Specialiştii apreciază că cinci până la zece procente dintre pacienţii internaţi în spitale se află acolo din cauza interacţiunilor dăunătoare dintre medicamente. Ele pot apărea în momentul când o persoană îşi administrează concomitent două sau mai multe preparate farmaceutice. Atunci există posibilitatea ca diversele substanţe active să se influenţeze reciproc. Astfel, un medicament poate acţiona uneori mai energic decât intenţionase doctorul care l-a prescris, ajungându-se la o supradozare periculoasă şi la efecte secundare dintre cele mai grave. Dar sunt şi medicamente capabile să se inactiveze reciproc sau, cel puţin, să-şi reducă sensibil eficienţa. Totodată, cercetătorii au identificat şi o serie de substanţe vegetale, chiar şi câteva alimente care modifică potenţialul terapeutic al medicamentelor. În cele ce urmează, vă atragem atenţia asupra unor combinaţii riscante, în scopul de a vă ajuta să evitaţi asemenea interacţiuni vătămătoare.
Combinaţii de medicamente şi alimente
Produsele lactate şi antibioticele
Laptele, brânza şi alte produse lactate anulează acţiunea anumitor antibiotice (ex. tetraciclina), ca şi a unor medicamente utilizate în tratamentul osteoporozei (categoria de preparate numite biofosfanaţi). Nici medicamentele recomandate contra disfuncţiilor glandei tiroide (ex. levotiroxina) nu ar trebui luate împreună cu lactatele. Motivul: principiile lor active formează compuşi cu calciul din lapte şi, în această formă, nu mai pot trece prin peretele intestinului, aşadar vor ajunge în sânge numai într-o cantitate infimă.
Grepfruitul şi medicamentele pentru sistemul cardiovascular
Grepfruitul este un fruct foarte sănătos însă, în acelaşi timp, el poate influenţa într-o măsură considerabilă rezultatele unor tratamente. Responsabile pentru aceasta sunt furanocumarinele, nişte compuşi chimici naturali conţinuţi în grepfruit, care blochează o enzimă cu rol important în metabolizarea şi eliminarea din organism a anumitor medicamente. În consecinţă, substanţele active vor rămâne în organismul pacientului timp îndelungat, nivelul lor în sânge crescând chiar şi cu 30%, cu urmări câteodată dramatice: sângerări gastrointestinale şi distrugerea rinichilor. Medicamentele susceptibile de asemenea interacţiuni sunt cele întrebuinţate împotriva hipertensiunii (ex. amlodipina), pentru scăderea colesterolului (ex. lovastatina) sau în terapia anti-cancer (ex. cisplatina), ca şi unele antibiotice. Este adevărat că efectul apare abia după două până la patru ore de la ingerarea fructului (sau sucului) de grepfruit, dar se menţine apoi pentru 24 de ore. De aceea, în cazul când urmaţi tratamente de tipul celor amintite mai sus, ar fi de preferat să renunţaţi cu totul la consumul de grepfruit.
Boabele de goji şi anticoagulantele
Cunoscute din bucătăria chineză, dar întâlnite în ultimii ani şi la noi, nu numai în magazinele naturiste, ci şi în supermarketuri, boabele de goji sunt unul dintre remediile importante, întrebuinţate în medicina tradiţională chineză. Totuşi, pentru persoanele cu probleme cardiovasculare, ele nu sunt lipsite de riscuri, deoarece acţionează într-un mod asemănător cu anticoagulantele (ex. phenprocoumon), prescrise în scopul de a preveni infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral. Luate împreună, fac să crească la cote alarmante pericolul de declanşare a unor hemoragii.
Lemnul-dulce şi medicamentele imunosupresoare
Psoriazisul, pelada în plăci, colita ulceroasă, afecţiunile reumatismale - multe boli autoimune se tratează cu astfel de preparate (ex. ciclosporina), care suprimă răspunsul imunologic al organismului la anumiţi antigeni. Ele se administrează şi în cazurile de transplant, pentru a împiedica o eventuală reacţie de respingere faţă de organul străin, introdus în corp. Însă nu trebuie pierdut din vedere faptul că imunosupresoarele au un adversar redutabil: glicirizina, o substanţă prezentă în compoziţia chimică a lemnului-dulce. Ea anihilează acţiunea medicamentelor, putând pune în primejdie viaţa pacienţilor supuşi unei operaţii de transplant.
