Horia Ciugudean este unul dintre cei mai importanţi arheologi ai României. A fost director al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, dar, din cauza activităţii sale dedicate salvării Roşiei Montane, a fost obligat să-şi dea demisia de către funcţionarii politici şi corporatişti ai vremii. Compania Gold Corporation (RMGC) a ţinut cu orice preţ să-l îndepărteze, pentru a-şi aduce în funcţii persoane "adecvate", gata oricând să joace roluri de goldişti, aşa cum a făcut şi în alte instituţii locale şi centrale. Astăzi, lucrurile sunt la "flacără mică", Roşia Montană a fost înscrisă în listele de salvare ale UNESCO de către fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, iar Horia Ciugudean şi-a reluat activitatea profesională, alături de arheologi germani, englezi şi suedezi. Din toamnă, va începe o altă colaborare importantă cu arheologi americani. Proiectele lui Ciugudean sunt foarte apreciate de colegii străini, mai ales după ce a devenit membru al Institutului German de Arheologie.
O obsesie profesională: cercetarea mineritului din epoca dacică
- După ce probleme grave cardiace păreau să-mi închidă pentru totdeauna porţile spre tărâmul magic al arheologiei, Cineva acolo Sus m-a iubit şi iată-mă acum implicat în două proiecte arheologice majore: unul, pe Valea Mureşului; celălalt, în Munţii Apuseni, regiunea pe care o iubesc cel mai mult, unde mi-am început profesia şi unde, cu voia lui Dumnezeu, probabil am s-o şi sfârşesc. Primul proiect are standard internaţional, dedicat studierii fortificaţiilor epocii bronzului, dintre Munţii Taunus, din sudul Germaniei, şi Munţii Carpaţi. Este finanţat de Fundaţia Loewe din Germania, fiind susţinut de arheologi români, germani, englezi şi suedezi. Şcoli de arheologie cu tradiţii diferite se reunesc acum pentru a studia o temă generală dar extrem de importantă: conflictele militare în perioada preistoriei. Cel de-al doilea proiect, care se referă la zona Munţilor Apuseni, mai precis, la Munţii Metaliferi, reprezintă materializarea unei veritabile obsesii profesionale: identificarea zonelor miniere preistorice din Transilvania (cu alte cuvinte, cercetarea mineritului dacic, dinainte de romani). Ceea ce se afirmă de foarte multă vreme în majoritatea studiilor de preistorie din Europa, şi anume - că aurul, argintul şi cuprul Transilvaniei au fost folosite în întreg spaţiul continental, trebuie însă şi dovedit în teren.
- Aţi revenit la Bucium, în Apuseni, după ce vă dăduseră afară "Gold Corporation" şi acoliţii goldişti din Ministerul Culturii. Dar Dumnezeu nu doarme...
- "Am revenit" este un fel de a spune, pentru că eu n-am plecat din Bucium niciodată, după 2001, anul în care am păşit prima oară pe vârful Corabiei, şi nu voi pleca nici după ce nu voi mai fi, pentru că acela este pentru mine locul răcoros şi cu verdeaţă, în care vreau să-mi odihnească oasele. Profesional, însă, am fost într-adevăr hăituit de oamenii companiei şi, pe deasupra, şi de unii consilieri din Ministerul Culturii, trimişi special la Alba Iulia să se asigure că "execuţia" mea decurge conform ordinelor. Ca de obicei, însă, omul pune şi Dumnezeu dispune, astfel că am reluat, iată, în acest an, în mod oficial, investigaţia arheologică a vestigiilor miniere străvechi din zona Boteş-Corabia. O consider una dintre cele mai importante zone de extragere a mineralelor neferoase din perioada pre-romană. Prezenţa dacilor este atestată prin monede de argint, imitaţii ale celor greceşti, descoperite în diverse puncte din hotarul comunei Bucium. Au fost găsite "in situ", râşniţe enorme din andezit, acestea urmând a fi expuse în curând în expoziţia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Ceea ce vreau să subliniez este prezenţa unor tipuri speciale de râşniţe, care au analogii perfecte în zona Alpilor, acolo ele fiind datate în epoca bronzului, aşa cum a confirmat recent dr. Peter Thomas, specialist în arheologie minieră de la Bochum. Pe de altă parte, putem afirma cu certitudine că localitatea Bucium din Apuseni va deveni o veritabilă Troie pentru arheologia minieră din România, aici existând un patrimoniu minier de o valoare inestimabilă, care, în măsura în care vor exista mijloacele necesare pentru a fi cercetat, va depăşi cu mult amploarea temporală şi spaţială a exploatărilor cuprifere din Bulgaria sau Serbia.
