Despre îngeri, în pragul Crăciunului, cu Pr. prof. univ. dr. DANIEL BENGA

"De Naşterea lui Hristos, Dumnezeu trimite în lume cete îngereşti"

"Nu toţi oamenii au deschidere spre transcendent"

- Sunt ani de zile de când revista "Formula AS" publică, în paginile ei, periodic, "Poveşti adevărate cu îngeri". Scrise de cititori, ele aduc mărturii im­pre­sionante, despre prezenţa trimişilor cerului, atât în împrejurările fericite ale vieţii, cât şi în clipele grele de mari încercări. Ne confruntăm, oare, cu o rea­litate "adevărată" sau cu una "inventată", pentru a ne întări sufletul şi credinţa?

- Vedeţi dumneavoastră, nu toţi oamenii au deschi­dere spre transcendent. Pentru a-l cita pe Andrei Pleşu, unii suferă de "nesimţire metafizică", adică rămân pe orizontala vieţii, într-o existenţă total pământească. Alţii încearcă verticala, aspiră la o viaţă spirituală mai intensă, în care caută di­vi­nul şi în care divinul co­boară. Trebuie să fim con­ştienţi că nu vedem îngeri atunci când vrem noi, cum nici pe Dum­nezeu nu-l vedem când vrem noi. El nici măcar nu poate fi văzut de oa­meni, ci se comunică doar prin energiile ne­create. Dumnezeu ni se desco­pe­ră când doreşte sau când este necesar. În­gerii se descoperă oa­me­nilor dacă primesc aceas­tă mi­siune de la Dum­nezeu. Putem întâl­ni în­geri, dacă avem ini­mile curate şi deschise către Dumne­zeu. Unora, care sunt pre­gătiţi sau cu care are Dum­nezeu un plan spe­cial, li se arată. Aşa s-a întâmplat, de exem­plu, cu Iosif, când îngerul i-a spus să ia prun­cul şi pe mama sa şi să plece în Egipt, din faţa lui Irod. Alt înger, Ar­han­ghelul Gavriil, s-a arătat Fe­cioa­rei Maria la Buna­ves­tire, spunându-i: "Nu te teme!". Să nu ne ima­gi­năm că arătarea unui înger este pre­zen­ţa unei jucării de pluş. Nu, poate fi ceva înfricoşător, cutremurător. Despre îngeri găsim peste 230 de referinţe în Biblie, pe întreg parcursul ei, de la căderea Evei şi a lui Adam din Rai şi până la Apocalipsă. Deci, îngerii sunt o realitate despre care Scriptura vorbeşte abundent. Dar o face în mod tainic. Nu primim infor­maţii detaliate despre crearea îngeri­lor sau despre for­ma lor, despre modul lor de existen­ţă. Nu avem des­crieri exacte despre cum s-a arătat un înger, în ce formă, cum a vorbit, dacă ştie îngerul să vor­bească în orice limbă a pământului... Avem de-a face cu realităţi care depă­şesc capacitatea noastră de înţelegere.

- Şi totuşi, poveştile despre îngeri nu contenesc, relatate deopotrivă de copii, de tineri şi vârstnici...

