PUTEREA RUGĂCIUNII

"Tot ce cerem prin rugăciune se va împlini"

Stimată doamnă directoare Sânziana Pop,
Sunt un împătimit cititor al "Formulei AS", e sin­gu­rul ziar pe care-l citesc permanent şi cu multă plă­cere şi admiraţie. Apreciez profesionalismul colectivu­lui de redacţie. Sunt Stănescu Emilian, din Bucureşti. Dacă e posibil şi consideraţi că merită a fi publicat şi articolul pe care-l pun pe hârtie mai jos, voi fi onorat şi mulţumit de decizia dvs.

Rătăcirile tinereţii
Dispunem de o întreagă literatură naţională şi internaţională despre probleme de suflet şi de credinţă, referitoare la puterea credinţei, autosugestie şi posibi­li­tăţile nemărginite ale corpului omenesc de a-şi păstra sănătatea sau chiar a-şi reface sănătatea prin credinţă profundă, rugăciune şi ascultare. Sunt studii şi cerce­tări în acest sens, semnate de înalte capete luminate, de doctori, psihologi şi scriitori, care vin cu argumente ştiinţifice şi foarte serioase. Sunt cercetări ale psihi­cului uman, ale conştiinţei şi ale influenţelor fac­toru­lui divin în evoluţia noastră. Nici nu ne dăm seama de co­moa­ra ce o purtăm, de corpul omenesc, de creierul şi sufletul care ne menţin spiritul, gândirea şi con­ştiinţa specifică numai omu­lui. Am citit cărţi despre pu­terea gândului, despre inteligen­ţa materiei, despre conexiu­nea omului cu Dumnezeu. De altfel, noi sun­tem parte din univers, suntem conectaţi şi comunicăm cu uni­versul. Menirea noastră, prin tot ceea ce facem şi gândim, este aceea de a evolua, de a ne perfecţiona, de a deveni mai u­mani, mai înţelepţi. Că în reali­tate, în societate, lu­crurile merg uneori prost, depinde numai de individ şi, mai ales, de interesul său egoist de a acapara, a acumula, în detrimentul celorlalţi.
Printre lecturile mele se numără şi multe cărţi des­pre viaţa şi activitatea unor preoţi care, prin rugăciune şi smerenie, au devenit sfinţi. După trecerea lor în viaţa veşnică, aşa cum spunea Sfântul Ardealului, monahul Arsenie Boca, ei ne vor da mult mai mult. Trebuie să le cerem ajutorul prin rugăciune, cu răb­dare. Tot ce cerem prin rugăciune se va împlini. Ca tot omul, am avut şi eu perioade de rătăciri, de resem­nare sau res­pingere a celor sfinte. În tinereţe, deşi părinţii şi fami­lia erau buni creştini ortodocşi, influen­ţele regimului comunist, studiile de filozofie marxistă şi socialism ştiinţific, plus darwinism, mă determi­naseră să devin ateu. Profesorul meu de filozofie şi socialism ştiinţific era ateu convins şi lupta din răs­puteri să ne conver­tească. Nu de puţine ori am avut con­traziceri şi dispute cu tata şi cu alte persoane care încercau să mă facă să înţeleg rostul religiei şi al credinţei. Mi-am pus tot timpul întrebări, am citit şi consultat multă literatură din aceste do­menii. Încet, încet, mi-am clarificat con­cep­tul de divinitate. Încă din adolescenţă am devenit un bun creştin, dar nu bisericos. Merg la bi­serică cât mai des posibil, dar mai ales după slujbă. Este locul unde mă simt cel mai bine, îmi adun gândurile şi las restul problemelor la uşa bisericii. Am citit şi recitit o carte de mare preţ, a d-lui doctor C-tin Dumitru Dulcan, despre inteligenţa materiei. Recent, am mai citit o altă carte, care a lăsat urme adânci în sufletul meu, "Descoperă puterea cosmică din tine", apoi "Puterea gândului" şi altele. Referitor la puterea rugăciunii şi, mai ales, a influenţei unor sfinţi preoţi şi monahi, am multe de spus. Sunt mândru şi fericit că Dumnezeu, prin aceste fiin­ţe devenite sfinţi, ne dă posibilitatea să înţe­legem rostul nostru pe această planetă. Dacă am da ascultare cu toată seriozitatea gândirii şi în­ţelepciunii lor, noi, oamenii, putem deveni mai buni şi mai sociabili.
Chiar d-l doctor Dumitru Constantin Dulcan, într-un articol din "Formula AS", mărturisea că re­gretă că nu este mai tânăr. Peste un număr de ani, tineretul de azi, care este foarte inteligent şi receptiv, va trans­forma lumea spre bine, spre armonie şi înţe­legere. Regretul nostru este că acum, lumea politică şi eco­nomică e bulversată de interese meschine, de indi­vidualism şi egoism, în detrimentul celorlalţi.
Eu m-am axat pe trei sfinţi pe care îi venerez şi le urmez doctrinele religioase. E vorba de părintele Arsenie Boca de la Prislop, Sfântul Nectarie din insula Eghina din Grecia şi monseniorul Vladimir Ghika, un om de o mare cultură şi smerenie. Citesc tot ce pot găsi în librării, presă şi biblioteci despre ei şi nu nu­mai. Viaţa şi operele lor sunt repere de necontestat pentru mine şi, probabil, pentru mulţi alţii. Important este să fie voinţă să le citim doctrinele, ideile, con­ceptele, să ne închinăm în faţa acestor minţi luminate de lumina Divină.

