Andrei, Apostolul lupilor

- DUMITRU MANOLACHE, pe urmele sfântului care i-a creștinat pe daci -

Dumitru Manolache a fost multă vreme șef al departamentului de investigații de la ziarul Gardianul. A condus la viața lui anchete spectaculoase, care au scos la iveală afaceri negre, a publicat articole care au zguduit rețele ma­fiote și a trimis la răcoare baroni lo­cali. Dar poate că cea mai im­portantă investigație a sa, cea de care numele său va fi legat mult timp de acum în­colo, este cea în care a cerce­tat, ani de-a rândul, ur­mele lăsate de Sfântul Apostol An­drei pe teritoriul străvechii Da­cii. Nu e vorba, așa cum mi-a spus, când i-am solicitat să ne acorde un interviu, de desco­periri arheologice sau de docu­mente ne­știute scoase la lumină. Strămoșii noștri daci disprețuiau scrisul și își ascun­deau învă­țăturile sacre în a­dân­cul inimii, transmițându-le doar prin viu grai. Așa se face că astăzi, trecerea și propovăduirea Sfântului Andrei prin teritoriile locuite de daci nu apare în docu­mente, dar este vie, într-un număr impresio­nant de legende, tradiții și obiceiuri. Toate îl leagă, într-un fel sau altul, de lupi, cărora le era stăpân și tovarăș.

"Întâlnirea cu Sfântul Andrei mi-a marcat definitiv viața"

- Cartea dvs., "Andrei, Apostolul lupilor", care s-a bucurat de mare succes printre cititori, își pro­pune să investigheze o problemă nedovedită isto­ric: venirea Sfântului Apostol Andrei în Dobro­gea, ca să-i creștineze pe daci. Ce v-a îndemnat către un subiect așa de nesigur?

- Cu mulți ani în urmă, am suferit o mare umi­lire. Prin 1992, mergând la Mânăstirea Dervent, pen­tru a scrie un reportaj, un călugăr de-acolo m-a între­bat dacă știu ceva despre Apostolul Andrei. Am deschis ochii mari. Știam că este o sărbătoare în calendar, dar de știut nu știam, de fapt, mai nimic. M-am simțit foarte rușinat și am hotărât să aflu cât mai multe și să și scriu despre el, mai mult decât se știa până în momentul acela. Așa a apărut "Andrei, Apostolul lupilor" într-o primă ediție, publicată la Editura Anastasia, prin anul 2000, și peste vreo 7 ani, într-o ediție ceva mai dezvoltată, la Editura Da­cica. Întâlnirea mea cu Sfântul Apostol Andrei mi-a marcat definitiv viața. Am fost multă vreme rătăcit, ca mulți alții din generația mea, elev nefericit care făcusem în școală socialism științific și filosofie marxistă. Cu toate că eu venisem de-acasă cu tradi­ția satului românesc în mine, și cu credința în suflet, am fost dat peste cap. Și rătăcit am rămas până a­tunci, în 1992, când m-am întâlnit cu Sfântul A­pos­tol Andrei. Dar nu numai eu, ci toată familia mea, toată casa mea s-a schimbat din momentul în care eu am avut această întâlnire cu Apostolul lu­pilor.

- Conform tradiției vechi, Andrei a în­creștinat o parte din Tracia și Sciția, există și câteva izvoare în acest sens. Cum de ați ajuns să îl numiți Apos­tolul lupilor?

- Din câte știu, până la mine nu s-a folosit această sintagmă. După aceea a fost preluată, folosită pe larg și consacrată de cei care au pre­luat-o. Când am început să mă apropii mai mult de misiunea Sfântului Apostol Andrei în terito­riile strămoșilor noștri, am luat contact cu tradi­țiile andreene - obiceiuri, colinde, tradiții, care veneau din străvechime și peste care se supra­pusese infor­mația creștină referitoare la pre­zența Sfântului Apostol Andrei. Tradițiile ve­neau de la daci, care credeau că se trăgeau dintr-un animal mitic, lupul. Deci a fost foarte ușor să spun "Andrei, Apostolul lupi­lor", pentru că el nu a făcut alt­ceva decât să în­creș­tineze un popor care se năs­cuse "sub zo­dia lupului". Asta este o ipoteză care, într-un fel sau altul, ar trebui cercetată de oameni de specia­litate. Eu nu mi-am pro­pus să fac un studiu istoric. Am fost jurnalist de in­ves­tigație și am lucrat cu mijloa­cele care stau, de regulă, la dis­poziția unui jurnalist de inves­tigație.

Sfântul și lupul alb

- Și ce ați descoperit în ur­ma investigațiilor dvs.?