- Am cunoscut şi eu astfel de oameni. Personal, nu fac parte dintre aceia care au avut viziuni cu îngeri, dar ştiu că în viaţa mea îngerii sunt o prezenţă con­stantă. În fiecare dimineaţă şi seara eu citesc rugăciu­nea către îngerul păzitor. În rugăciunea de dimineaţă către îngerul păzitor, se spune că îl izgonim pe acesta de lângă noi prin minciuni, clevetiri, invidie, trufie, ne­ascultare şi neiubirea de aproapele. De multe ori, am simţit intervenţia lui Dumne­zeu în viaţa mea. Nu ştiu să spun dacă a­ceas­ta a avut loc şi prin intermediul înge­rului păzitor sau nu. La sfârşitul rugăciunii de dimineaţă către îngerul păzitor, îi cerem să ne fie ajutor şi sprijinitor în lupta împo­triva pizmaşului celui rău. Pe de altă parte, dacă au loc viziuni, trebuie să fim cu băgare de seamă. Cine poate spune cu exactitate dacă a întâlnit sau nu un înger? Există minuni şi false minuni. De unde ştim că sunt de la Dumnezeu sau sunt demonice? Cum le deosebim? Pentru că şi satana se poate preface şi în în­ger de lumină. De aceea, părintele Arsenie Boca, părintele Cleopa Ilie şi toţi marii noştri duhovnici au îndemnat mereu la atenţie şi discernământ. Căci este greu pentru orice om să distingă dacă e lucrarea lui Dum­nezeu sau e ispita diavolului. Toate acestea tre­buie analizate în smerenie, ascultare şi răbdare... Să vor­bim despre ele cu duhovnicul sau părintele duhov­nicesc. Şi-apoi, nu este de-ajuns să ţi se descopere îngerul, dacă nu înţelegi mesajul pe care ţi-l transmite. Ba poate deveni chiar primejdios. Niciun înger nu vine în viaţa noastră fără misiune de la Dumnezeu, iar consecinţele unei astfel de întâlniri sunt importante. Un creştin autentic nu cau­tă astfel de arătări, de­oarece Sfinţii Părinţi ne învaţă că cel care îşi vede păcatele şi le biruieşte prin luptă duhovnicească este mai mare decât cine­va care a avut arătare de îngeri.

"Cea mai mare Veste trimisă umanităţii: Naşterea lui Hristos"

- Naşterea Domnului a fost vestită de un ar­hanghel şi asistată de în­geri, în ieslea de la Bet­leem. A avut nevoie Iisus de ajutor îngeresc pentru a se întrupa?

- Îngerii sunt slujitori ai voii lui Dumnezeu, nu-l pot determina pe Dumne­zeu să facă sau să nu facă ceva anume, precum nici noi, oamenii, nu putem. Ei sunt creaţii ale lui Dumnezeu, deci Creatorul nu are nevoie de ei pentru a face ceva. Totuşi, ei apar în Scrip­tură ca trimişi ai lui Dumnezeu, înger înseamnă chiar trimis, un mesager al lui Dumnezeu, cu rosturi anume. Odată cu întruparea Domnului, îngerii capătă un rol foarte important. Gavriil nu vesteşte doar naşte­rea Mântuitorului, ci şi pe cea a Sfântului Ioan Bote­zătorul. Sfânta Scriptură vorbeşte doar despre "îngerul Domnului", dar ştim din Tradiţia mai târzie a Bisericii că îngerul care s-a arătat păstorilor din Betleem tot Arhanghelul Gavriil a fost. Din Tradiţie ştim şi că exis­tă nouă cete îngereşti, fiecare cu menirea ei, gru­pate pe trei triade sau ierarhii. Prima, formată din Sera­fimi, Heruvimi şi Tronuri, este cea mai înaltă. Triada de Lumină, care cântă slava lui Dumnezeu la tronul lui Dumnezeu. Aceşti îngeri nu au de-a face direct cu oamenii. A doua Triadă este formată de cetele Domniilor, Stăpâniilor şi Puterilor şi se ocupă de tot ce înseamnă ordinea cosmică. Aceşti îngeri sunt în relaţie cu stelele, cu soarele, cu luna şi nu au le­gătură directă cu oamenii. Iar ultima Triadă, în care sunt Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii, binecunos­cuţi din Sfânta Scriptură, este cea mai apropiată de oameni. Aceşti îngeri sunt trimişi către oameni, în special arhanghelii, când au de transmis o misiune sau de comunicat ceva important unor oameni aleşi de Dumnezeu. Sfântul Dionisie Areopagitul, care e unul dintre marii angelologi ai Bisericii, ne-a dat o infor­maţie fundamentală: aceşti îngeri sunt transmiţătorii energiilor divine. Noi ştim că Dumnezeu ţine, prin puterea Lui - energiile necreate -, întregul cosmos, lumea, omul şi conduce istoria, pe care o proniază şi o duce spre destinul pentru care a gândit-o: Cerul nou şi Pământul nou, adică o nouă realitate spirituală, de care vorbeşte Apocalipsa Sfântului Ioan. Îngerii sunt transmiţătorii acestor energii, ai acestei puteri, ai aces­tei lumini care vine dinspre Dumnezeu spre lume. Şi atunci când Dumnezeu vrea să comunice ceva impor­tant omului, trimite un înger, după cum vedem de-a lungul Sfintei Scripturi. Iar când este ceva foarte im­por­tant, aşa cum se întâmplă de Crăciun, trimite cete îngereşti.