Un "zbor" norocos
Am fost şi eu, ca mulţi alţii, încercat din cauza greşelilor şi limitelor mele în gândire şi credinţă. Era ziua de 4 octombrie 2012, ora 14.10. Ieşeam de pe strada Brazilia, din Bucureşti, unde achitasem o fac­tură la lumina electrică. Mă grăbeam să ajung în Piaţa Alba Iulia în circa 15 minute cu maşina, parcată pe o stradă laterală, dincolo de B-dul Iancu de Hune­doara. Ieşit în stradă, m-am îndreptat spre o trecere de pie­toni, din staţia Dorobanţi. La stopuri, în cele două sen­suri, erau oprite coloane de maşini, de pe câte 3 rân­duri. Fiind în criză de timp, am trecut printre maşini. M-am asigurat, dar nu suficient. Din senin, un taxi­me­trist grăbit, cu trei pasageri ce mergeau la Gara de Nord, tot grăbiţi, a ţâşnit din rânduri, a intrat pe con­trasens şi m-a lovit în plin. Am fost lovit lateral, în pi­ciorul stâng şi zona femurală. Impactul a fost mor­tal: aruncat în sus, apoi la circa 5 metri, cu capul şi mâna stângă în asfalt. În timpul "zborului", am văzut o ceaţă şi o siluetă albicioasă. În gând, am zis: "Sfinte Arsenie Boca, am să mor, ajută-mă!". A urmat salva­rea, poli­ţia, agitaţia... Tot cartierul vuia că în ac­ci­dent a murit un om. La Spitalul de Urgenţă Floreasca mi-am reve­nit. La radiologie, controlat amănunţit, doctorul mi-a spus că nu am nici un os rupt, niciun organ atins şi nicio leziune. După trei zile, am putut să merg cu ca­drul prin salon, apoi cu cârjele, iar după 10 zile, am ajuns acasă. După multă gimnastică de recu­perare, adică după 2 săptămâni, conduceam din nou maşina. Doctorul mi-a spus că numai Dumnezeu m-a salvat. La aşa lovitură, rar se scapă cu viaţă. Dar, cu o zi mai înainte, am fost în biserică. Am stat câteva ore singur, într-o stare de aşteptare, de nelinişte, ca atunci, înainte de furtună. Presimţeam că ceva nu e în regulă, că cerul se năruie asupra mea.
În septembrie 2012, am fost la Prislop, la mormân­tul Sfântului Arsenie Boca. Ce linişte, ce atmosferă de sfinţenie, de fericire! Vine lume multă, cu flori, cu gân­­duri bune, cu dragoste şi încredere. De acum îna­inte, voi merge în fiecare vară, când e cald şi bine, să am timp să savurez acea atmosferă dumnezeiască din acele locuri minunate. Sfântul ne-a spus: "După tre­ce­rea mea în cealaltă viaţă, vă ajut mai mult, numai să-mi cereţi!". De ce spun toate acestea? Nu e nimic în­tâm­plător. Suntem în conexiune cu Universul, sun­tem parte din el şi ne supunem legilor lui. Ne simţim aşa cum gândim şi cum trăim. Să luptăm cu noi înşine, şi nu cu alţii, să devenim mai buni şi mai umani!
EMILIAN STĂNESCU - Bucureşti

"Da, există minuni!"

