Garou - "Fly Me to the Moon"
"Ca artist, eşti permanent în legătură cu copilul din tine"
La cei 44 de ani, pe care tocmai i-a împlinit, şarmantul artist originar din Quebec a cucerit cu muzica sa nu doar inimile vorbitorilor de limbă franceză, ci întreg universul iubitorilor de sonuri romantice.
Pierre Garand (cunoscut sub numele de scenă Garou) nu s-a lansat în lumea muzicii cu un album, aşa cum cere tradiţia, ci cu un musical, "Notre Dame de Paris", în care a interpretat, memorabil, rolul lui Quasimodo. Succesul n-a-ntârziat. Melodia "Belle", cântată în spectacol, i-a adus faimă mondială, dar şi premiile "Victoire de la Musique", în Franţa, şi un "World Music Award". Cântecul a avut o audienţă uriaşă, fiind votat de publicul francofon drept "Cea mai bună piesă a ultimilor 50 de ani". ?ncurajat de aprecierea publicului, Garou s-a lansat şi într-o carieră solo, iar primele discuri: "Seul" (2000), "Reviens" (2003) şi "Garou" (2006) au intrat direct în fruntea topurilor din Canada şi Franţa. Dar chiar dacă s-a născut în Quebeck, partea franceză a Canadei, Garou s-a "rătăcit" puţin şi a cochetat în melodiile lui şi cu limba engleză, reuşind să-şi atragă noi fani. Un post de "arbitru" la concursul La Plus Belle Voix, de pe postul francez TF1 (din 2011 până în 2014), apoi o reîntoarcere pentru sezonul 2015-2016, şi câteva duete cu Céline Dion, Nana Mouskouri şi tânăra Lorie (un fel de Britney Spears în variantă galică) - l-au menţinut permanent în atenţia publicului. Nu este deci de mirare că şi cel mai recent disc al lui, "Au milieu de ma vie" (2013), a fost bine primit şi are deja mai multe discuri de platină, iar albumul cu melodii de Crăciun, "Xmas Blues" (2014), s-a epuizat rapid. Veşti bune, care arată că artistul canadian (în ciuda timpului scurs) nu se vede nevoit să pună chitara în cui, ba din contră, este curtat ca la începuturile carierei sale muzicale, dacă nu şi mai mult. Iar Garou iubeşte scena mai presus de orice, şi nu se gândeşte să se despartă de muzică. "Ca artist, eşti în legătură permanentă cu copilul din tine, cu acea stare de fascinaţie pe care o simte un copil când descoperă lumea. Cred că amestecul acela de inocenţă şi sete de a descoperi permanent viaţa îi face pe oameni s-o iubească. Ăsta este şi motivul pentru care îmi place să cânt", declara el.
Concertul de la noi - "Fly Me to the Moon", face parte din turneul mondial pe care artistul canadian l-a pregătit pentru finalul lui 2016 şi începutul lui 2017. Şi este un spectacol în ton cu vremea de afară, plin de melancolie şi de culori. Aşa cum aţi înţeles şi din titlu, concertul este un omagiu adus marelui Frank Sinatra, deşi nemuritorul american nu este singurul artist ale cărui melodii le veţi putea asculta. Pentru ca toată lumea să fie satisfăcută, Garou va cânta şi hiturile altor mari cântăreţi: Dean Martin, Charles Aznavour, Joe Dassin şi Édith Piaf.
(Bilete pentru concertul lui găsiţi în reţeaua Vreaubilet. Au preţuri cuprinse între 350 lei şi 100 lei.)
Hindi Zahra - basme cu sunete
A venit pentru prima oară în România anul trecut, când a susţinut un concert pe scena Sălii Radio din Bucureşti. Sala a fost arhiplină, iar biletele s-au epuizat cu mult timp înaintea spectacolului. Un motiv temeinic ca să revină pentru un nou concert, într-un oraş unde a găsit iubitori pentru muzica ei.
Zahra Hindi s-a născut pe 20 ianuarie 1979, în Khouribga, Maroc, şi este fiica unei dansatoare marocane şi a unui soldat francez. A crescut în fascinanta lume a mamei ei - o artistă cu origini berbere şi tuarege al cărei talent artistic l-a şi moştenit. De la mama ei a învăţat primele acorduri muzicale, ca mai apoi să înveţe singură să cânte la mai multe instrumente. La 15 ani se mută la Paris, alături de tatăl ei, iar la 18 ani o găsim la Luvru, angajată în sistemul de pază al muzeului. Există însă şi avantaje. Înconjurată de mari opere de artă, Zahra este inspirată şi compune primele melodii în engleză, intuind că este limba cea mai căutată şi atunci când vine vorba de muzică.
Primul ei disc, botezat chiar cu numele ei, "Hindi Zahra", lansat în 2009, nu a avut însă prea mare succes, dar cel de-al doilea - "Handmade", apărut pe piaţă repede, în 2010, i-a adus premiul "Constantin", pentru "Revelaţia anului în Franţa". A fost o mare reuşită, mai ales că francezii sunt mai reticenţi când vine vorba de muzică interpretată în alte limbi decât cea de pe Sena. Zahra i-a cucerit atât cu prezenţa ei scenică sclipitoare, cât şi cu melodiile ei cu influenţe folk, gypsy, jazz, soul şi blues. Tot "Handmade" i-a mai adus în 2011 şi un premiu - Victoires de la Musique pentru "Cel mai bun album din muzica lumii", o distincţie pe care a primit-o din nou şi în 2015, pentru al treilea disc, "Homeland".
Hindi Zahra "desenează" basme cu sunete, dar şi poveşti adevărate despre suferinţe şi bucurii, totul într-o pitorească limbă engleză cu accent, sau în limba ei nativă, berbera.
?n 2014, artista franco-marocană a debutat şi în cinema, cu filmul "The Cut" al regizorului german de origine turcă Fatih Akin.
(Bilete la concert mai puteţi găsi în reţeaua Eventim. Accesul general este 130 lei.)