Oraşul dinaintea oraşelor: Teleac
- Situl arheologic de la Teleac este un sit-cheie pentru preistoria României, pentru că ne oferă o imagine complexă a societăţii bronzului tracic, a modului cum aceasta s-a structurat în jurul unor centre de putere, aşa cum era cel de la Teleac (aşezare şi, deopotrivă, reşedinţă fortificată pentru elitele militare care controlau resursele Transilvaniei sud-vestice). Analizele radio-carbon, efectuate în 2007, la Kiel, ne-au permis să ridicăm începuturile aşezării de la Teleac către anul 1200 î.Chr. De fapt, la această oră putem să apreciem că Teleacul reprezintă prima aşezare pre-urbană din zona Alba Iuliei, cu alte cuvinte, este fortificaţia din epoca bronzului care precede în mod direct Apoulonul dacic şi apoi Apulumul roman. Această reşedinţă princiară, "Fürstensitz" - cum au denumit-o colegii germani, este "oraşul dinaintea oraşelor", ai cărui locuitori au edificat o civilizaţie înfloritoare, de sorginte nord-tracică, care premerge celei dacice. Proiectul de cercetare de la Teleac este cel mai complex proiect pe care l-am elaborat în calitate de responsabil ştiinţific, în întreaga mea carieră. Urmărim şi reconstituirea mediului climatic, a vegetaţiei care exista în zona Podişului Transilvaniei cu 3000 de ani în urmă, în acest scop urmând a fi efectuate foraje pentru prelevarea de probe de polen. De asemenea, vor fi investigate aşezările-satelit care gravitau în jurul aşezării-metropolă, care era Teleacul, pentru a vedea care era situaţia demografică la anul 1000 î.Chr. Vom folosi intens fotografierea aeriană cu ajutorul dronelor şi al prospecţiilor magnetometrice, pentru a evalua şi alte situri, unele încă necunoscute, din zona confluenţei Ampoiului cu Mureşul. De fapt, aceste prospecţii au fost începute deja de o echipă mai restrânsă, condusă de Dr. Claes Uhner, un tânăr şi promiţător specialist suedez, stabilit acum în Germania. În luna iulie, echipei i se alătură şi prof. dr. Svend Hansen, directorul Departamentului Eurasia al Institutului Arheologic German, un vechi prieten şi colaborator al Muzeului din Alba Iulia, care a mai sprijinit şi derularea altor două proiecte în judeţul Alba, la Pănade şi Hăpria.
La Roşia Montană, Goliat agonizează, după piatra aruncată de David în ţeasta lui
- Dacă punem problema în termeni biblici, aş spune că Goliat agonizează, după piatra aruncată de David în ţeasta lui. N-am spus întâmplător "agonizează", pentru că uriaşul cu gânduri rele nu şi-a dat de tot duhul şi poate face încă mult rău. Gestul fostului ministru, Vlad Alexandrescu, de a înscrie Roşia Montană pe lista de propuneri UNESCO a fost însă unul cu implicaţii majore, pe care n-a îndrăznit să-l facă niciunul dintre miniştrii Culturii de până la el, şi pentru asta trebuie să-i mulţumim. Nu trebuie însă să ne culcăm pe-o ureche. Din păcate, în politică, şi mai ales în politica românească, un pas înainte şi doi înapoi este o practică des întâlnită. Aş vrea totuşi să cred că niciun actual sau viitor ministru al Culturii nu va îndrăzni să anuleze demersul deja făcut, având în vedere efectele devastatoare pe care un asemenea gest le-ar avea pentru el şi imaginea publică a guvernului din care ar face parte!
- În cazul că este adevărat, singurul lucru ce trebuie făcut este promovarea unui adevăr simplu: România are multe locuri pitoreşti, dar extrem de puţine locuri cu adevărat unice, iar Roşia Montană este unul dintre acestea. Aşa cum am afirmat în urmă cu mai bine de un deceniu, Masivul Cârnic condensează în măruntaiele sale peste două milenii de istorie a mineritului european şi, în egală măsură, mondial. Invit adversarii acestei afirmaţii (preluate de nu puţine voci) să indice un alt spaţiu geografic în care să poţi vizita un asemenea munte, de fapt, o expoziţie la scară naturală şi în condiţii excelente de conservare a tuturor tehnicilor de minerit subteran, pe care omenirea le-a inventat şi experimentat, din antichitatea clasică şi până în epoca modernă. Să posezi un asemenea patrimoniu şi să nu-l valorifici ca pe o adevărată bijuterie a coroanei înseamnă că eşti sau incompetent sau corupt. Sper că guvernul actual ne va dovedi că nu este nici una, nici alta, şi va face mai mult decât să elaboreze o strategie de dezvoltare. Semnalăm, totodată, că turiştii care vin la Roşia, în număr mare, au tot mai greu acces în galeriile romane din Orlea, deşi acestea au fost amenajate pentru public încă din anii '80, cu fondurile statului român, din iniţiativa inginerului Aurel Sântimbreanu. Nimeni nu are dreptul legal de a condiţiona în vreun fel vizitarea lor. Este un obiectiv turistic de prim rang, un monument istoric clasat, care ar trebui trecut urgent în grija şi administrarea Ministerului Culturii.
Investigarea movilelor funerare, alături de americani
- Într-adevăr, în toamna acestui an mă voi lansa într-un al treilea proiect, de această dată, alături de parteneri americani. Arheologul Colin P. Quinn şi antropoloaga Jess Beck, ambii de la Universitatea din Michigan, vor veni în luna octombrie, pentru a alege împreună una dintre sutele de movile funerare care împânzesc culmile Munţilor Apuseni, fiind ridicate de oamenii epocii bronzului în urmă cu circa 5000 de ani. Mi-am început practica în studenţie, alături de renumitul arheolog Nicolae Vlassa din Cluj, descoperitorul tăbliţelor de la Tărtăria, căutând asemenea morminte străvechi în Munţii Trascăului, lângă Aiud. Doctoratul pe care l-am publicat în 1996 era bazat în mare parte tot pe cercetarea acestor necropole tumulare din Apuseni, care mi-au adus şi satisfacţia găsirii primelor şi singurelor, deocamdată, obiecte de aur din cariera mea, şi anume, inelele de buclă de la Ampoiţa. Investigaţiile pe care doresc să le întreprind alături de colegii americani şi care vor fi finanţate, sperăm, printr-un grant National Geographic îşi propun să stabilească profilul genetic al triburilor străvechi din Munţii Apuseni prin analize de ADN şi ale izotopului de stronţiu, care ne vor putea releva eventuale deplasări de populaţii, din şi spre acest spaţiu geografic. Va fi ultimul tumul pe care-l voi mai săpa în cariera mea de arheolog şi aş vrea ca el să confirme proverbul latin "Finis coronat opus" (sfârşitul încoronează opera).
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
