De cum intri în Băile Herculane, istoria şi poveştile ţâşnesc din fiecare piatră şi de după fiecare colţ de clădire. Oraşul şi-a mai venit în fire, de câţiva ani, din paragina care îi rodea vechea eleganţă şi splendoare. Aşa că senzaţia asta de întâlnire tihnită cu istoria şi cu legendele îţi pare azi mai firească. Cum a fost odată. De fapt, eu am venit să caut urme aici, urmele lui Sissi, împărăteasa frumoasă şi magnetică, îndrăgostită fără leac de Băile Herculane şi de Munţii Cernei. Dar până la povestea ei, oraşul mă prinde repede în propria lui aură de istorii şi legende. Aceleaşi care au ţinut-o captivă aici şi pe frumoasa soţie a împăratului Franz Josef.
Merg agale prin centrul imperial al oraşului. Nu e mare, are doar 700 de metri, dar 700 de metri de istorie! Aşa ciobită cum e, frumuseţea lui pare ireală. Trec pe lângă Vila împărătesei Elisabeta, prin Parcul Central, pe lângă Marele Cazinou, pe lângă Băile şi hotelurile imperiale austriece, până la bătrâna statuie a lui Hercules, patronul oraşului. Aproape totul e în reconstrucţie şi renovare. Semn bun, dar mai e mult până la strălucirea de altădată. Oricum, plimbarea asta printr-un trecut ce tresare viu, la tot pasul, e lungă şi palpitantă. La câţiva kilometri de centru, de pildă, găseşti o stâncă şi o cruce. Se numeşte Crucea Ghizelei. Se spune că acum 150 de ani, o prinţesă austriacă s-a îndrăgostit aşa de tare de un cioban român de pe-aici, încât a vrut să se căsătorească cu el. Familia, însă, nu a fost de acord cu dragostea lor, ciudată pentru acele vremi. Şi prinţesa s-a hotărât să-şi pună capăt zilelor. S-a aruncat de pe o stâncă în hău. În amintirea ei s-a ridicat crucea asta, ce aminteşte de o iubire intensă şi tragică. Dar locurile astea au şi semne ale unor întâmplări mai recente. Aproape de centru, dai de Izvorul Conteselor. Se numeşte aşa, pentru că deasupra lui au locuit într-o vilă trei fete de rang nobil; trei contese retrase aici, când a început prigoana comunistă. Ca să supravieţuiască, vindeau prăjituri făcute de ele, celebrele prăjituri vieneze, cele mai bune din oraş. Iar vila Conteselor e clădită pe ruinele unui castru roman. Istorie peste istorie.
Oraşul lui Hercule
Hotelul Decebal (Franz Josef)
Podul de piatră văzut dinspre Hotelul Decebal (Franz Josef)
E plină zona de amintirea acestui "război", cu urme rămase până în zilele noastre: "Podul lui Dumnezeu", Cheile Corcoaiei, "Sfinxul lui Hercules". În ce priveşte acel misterios basorelief sculptat al lui Hercule, el este, se pare, prima reprezentare din istorie a lui Hercule. Multe secole mai târziu, oamenii au început să creadă că, dacă răzuiesc o bucată din stânca şi din basorelieful eroului, semizeul care a descoperit izvoarele miraculoase ale Cernei, îşi vor recăpăta şi ei sănătatea şi forţele. Şi astfel, încet, încet, chipul străvechi s-a mai estompat. Dar sculptura misterioasă de la parterul Hotelului Roman dă seama şi azi de originea aşezării, descălecată dintr-o legendă.
