În 1995, descoperirea unei planete situate în alt sistem solar decât al nostru a avut efect de tsunami. Se dovedea, pentru prima oară în mod ştiinţific, că în univers poate să existe viaţă. Era în 6 octombrie 1995 şi în ziua aceea, astrofizicienii Michel Mayor şi Didier Queloz de la Universitatea din Geneva au anunţat că au observat o planetă care se învârte în jurul altui soare decât al nostru, în constelaţia Pegas, la 51 de ani lumină de noi. Ştirea a făcut imediat înconjurul lumii. De atunci înainte, descoperirea de astre "posibil de comparat cu pământul" n-a încetat şi, odată cu ele, acceptarea extratereştrilor.
Enigme nedezlegate
Problema extratereştrilor nu poate fi rezolvată fără o întoarcere în trecut. Dosarul farfuriilor zburătoare atârnă greu. Din miile de cazuri analizate, majoritatea au fost respinse, dar au rămas şi întâmplări care nu se lasă explicate şi în faţa cărora cei mai exigenţi dintre anchetatori au cedat. O enumerare a lor completă lipseşte. Nu a fost făcut niciodată un raport global serios. Principalele surse de informare în materie de OZN au fost totdeauna ziarele şi comunitatea ufologică şi, de când s-au desecretizat parţial, arhivele CIA, arhivele KGB şi cele ale grupului de studii şi informaţii asupra fenomenelor spaţiale neidentificate din Franţa (Geipan). Dintre miile de mărturii adunate şi expertizate, cam 10% rămân neexplicate până în ziua de azi.
Sigur, neexplicat nu înseamnă neapărat inexplicabil, deşi unele dintre apariţiile de OZN-uri sunt cu totul speciale, fie din cauză că numărul sau seriozitatea martorilor le conferă o credibilitate totală, fie din cauză că, în ciuda anchetelor, verificărilor şi recuperărilor, el rezistă cu îndărătnicie în faţa explicaţiilor raţionale şi nu suferă nicio comparaţie cu ceva cunoscut: fenomene meteorologice, stele, insecte, păsări, baloane meteorologice etc.
Iată câteva cazuri neelucidate dintre cele mai stranii, adunate pe o perioadă de peste 60 de ani, venite din arhivele declasificate ale CIA şi de la Geipan-ul francez.
AMERICA DE NORD
Un avion în derivă
Numai peste câţiva ani, când Stringfield a auzit despre numeroasele cazuri de OZN-uri care au provocat interferenţe electromagnetice asupra avioanelor şi automobilelor, a făcut legătura între motorul care dădea rateuri şi enigmaticele sfere luminoase. Şi-a amintit că motorul stâng a fost cel care nu mai mergea bine. Or, OZN-urile se aflau tocmai pe partea aceea.
Cazul Clyde Tombaugh
Clyde Tombaugh este un astronom american respectat şi celebru: el a descoperit planeta Pluto, în 1930. Iată de ce, când a raportat observarea unui OZN pe cerul din New Mexico, spusele sale au fost luate cât se poate de în serios. Tombaugh spune că a văzut, pe 20 august 1949, împreună cu soţia şi soacra sa, între şase şi opt lumini de formă rectangulară, care nu semănau cu nimic din ceea ce văzuse vreodată pe cer. A rămas, pur şi simplu, înlemnit de acea apariţie care a durat câteva secunde. În anii care au urmat, astronomul a declarat că a văzut din nou obiecte a căror prezenţă nu este explicabilă, fără să se lanseze, totuşi, în ipoteza extraterestră. În 1952, J. Allen Hynek, astronom şi consultant ştiinţific pentru Blue Book (o comisie formată de forţele aeriene americane pentru anchetarea cazurilor de OZN), a întreprins o anchetă secretă în legătură cu afirmaţiile lui Tombaugh şi ale altor astronomi care spuseseră că au văzut OZN-uri şi nu a reuşit să găsească nicio explicaţie raţională în legatură cu observaţiile lor. Cei anchetaţi şi-au repetat declaraţiile.