- Există unele tradiții vechi, populare, în care se vorbește despre "Sfân­tul Apostol Andrei, stăpâ­nul lupilor, deopotrivă cu Pe­tru". Este extrem de intere­sant, pentru că nu aveai cum să legi personalitatea Sfântului Apostol Andrei de aceste animale, doar pentru faptul că el, venind aici, a găsit un teritoriu cotropit, ca să zic așa, de lupi. Eu cred că lucrurile sunt mult mai pro­funde, și această tradiție duce, mai degrabă, la po­porul care s-a identificat cu acest animal totemic, adică la daci.
Există alte tradiții care vorbesc despre faptul că Sfântul Apostol Andrei, odată venit pe teritoriul strămoșilor noștri, a fost însoțit de un lup alb. Nu știu dacă era vorba de un animal în sine, mai de­grabă cred că e vorba de un simbol. Sacerdoții daci purtau veșmânt alb, la fel ca și apostolii. De aceea eu tind să cred că acel "lup alb" a fost, de fapt, un sacerdot dac, care l-a însoțit pe Sfântul Andrei. Legendele spun și că lupul alb l-ar fi condus la Sarmizegetusa. Mai mult de atât: în Dobrogea se spune că Sfântul Apostol Andrei avea puterea de "a lega gura lupilor", expresie care, dincolo de faptul că te duce la ideea că avea o mare putere asupra lor, de a-i face să nu mai muște, de a-i îmblânzi, ar pu­tea avea și o altă semnificație: a-i face pe lupi tăcuți în fața lui, ascul­tători față de predica sa. La noi, încă se păstrează și as­tăzi tradiții referitoare la lup. În zo­na Ardea­lului, spre exemplu, există un obi­cei în care se făcea un fel de con­sacrare a nou-născutului, care era purtat de către părinte în mijlocul unui cerc desenat pe pământ, cu o gheară de lup. Acest cerc era spațiul care îl proteja pe copil, imediat ce venea pe lume. Apoi, dacă nou-năs­cutul se îmbolnăvea, există în tradiția veche, în unele zone din țară, obiceiul schimbării numelui; se spunea că, odată cu schimbarea numelui, dispare și boala. Iar noile nume pe care le primeau copiii erau nume de animale puternice, printre care și lupul.

- Argumentele folclorice sunt extrem de im­por­tante, având în vedere că tradiția bisericească nu menționează apostolatul Sfântului Andrei la noi.

- Nu este așa. Există și în Sfânta Scriptură două mențiuni extrem de interesante, care îl leagă pe Apos­tolul Andrei de teritoriul Dobrogei de astăzi. Una apare în Evanghelia lui Ioan, iar cea de-a doua, în Faptele Apostolilor. În Evanghelia lui Ioan, chiar la începutul Săptămânii Patimilor Domnului, îna­inte ca Iisus să fie arestat, judecat și răstignit, apare o relatare despre niște elini din Pont, așadar din păr­țile noastre, care au venit să îl vadă pe Domnul Iisus Hristos. Ei s-au adresat pentru asta lui Filip, care însă a mers la Andrei, iar Andrei i-a dus la Mân­­tuitorul. Când i-a primit, Hristos le-a spus: "A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului". Deci, era mo­mentul în care acest capăt de lume în care lo­cuim noi face cunoștință cu Iisus. Nu întâmplător s-au dus elinii aceștia la Filip și apoi au mers îm­pre­ună la Andrei: pentru că cei doi apostoli cunoș­teau limba greacă. Acești elini din Pont erau, posi­bil, greci din cetățile de la Pontul Euxin, deci din Dobrogea de astăzi, sau, de ce nu, sacerdoți ai cultu­lui dacic, vorbitori ai limbii eline, care auziseră des­pre nașterea și minunile Mântuitorului, care propo­văduia ceea ce, într-o formă sau alta, ei știau din religia lor.
Noi nu mai știm ce s-a mai întâmplat cu ei, evan­ghelia lui Ioan nu ne spune, a urmat după aceas­tă întâlnire Săptămâna Patimilor Domnului, zilele acelea pline de evenimente. Dar, mai apoi, în Fap­tele Apostolilor, la Cincizecime, printre cei 3.000 de oameni prezenți acolo, care erau din toate nea­murile, îi regăsim și pe elini. Oare nu cumva elinii aceia care au venit să vorbească cu Mântui­torul au rămas, pe toată perioada asta, în Ierusalim, până la Cincizecime, și au fost martori ai acelui eveniment extraordinar, de pogorâre a Duhului Sfânt asupra apostolilor, care au început să vorbeas­că "în limbi", adică pe înțelesul tuturor celor prezenți?
De ce arunc eu această ipoteză, care trebuie veri­ficată, evident, cu documente, și de către cerce­tă­tori: pentru că în tradițiile referitoare la începutul mi­siunii Sfântului Apostol Andrei în teritoriile noas­tre, în unele colinde din Dobrogea se vorbește despre adevărate ierarhii religioase care îl așteptau pe un bătrân cu barba albă, care urma să vină cu corabia pe mare. Bătrânul nu este numit, dar din descriere și din cercetările altora de dinaintea mea, aceste cuvinte fac referire la Sfântul Andrei. Și tot ceea ce a urmat mă determină să cred că el nu a ajuns întâmplător în zona noastră. Este foarte posi­bil ca acei elini din Pont să fi ascultat predica Sfântului Apostol Andrei și să-i fi spus: "Hai la noi, pentru că ai noștri știu ceva din tot ce propovă­duiești tu". Adică, ei credeau în existența vieții de dincolo, pentru că Zamolxismul propovăduia des­pre viața de dincolo, despre viața veșnică.

