- Nici n-a apucat să-și deschidă bine ograda, și în București a pătruns miros de "țară întreagă". Ce bucurie pe capul nostru, să celebrăm marea zi a Unirii, alături de dragii noștri basarabeni -
Muzeul Țăranului Român, 1 Decembrie 2015, era noastră... Vreau să spun era târgurilor țărănești unde, pe lângă negustori de profesie, încap și meșteri pielari, lemnari și artizani, artiști țărani, culegători de plante, producători de fructe și magiunuri, de vinuri și semințe, de dulciuri tradiționale și uleiuri terapeutice. Este pentru prima dată în istoria acestui muzeu când, la sfârșit de noiembrie și început de decembrie, iau parte câteva zeci de basarabeni, veniți cu produsele lor locale, unele uitate de mult pe la noi. Invitarea românilor de peste Prut a fost un gest de suflet, simbolic și, mai cu seamă, sentimental. "Mări, Doamne!" (cum zic bătrânii). Să ai, dintr-o dată, în față, atâta trecut tradițional românesc, chiar de marea Zi a Unirii: costume vechi, populare, căciuli țurcănești, cavale, naiuri de soc, opinci din piele întoarsă, ciorapi de lână, bete, toate vorbind de o lume ce multora le păruse pierdută pe veci. Dar tradiția românească e vie, încă, în Basarabia! Satul de peste Prut are puse deoparte, toate pecețile care la noi s-au pierdut. Certificate autentice de vechime, valabile pentru ambele țări românești.
Unirea începe la firul ierbii
Familia Rotaru din satul Văsieni, raionul Ialoveni (pe când județul Ialoveni?), a venit la târg, cu fructe uscate, trase în ciocolată. Oferta este amețitoare, iar cei ce nu se pot abține când văd dulciuri ar trebui să știe că formula Rotarilor (Ion și Tudor) este imbatabilă. Gustul face diferența, vorba ceea... Ascultați cum sună bazarul lor: prune umplute cu sâmburi de nucă, trase în ciocolată; semințe de floarea soarelui tăvălite prin aceeași pastă vrăjită; arahide cu miere în ciocolată; nuci cu miere în ciocolată; struguri umpluți cu stafide și aruncați în ciocolată fierbinte; iepurași de ciocolată, umpluți cu prune și nuci, cu caise și arahide... Mai doriți altceva? Poate ați mai fi dorind, dar eu, unul, nu mai știu să scriu frumos...
Trec drumul la badea Dumitru Pascari, meșterul căciular, care pare amărât, că nu are mărimea de căciulă pe care o caută un mușteriu bucureștean. "Două sute îmi ceri, două sute îți dau", spune omul... "Dar cum mi-o trimiți"? "O să găsesc eu... o pun pe Prut și ajunge", răspunde meșterul râzând. Locuiește în Bălți și are studii. A ieșit tehnolog în blănuri, nu lucrează după ureche. Face și opinci, dar acelea sunt din pasiune, a copiat tiparul de la o pereche găsite în pod la bunelul dumisale. E foarte ocupat cu târgurile "aieste", sunt destule și peste Prut, dar Bucureștiul "le taie pe toate". A fost surprins de puhoiul de bucureșteni care i-au încercat căciulile și destui au cumpărat.
La fel de surprins de marfa vândută este un alt meșter neîntrecut: Grigore Sînchietru din Orhei. A învățat lemnăria de la tatăl său, Emilian, iar arta naiului și a cavalului, de la academicianul Liubomir Iorga din Chișinău. Cimpoaie a prins să confecționeze de la marele meșter Ion Stanciu din Nistorești, Vrancea. Secretul meseriei sale stă în salcâmul uscat. S-a demolat o căsuță străveche, de 150 de ani, și ce a găsit meșterul Sînchietru în "dânsa"? Salcâm uscat-uscat, de cinci stele. De aceea, fluierele și cavalele sale nu mai crapă în veci, sunetul lor te taie la suflet, te pune în genunchi. Un tânăr muzician bucureștean, Cristian Drâmbă, arhitect convertit la grafică și la muzică rock, încearcă uimit cavalul făcut din două bucăți al meșterului și spune: "Așa ceva n-am mai văzut". Cristian cântă uimitor de bine la orice instrument de suflat, a învățat și la... drâmbă, dacă tot îi poartă numele... La 28 de ani, iubește arta tradițională, meșteșugurile, obiceiurile, nu pierde nici un târg. "Cavalele mele sunt ferecate cu metal, sunt construite în «la»", spune el către meșter. "Faceți și în «si»"? "Facem", zice Sînchietru, "facem în «si bemol» și în «sol», dar ăla-i greu de făcut, cântă gros, ca o țeavă de tun..." Meșterul din Orhei a confecționat 32 de fluiere pentru școala de muzică din Huși, iar până în primăvară, are comandă pentru alte 32... (Se cântă de zor la fluier în România!) Venind în București, zice că a venit în Europa, dar nu vrea să meargă mai departe spre vest, e mulțumit cu ce-i oferă "mama țară". Și alții sunt, ca el, pentru prima dată în capitala României, și sunt impresionați de apetitul de a cumpăra al bucureștenilor, mânați și de suflet, să scoată banii din buzunar.