Citisem şi eu despre minunile săvârşite de Sfântul Nectarie din Eghina, din minunata "Formulă AS". Îmi doream ca măcar o singură dată să pot ajunge la Bucureşti, să mă rog la moaştele sale de la Mânăstirea "Radu Vodă". Simţeam o chemare puternică spre El, inexplicabilă, şi soarta a făcut ca în septembrie 2012, să fiu nevoită să ajung în Bucureşti şi să rămân până a doua zi. Aşa că am folosit metroul, am mers şi pe jos şi... l-am găsit. Am întrebat şi-n stânga, şi-n dreap­ta, căci Sfântul nu se lasă descoperit aşa uşor. Trebuie să crezi cu adevărat în El şi în mi­nunile sale. Nu ţin post, recunosc că sunt o păcătoasă, merg în bise­rică şi mă rog când simt nevoia, mă rog seara acasă, am citit Aca­tistul Sf. Nectarie de mai multe ori, câte patruzeci de zile, că aşa am fost sfătuită, am citit şi Acatistul Maicii Domnului, Acatistul părin­telui Arsenie Boca şi ale altor Mari Sfinţi, în funcţie de supărările pe care le aveam şi de necazurile care cereau o anume rezolvare.
M-am rugat, am lăcrimat, tre­când prin dreptul raclei cu moaşte, am cumpărat mir şi Acatistul şi am făcut o poză. Mi-a plăcut mult locul şi am plecat cu inima îm­păcată şi cuprinsă de o mare linişte şi bucurie. Pe atunci, nu ştiam ce-mi rezervă Dumnezeu. În ia­nua­rie 2013, am rămas însărcinată mai uşor decât mă aşteptam, şi - deşi nu a fost o sarcină uşoară, am năs­cut la termen, prin cezariană, un băieţel de greutate me­die, Ştefan-Alexandru. Copilaşul meu cu ochi al­baştri, blond şi cu o fermecătoare gropiţă în obră­jorul drept... Dar bucuria avea să fie scurtă. Copilul s-a născut aproape asfixiat şi a fost pus la oxigen, deşi nu am fost informată de aceste lucruri şi de faptul că s-ar putea să aibă urmări în timp. Şi problemele au apărut încă din primele zile, după întoarcerea acasă. Săptă­mânile se transformau în luni, semnele şi manifes­tările bolii erau evidente. Era clar că ceva nu este în regulă, dar nu ştiam denumirea afec­ţiunii, pruncul fiind prea mic pentru a fi diag­nos­ticat. Dar anul trecut, în martie-aprilie, după un re­gres total, a urmat diag­nosticarea. Crudă, dureroasă, deşi o bănuiam din ce citisem cu aviditate pe internet: "circulară de cor­don!". Am cerut păreri la mai mulţi medici, ni s-au dat speranţe că, fiind diagnosticat de timpuriu, are şanse mari de recuperare.
Problemele lui Ştefan erau numeroase: de imuni­ta­te şi sânge, de întârziere în dezvoltare şi retard în lim­baj... soldate cu multe internări şi crize specifice bo­lii. Copilul avea un an şi jumătate şi nu "vorbea" decât trei cuvinte. Nu ştiam cum va evolua, căci ni­meni nu putea spune concret dacă va vorbi sau nu vreo­­dată. Aşteptam o minune! Credeam în minuni! Speram, cu fiecare zi care trecea, să se întâmple şi cu băiatul meu... ceva. Ceva bun! Şi am ajuns la Bucu­reşti, pentru in­ternare, cu marea dorinţă ca bunica ma­ternă să ajungă la moaştele Sfântului Nectarie. S-a ru­gat din tot sufle­tul, a aprins lumânari şi a luat mir pen­tru uns copilul, chiar a dus câteva lucruri de la toţi ai casei şi le-a atins de raclă. Şi-a plecat şi ea împă­cată, mai încrezătoare şi cu speranţă. Nu ne rămânea decât să ne rugăm în continuare... şi să aşteptăm. Când puiul meu trebuia să împlinească doi ani, s-a întâmplat Mi­nu­nea. Da, exis­tă minuni! După rugi aprinse, tris­teţe şi lacrimi, bă­ie­ţelul meu a început să re­pete vocale şi cuvinte după noi, să nu­me­re până la zece. Repetă numele său, zice că are doi ani. Ce pot spune decât că Sfân­tul Nectarie ne-a făcut şi nouă un dar, nesperat de frumos şi de neaşteptat: Şte­fan începe să vorbească, nu e mut băieţelul meu! Mai avem multe de făcut privind recu­pe­rarea pe limbaj, urmând în viitorul apro­piat şi logopedie, dar primul pas a fost făcut, cu ajutorul Sfântului.
V-am scris despre miracolul din viaţa noastră, pentru că mi-am promis mie şi Sfântului Nectarie, că voi anunţa despre acest fapt, atunci când se va întâm­pla. M-am ţinut de cuvânt şi le urez tuturor să aibă parte de împlinirile la care speră, să creadă cu tărie şi să se roage din su­flet, căci ele apar când nu ne aştep­tăm, când vrea Domnul. Important este să ni le do­rim cu adevărat şi să vrem să le re­cunoaş­tem. Să-i recu­noaştem Sfântului puterea şi să-l cinstim aşa cum se cuvine.
Mulţumesc, Formulă Minunată, că mi-ai dat şansa de a cunoaşte un Mare Sfânt!
ELENA T. - Râmnicu Vâlcea