- Care a fost rolul îngerilor la Naşterea Domnu­lui?

- În Evanghelia după Luca ni se relatează că Înge­rul Domnului li se arată păstorilor şi le vesteşte Naşte­rea lui Iisus, iar păstorii se îndreaptă către ieslea din Bet­leem. Pe drum, aud cetele îngereşti cum cântă. Îngerul a zis: "Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David". O veste mai mare decât aceasta nu a pri­mit umanitatea niciodată. O veste pe care o accepţi dacă ai credinţă, dacă eşti pregătit, dacă o cauţi, dacă o aştepţi... Poate că îngerii vestesc şi astăzi Naşterea lui Dumnezeu în lume, dar nu toată lumea este pregă­tită sau vrea să o primească. Sunt şi suflete înnegurate, baricadate cu obloane în faţa lucrării lui Dumnezeu... Revenind, Sfântul Luca ne mai spune că cetele înge­reşti li s-au arătat păstorilor, iar oştile Cerurilor au cântat de a răsunat văzduhul: "Slavă întru cei de Sus, lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună­voire!". O cântare îngerească, pe care Biserica a intro­dus-o în slujbele ei. De câte ori se începe o Sfântă Liturghie, preotul, închinându-se şi invocând Duhul Sfânt, rosteşte în faţa sfintei mese din altar: "Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu şi pe pământ pace, în­tre oameni bunăvoire". Fără această pace şi bunăvoire dintre oameni, Liturghia nu poate fi slujită, comuniu­nea omului cu Dumnezeu şi a oamenilor întreolaltă nu poate să aibă loc. Foarte frumos este că, atât la Naş­terea Domnului, cât şi în Liturghie, Duhul lui Dum­nezeu coboară şi lucrează între oameni.

"Îngerii apar în momentele importante ale vieţii"

- Întreaga viaţă a lui Hristos pare însoţită de în­geri. I-au anunţat venirea, i-au preaslăvit naşte­rea...

- Da, îngerii îl însoţesc pe Hristos de la naştere până la Înălţare. I-au cântat la naştere, l-au întărit în tim­pul ispitirii de către diavol, în pustiul Carantaniei, şi în ceasul de cumpănă din Grădina Ghetsimani, când Hristos plânge cu lacrimi de sânge, i-au vestit învie­rea, deci l-au şi vegheat, cât a fost mort, şi le-au spus ucenicilor lui Hristos, care erau de faţă la Înălţarea Domnului la Cer, de pe Muntele Măslinilor: "Acest Iisus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer". În sfârşit, a doua venire a lui Hristos, prorocită de Apo­calipsă, se va face tot pe un drum deschis de îngeri.

- În legea creştină, omul primeşte, la naştere, un înger păzitor. Care e legătura noastră cu el, de-a lungul vieţii?

