Străbunicii scenelor muzicale
Pare aproape incredibil, dar la cei 91 de ani împliniţi (cu puţin noroc, va atinge secolul!), Charles Aznavour este încă în voce, cântă cu acelaşi succes şi umple săli până la refuz. Cine se mai poate lăuda cu o carieră de 83 de ani trăiţi pe scenă? A scris peste 1000 de cântece, a scos peste 100 de albume muzicale (care s-au vândut în mai bine de 180 de milioane de exemplare), a jucat în 60 de filme, a scris 15 cărţi. Cât despre premii... Are atât de multe, că le-a şi uitat numărul!
La bohème
Shahnour Varenagh Aznavourian (cunoscut sub numele de scenă Charles Aznavour) s-a născut pe 22 mai 1924 la Paris, stricându-le planurile părinţilor lui, care visau să ajungă în America. Mischa Aznavourian şi Knar Baghdasarian (supravieţuitoare a genocidului de la Smira) erau doi imigranţi armeni, porniţi în lume în căutarea unei vieţi mai bune. Aveau deja o fiică, pe Aida, născută în Grecia, dar visul lor, ca al multor altor imigranţi de atunci, tot America era. Apariţia pe lume a lui Shahnour, cel de-al doilea copil al lor, le-a dat însă planurile peste cap şi s-au decis să rămână în Franţa. Tatăl băiatului a cântat o bună bucată de vreme prin restaurante, iar mama (şcolită, cu diplomă în Literatură), a croit şi-a cusut haine, până a reuşit să strângă banii suficienţi ca să deschidă, alături de soţul ei, un restaurant: "Le Caucase". "Tata a fost un muzician talentat, dar un prost afacerist şi un suflet mare: în restaurantul lui mâncau gratis mai toţi prietenii pe care îi avea, dar şi oamenii săraci şi înfometaţi care îndrăzneau să îi treacă pragul. Vă daţi seama că afacerea nu a durat prea mult, profitul fiind zero", povestea artistul în autobiografia sa.
Shahnour (de-acum Charles) a moştenit talentul pentru muzică de la tatăl lui, dar şi pasiunea pentru creaţie şi poezie de la mama. Atât el, cât şi Aida, şi-au început cariera actoricească de la o vârstă fragedă, iar prima scenă le-a fost chiar cea din restaurantul părinţilor. La 9 ani, Shahnour renunţă la şcoală şi îşi ia numele de scenă Aznavour, iar banii pe care îi câştigă sunt un real ajutor pentru familie. "Am abandonat repede şcoala, dar înainte de-a o lăsa baltă, am primit un «Certificat d'Etudes», de care sunt foarte mândru, deşi nu înseamnă mare lucru. Următoarea diplomă pe care aveam s-o primesc a venit 70 de ani mai târziu şi era un titlu de Doctor Honoris Causa," se confesa el. În timpul ocupaţiei naziste, Charles a cântat prin cabarete, menţinând sus spiritul patriotismului francez, dar atent la tot ce mişca în jur, căci tatăl lui devenise membru al rezistenţei franceze şi a adăpostit armeni şi evrei ruşi, de furia germană.
Charles şi Privighetoarea
?n 1944 avea să înceapă o colaborare rodnică, cu actorul şi pianistul Pierre Roche, alături de care cântă prin cluburi de noapte. Doi ani mai târziu, tânărul Charles va fi remarcat de "privighetoarea" Franţei, nimeni alta decât Edith Piaf. Timp de opt ani, tânărul Charles a locuit cu ea în aceeaşi casă. "Mi-a fost ca o verişoară. Între noi a existat o mare iubire platonică. Nu am avut niciodată o relaţie amoroasă cu ea şi cred că tocmai lucrul acesta ne-a salvat prietenia. Era o persoană fantastică, plină de umor. Nu semăna deloc cu ce am văzut prin filmele ce i-au fost dedicate. Nu am văzut-o niciodată făcând istericale. Nu avea nevoie de aşa ceva ca să se exprime", povestea artistul. Piaf l-a împins de la spate, l-a pus să îşi caute un profesor de canto şi să descopere tot ce ar putea să facă cu vocea lui. Cu toate că se afla sub protecţia marii artiste, sau poate tocmai de aceea, răutăcioşi, criticii francezi ai vremii l-au etichetat drept "prea urât, prea scund şi cu o voce oribilă." Lucrul ăsta nu l-a descurajat însă, ci l-a ambiţionat şi mai tare. Primul succes îl obţine în 1950, cu melodia proprie "J'ai Bu". "Cred că am devenit cu adevărat un cântăreţ demn de ascultat abia după ce am început să-mi scriu propriile cântece", spune el. Tot Edith Piaf a fost cea care l-a convins să-şi opereze nasul... "mult prea mare", în ideea că-i va îmbunătăţi aspectul fizic. "După ce m-a bătut la cap şi m-a convins să mă operez, când totul a fost gata, mi-a trântit-o sec: «Îmi plăceai mai mult înainte»", povestea artistul într-un interviu.
Un Sinatra francez
Nici astăzi, la 83 ani de la debut, nu-i prea vine să agaţe microfonul în cui, chiar dacă medicii i-o cam recomandă. "Dacă mă opresc din muncă, o să mor. Simt nevoia să lucrez!", spunea el într-un interviu recent. Aşa că pe viitor, va încerca, probabil, un compromis, şi anume, să renunţe la turneele lungi şi obositoare, în favoarea unor reprezentaţii mai rare, pe-acasă.
Dar muzica nu este singurul domeniu în care Charles a reuşit cu brio. A jucat cu mare succes şi în filme. Printre triumfurile lui actoriceşti se numără rolul principal în "Tirez sur le pianiste" (Trageţi în pianist!) - 1960, al lui François Truffaut, sau rolul secundar din "Die Blechtrommel" (Toba de tinichea) - 1979, film premiat cu Palme d'Or. Ba mai mult, la a treia încercare, în 1967, şi-a găsit şi fericirea conjugală alături de suedeza Ulla Thorsell, fericire ce dăinuie şi astăzi. Artistul are cinci copii în viaţă, trei dintre ei - Katia (1969), Misha (1971) şi Nicolas (1977) cu Ulla, iar doi - Seda (1947) şi Charles (1952) - cu prima soţie, Micheline Rugel (căsătoria lor a durat din 1946 până în 1953). Fiul născut din cea de-a doua căsătorie a lui, cea cu Evelyne Plessis (1955-1960), Patrick (1956), a murit la 25 de ani.
Deşi extrem de mândru că e francez, Aznavour nu şi-a uitat niciodată rădăcinile şi a încercat să ajute cât a putut Armenia. Din 2008, are dublă cetăţenie, franco-armeană, iar în 2009, a fost numit ambasador al Armeniei în Elveţia, unde, de altfel, artistul locuieşte din 1976. Este reprezentantul permanent al Armeniei la UNESCO.
(Pentru concertul de la noi, biletele au preţuri cuprinse între 260 şi 575 de lei, şi mai pot fi găsite în reţeaua Eventim.)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