"Strigătul meu a fost auzit"

Înainte de orice, doresc să vă felicit din tot sufletul pentru rolul extraordinar şi înrâurirea pe care o aveţi asu­pra cititorilor dvs.! Aţi schimbat în bine vieţile atâ­tor oameni! Şi apoi aş vrea să adaug şi eu doar o sme­rită mărturie despre ajutorul primit de la Sfântul Nec­tarie, căruia mă rog mereu cu speranţă când dau de greu.
Mă pregăteam să plec cu părinţii la o clinică din străi­nătate (unde tatăl meu urma să sufere o interven­ţie chirurgicală). La supărarea pricinuită de boala lui şi la stresul pregătirii, s-a adăugat o viroză puternică, care s-a făcut brusc simţită cu doar o zi înaintea ple­că­rii. Am început să mă simt foarte rău. Mă durea în­treg corpul, tot gâtul şi pieptul îmi ardeau, mă sufoca o tuse necontenită. Seara, la culcare, nu am putut spu­ne, în genunchi, decât Tatăl Nostru. Am adormit cu o durere mare de gât şi laringe, rugându-mă Măicuţei Domnului să mă ajute să le fiu sprijin părinţilor mei, şi nu piedică (mă temeam să nu transmit virusul şi ta­tălui meu, şi aşa foarte bolnav). Apoi am repetat întruna: Sfinte Nectarie, iartă-mă că nu-ţi pot citi întreg acatistul, mi-e rău şi nu am puteri. Dar nu mă lăsa! Aju­tă-mă! Sfinte Nectarie, nu mă lăsa! N-o să credeţi, dar a doua zi dimineaţă, m-am trezit complet sănătoasă şi clară la minte, de parcă n-aş fi avut nimic. Am plecat în străinătate, fiindu-le de ajutor părinţilor mei într-o călătorie grea, cu mult nepre­văzut, pe parcursul căreia am avut o ener­gie uimitoare. Un dar minunat, mij­lo­cit de Sfântul Nectarie, căruia îi mulţu­mesc din tot sufletul! L-am primit fără să am vreun merit. Nici măcar nu mă rugasem cum se cuvine. Doar am strigat după ajutor şi el a fost auzit de Dum­ne­zeu şi de sfântul său cel degrabă ajutător, care mi-a devenit călăuză vieţii. Să fie în vecii vecilor lău­dat!
CRISTIANA V. - Bucureşti

"Am simţit cum ceva se smulge din pieptul meu"