- Aceasta este o întrebare importantă: ce relaţie avem cu îngerul? Când vine el să ne ajute? La Hristos, îngerii apar în momentele foarte importante ale vieţii, atunci când avea de îndeplinit planul dumnezeiesc de mântuire a lumii. La fel se întâmplă şi cu noi. Să nu ne imaginăm că îngerul nostru păzitor are scopul de a ne ţine într-un glob de sticlă, să nu ni se întâmple nimic rău, să nu ne atingă nimic, iar noi să petrecem frumos acolo, cu toate păcatele noastre. Îngerul nu este doar un paznic, un bodyguard, ci o călăuză. Îngerul are un ţel precis: de a te duce la destinaţie, care e mântuirea. Iar ca să ne mântuim sufletul, uneori trebuie să ne lase şi în încercări. Sau chiar să ne certe. Rugăciunea către îngerul păzitor se încheie prin menţionarea destinaţiei finale, la care acesta trebuie să ne călăuzească: "şi îm­părăţiei lui Dumnezeu mă fă părtaş cu toţi sfinţii".
Fericitul Ieronim, unul dintre cei mai învăţaţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii Apusene şi traducătorul în limba latină a Sfintei Scripturi, trăitor în secolele IV şi V, a stat multă vreme în peştera din Betleem. Astăzi, există acolo o capelă care îi este dedicată, iar eu merg de fiecare dată când ajung la Locurile Sfinte, să mă în­chin în ea. Fericitul Ieronim studiase elocinţa şi filo­sofia şi era foarte mult legat de literatura păgână. Toc­mai de aceea a plecat din Italia, ca să se lepede de ea, după convertirea la creştinism. Dar şi-a luat cu el şi o valiză cu cărţi păgâne, mergând în Ţara Sfântă. Ajuns în Cetatea Sfântă, postea creştineşte şi citea păgâneşte, istoriseşte el, până într-o zi, când, răpit în Duh în faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu, este întrebat de Judecător ce este el? Răspunzând că este creş­tin, Cel de pe tron îi vorbeşte astfel: "Minţi, tu eşti un cice­ro­nian, nu un creştin" şi dă po­runcă puterilor în­ge­reşti să îl biciuiască, ceea ce se şi întâmplă. Ve­dem de aici că îngerii protectori nu se concen­trează asupra protejatului, ci asupra destinaţiei sale spi­rituale. Aceas­tă pedeapsă îl conduce pe Ie­ronim la hotărârea de a nu mai citi nicio­dată literatură păgână, fiind în stare să pro­mită orice, numai să scape de chinuri. Redi­rec­ţionarea spiri­tuală a protejatului fiind realiza­tă, îngerii se aruncă la picioarele Ju­decătorului şi Îl roagă să ierte nechib­zuinţa tinerească a lui Ieronim şi să îi dea posi­bi­litatea să se căiască, urmând să reia pedeap­sa, dacă va mai avea din nou astfel de lec­turi. Ieronim îşi revine din viziunea pe care cre­dea că a avut-o şi observă pe umeri vânătăile cauzate de lovi­turi, simţind par­că, pe mai departe, bătăile înge­rilor. Expe­rienţa aceasta l-a determinat să se dedice dumnezeieş­tilor scripturi, cu un zel cum n-a avut ni­ciodată în lectura cărţilor profane.

"Hristos este un Dumnezeu al bucuriei"

- Crăciunul este cea mai bucuroasă sărbătoare de peste an, atât pentru cei iniţiaţi duhovniceşte în tai­na lui, cât şi pentru necredincioşii care îi apre­ciază decorul: brazii împodobiţi, colindele, jerbele de lumini.

