Câmpul mental şi starea de sănătate

Cancerul este mereu lângă noi

Am ajuns împreună cu soţia mea la Sydney, Australia, în iulie 2005, pentru a da o mână de ajutor fiicei noastre, în creşterea copiilor şi treburile casei. A trebuit să renunţăm la activitatea profesională, deşi eram încă în putere, însă am făcut-o fără ezitare şi regrete. Mai mult, odată ajuns, am încercat să-mi continui activitatea, pe cât posibil, având în vedere că soţia mea era în prim-planul problemelor casei. La început, nu înţelegeam mai nimic din ce se vorbea în jur, pentru că limba nu semăna deloc cu engleza pe care o ştiam. Cu timpul, m-am obişnuit însă cu limba folosită, mai ales pe canalele naţionale tv, şi am fost foarte sur­prins chiar de la început de anunţurile frecvente privind ca­zurile de cancer, o problemă de care eram foarte interesat. Am avut o surpriză, care cu timpul avea să ia proporţii, în primul rând datorită faptului că Austra­lia avea statistica privind popu­laţia şi starea de sănătate (în spe­cial incidenţa cancerului) foarte bine pusă la punct, pe pe­rioade mari de timp şi uşor ac­cesibilă, ceea ce aveam să con­stat că lipseşte majorităţii ţărilor dezvoltate. Cu foarte mare greu­tate, am reuşit să obţin date similare, însă pe perioade mai mici, din alte ţări, deşi există o legislaţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii ce obligă toate statele de a publica datele de incidenţă a cancerelor. Fiind un împătimit al prelucrării datelor experimentale, am descoperit lucruri foarte intere­san­te, pe care le-am şi publicat, pe măsură ce s-au în­chegat în concluzii clare. Pe cei care au curiozitatea şi răbdarea de a citi în amănunţime aceste rezultate îi invit să viziteze site-ul menţionat la sfârşitul artico­lului. Am avut ocazia de a prezenta aceste rezultate şi la câteva conferinţe, apoi într-un interviu, şi să distri­bui scurte note de prezentare la diverse reuniuni, însă nu am siguranţa că ideile au fost destul de penetrante, pe motiv că oamenii care se cred sănătoşi nu se gân­desc la risc, iar cei deja bolnavi au mentalul prea blocat pentru a realiza în linişte şi tihnă de unde li se trage răul. Pe de altă parte, marea majoritate a oame­nilor care devin pacienţi au încredere (de voie şi/sau de nevoie) în medicamente şi doctori. Este inutil să menţionez experienţele neplăcute avute în contactele cu instituţii şi fundaţii al căror obiectiv declarat era cercetarea cancerului.
Odată cu aceste rezultate, am sistematizat şi un număr mare de cazuri de cancer şi diabet, pe care le-am trăit "în direct" în jurul meu. De exemplu, lângă casa din Bucureşti, în care am trăit 33 de ani (1963-1995), se află o casă în care trei generaţii la rând au murit toţi de cancer, sub ochii mei. Casa este nelocuită de la ultimul deces (1994) deşi este într-un cartier (Do­menii) central, cu un rating ridicat pe piaţa imobiliară.
Concluzia cea mai importantă a acestor studii (multora li se va părea, cu siguranţă, ciudată) este urmă­toarea: cancerul este o boală socială, modulată de sex şi vârstă, fiind rezultatul relaţiilor inter-umane. Altfel spus, cancerele care se dezvoltă pe diver­se organe se declanşează perfect specific pe sex şi vârstă. De exemplu:
* la copii şi adolescenţi până la 20 de ani (cu maxim la 8,9 ± 0,8 ani şi preponderent pe popu­laţie masculină, PM) sunt cancere de creier şi sânge (implicând ţesuturi şi organe hemato­poietice);
* la 22,7 ± 1,6 ani se declanşează cancerul de sân la populaţia feminină (PF);
* la 39,1 ± 1,3 ani se produce un maxim al inci­denţei de cancer de sân la PF şi se declanşează can­cerul de prostată la PM;
* la 57,5 ± 3 ani se ating valori egale ale inci­denţei de cancer la PM şi PF;
* la 77,7 ± 4 ani se produce un maxim al inci­denţei cancerului de prostată;
* cancerul de prostată se declanşează la vârsta la care cancerul de sân atinge incidenţa maximă;
* cancerul de sân şi cel de prostată au incidenţa cea mai mare în PF şi PM, respectiv;
* raportul valorilor globale ale incidenţei tuturor tipurilor de cancer peste toate vârstele la PM la valo­rile similare pentru PF este de 1,53 ± 0,35 valoare me­diată pe toate regiunile studiate şi este foarte apropiată de numă­rul de aur (1,618...).