Combinaţii între medicamente
Acidul acetilsalicilic, paracetamolul şi diclofenacul
Durerile musculare le combateţi cel mai bine cu paracetamol, dar când aveţi migrene preferaţi ibuprofenul, fiindcă aţi observat că vă ajută mai mult? Totuşi, ar trebui să vă decideţi pentru unul din ele. Deoarece analgezicele diferite interacţionează într-un mod care poate deveni primejdios. Studiile au arătat că administrarea în aceeaşi perioadă de timp a unor substanţe active cum sunt acidul acetilsalicilic (ASS) şi diclofenacul sau ibuprofenul poate irita mucoasa stomacului, făcând să crească riscul de sângerări şi ulcere gastrice. Acelaşi avertisment este valabil şi pentru combinaţia dintre diclofenac şi unele preparate care conţin cortizon.
Medicaţia pentru alergii şi antibioticele
Pacienţii care îşi tratează o alergie la polen cu antihistaminice (ex. terfenadină) ar trebui să aibă prudenţa de a evita anumite antibiotice (ex. eritromicină), fiindcă acestea întârzie descompunerea antihistaminicelor în ficat. Rămânând în organism prea mult timp şi într-o cantitate prea mare, ele pot provoca greţuri, creşterea tensiunii arteriale şi tulburări ale ritmului cardiac. Şi efectele unor antiepileptice (ex. fenitoina) se intensifică prin administrarea de antibiotice.
Extractul de sunătoare şi pilula contraceptivă
Preparatele pe bază de plante se pot cumpăra fără prescripţie medicală şi sunt rareori suspectate de interacţiuni cu medicamentele de sinteză. Cu toate acestea, remediile naturale ascund şi ele anumite riscuri. De pildă, extractul de sunătoare, cu acţiune benefică asupra stărilor depresive, intervine în procesele metabolice şi poate diminua dramatic eficienţa unui tratament anticancer (ex. cu imatinib). Dar şi alte substanţe active vor produce efecte mai slabe dacă sunt luate în combinaţie cu extractul de sunătoare: în primul rând, anticoagulantele (ex. phenprocoumon) şi medicamentele pentru insuficienţă miocardică (ex. digoxină), apoi unele antihistaminice destinate astmaticilor (ex. teofilina) şi antidepresive (ex. amitriptilina), ca şi pilula contraceptivă.
Pastilele de tuse şi antidepresivele
Medicii prescriu adesea dextrometorfan (DXM) pentru calmarea tusei iritative. Însă, pe lângă faptul că este foarte toxic şi creează dependenţă, astfel încât unii dintre pacienţi riscă să dezvolte ulterior comportamentul tipic al unor narcomani, el poate amplifica masiv efectul unor medicamente utilizate în tratamentul depresiei şi al tulburărilor de somn (ex. fluoxetina, substanţa activă din Prozac). Şi în situaţiile în care se combină cu anumite antiepileptice şi analgezice, preparatele antitusive ar trebui luate numai cu acordul şi în conformitate cu recomandarea medicului. Spre deosebire de ele, substanţele care favorizează expectoraţia, fluidificând secreţia bronşică (ex. acetilcisteina), nu acţionează asupra sistemului nervos, dar şi ele, la rândul lor, pot da naştere unor probleme, întrucât slăbesc efectele câtorva antibiotice, printre care tetraciclina.
Ajutaţi-vă medicul sau farmacistul
Numărul medicamentelor omologate şi aflate în circulaţie pe piaţă este de-a dreptul uriaş, nici chiar celui mai competent dintre doctori nu i se poate cere să le memoreze şi să aibă în permanenţă o privire de ansamblu care să le cuprindă toate caracteristicile. Tocmai de aceea au fost concepute programe speciale pe calculator, destinate să testeze compatibilitatea dintre diversele preparate farmaceutice. Pe de altă parte, se întâmplă adesea ca, în discuţia lor cu medicul, pacienţii să omită informaţii importante. Reţineţi că e necesar să-i spuneţi tot ce luaţi în momentul respectiv, atât medicamente de sinteză, cât şi suplimente alimentare. Cereţi şi părerea farmacistului, căci şi el vă poate da un sfat util, atunci când vă prezentaţi la el cu prescripţii de la mai multe cabinete medicale. Şi atenţie: dacă vă apar simptome necunoscute, gândiţi-vă că ele ar putea fi provocate de interacţiunea între diferitele substanţe pe care vi le administraţi. Nu întrerupeţi tratamentul, ci consultaţi-vă cât mai curând cu medicul. Deseori, alegerea unei noi combinaţii de preparate cu o compatibilitate mai bună s-a dovedit favorabilă pentru pacienţi.