- Sărbătoarea Crăciunului este o dănţuire generală a întregii creaţii. Toată lumea intră în "scenariul di­vin", fiecare face ceva: pământul aduce peştera, păsto­rii vin cu smerenie, ca reprezentanţi ai omului simplu, magii de la Răsărit, care sunt intelectualii şi înţelepţii, vin cu daruri, steaua arată unde se naşte Hristos, înge­rii cântă... Naşterea Domnului este o împ­reună-prăz­nuire cosmică. Şi această taină se trans­mite până azi, în imnografia Bisericii. E bine să avem clar în minte aceasta, pentru că, de multe ori, îl prezentăm pe Dum­ne­zeul nostru ca pe un Dumnezeu înfricoşător, care doar ne judecă, dar nu vedem ospăţul şi bucuria la care ne cheamă. Uităm că Dumnezeu a coborât pe pă­mânt să facă ospăţ cu oamenii. De aceea noi ne adu­năm la Sfânta Liturghie, pentru un ospăţ ceresc, îm­preună cu Hristos.
Cărturarii şi fariseii L-au acuzat pe Mân­tuitorul Hristos că este băutor şi mân­căcios, că stă la masă cu persoane din anu­mite categorii care erau blamate... Ei nu au înţeles că a venit să împlinească Le­gea. Pentru că aşa cum Vechiul Testa­ment este o purtare de mână a omului de către Yah­ve, până în pământul făgă­duinţei, Noul Testament este, de la un capăt la altul, o şedere cu Dumnezeu la masă - dar, aten­ţie, ca pregustare a unei alte realităţi, pe care o vom trăi dacă vom ajunge în Împă­ră­ţia lui Dumnezeu. Cum a petrecut Dum­ne­zeu cu omul pe pământ, va petrece şi în Cer.
În Evanghelia după Marcu, Mântuito­rul le spune ucenicilor, după Cina cea de Taină: "Adevărat vă spun că, de acum în­colo, nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua când îl voi bea nou, în Împărăţia lui Dumnezeu". Deci, Hristos ne cheamă la petrecere în veşnicie! Şi de la acest ban­chet spiritual nu pot lipsi îngerii. De aceea, Naşterea Mântuitorului este prevestirea unei întregi vieţi cu îngerii alături.

- Părinte profesor, ca preot, simţiţi aju­torul îngeresc în timpul slujbelor?

- Prezenţa îngerească este întotdeauna foarte tainică, la fel ca şi ajutorul pe care-l primeşti de la Dumnezeu. E foarte greu să spui cum ai simţit intervenţia divină. Însă, aş spune că, în măsura în care ne cuprin­de, în timpul Sfintei Liturghii, starea de pace, de bucurie, de lumină, avem de-a face cu o pre­zen­ţă­ divină sau angelică. Duhul Sfânt este bucurie, pace şi lumină, iar îngerii, ca slujitori ai lui Dumne­zeu, partici­pă la transmiterea aces­tor stări sau virtuţi. Am avut şi eu astfel de trăiri, desigur, nu la fel la fiecare Liturghie, uneori mai puter­nice, alteori mai slabe, dar am con­şti­en­tizat, de mai mulţi ani încoace, prezenţa îngerească la Liturghie. Nici nu ne putem ima­gina cum se umple biserica de prezenţa pute­rilor îngereşti la slujbele Biseri­cii! Din păcate, pu­ţini credincioşi îşi dau seama de aceas­ta. Eu am făcut, în mai mul­te cateheze şi predici, subli­nieri fundamentale le­ga­te de aceasta şi aş aminti câte­va as­pec­te. În orice bise­rică, în cupolă, sub Panto­crator, este pic­tată Liturghia Îngerească, ceea ce arată că Liturghia pe care o săvârşim noi este doar o ima­gine a Liturghiei din Ceruri. Astfel, orice preot care slujeşte Liturghia se asea­mănă îngerilor, în acele clipe, şi este un îm­preună-liturghisitor şi slăvitor al lui Dum­nezeu cu îngerii. În Rugăciunea la ieşirea cu Sf. Evan­ghelie, preotul se roagă lui Dumnezeu ca "împre­ună cu intra­rea noastră să fie şi intrarea sfinţilor îngeri, care slu­jesc împreună cu noi şi împreună slăvesc bu­nă­tatea Ta". Avem, astfel, un element central de esha­to­logie inau­gurată, dacă oamenii şi îngerii colitur­ghi­sesc în timpul veşnic al lui Dumnezeu. Un preot care nu ştie că slujeşte împreună cu îngerii încă n-a înţeles un element fundamental al Liturghiei. Şi asta ar trebui să ne înfricoşeze. Pentru că, de multe ori, suntem nepu­tin­cioşi şi nu ne ridicăm la înălţimea acestui act, nu conştientizăm că slujim cu îngerii. Această colitur­ghisire are loc, atenţie, dincolo de păcatele preotului. Că poate ne gândim: ce îndrăzneală e asta, să spui că un om stă cu îngerii în slujire? Da, stă, prin harul pri­mit de la Dumnezeu la hirotonie.
Cântăm la Sfânta Liturghie: "Sfinte Dumnezeule, Sfin­te tare, Sfinte fără de moarte!", care e tot o cân­tare angelică. Apoi este viziunea vechi-testamentară, unde îngerii cântă: "Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta", pe care o cântăm şi noi, în a doua parte a Sfintei Litur­ghii. Îngerii cântă, iar noi, oamenii, ne alăturăm lor. Iar de acest fapt trebuie să fim conştienţi. După cântarea acestui imn, preotul se roa­gă: "Cu aceste fericite Pu­teri, şi noi, Iubi­torule de oameni, Stăpâne, strigăm şi grăim: Sfânt eşti şi Preasfânt...". Pu­terile invocate în prima parte a rugăciunii sunt cele îngereşti, desi­gur. Este vorba de o nouă dimen­siu­ne coliturghisitoare a oamenilor cu îngerii. Este cea mai frumoasă prăz­nuire din lume, dacă putem spune aşa, această întâlnire a noastră cu îngerii în Liturghie.