Aceste date au fost obţinute pe statistici privind incidenţa anua­lă a tuturor formelor de can­cer, pe perioade de 4-24 de ani, din Australia, Anglia, Scoţia, Ja­ponia, Mumbai, USA (toate ra­sele), Canada şi Germania. Se observă că incidenţa şi evoluţia cancerelor care de­finesc cinetica (me­ca­nismul) cance­ru­lui este practic a­ceeaşi, indiferent de regiune şi stil de viaţă. Din datele menţionate rezultă că dezvoltarea cancerelor reprezintă un proces de ero­ziune socială guvernat de câmpul mental.
Pe baza a numeroase cazuri pe care le-am urmărit direct încă cu mult înainte de instalarea şi diagnos­ti­carea acestor boli, am constatat o serie de caracteris­tici pe care este important a le menţiona măcar foarte succint:
* Copiii (în special băieţii) sunt sensibili în pri­mul rând la câmpul mental din familie, dar şi la cel so­cial, ambele favorizând declanşarea cancerelor de creier şi sânge, scăderea imunităţii şi apariţia aler­gi­ilor, a diabetului, a hepatitelor, problemelor renale etc.
* Femeile intră în problemele vieţii mult mai brutal decât bărbaţii. Se mărită de timpuriu, preluând dintr-odată toată responsabilitatea familiei şi a servi­ciului, fiind expuse la hărţuieli de tot felul. Sexul devine o obligaţie care duce la modificări hormonale şi de comportament. Sânul este o atracţie pe toată du­rata vieţii PM (populaţie masculină), dar şi un subiect tacit de dispută şi competiţie în PF (populaţie femini­nă), fiind în final o antenă a semnalelor de interacţiune socială care vor favoriza cancerul.
* Cancerul de prostată apare la vârste tinere, pre­ponderent din cauza unei activităţi sexuale neadec­vate, iar la vârste înaintate se adaugă şi acumularea de chimicale în organism. Activitatea sexuală începe de fapt cu pregătirea mentală a actului sexual. Dacă a­ceas­tă activitate nu este desfăşurată şi finalizată în mod armonios, între parteneri loiali şi care se respectă reciproc, actul sexual se transformă într-o luptă între doi rivali care se duşmănesc. Activitatea sexuală ne­adec­vată şi adulterul afectează dramatic mentalul par­tenerului masculin. Cele două contribuţii majore amin­tite mai sus definesc aspecte importante ale stilului de viaţă din comunitatea locală, ceea ce se reflectă în raportul incidenţelor de cancer de prostată şi de sân.
* Există anumiţi factori care favorizează cinetica cancerului. Fumatul şi băutul cafelei sunt obiceiuri foarte răspândite, cu efect puternic favorizant. Chimi­calele folosite ca aditivi alimentari şi marea majoritate a medicamentelor, pe măsură ce se acumulează în or­ga­nism, duc la modificări ale mentalului. Din păcate, bătrânii, mai ales PM, devin din ce în ce mai depen­denţi de medicamente.
Din cazurile pe care le-am analizat direct, marea majoritate a cancerelor apar în colectivităţile profesio­nale unde se dezvoltă competiţii bazate pe invidie, minciună, viclenie, laşitate şi lovituri sub centură. Toţi am trăit şi ştim aceste aspecte, aşa că putem realiza uşor diferenţa între cum gândim când ne ducem şi când plecăm de la serviciu.
Un caz petrecut recent, al unei românce venite în Australia cu soţul şi băiatul, este tipic pentru a ilustra acest mecanism. S-a angajat la o firmă importantă, la care ajunsesem şi eu, pentru o posibilă colaborare. După o serie de discuţii la care a participat şi românca, mi-am dat seama de relaţiile foarte tensionate exis­tente în acel colectiv. Pe de altă parte, am aflat de la ai mei că românca respectivă începuse să aibă mari probleme în familie, soţul găsindu-şi altă parteneră, iar băiatul adolescent, pentru care de fapt făcuse sa­crificiul emigrării, devenise independent şi nu prea mai dă­dea pe acasă. Femeia intra­se în poziţie de şah-mat, fapt pentru care i s-a declanşat un cancer de plămân şi în trei luni a decedat. Am studiat în paralel şi diabetul, care are la bază aceeaşi origine şi meca­nism de evoluţie, şi am putut constata că, de fapt, starea de sănătate/boală este dictată de starea mentală, atât individua­lă, cât şi colectivă. În esenţă, omul, de când se naşte, duce o permanentă luptă între mentalul propriu şi mentalul social, şi deşi această luptă pare inegală, resursele umane par să fie inepuizabile în a-şi construi sisteme de protecţie, astfel că în final se dovedeşte binecunos­cuta zicală "ceea ce nu te omoară te întăreşte". Totuşi, omul are activ şi sistemul de autodistrugere, în perma­nentă concurenţă cu cel de autoapărare, iar învingă­torul este dictat de liberul arbitru. În ultimii doi ani, medici cu experienţă recunoscută au remarcat carac­terul epidemic al cancerului şi diabetului, însă fără a explicita această observaţie în mod riguros ştiinţific.

