Răceală, gripă, tuse, dureri de gât, bronşită, pneumonie
* Se scot din pământ rădăcini de nalbă, se curăţă de coajă, apoi se dau pe răzătoare şi se amestecă cu puţină apă pentru a se obţine o pastă ca un piure. Se ia câte o linguriţă la 2 ore. Într-o singură zi, răceala "e gata".
* Mâncaţi zmeură, câte o jumătate de cană - dimineaţa şi seara. Leacul este util mai ales împotriva febrei şi a lipsei de poftă de mâncare, care însoţesc răceala sau gripa.
* Împotriva tusei persistente, beţi câte de 2 pahare de suc proaspăt de morcovi pe zi
* Dureri în gât. Se pisează 8 căţei de usturoi într-un mojar, se adaugă 8 linguriţe de oţet de mere şi se amestecă bine. Se pune la rece câteva ore. Se adaugă 2 linguri de miere de pădure (de mană), şi se amestecă din nou. Se iau 2 linguriţe de preparat, se ţin în gură cât mai mult posibil, apoi se înghit cu înghiţituri mici.
* Boli de piept. Din suc de varză roşie crudă, amestecat cu zahăr, se face un sirop foarte bun pentru toate bolile de piept.
* Pentru bolile de plămâni, luaţi în fiecare zi 2-3 linguri de dulceaţă de trandafiri sau miere amestecată cu petale mărunţite de trandafiri.
Afecţiuni ale ficatului
* Mâncaţi mămăligă din făină de hrişcă. Hrişca se poate consuma şi "crudă", dacă e lăsată în apă, cel puţin 12 ore.
* O lingură de rădăcini uscate şi zdrobite de agrişe se pun pe foc într-o cană de apă, timp de 10 minute (înlocuiţi apa evaporată). Când s-a răcit, strecuraţi şi luaţi 4-5 linguri de decoct pe zi.
* Peste o lingură de frunze de agrişe se toarnă o cană de apă clocotită. Lăsaţi să se infuzeze 15 minute, strecuraţi. Beţi 1-2 căni pe zi.
Calculi biliari, dischinezie biliară
* O jumătate de pahar de suc proaspăt din frunze şi rădăcină de pătrunjel se bea dimineaţa, pe stomacul gol.
* Zeamă proaspăt stoarsă de ridiche neagră. Se bea pe stomacul gol, câte o jumătate de pahar - un pahar pe zi.
Constipaţie
* Consumaţi cât mai des vinete sau urzici fierte.
* Mâncaţi salată de măcriş sau beţi ceai de măcriş.
* Ceai de pulbere de rădăcină de lemn-dulce (o jumătate de linguriţă la o cană de apă). Se bea o ceaşcă de ceai pe zi. Tinctură de lemn-dulce, se ia o linguriţă de extract diluat într-un pahar de apă, de 2 ori pe zi (nu mai mult de 3 săptămâni).
* Beţi dimineaţa, pe stomacul gol, un pahar de zeamă de varză murată.
* Beţi zilnic compot de fructe uscate: prune, smochine, stafide, mere, caise. Se spală bine, se pun la fiert în apă rece cât să le acopere, la foc mare, se îndepărtează spuma, apoi se fierb la foc mic, cu capac, 10-15 minute. Se trage vasul de pe foc şi se lasă la infuzat, cu capac, cel puţin 3 ore. Din acest compot se mănâncă o cană sau două în fiecare zi. La o cană se adaugă o linguriţă de miere.
* Beţi zilnic 2-3 pahare de suc proaspăt, obţinut din coacăze roşii sau negre.
* Balsam pentru articulaţii dureroase: luaţi mai multe coji de ouă (spălate şi uscate), mărunţiţi-le şi puneţi-le într-un borcan. Peste ele turnaţi oţet de mere, cât să le acopere, apoi închideţi vasul ermetic. Lăsaţi-le la macerat două zile. Se păstrează la rece şi întuneric. Se masează zonele dureroase ale articulaţiilor, de 2-3 ori pe zi, până când durerea dispare.
* Se rade rădăcină de hrean şi se pune într-o cârpă, pe zona dureroasă, lăsându-se cât se poate suporta. Se înlătură înainte ca pielea să se înroşească.
Insuficienţă renală, calculi renali
* Fiertură de fulgi de ovăz. Într-un litru de apă se fierb 5 linguri de fulgi de ovăz. Se lasă preparatul să se răcească, se strecoară şi se bea de-a lungul zilei.
* "Must" de fructe de porumbar, sau ceai de fructe şi flori de porumbar. Se pun la infuzat o lingură de fructe zdrobite sau 2 linguri de flori de porumbar într-o cană de apă clocotită. După 15 minute se strecoară. Se beau 2-3 căni pe zi. Sau fierbeţi 4 linguri de fructe de porumbar zdrobite, în jumătate de litru de apă, timp de 3 minute. După ce compoziţia s-a răcit, strecuraţi şi beţi leacul de-a lungul zilei.
* Mâncaţi în fiecare zi coacăze negre sau roşii, proaspete sau sub formă de suc.
Dureri menstruale
* Se pun pe abdomen comprese cu oţet de mere.
Anemie, epuizare, oboseală
* Ceai de busuioc - o lingură de plantă verde, zdrobită, se opăreşte cu o cană de apă clocotită. Se lasă la infuzat 30 de minute, apoi se strecoară. Se beau 2 căni pe zi.
* Mâncaţi dulceaţă de nuci verzi - 2 linguri pe zi.
* Boabe de orz încolţit, cu miere. Se pun boabele la încolţit, se usucă, se macină şi se amestecă cu miere. Se iau 2 linguri pe zi.
* Se adaugă în mâncarea celui bolnav (o dată pe zi) un sfert de linguriţă de coajă de ou, uscată şi pisată.
Răni, arsuri
* Dovleacul ras sau morcovii raşi şi aplicaţi pe arsuri sau pe răni împiedică apariţia băşicilor, uşurează durerile şi grăbesc vindecarea.
Pentru întărirea memoriei şi a concentrării
* Se beau două-trei pahare de suc proaspăt de coacăze negre pe zi, la care se adaugă şi o linguriţă de suc de lămâie şi un praf de scorţişoară.
Pentru întărirea imunităţii
* Morcov ras. Se iau de două ori pe zi, între mese, câte două linguri de răzătură, amestecate cu o jumătate de linguriţă de miere.
Paraziţi intestinali
* 100 g seminţe de dovleac curăţate de coajă, crude, se pisează şi se amestecă cu puţină apă şi miere. Se administrează o dată pe zi, 3-4 zile la rând.
* Decoct de ţelină - se fierb 3 linguri de ţelină mărunţită, într-un litru de apă, 10 minute. Se strecoară şi se bea.
* Suc proaspăt de varză - se bea câte o jumătate de pahar pe zi, pe stomacul gol.
Insomnie
* Se bea seara, cu 2 ore înainte de culcare, o cană cu infuzie de muşeţel.