"Marele dar al Crăciunului: omenia"

- De ce, dintre toate sărbătorile creş­tine, Naşterea Domnului reu­şeşte cel mai mult să ne îmblân­zească, să ne facă mai buni, mai afectuoşi, mai generoşi?

- De Crăciun, Dumnezeu se arată ca un copil. De fapt, aşa cum este El mereu în raport cu noi: nobil, smerit, curat, frumos, şi cu toate bunele însuşiri pe care le desco­pe­rim la prunci, în jurul nostru. Şi, în această perioadă, parcă toţi devenim într-un anume fel copii. E o atmo­sferă a Crăciunului, la care cred că şi îngerii contribuie. Căci ei vestesc şi cântă veşnic Naşterea Domnului, iar bucuria şi prezenţa lor nu se poate să nu ne atingă. La marile sărbători, mai ales de Crăciun, de Paşti şi de Rusalii, se întâmplă ceva în întregul univers. O lumină mare pare a ne cuprinde pe toţi. Oamenii devin mai buni şi vor să se bucure împreună cu alţii, chiar dacă nu suntem toţi în Biserică şi nu înţelegem lu­crurile la fel. Există o ener­gie mare şi frumoasă, care ne aduce împre­ună, ne face să ne îndreptăm spre aproa­pele nostru, spre cei pe care îi iubim, spre cei aflaţi în nevoie, ne deschide sufletul şi ne stârneşte milostivirea. Sfântul Efrem Sirul, în minunatele Imne la Naşterea Domnului, spunea: "În această zi, în care Domnul a toate a venit la robii săi, să se plece şi stă­pânii în iubire spre robii lor. În această zi, în care Cel Bogat a sărăcit pentru noi, să-l lase şi bo­gatul pe cel sărac să ia parte la masa lui. În această zi ni s-a ară­tat un dar pe care nu l-am cerut, să dăm aşadar milos­tenie celor ce ne-o cer cu glas mare". Sfân­tul acesta din Siria antică ne îndeamnă la omenie. Omul este bun în esenţa lui, este frumos, poartă în el o lumină şi tre­buie să rămână în această libertate a Luminii. Acesta este mesajul Crăciunului, de fapt: Dumnezeu se face om pentru noi şi ne ia în braţele sale, pentru a ne reîn­văţa să fim oameni, a ne reînvăţa omenia! Ceea ce îl înnobilează pe om este omenia. Cum spune şi prover­bul româ­nesc: "A fi domn e o întâmplare, a fi om e lucru mare". Deci, iată unul din marile daruri de Cră­ciun: omenia!


Carte de vizită
Părintele Daniel Benga (n. 1972, Recea, Braşov) este profesor universitar la Facultatea de Teologie bu­cu­reşteană, doctor în Istorie Bisericească al Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi al Universităţii "Friedrich Alexander" din Erlangen-Nürnberg (Germania) şi preot paroh al bisericii Sfântul Ştefan - "Cuibul cu Barză" din Capitală.