HuPoTest = test mental

Încă din 1967, imediat după căsătorie, am achizi­ţionat un aparat de fotografiat pentru a imortaliza momentele frumoase de tinereţe. Am început să deve­lopez singur filmele pe hârtie, mai întâi alb-negru şi apoi color. Pentru acestea din urmă, rigorile de timp erau mai stricte şi trebuiau efectuate pe întuneric complet. Am fost nevoit, astfel, să măsor mental peri­oa­de cât mai exacte, de ordinul zecilor de secunde, şi am constatat că îmi reuşea destul de bine. Pentru a mă verifica, am făcut rost de un cronometru digital cu rezoluţie de miime de secundă. Tot în aceeaşi peri­oadă, constatasem că puteam estima ora cu mare pre­cizie, mai ales până în miezul zilei. Coincidenţă sau nu, constatasem că tot până în ora 12 ziua, puteam să duc la bun sfârşit activităţile planificate. Dacă cumva depăşeam această oră, acestea eşuau. Dar activităţile mele erau legate de parteneri din alte colective, iar eşecul sau succesul era de fapt un rezultat şi al contribuţiei activităţii mentale colective, deci al unui câmp mental.
Cronometrul digital devenise un instrument foarte preţios cu care îmi puteam etalona cronometrul men­tal. Am avut curiozitatea să verific şi pe cei din jur şi, cu timpul, am stabilit o bancă de date din ce în ce mai bogată, prin care o serie de pa­rametri calculaţi din aceste mă­surători o comparam cu factori ce defineau comportamentul per­soanelor testate. Într-un in­ter­val de peste 40 de ani, am sta­bilit HuPoTest ca un test mental ce poate fi aplicat cu ajutorul unui calculator personal de ori­cine, prin preluarea unui soft gratuit, de pe pagina mea de internet. Este important de ştiut că pentru testarea periodică indi­viduală, acest test trebuie efec­tuat în condiţii de linişte deplină (fără stimuli şi perturbaţii ex­terne) şi de relaxare maximă. Recomand perioada 4-6 dimi­neaţa, când persoana care se autotestează este după un somn odihnitor, iar câmpul mental so­cial din jur este de intensitate neglijabilă.
Avantajele HuPoTest: a) nu poate fi trucat; b) este un test cantitativ, rezultatele fiind exprimate în valori numerice; c) aplicat în colective unde există riscul de apariţie a clusterilor (cazuri simultane) de cancere, poate evalua cu mult înainte riscul de apariţie a aces­tora. Precizez din nou: cancerele apar în comunităţi umane în care se stabilesc pe termen îndelungat anumite relaţii inter­umane şi, deci, în care se va duce această lup­tă între câmpul mental individual şi cel colectiv. HuPoTest evaluează obiectiv men­talul individual în contextul câmpului mental înconjurător.