Apostolul mult iubit al românilor

- Domnule Dumitru Manolache, credința aceas­ta populară ar putea fi considerată, în sine, drept o dovadă a trecerii lui prin părțile noastre?

- Sunt absolut sigur de asta. Noi putem să vor­bim astăzi de Sfântul Apostol Andrei aproape ex­clu­siv în baza acestor tradiții, care îl țin viu în me­moria colectivă a neamului nostru. El este foarte vechi în memoria românilor, dar, iată, și atât de pre­zent, timp de aproape 2.000 de ani! Dacă el nu ar fi trecut pe aici, ar fi fost aproape imposibil ca noi, astăzi, să putem vorbi despre prezența lui în tradi­țiile noastre. Românul, mai ales românul de la țară, chiar și cel de astăzi, se simte foarte legat de sărbă­toarea Sfântului Apostol Andrei. De ce, dintre toți apostolii, el este singurul pomenit și folosit atât de des în toate legendele și ritualurile românilor?
Există un cercetător, grec de origine, George Alexandrou, care a scris o carte de vreo 1.000 de pa­gini despre Sfântul Apostol Andrei. El a adunat toate tradițiile, toate documentele, tot ce s-a putut strânge din întreaga lume, referitor la el. Dar, din tot acest mozaic, lipseau 20 de ani din viața sfân­tului, iar el nu știa de unde ar putea să-i scoată. Și i-a găsit în tradițiile din România! George Alexan­drou concluzionează că Sfântul Apostol Andrei ar fi avut pe teritoriul fostei Dacii o prezență foarte îndelungată, vreme de 20 de ani. Personal, nu cred că a stat aici neîntrerupt timp de 20 de ani, ci că, în tot acest răstimp, a revenit periodic. Oricum, a fost prezent mult timp pe tărâmul nostru, suficient de mult încât să fi rămas în memoria colectivă, în tradiții și obiceiuri, în tot ceea ce s-a putut sedi­menta, pentru că de scris nu putea fi vorba.

Cele trei "cartiere generale" ale sfântului

- Există anumite zone în țara noastră, în care urmele trecerii sale sunt mai evidente decât în altele?