Podul de flori, transformat în ceaiuri medicinale și uleiuri presate la teasc
Foarte mulțumită de vânzarea făcută este și Jana Pătrașca din Chișinău, care vinde "înflorită" pachețele de semințe de floarea soarelui prăjite, sărate și nesărate. Pachețele elegante, pe care stă scris "mâini curate", inscripționate cu verde cele fără sare, cu albastru, cele cu sare, te atrag să le cumperi. Produsele sunt achiziționate de la țăranii producători (furnizori verificați), apoi sunt sortate, calibrate, prăjite și ambalate la standard european. O afacere de familie, dar bănoasă și utilă satelor din jurul Chișinăului. Tot în ajutorul țăranilor a venit și firma "Finețea Naturii", din Ungheni, care pune sute de oameni să culeagă plante medicinale pentru ceai. Caterina Chercheja, farmacistă, în parteneriat cu Leonid Margine, medic, au pus pe piață ceaiuri de flori de salcâm, de mere deshidratate, de roiniță și de mușețel. Au devenit vestiți pe întreg malul stâng al Prutului, cu așa-numitul "ceai de dimineață", un amestec aromat de mentă, mere și măceșe. Ajunși la București, sunt uimiți de cât de informați sunt localnicii despre terapiile cu plante. De aceiași cumpărători informați sunt încântați și Anatolie Canariov și Eugen Isac, fondatorii fabricii de uleiuri presate la rece, "Vegetal", din Chișinău. Ambalate în sticle verzi, binefăcătoarele uleiuri sunt păstrate în depozitul de la Iași, în cisterne de inox, pe perne de azot, ca să nu ia contact cu aerul. Cu cele opt tipuri de extrase uleioase, "Vegetal" are toate șansele să-și deschidă un magazin propriu în București. Oferta sună amețitor: uleiuri de susan, de miez de nucă, de in, armurariu, migdale, semințe de struguri, chimen negru și floarea soarelui. De notat că întreaga gamă de uleiuri este elaborată de medici și oameni de știință de la Academia din Chișinău. De patalamaua specialiștilor beneficiază și firma producătoare a vinurilor "Chateau Vartely" - o gamă de elită, care nu e prea cunoscută (provine din regiunile Codru și Stepa Bugeacului), dar care poate concura cu Mileștii Mici și Cricova. Standul respectiv este supravegheat de două voluntare basarabence, Letiția Cioaric și Cristina Burlac, eleve în București, membre ale Organizației Studenților Basarabeni (OSB). Pentru ele, "desantul" meșteșugarilor și fabricanților de dincolo de Prut e ceva firesc, puțin cam întârziat, dar plin de viitor. Până să se urnească oamenii politici, unirea Basarabiei cu Țara trebuie începută de jos, de la "firul ierbii" și de la "pachețelul de ceai".
Poveștile lu' Creangă
Standul artistului Corneliu Sîrbu din Chișinău îmi amintește de spusele lui G. Călinescu: "Există, latent, în popor, mii de Creangă...". Sîrbu, cu firma lui, "Forja Sîrbu", este un Creangă al fierului forjat, un povestitor magic, care îndoaie fierul ca pe o banală plastilină, un "băsmuitor" cum alții n-am văzut. Inginer energetician la bază, și-a dat seama că locul său e între artiști. Imaginația și forța de creație sunt cu mult superioare ingineriei. El povestește din ciocan și aparatul de sudură scene de un dinamism uluitor: iată greierul din fabulă, iată gnomii de sub pământ, purceii din poveste, prințesa transformată în broască, corabia piraților din Caraibe, casa Babei Cloanța, casa celor Șapte Pitici, cocoșul moșneagului, cuiul care se bate singur în cap, zmeul, zâna zânelor, scrânciobul din anii copilăriei, instalat, de sărbători, în mijlocul satului. Acum înțeleg de unde vine mireasma de sărbătoare a Bucureștiului... La târgul basarabenilor, România și-a aniversat sărbătoarea națională... unită. "Cum mai vine Crăciunul în Basarabia?", îl întreb pe artistul fierar. Îmi răspunde domol, călcând moldovenește pe toate cuvintele. "Ia, cum să vie? Cu post, cu frig și cu olecuță de omăt. Cu porcul pus la prăjeală și cu vinul la fiert. Și dacă ar vini și cu o țâr' de unire, apăi sărbători mai frumoase ca astea, nici că s-ar pomeni!"
Fotografii de Corneliu Stăncescu
Vasile Alecsandri
HORA UNIRII
Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!
Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!
Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire,
Și la moarte cu-nfrățire!
Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi și la durere.
Unde-s doi, puterea crește
Și dușmanul nu sporește!
Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură și de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.
Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,
În noi doi un suflet bate!
Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,
Și să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frățească
Pe câmpia românească!