Apa = un senzor al câmpului mental

Apa este o sub­stan­ţă cu mare răspân­dire în activităţile u­mane şi fără de care viaţa nu poate exista. Lucrând în cercetare chimică, am început să studiez proprie­tă­ţile apei şi a soluţiilor apoase din 1983, când mi-am construit un calorimetru foarte sensibil şi versatil, prin care evi­denţiam interacţiunea apei cu diverse alte substanţe şi tranziţii ale stărilor de agregare. În general, procesele de transformare sunt dependente de temperatură, prin binecunoscuta lege Arrhenius care, în câteva cuvinte, afirmă că viteza de transformare a unui proces scade sau creşte exponenţial cu temperatura. Procesele de­pendente de temperatură sunt însoţite de efecte calo­rice, adică absorb sau cedează căldură, fapt ce face ca evoluţia acestora să poată fi uşor de evidenţiat canti­tativ, prin instrumente calorimetrice. Am reuşit să construiesc numeroase astfel de instrumente şi să studiez, de asemenea, multe procese de transformare, iar rezultatele au fost publicate în reviste de circulaţie internaţională. Din 2006, când eram deja în Sydney, mi-am propus să reiau studiul apei, folosind o serie de materiale, instrumente şi componente electronice, pe care le luasem din Bucureşti. Motivul era că nu puteam să beau apă de la robinet de aici din Australia, şi mult timp am avut probleme până când am găsit un înlocuitor. Am reuşit să construiesc o serie de calori­metre prin care să evidenţiez cristalizarea apei în condiţii de repetabilitate, succesiv îmbunătăţite. Era o problemă care persista, şi anume: transferând o picătură de apă de la temperatura camerei la diverse temperaturi sub 0°C, cristalizarea se producea dupăperioade de timp (timp de inducţie, ti) care nu as­cul­tau de legea Arrhenius. Am fixat mereu aceeaşi tem­peratură (-20°C), m-am asigurat că condiţiile experi­mentale sunt înalt repetabile şi am repetat de nenu­mărate ori experimentul, obţinând valori foarte dife­rite. În mod clar, exista un parametru (potenţial) mult mai puternic decât temperatura care guverna procesul de cristalizare al apei. În majoritatea cazurilor, efec­tuam aceste experimente dimineaţa, când eram singur acasă, într-un cartier foarte liniştit, în cursul săptă­mânii. În aceste condiţii, ajunsesem să obţin valori şi de ordinul 300 ± 100 s, iar când intra în casă restul familiei de la serviciu, va­lo­rile ti săreau peste 3000 s, adică procesul era practic inhibat. Valorile ti obţinute sâm­băta şi duminica, chiar singur acasă fiind, erau mai mari şi mai disperse decât dimineaţa, în cursul săptă­mânii, aceasta deoa­rece ve­cinii, chiar la oarecare dis­tanţă, erau în agitaţie do­mes­tică în weekend. După numeroase experimente în decurs de câţiva ani, am început să observ clar, cum câmpul mental, chiar de la distanţă mare, dar ca rezul­tantă a unei populaţii nu­me­roase, poate influenţa va­­lorile ti. Am efectuat experimente în perioade de 1-3 săptămâni, în care eram singur acasă, pentru a elimina contri­bu­ţiile restului familiei, care puteau fi puternic fluctuan­te, şi am constatat că, în timpul zile­lor de lucru, ti prezintă o variaţie de tip Gauss, cu un maxim pe intervalul orelor 16-18, când un segment masiv de populaţie iese de la serviciu. În acest inter­val de timp, toate locurile publice sunt aglomerate şi activitatea men­ta­lă este maximă. Câmpul mental rezultant este al unor activităţi mentale indi­vi­dua­le orientate aleatoriu. Este im­portant de re­marcat că în in­tervalul 8-10 di­mineaţa, se pro­duce aceeaşi a­glomeraţie, cu aceiaşi oameni ce se duc la lucru, însă, după cum am menţionat mai sus, activi­tatea mentală este mult restrânsă şi focalizată pe pers­pectivele în­datoririlor de ser­viciu.
Experi­men­te oarecum asemă­nă­toare, cali­ta­ti­ve, nu cantitative, a efectuat un co­lectiv din Japo­nia, condus de Masaru Emoto (uşor de găsit pe internet). Aceştia au constatat că apa din diverse regiuni sau supusă la tratamente mentale prin indivizi care exprimau diverse stări emo­ţionale cristalizează în forme diferite. Homeopatia are la bază o experienţă solidă, fiind explicată în termenul general de "me­morie a apei". Conform rezultatelor descrise mai sus, această memorie este transmisă prin câmpul mental.
În concluzie: stabilirea naturii şi intensităţii câmpului mental dintr-o comunitate umană poate evalua starea de sănătate din acea comunitate.
Studiile amintite în acest material sunt publicate în mod amănunţit în revista GDF Databanks Bulletin (ISSN 1453-1674), înregistrată la Biblioteca Naţio­nală a României, National Library of Australia şi postate pe internet.

Dr. fizician GHEORGHE DRĂGAN

e-mail: gdf.dragan@gmail.com, www.gdfdatabanks.ro