- Eu le-am numit "cartiere generale", pentru că nu­mărul mare de tradiții, de obiceiuri, sau forța lor în zonele respective este atât de mare, încât m-a de­terminat să concluzionez că este foarte posibil ca în teritoriile respective, fie Sfântul Andrei, fie uce­nici ai lui să fi făcut misiune pe perioade mai îndelun­gate. Sunt trei zone de acest fel, nu cred că sunt sin­gurele, eu spun doar despre ce am putut eu să iden­tific. În primul rând este peștera Sfântului Apostol Andrei din Dobrogea, apoi este Copuzul, o locali­ta­te de pe malul Ialomiței, unde există o reminis­cență a primului botez creștin, pe care bătrâ­nii satului și-l revendică de la Apostolul Andrei, și un al treilea "cartier general" este zona Galațiului.
La peștera Sfântului Andrei de lângă localitatea Ioan Corvin, din județul Constanța, arheologul Sil­via Păun, care a făcut cercetări acolo, a demonstrat științific, într-un volum premiat de Academia Ro­mâ­nă, că peștera a fost la început un altar dacic, pes­te care, mai apoi, s-a dezvoltat și practicat cultul creștin. Ea se bazează în concluziile sale pe cerce­ta­rea absidei din peșteră, pe felul în care ea a fost con­struită, pe existența unor repere geografice care identificau poziționarea unui altar dacic acolo și pe ceea ce s-a descoperit în peșteră atunci când a fost ea identificată, prin anii 1940, în urma unei reve­lații. Observațiile ei științifice confirmă tradiția popu­lară, care, prin Balada peșterii Sfântului Andrei, afirmă că acolo au fost botezați primii creștini. În apropierea peșterii au fost nouă izvoare, unele s-au colmatat de-a lun­gul timpului, dar pa­tru din ele continuă să scoa­tă apă și sunt pozi­ționate în formă de cru­ce. Ba­lada aceasta are trei stra­turi de informații, supra­puse treptat în isto­rie, care dovedesc exis­tența, înainte de venirea Sfân­tului Apostol An­drei, a unei comunități re­ligioa­se a cultului lo­cal. Lu­crul cel mai inte­resant este faptul că An­drei a fost primit în aceas­tă co­munitate cu bu­curie, fapt unic în via­ța sa. Până să ajungă în teritoriile noas­tre, s-a vorbit despre el ca des­pre un om prigo­nit, bă­tut, a cărui viață a fost pusă mereu în peri­col, prin fiecare teritoriu prin care a trecut. Aici, la noi, este singurul loc în care toate tradițiile des­pre Sfântul Apostol An­drei nu vorbesc despre așa ceva, ci despre faptul că a fost bine primit.
Sigur, cine te ascultă astăzi că vorbești așa te poate considera rupt de realitate, atunci când toată lumea cere dovezi palpabile, cere artefacte desco­perite de arheologi, cere documente. Dar dacii nu au crezut în cuvântul scris, ci în cuvântul rostit. Și ce a urmat după aceea, zecile de martiri din secolele următoare, care au murit în Dobrogea de astăzi și care au fost descoperiți în urmă cu câteva decenii, confirmă acest lucru. Ar tre­­bui, de asemenea, să înțelegem că încreștinarea strămoșilor noștri a fost un proces îndelungat, care s-a întins pe durata câtorva secole și s-a consolidat în etape foarte bine definite, până când a ajuns să fie dominant în fostul teritoriu al Daciei.

Eclipsa de soare

- Domnule Ma­no­la­che, aveți o întâmplare specială care să vă fi mar­cat în mod deosebit, în tot acest efort de docu­men­tare?

- Da, am trecut printr-o experiență tulburătoare, în 1996, când, pentru prima dată, după 2000 de ani, capul Sfântului Apostol Andrei a fost adus la Iași, întregind, într-un fel, trupul lui de țărână. Aflând de lucrul acesta, mi-am propus să merg în Moldova. El a fost adus în data de 14 octombrie, de Sfânta Parascheva. În noap­tea de dina­inte, am avut un vis tulbu­rător. Am visat capul Sfântului A­pos­tol Andrei - dar nu ca­pul iconografic, așa cum îl cunoaș­tem noi, ci un cap viu, dar spiritualizat, care și-a pus obrazul pes­te obrazul meu. M-am trezit dimi­nea­­­ța cu această "căl­­cătură" foarte fierbinte pe față și am plecat cu această urmă a apropierii obrazului Sfântului Apostol Andrei de obrazul meu, la Iași. Am fost foarte mar­cat...
La Iași s-au în­tâmplat două minuni. Eram pe aeroport, îm­preună cu o cre­din­cioasă care era atât de bolnavă de mijloc, încât nu se putea mișca. Ei bine, în momentul în care au fost coborâte moaștele și s-a ridi­cat capacul raclei, tot aerul din aero­port s-a ionizat: mirosea atât de puternic a mir, încât și eu, și alții din jurul meu, am simțit că ni se des­fundă sinusurile, atât de puternică era mireasma. Chiar în clipa aceea, femeia mi-a spus: "Domnule Manolache, nu mă mai doare spatele! Nu mai am nici cea mai mică durere, s-a întâmplat ceva aici!"
A doua minune s-a petrecut când moaștele au ajuns în Catedrala Mitropolitană de la Iași. Era un timp ploios, urât, mohorât, dar nu numai la Iași, în toată țara ploua, era o vreme câinoasă. Dar când moaștele au sosit la Catedrală, deasupra orașului s-a făcut ca o pâlnie, a ieșit soarele și, chiar în acele momente, a fost o eclipsă de soare. A fost singurul loc din România unde a putut fi observată această eclipsă de soare. Am citit după aceea ziarele, cre­zând că s-a mai văzut și în alte locuri din țară, dar nu, ea s-a văzut numai la Iași, chiar în momentul în care moaștele au ajuns la Catedrală. Lucrul acesta nu poate fi pus pe seama întâmplării, și pe mine m-a impresionat foarte mult.