Am citit despre Sfântul Nectarie din întâmplare şi, în urma unui imbold lăun­tric de care n-am mai scăpat, am început să mă rog lui. I-am simţit prezenţa ime­diat. Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Să simt aievea, lângă mine, un sfânt pregătit să-mi dea ajutor. Iar mi­nunile au început să apară. Într-o ex­cursie, lovin­du-mă uşor la un sân, după câteva zile am observat o întăritură, când m-am palpat. Am contactat imediat medicul de fami­lie, care m-a trimis la oncologie, la specialist. La ma­mografie s-a văzut "ceva", la ecograf la fel. Vă ima­ginaţi spaima mea. Am început să am acele gânduri negre, periculoase. Atunci m-am "agă­ţat" de Sfântul Nectarie, rugându-mă neîncetat. L-am rugat şi pe Dum­nezeu să-i sporească puterile, să i le înmulţească de milioane de ori şi să-l ţină în slava Lui, înaintea tuturor sfinţilor. Am doar 47 de ani! Şi minu­nea s-a întâmplat anul acesta, de Bobotează, când după rugă­ciuni fierbinţi, am simţit, pur şi simplu, cum ceva se smulge din pieptul meu. Am pus mâna şi m-a trecut un fior: sânul meu devenise normal, la fel ca celălalt, ne­dureros şi neted. Am ştiut imediat că Sfân­tul Nectarie m-a salvat. La controlul efectuat la o clinică privată din Londra, oraşul în care trăiesc, s-a confirmat că sânul redevenise normal. Mai există ceva chisturi mi­cuţe, lichide, dar e ceva comun.
Îţi mulţumesc, Sfinte Nectarie, încă o dată, zi de zi. Îţi mulţumesc şi Ţie, Dumnezeul meu, Iisuse Hris­toase, slavă Ţie!
VERONICA - Londra

"Doctorul m-a-ntrebat uimit: «Ce-aţi făcut?»"

Stimată redacţie,
Vă scriu aceste rânduri cu rugămintea de a fi pu­blicate, ca să se folosească de ele toţi cei care au ne­voie de ajutor. L-am descoperit pe Dumnezeu şi am plecat pe calea credinţei prin revista "Formula AS", cu ani în urmă, când aşteptam cu multă nerăbdare să apară fiecare număr, şi citeam, cu sufletul la gură, pa­gi­nile de spiritualitate. Prin articolele publicate în revistă i-am cunoscut pe părintele Cleopa, pe părintele Arsenie Boca, pe Sfântul Spiridon, pe Sfântul Necta­rie şi pe alţi sfinţi, cărora la nevoie le-am cerut ajuto­rul în rugăciuni, citindu-le acatistele sau mergând la bise­ricile unde se află moaştele lor. Şi răspunsul la rugă­ciunile mele a venit fără întârziere. Un exemplu este legat chiar de băiatul meu, care, deşi aflat la vâr­sta întemeierii unei familii, nu vroia să audă de căsă­torie şi de copii. Atunci m-am pus pe rugat. Zi de zi am mers la biserica Sfântul Spiridon, unde se află moaş­tele lui şi icoana făcătoare de minuni, iar ajutorul a venit neîntârziat. Anul acesta, băiatul meu face nun­ta! Şi mai am evlavie la un sfânt puternic şi ajutător, Sfântul Nec­tarie! La Mânăstirea "Radu Vodă" am mers prima dată din curiozitate, să văd unde se află moaştele sale, fiindcă auzisem că vindecă bolile, chiar şi pe cele negre. Mă îmbolnăvisem şi eu şi aveam mare nevoie de ajutor. Aveam de mulţi ani probleme de circulaţie peri­ferică, pe care nu le-am tratat la timp, şi boala a avansat, ajungând la insuficienţă venoasă. Când am ajuns la medic şi auzind că ar fi nevoie de operaţie, m-am speriat. Cu experienţa pe care deja o aveam, m-am pus iarăşi la ru­gă­ciune, mergând zi de zi la biserică. M-am rugat fierbinte, cu lacrimi în ochi, la icoana Sfântului Nectarie, pe care o am şi acasă, să-mi vindece boala, să mă ferească de operaţie. Şi ajutorul Sfântului a venit într-un fel neînchipuit. După noile analize făcute, medicul m-a întrebat uimit dacă am schim­bat tratamentul, sau ce făcusem, fiind­că rezultatele investigaţiilor erau cla­re: nu mai aveam nimic. La întâmplarea aceasta, cu adevărat minunată, vreau să mai adaug un gând. Adevărat, rugăciunea ajută, dar numai rostită cu întreaga fiinţă, din stră­fundul tău sufletesc. Doamne ajută!
ADINA STAN - Bucureşti

