Târgul Basarabenilor

Ion Longin Popescu
TRADIȚII

- Nici n-a apucat să-și deschidă bine ograda, și în București a pătruns miros de "țară întreagă". Ce bucurie pe capul nostru, să celebrăm marea zi a Unirii, alături de dragii noștri basarabeni -

Muzeul Țăranului Român, 1 Decembrie 2015, era noastră... Vreau să spun era târgurilor țărănești unde, pe lângă negustori de profesie, încap și meșteri pielari, lemnari și artizani, artiști țărani, culegători de plante, pro­du­cători de fructe și ma­giu­­nuri, de vinuri și se­mințe, de dulciuri tradi­ționale și uleiuri tera­peu­tice. Este pentru prima da­tă în istoria acestui muzeu când, la sfârșit de noiem­brie și început de decem­brie, iau parte câteva zeci de basarabeni, veniți cu produsele lor locale, unele uitate de mult pe la noi. Invitarea românilor de pes­te Prut a fost un gest de suflet, simbolic și, mai cu seamă, sentimental. "Mări, Doam­ne!" (cum zic bătrâ­nii). Să ai, dintr-o dată, în față, atâta trecut tradițional româ­nesc, chiar de marea Zi a Unirii: costume vechi, populare, căciuli țurcănești, cavale, naiuri de soc, opinci din piele întoarsă, ciorapi de lână, bete, toate vorbind de o lume ce multora le păruse pierdută pe veci. Dar tradiția românească e vie, încă, în Basara­bia! Satul de peste Prut are puse deoparte, toate pe­cețile care la noi s-au pierdut. Certificate autentice de vechime, valabile pentru ambele țări românești.

Unirea începe la firul ierbii

Familia Rotaru din satul Văsieni, raionul Ialo­veni (pe când județul Ialoveni?), a venit la târg, cu fructe uscate, trase în ciocolată. Oferta este ameți­toare, iar cei ce nu se pot abține când văd dulciuri ar trebui să știe că formula Rotarilor (Ion și Tudor) este imbatabilă. Gustul face diferența, vorba ceea... As­cultați cum sună bazarul lor: prune umplute cu sâm­buri de nucă, trase în ciocolată; semințe de floarea soarelui tăvălite prin aceeași pastă vrăjită; arahide cu miere în ciocolată; nuci cu miere în ciocolată; struguri umpluți cu stafide și aruncați în ciocolată fierbinte; iepurași de ciocolată, umpluți cu prune și nuci, cu caise și arahide... Mai doriți altceva? Poate ați mai fi dorind, dar eu, unul, nu mai știu să scriu frumos...
Trec drumul la badea Dumitru Pascari, meșterul căciular, care pare amărât, că nu are mărimea de căciulă pe care o caută un mușteriu bucureștean. "Două sute îmi ceri, două sute îți dau", spune omul... "Dar cum mi-o trimiți"? "O să găsesc eu... o pun pe Prut și ajunge", răspunde meșterul râzând. Locuiește în Bălți și are studii. A ieșit tehnolog în blănuri, nu lucrează după ureche. Face și opinci, dar acelea sunt din pasiune, a copiat tiparul de la o pe­reche găsite în pod la bunelul dumisale. E foarte ocupat cu târgurile "aieste", sunt destule și peste Prut, dar Bucureștiul "le taie pe toate". A fost sur­prins de puhoiul de bucureșteni care i-au încercat căciulile și destui au cumpărat.
La fel de surprins de marfa vândută este un alt meșter neîntrecut: Grigore Sînchietru din Orhei. A învățat lemnăria de la tatăl său, Emilian, iar arta naiului și a cavalului, de la academicianul Liubomir Iorga din Chișinău. Cimpoaie a prins să con­fec­ționeze de la marele meșter Ion Stanciu din Nisto­rești, Vrancea. Secretul meseriei sale stă în salcâmul uscat. S-a demolat o căsuță străveche, de 150 de ani, și ce a găsit meșterul Sînchietru în "dânsa"? Salcâm uscat-uscat, de cinci stele. De aceea, fluierele și cavalele sale nu mai crapă în veci, sunetul lor te taie la suflet, te pune în genunchi. Un tânăr muzician bucureștean, Cristian Drâmbă, arhitect convertit la grafică și la muzică rock, încearcă uimit cavalul fă­cut din două bucăți al meșterului și spune: "Așa ceva n-am mai văzut". Cristian cântă uimitor de bine la orice instrument de suflat, a învățat și la... drâmbă, dacă tot îi poartă numele... La 28 de ani, iubește arta tradițională, meșteșugurile, obiceiurile, nu pierde nici un târg. "Cavalele mele sunt ferecate cu metal, sunt construite în «la»", spune el către meșter. "Fa­ceți și în «si»"? "Facem", zice Sînchietru, "facem în «si bemol» și în «sol», dar ăla-i greu de făcut, cântă gros, ca o țeavă de tun..." Meșterul din Orhei a confecționat 32 de fluiere pentru școala de muzică din Huși, iar până în primăvară, are comandă pentru alte 32... (Se cântă de zor la fluier în România!) Venind în București, zice că a venit în Europa, dar nu vrea să meargă mai departe spre vest, e mulțumit cu ce-i oferă "mama țară". Și alții sunt, ca el, pentru prima dată în capitala României, și sunt impresionați de ape­titul de a cumpăra al bucu­reș­te­nilor, mânați și de su­flet, să scoată banii din buzunar.

