Minunea s-a întâmplat! Știința recunoaște extratereștrii

Andrei Cheran
- După aproape un secol de persiflare și ironii, oamenii de știință sunt obligați să recunoască problema extraterestră. "Lovitura" vine chiar din mijlocul lor: exoplanetele, descoperirea de către astrofizicieni a faptului că în univers există și alte "pământuri", capabile să nască viață -

În 1995, descoperirea unei planete situate în alt sistem solar decât al nostru a avut efect de tsunami. Se dovedea, pentru prima oară în mod științific, că în univers poate să existe viață. Era în 6 octombrie 1995 și în ziua aceea, astrofizicienii Michel Mayor și Didier Queloz de la Universitatea din Gene­va au anunțat că au observat o planetă care se în­vârte în jurul altui soare decât al nostru, în constelația Pegas, la 51 de ani lumină de noi. Știrea a făcut ime­diat înconjurul lumii. De atunci înainte, descoperirea de astre "posibil de comparat cu pământul" n-a încetat și, odată cu ele, acceptarea extratereștrilor.

Enigme nedezlegate
Problema extratereștrilor nu poate fi rezolvată fără o întoarcere în trecut. Dosarul farfuriilor zburătoare atârnă greu. Din miile de cazuri analizate, majoritatea au fost respinse, dar au rămas și întâmplări care nu se lasă explicate și în fața cărora cei mai exigenți dintre anchetatori au cedat. O enumerare a lor completă lip­sește. Nu a fost făcut niciodată un raport global serios. Principalele surse de informare în materie de OZN au fost totdeauna ziarele și comunitatea ufologică și, de când s-au desecretizat parțial, arhivele CIA, arhivele KGB și cele ale grupului de studii și informații asupra fenomenelor spațiale neidentificate din Franța (Gei­pan). Dintre miile de mărturii adunate și expertizate, cam 10% rămân neex­pli­cate până în ziua de azi.
Sigur, neexplicat nu înseamnă neapărat inexpli­cabil, deși unele dintre aparițiile de OZN-uri sunt cu totul speciale, fie din cauză că numărul sau seriozi­tatea martorilor le conferă o credibilitate totală, fie din cauză că, în ciuda anchetelor, verificărilor și recupe­rărilor, el rezistă cu îndărătnicie în fața explicațiilor raționale și nu suferă nicio comparație cu ceva cu­noscut: fenomene meteorologice, stele, insecte, păsări, baloane meteorologice etc.
Iată câteva cazuri neelucidate dintre cele mai stra­nii, adunate pe o perioadă de peste 60 de ani, venite din arhivele declasificate ale CIA și de la Geipan-ul francez.

AMERICA DE NORD
Un avion în derivă

Iată o mărturie foarte interesantă. Pe 28 august 1945, căpitanul Leonard Stringfield din armata ame­ricană (care în urma acestui eveniment a devenit un ufolog de renume) se afla la bordul unui avion C-46, care zbura spre Tokyo. Dintr-odată, la jumătatea drumului dintre Shoma și Ivo Jima, motorul stâng a început să dea semne de slăbiciune. "Avionul a înce­put să cadă, pierzând din altitudine. Din motor se prelingea ulei", povestește Stringfield. "Îmi amintesc că am privit prin unul dintre hublouri și, spre surpriza mea, am văzut trei sfere care emiteau o lumină albă, foarte strălucitoare. Aceste lumini străbăteau în linie dreaptă norii cu aceeași viteză ca a avionului meu, traiectoria lor fiind perfect paralelă. Când avionul s-a ridicat, cele trei obiecte au rămas la o altitudine mai joasă, apoi au dispărut în nori".
Numai peste câțiva ani, când Stringfield a auzit despre numeroasele cazuri de OZN-uri care au provo­cat interferențe electromagnetice asupra avioanelor și automobilelor, a făcut legătura între motorul care dădea rateuri și enigmaticele sfere luminoase. Și-a amintit că motorul stâng a fost cel care nu mai mergea bine. Or, OZN-urile se aflau tocmai pe partea aceea.

Cazul Clyde Tombaugh
Clyde Tombaugh este un astronom american res­pectat și celebru: el a descoperit planeta Pluto, în 1930. Iată de ce, când a raportat observarea unui OZN pe cerul din New Mexico, spusele sale au fost luate cât se poate de în serios. Tombaugh spune că a văzut, pe 20 august 1949, împreună cu soția și soacra sa, între șase și opt lumini de formă rectangulară, care nu semănau cu nimic din ceea ce văzuse vreodată pe cer. A rămas, pur și simplu, înlemnit de acea apariție care a durat câteva secunde. În anii care au urmat, astro­nomul a declarat că a văzut din nou obiecte a căror prezență nu este explicabilă, fără să se lanseze, totuși, în ipote­za extraterestră. În 1952, J. Allen Hynek, astronom și consultant științific pentru Blue Book (o comisie for­mată de forțele aeriene americane pentru anchetarea cazurilor de OZN), a întreprins o anchetă secretă în legătură cu afirmațiile lui Tombaugh și ale altor astronomi care spuseseră că au văzut OZN-uri și nu a reușit să găsească nicio explicație rațională în legatură cu observațiile lor. Cei anchetați și-au repetat decla­rațiile.