OZN-ul şi cei şase ofiţeri ai Air Force
Pe 17 iulie 1957, un bombardier de recunoaştere, ce avea la bord şase ofiţeri ai forţelor aeriene americane, efectua un zbor de antrenament, în regiunea Golfului Texas, când mai multe aparate electronice ale avionului au detectat un semnal straniu, care s-a repetat în mai multe rânduri pe ecran. Membrii echipajului au afirmat că au văzut o lumină puternică pe cer, care îşi putea schimba direcţia într-o clipită. Cu totul, OZN-ul a urmărit avionul pe o distanţă de aproape 1300 de kilometri, timp de peste o oră şi jumătate, trecând peste mai multe state din sudul Americii. Radarele de la sol au detectat la rândul lor misterioasa prezenţă a OZN-ului. În clipa în care cazul a fost făcut public, experţii forţelor aeriene au declarat că ipoteza cea mai plauzibilă este că bombardierul a observat, din întâmplare, un avion de linie. O ipoteză criticată îndelung de cei mai mulţi experţi. Totuşi, în avion erau şase ofiţeri ai forţelor aeriene!
ANGLIA
Mărturia unui puşcaş: Stephen J. Brickner
Sergentul britanic Stephen J. Brickner a semnalat o întâlnire surprinzătoare cu obiecte zburătoare neidentificate: "Observaţiile au fost făcute pe 12 august 1942, pe la ora 10 dimineaţa, când mă găseam împreună cu echipa mea pe insula Tulagi, la est de Guadalcanal. Era o frumoasă dimineaţă tropicală, cu câţiva nori albi, aflaţi la mare altitudine. Îmi curăţam puşca lângă adăpostul meu, stând pe spate, cu faţa spre cer. Am auzit navele înainte de a le vedea. Ceea ce m-a surprins, încă de la început, a fost natura zgomotului. Semăna cu un răget puternic, care părea să aibă ecou pe cer. Nu aducea în niciun fel cu huruitul de maşini de cusut al avioanelor japoneze. Câteva secunde mai târziu, am văzut formaţia de aparate argintii trecând chiar pe deasupra mea. Zburau foarte sus, deasupra norilor. Era o formaţie imensă, numărând mai mult de 150 de aparate. Navele erau aşezate în şir indian, în escadroane de 10-12 aparate. Formaţia zbura puţin mai repede decât avioanele japoneze şi am pierdut-o repede din vedere. Ceea ce m-a tulburat era faptul că nu aveau nici aripi şi nici coadă. Navele păreau animate de o lejeră mişcare oscilantă, iar la fiecare oscilaţie lumina soarelui se oglindea pe carlinga lor. Luceau ca argintul lustruit. A fost lucrul cel mai ciudat pe care l-am văzut vreodată".
GERMANIA DE EST
O cometă misterioasă
Oskar Linke nu a uitat niciodată acea noapte de 9 iulie 1952. În vârstă de 40 de ani pe atunci, fost primar al oraşului Gleimershausen, din Germania, se întorcea acasă cu fiica sa, când şi-a dat seama, la un moment dat, că are o pană la motocicletă. Au coborât de pe ea şi în clipa aceea au văzut, în depărtare, o formă stranie pe marginea drumului. Erau doi umanoizi îmbrăcaţi cu costume spaţiale, ce păreau să studieze ceva aşezat pe jos. Linke s-a apropiat discret, până la 10 metri de ei şi a văzut, în spatele lor, un obiect de aproximativ 15 metri diametru, în formă cilindrică. Când fata lui Linke, rămasă mai în spate, şi-a chemat tatăl, cele două fiinţe au sărit în vehiculul lor care a decolat fulgerător, dispărând pe cer fără nici cel mai mic zgomot. O mărturie de "întâlnire" cum există foarte multe, doar că, în seara aceea, foarte mulţi martori au afirmat că au văzut pe cer un obiect strălucitor şi rapid, despre care au crezut că este o cometă. După spusele astronomilor, nu era.
FRANŢA
Un OZN pe calea ferată
În timp ce stătea liniştit în casă, în seara de 10 septembrie 1949, Marius Dewilde a fost intrigat de lătratul câinelui său. Ieşind afară, a văzut două umbre ce se deplasau pe calea ferată aflată în apropiere de casă. Îndreptându-şi lanterna spre ele, şi-a dat seama că era vorba despre două fiinţe mici, de sub 1 metru înălţime, îmbrăcate în costume de scafandru. Puţin mai târziu, o lumină intensă, emisă de un obiect aflat pe calea ferată, l-a orbit pe Dewilde. Acel obiect a decolat mai apoi, făcând mult zgomot. Să fie vorba despre mărturia cuiva care doreşte să atragă atenţia asupra sa? Nu este exclus, doar că, în mod ciudat, în timpul anchetei, poliţia a descoperit că pietrele dintre şinele de cale ferată erau carbonizate exact în locul indicat de către martor, iar pe terasament erau nişte urme ciudate de cerc, ce nu au putut fi explicate.
SPANIA ŞI NORDUL AFRICII
Trabucul zburător
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