Podul de flori, transformat în ceaiuri medicinale și uleiuri presate la teasc

Foarte mulțumită de vânzarea făcută este și Jana Pătrașca din Chișinău, care vinde "înflorită" pache­țele de semințe de floarea soarelui prăjite, sărate și nesărate. Pachețele elegante, pe care stă scris "mâini curate", inscripționate cu verde cele fără sare, cu albastru, cele cu sare, te atrag să le cumperi. Pro­dusele sunt achiziționate de la țăranii producători (furnizori verificați), apoi sunt sortate, calibrate, pră­jite și ambalate la standard european. O afacere de familie, dar bănoasă și utilă satelor din jurul Chiși­năului. Tot în ajutorul țăranilor a venit și firma "Fi­nețea Naturii", din Ungheni, care pune sute de oa­meni să culeagă plante medicinale pentru ceai. Ca­terina Chercheja, farmacistă, în parteneriat cu Leo­nid Margine, medic, au pus pe piață ceaiuri de flori de sal­câm, de mere deshidratate, de roiniță și de mu­șețel. Au de­ve­nit vestiți pe în­treg malul stâng al Prutului, cu așa-numitul "ceai de dimi­nea­ță", un ames­tec aromat de mentă, mere și măceșe. Ajunși la București, sunt uimiți de cât de informați sunt localnicii despre terapiile cu plante. De aceiași cum­pă­ră­tori informați sunt încântați și Anatolie Cana­riov și Eugen Isac, fondatorii fabricii de ule­iuri presate la rece, "Vegetal", din Chișinău. Am­balate în sti­cle verzi, bine­fă­cătoarele ule­iuri sunt păstra­te în depozitul de la Iași, în cis­terne de inox, pe perne de azot, ca să nu ia contact cu aerul. Cu cele opt tipuri de extrase uleioase, "Vegetal" are toate șan­sele să-și deschidă un magazin propriu în Bucu­rești. Oferta sună amețitor: uleiuri de susan, de miez de nucă, de in, armurariu, migdale, semințe de stru­guri, chimen negru și floarea soarelui. De notat că întreaga gamă de uleiuri este elaborată de medici și oameni de știință de la Academia din Chișinău. De patalamaua specialiștilor beneficiază și firma pro­ducătoare a vi­nurilor "Chateau Vartely" - o gamă de elită, care nu e prea cunoscută (provine din regiunile Codru și Ste­pa Bugeacului), dar care poate concura cu Mi­leștii Mici și Cricova. Standul respectiv este supra­vegheat de două voluntare basarabence, Letiția Cioaric și Cristina Burlac, eleve în București, mem­bre ale Orga­nizației Studenților Basarabeni (OSB). Pentru ele, "desantul" meșteșugarilor și fabricanților de dincolo de Prut e ceva firesc, puțin cam întârziat, dar plin de viitor. Până să se urnească oamenii po­litici, unirea Basarabiei cu Țara trebuie începută de jos, de la "firul ierbii" și de la "pachețelul de ceai".

Poveștile lu' Creangă

Standul artistului Corneliu Sîrbu din Chișinău îmi amintește de spusele lui G. Călinescu: "Există, latent, în popor, mii de Creangă...". Sîrbu, cu firma lui, "Forja Sîrbu", este un Creangă al fierului forjat, un povestitor magic, care îndoaie fierul ca pe o ba­nală plas­tilină, un "băs­muitor" cum alții n-am văzut. In­giner energeti­cian la bază, și-a dat seama că locul său e între artiști. Ima­ginația și forța de creație sunt cu mult superioare in­gine­riei. El po­ves­tește din ciocan și apa­ra­tul de su­dură sce­ne de un dina­mism uluitor: iată greierul din fabu­lă, iată gnomii de sub pământ, pur­­ceii din po­ves­te, prințesa trans­for­mată în broas­că, corabia pirați­lor din Caraibe, ca­sa Babei Cloan­ța, ca­sa celor Șap­te Pi­tici, cocoșul moș­nea­gului, cu­iul ca­re se bate sin­gur în cap, zmeul, zâna zânelor, scrân­­ciobul din anii co­pilăriei, in­stalat, de sărbă­tori, în mij­locul satului. Acum în­țeleg de unde vine mireas­ma de sărbătoare a Bucureștiului... La târgul basara­be­nilor, România și-a aniversat sărbătoarea națională... unită. "Cum mai vine Crăciunul în Ba­sa­rabia?", îl în­treb pe artistul fierar. Îmi răspunde domol, călcând moldo­venește pe toate cuvintele. "Ia, cum să vie? Cu post, cu frig și cu olecuță de omăt. Cu porcul pus la prăjeală și cu vinul la fiert. Și dacă ar vini și cu o țâr' de unire, apăi sărbători mai frumoase ca astea, nici că s-ar pomeni!"

Fotografii de Corneliu Stăncescu



Vasile Alecsandri
HORA UNIRII


Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!

Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire,
Și la moarte cu-nfrățire!

Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi și la durere.
Unde-s doi, puterea crește
Și dușmanul nu sporește!

Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură și de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Și să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frățească
Pe câmpia românească!