AMERICA DE SUD
OZN-ul și cei șase ofițeri ai Air Force

Pe 17 iulie 1957, un bombardier de recunoaștere, ce avea la bord șase ofițeri ai forțelor aeriene ameri­cane, efectua un zbor de antrenament, în regiunea Golfului Texas, când mai multe aparate elec­tronice ale avio­nu­lui au detectat un sem­nal stra­niu, care s-a repetat în mai multe rânduri pe ecran. Mem­brii echi­pajului au afirmat că au văzut o lumină puter­nică pe cer, care își putea schimba direcția într-o clipită. Cu totul, OZN-ul a urmărit avio­nul pe o distanță de aproape 1300 de kilo­metri, timp de peste o oră și jumătate, trecând peste mai multe state din sudul Americii. Radarele de la sol au detectat la rândul lor misterioasa prezență a OZN-ului. În clipa în care cazul a fost făcut public, experții forțelor aeriene au declarat că ipoteza cea mai plauzibilă este că bom­bardierul a observat, din întâmplare, un avion de linie. O ipoteză criticată îndelung de cei mai mulți experți. Totuși, în avion erau șase ofițeri ai forțelor aeriene!

ANGLIA
Mărturia unui pușcaș: Stephen J. Brickner

Sergentul britanic Stephen J. Brickner a semnalat o întâlnire surprinzătoare cu obiecte zburătoare ne­iden­tificate: "Observațiile au fost făcute pe 12 august 1942, pe la ora 10 dimineața, când mă găseam împreună cu echipa mea pe insula Tulagi, la est de Guadalcanal. Era o frumoasă dimineață tropicală, cu câțiva nori albi, aflați la mare altitudine. Îmi curățam pușca lângă adăpostul meu, stând pe spate, cu fața spre cer. Am auzit navele înainte de a le vedea. Ceea ce m-a surprins, încă de la început, a fost na­tura zgomotului. Semăna cu un răget puter­nic, care părea să aibă ecou pe cer. Nu adu­cea în niciun fel cu huruitul de mașini de cusut al avioanelor japoneze. Câteva secunde mai târziu, am văzut formația de aparate argintii trecând chiar pe deasupra mea. Zbu­rau foarte sus, deasupra norilor. Era o for­mație imensă, numărând mai mult de 150 de aparate. Navele erau așezate în șir indian, în escadroane de 10-12 apa­rate. Formația zbura puțin mai repe­de decât avioanele japoneze și am pierdut-o repede din vedere. Ceea ce m-a tulburat era faptul că nu aveau nici aripi și nici coadă. Navele pă­reau animate de o lejeră mișcare os­cilantă, iar la fiecare oscilație lumina soarelui se oglindea pe carlinga lor. Luceau ca argintul lustruit. A fost lucrul cel mai ciudat pe care l-am văzut vreodată".

GERMANIA DE EST
O cometă misterioasă

Oskar Linke nu a uitat niciodată acea noapte de 9 iulie 1952. În vârstă de 40 de ani pe atunci, fost primar al orașului Gleimershausen, din Germania, se întorcea acasă cu fiica sa, când și-a dat seama, la un moment dat, că are o pană la motocicletă. Au coborât de pe ea și în clipa aceea au văzut, în depărtare, o formă stranie pe marginea drumului. Erau doi umanoizi îmbrăcați cu costume spațiale, ce păreau să studieze ceva așezat pe jos. Linke s-a apropiat discret, până la 10 metri de ei și a văzut, în spatele lor, un obiect de aproximativ 15 metri diametru, în formă cilindrică. Când fata lui Lin­ke, rămasă mai în spate, și-a chemat tatăl, cele două ființe au sărit în vehiculul lor care a decolat fulgeră­tor, dispă­rând pe cer fără nici cel mai mic zgomot. O mărturie de "întâlnire" cum există foarte multe, doar că, în seara aceea, foarte mulți martori au afirmat că au văzut pe cer un obiect stră­lucitor și rapid, despre care au crezut că este o cometă. După spusele astronomilor, nu era.

FRANȚA
Un OZN pe calea ferată

În timp ce stătea liniștit în casă, în seara de 10 septembrie 1949, Marius Dewilde a fost intrigat de lătratul câinelui său. Ieșind afară, a văzut două umbre ce se deplasau pe calea ferată aflată în apropiere de casă. Îndreptându-și lanterna spre ele, și-a dat seama că era vorba despre două ființe mici, de sub 1 metru înălțime, îmbrăcate în costume de scafandru. Puțin mai târziu, o lumină intensă, emisă de un obiect aflat pe calea ferată, l-a orbit pe Dewilde. Acel obiect a decolat mai apoi, făcând mult zgomot. Să fie vorba despre mărturia cuiva care dorește să atragă atenția asupra sa? Nu este exclus, doar că, în mod ciudat, în timpul anchetei, poliția a descoperit că pietrele dintre șinele de cale ferată erau carbonizate exact în locul indicat de către martor, iar pe terasament erau niște urme ciudate de cerc, ce nu au putut fi explicate.

SPANIA ȘI NORDUL AFRICII
Trabucul zburător

Totul a început în 1952, pe 22 mai. Mai multe persoane au semnalat pe cerul Barcelonei un OZN în formă de trabuc care scotea un fum dens. Pe 3 iunie, la ora 20, un alt obiect ce emitea o lumină palidă și verde și circula cu o viteză fulgerătoare a fost observat de numeroși locuitori din Sousa, în Tunisia. Opt zile mai târziu, în nordul Marocului, a fost semnalat pe cer un obiect care zbura cu o viteză fulminantă și lăsa o dâră de fum în spate. Pe 15 iunie au fost văzute din nou două obiecte pe cerul spaniol. În același moment, la 500 de kilometri distanță, un pilot de lângă Casa­blanca a raportat că a observat și el un obiect neobiș­nuit pe cer. O astfel de acumulare de mărturii inde­pendente într-o zonă geografică dată și într-un interval de timp așa de scurt este foarte rară în istoria ufolo­giei, mai ales în afara continentului american.