"Am fost moartă şi m-au înviat"

Dragă redacţie,
Vreau şi eu să vă spun cât este de bun şi de milostiv Atotputernicul Dumnezeu cu noi, oamenii, chiar dacă alergăm la El doar la greu şi necaz.
Am fost crescută de părinţi în frică de Dumnezeu. Posteam posturile şi mă rugam la Bunul Dumnezeu. Dar după ce m-am căsătorit, soţul meu îmi spunea că nu este păcat dacă nu postim şi că este păcat numai ce scoatem din gură, vorbe urâte şi rele. Şi eu m-am lăsat dusă de el. Am început să nu mai postesc postu­rile mari şi nici miercurile şi vinerile, şi nici nu mă mai rugam, şi nici la sfânta biserică nu mai mergeam, deci, l-am uitat pe Bunul Dumnezeu. Au trecut câţiva ani şi apoi m-am îmbolnăvit. Am făcut o depresie gra­vă, pe care nu o doresc nimănui. Nu mai puteam dor­mi, nu puteam mânca şi nici să lucrez. M-am dus la medic şi mi-a dat tratament. Cât a durat tratamentul, m-am simţit bine, dar după terminarea lui, mi-a fost mult mai rău. Eram foarte, foarte slăbită, atât fizic (nu cântăream nici 25 kg), cât şi psihic. Toţi oamenii care m-au văzut ziceau că sunt gata de ple­carea din lumea aceasta. O verişoară de-a mea m-a îndrumat atunci să mă duc la Sfânta Mânăstire Fră­sinei din judeţul Vâl­cea, la părintele Lavrentie (omul lui Dumnezeu). Am ajuns la el (a plecat la Domnul în anul 2002), şi cum m-a văzut, mi-a spus să postesc miercurile şi vinerile şi pos­turile de peste an. Eu i-am răspuns: "Părinte, cum să postesc, nu mă vedeţi în cel hal sunt? Căci este numai pielea şi osul de mine". Dar el cu blândeţe îmi spune: "Să posteşti, că Bunul Dumnezeu şi cu Maica Lui cea Sfântă mai tare te vor întări". Mi-a citit o ru­gă­ciu­ne, am venit acasă şi am început să-i ascult sfaturile pe care mi le-a dat. Mi-a recoman­dat să citesc în fiecare zi Acatistul Mântui­to­rului nostru Iisus Hristos, al Prea­sfintei Năs­cătoare de Dumnezeu, şi seara, pe lângă alte rugăciuni, să citesc Pa­raclisul Maicii Dom­nului. Şi, încet, încet, am înce­put să-mi revin şi să pun la loc ki­logramele, deşi nu lăsam niciun post deo­parte. M-am făcut sănă­toasă, dar de rugă­ciune nu m-am lăsat. Ea este crezul vieţii mele. Izvorul care îmi astâmpără sufletul.
Mare este puterea lui Dumnezeu, căci tăiat bucăţi, te învie şi nu te lasă. Mare este puterea şi bunătatea Prea­sfintei Născătoare de Dumnezeu, căci nu ne lasă pradă celui viclean, numai noi, oamenii, să ne punem toată nădejdea în Ea.
Eu îi mulţumesc lui Iisus Dumnezeu şi Măicuţei Lui Cea Sfântă şi tuturor sfinţilor, căci am fost moartă şi m-au înviat. Nu ştiu cum să-i mulţumesc Bunului Dumnezeu, căci a făcut mari minuni cu mine. Acestea s-au întâmplat în vara anului 1976. Sunt 40 de ani de atunci şi n-am mai avut nimic.
LUCREŢIA

(Reproduceri după icoane basarabene pe lemn)