Perla Europei
Elisabeta şi Franz Josef, după logodna lor din 1853 (portret de Franz Kaizer)
"S-a întâmplat ca în 1736, generalul Andreas Hamilton, guvernatorul Banatului, să facă o călătorie spre insula Ada Kaleh. Şi s-a abătut spre Valea Cernei" - povesteşte Dorin Bălteanu. "Spre surprinderea sa, generalul găseşte aici vestigii romane neaşteptat de bine păstrate: vechile terme romane, apeductele, erau încă acolo. Şi mai află de la localnici despre aceste izvoare termale miraculoase. Şi împăratul Carol al VI-lea dă ordin de reconstrucţie a staţiunii. O mulţime de tabule şi de vestigii arheologice au fost descoperite atunci la Herculane. Aşa de multe, încât austriecii au pavat drumuri cu pietre romane de altar. Iar cărămizile romane au fost folosite de austrieci pentru reconstruirea băilor romane, cu sistemul lor de ventilaţie foarte eficient. Dar abia după 1800 se va naşte splendidul centru imperial, de la Băile Imperiale până la Cazinou, unul din primele cazinouri din Europa de Est, şi până la Parcul Central, cu pavilionul muzical ascuns sub arborele gigant, monument al naturii, pus aici din vremea lui Franz Josef, despre care se spune că ar fi exclamat, încântat: «Cea mai frumoasă staţiune de pe continent»".
Dar oare ce fel de oameni veneau în timpurile acelea să se trateze în Herculanele imperial? Aflu că întocmai ca în vremea romanilor, aici aveau acces atât oameni simpli, cât şi mari personalităţi. Staţiunea le oferea tuturor posibilităţi de cazare, deşi era foarte greu de găsit un loc la Herculane, în perioada lor de glorie. Se plătea chiar în aur ca să găseşti un loc la staţiunea care era la modă în toată Europa. Veneau oameni din Imperiu, dar şi din Turcia, musulmani cu şalvari. Şi Tudor Vladimirescu a fost aici, în 1815 şi 1816, pentru două sejururi. Îşi permitea, căci era mai înstărit. Eroul oltenilor a venit la prietenul lui, preotul Nicolae Stoica de Haţeg. Probabil că aici şi-a pregătit şi Revoluţia. Nicolae Bălcescu a venit şi el pe aici, la fel şi Mitropolitul Andrei Şaguna. Iar dintre împăraţii austrieci, au fost aici Iosif al II-lea, şi Francisc I, cu împărăteasa Charlotte. Dar şi Franz Josef şi împărăteasa Sissi.
Regina zânelor
"Te salut de multe mii de ori, Vale a Cernei, tu, valea mea iubită!"
- Cum arăta vila împărătesei?
- Era mică şi cochetă, aşa cum se vede şi azi. Avea mobilier specific perioadei austriece, în stil baroc. Patul, dulapul, scaunele, masa aveau inserţii de lemn din esenţe de ulm şi trandafir, şi toate erau unicat. Avea şi o masă încrustată cu sidef roşu, făcut din scoici. La un milion de scoici albe, abia dacă se găseşte una roşie. Dar toate frumuseţile astea au dispărut astăzi din Vila Elisabeta, fosta reşedinţă a împărătesei. Dormitorul imperial, cu un ceas de aur a stat mult timp într-un muzeu, la Hotelul Traian. Au fost păstrate bine până în 1990. Din păcate, astăzi nu mai sunt.
- Ce-a atras-o pe împărăteasa Austriei la Herculane?
- Sissi s-a îndrăgostit de aceste locuri. A făcut şi tratament, căci începuse s-o încerce reumatismul, care nu-i mai permite să facă atâtea călătorii prin lume, cum îi plăcea ei. Iar medicii i-au recomandat Băile Herculane, pentru că staţiunea era potrivită şi pentru sistemul nervos zdruncinat al împărătesei. Aşa că în primăvara lui 1887, împărăteasa soseşte la Vila Elisabeta şi începe tratamentele şi drumeţiile. O însoţeau doamnele de onoare, toate de neam nobil. Iar în unele trasee mai lungi, mergea cu împărăteasa şi pădurarul român Petre Zarva.
- Legendă sau adevăr?
- Eu am mai găsit un bătrân, în Gârbovăţ, Caraş-Severin, pe Valea Almăjului, care mi-a spus cum, copil fiind, l-a cunoscut pe acest pădurar al împărătesei. La vremea aceea, Petre Zarva era un moş, "umbla cu bâtu" (se sprijinea într-un băţ) şi se mândrea că-i fusese călăuză împărătesei. Şi să ştiţi că nu era puţin lucru! Sissi avea o formă fizică remarcabilă. Avea o sală de gimnastică în care îşi întreţinea condiţia fizică şi silueta. Şi mai urmase şi cursuri de scrimă. Era atletică, căci practica şi călăria încă din copilărie. Era una din cele mai bune călăreţe ale Europei. Aşa că atunci când urca pe munte, puţini puteau ţine pasul cu ea.
