­pos­tol Andrei - dar nu ca­pul iconografic, aşa cum îl cunoaş­tem noi, ci un cap viu, dar spiritualizat, care şi-a pus obrazul pes­te obrazul meu. M-am trezit dimi­nea­­­ţa cu această "căl­­cătură" foarte fierbinte pe faţă şi am plecat cu această urmă a apropierii obrazului Sfântului Apostol Andrei de obrazul meu, la Iaşi. Am fost foarte mar­cat...
La Iaşi s-au în­tâmplat două minuni. Eram pe aeroport, îm­preună cu o cre­din­cioasă care era atât de bolnavă de mijloc, încât nu se putea mişca. Ei bine, în momentul în care au fost coborâte moaştele şi s-a ridi­cat capacul raclei, tot aerul din aero­port s-a ionizat: mirosea atât de puternic a mir, încât şi eu, şi alţii din jurul meu, am simţit că ni se des­fundă sinusurile, atât de puternică era mireasma. Chiar în clipa aceea, femeia mi-a spus: "Domnule Manolache, nu mă mai doare spatele! Nu mai am nici cea mai mică durere, s-a întâmplat ceva aici!"
A doua minune s-a petrecut când moaştele au ajuns în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi. Era un timp ploios, urât, mohorât, dar nu numai la Iaşi, în toată ţara ploua, era o vreme câinoasă. Dar când moaştele au sosit la Catedrală, deasupra oraşului s-a făcut ca o pâlnie, a ieşit soarele şi, chiar în acele momente, a fost o eclipsă de soare. A fost singurul loc din România unde a putut fi observată această eclipsă de soare. Am citit după aceea ziarele, cre­zând că s-a mai văzut şi în alte locuri din ţară, dar nu, ea s-a văzut numai la Iaşi, chiar în momentul în care moaştele au ajuns la Catedrală. Lucrul acesta nu poate fi pus pe seama întâmplării, şi pe mine m-a impresionat foarte mult.