Împărăteasa Sissi era atrasă ca un magnet de satele şi de obiceiurile româneşti. Îi plăcea să umble, incognito, prin aşezările din jurul staţiunii, şi admira costumele populare, iile, mai ales. Le întreba pe femeile noastre despre portul lor. Şi mai voia să ştie numele româneşti ale localităţilor, pe care se străduia să le pronunţe corect. Şi-i mai plăceau împărătesei austriece şi bucatele româneşti: mămăliga, brânza, iar la stâne, bea lapte. Într-o poezie, chiar povesteşte cum a băut lapte dat de-un cioban, lapte pe care l-a plătit cu un galben de aur. A fost fericită Sissi la Herculane. Simplitatea şi independenţa ei se potriveau de minune cu locurile şi oamenii pe care îi întâlnea, ţărani şi ciobani din Mehedinţi. Departe de Curtea vieneză, cu protocolul ei scrobit, al meselor care aveau între 9 şi 13 feluri de mâncare, fiecare cu alt vin.
Două regine
Foişorul Elisabeta, locul unde împărăteasa a avut plăcerea să ia masa, într-o drumeţie din timpul sejurului ei la Băile Herculane
Nepreţuitul meu ghid prin poveştile împărăteşti, d-l Dorin Bălteanu, a mai găsit o poezie aparte a împărătesei Sissi: "Poiana Lungă". Şi s-a hotărât să găsească satul care a inspirat-o. Şi, într-o bună zi, a găsit doi copii de la liceul din Herculane, pe al căror certificat de naştere scria "Poiana Lungă".
"Însoţit de ei, am plecat, într-un noiembrie foarte frumos, am lăsat maşina jos, în şosea, şi am ajuns la poalele vârfului Arjana, unde e cătunul Poiana Lungă. E un cătun de câteva case, al comunei Cornereva, unde nu se ajunge decât pe potecă de munte. Ajuns acasă la cei doi copii, i-am întrebat pe părinţi dacă ştiu ceva de prezenţa împărătesei Elisabeta pe acolo. Nimeni nu ştia nimic. Dar am insistat şi l-am rugat pe Nicolae, gazda mea, să facem o drumeţie a doua zi, la poiana din apropiere. «Pe unde o s-o luăm, Nicolae? Pe unde-i traseul?», l-am întrebat. «Păi uite, coborâm prin spatele casei mele în bărâcă (în vale), pe urmă urcăm Cracul Împărătesc şi ajungem la Poiana Lungă». Surpriza a fost aşa de mare, că-mi venea să pornesc pe loc! L-am pus să repete. Crac înseamnă deal, Dealul Împărătesc. Era mărturia prezenţei lui Sissi prin acele locuri depărtate, întipărită în toponimia locală, mai păstrătoare decât memoria oamenilor. Şi am ajuns a doua zi într-un loc superb, la poalele Arjanei, tot numai linişte. Atunci am înţeles de ce împărăteasa a stat o zi întreagă acolo. Toamna e un recital de culori pe Valea Cernei. Este cel mai frumos anotimp."
Vals printre licurici
Băile Imperiale Romane (Băile lui Hercules) în prima jumătate a sec. XIX, ale căror vestigii sunt înglobate, astăzi, la parterul Hotelului Roman
La Băile Herculane, în acele vremuri tihnite de sfârşit de secol 19, balurile şi valsurile se ţineau lanţ. Splendidul Cazinou avea şi un salon de cură, dar şi o sală uriaşă de bal, cu tavanul pictat cu foaie de aur. "Saluti et Laetitiae" ("Sănătate şi bucurie") scria pe frontispiciul Cazinoului. Balurile celebre completau cura balneară cu o cură de dans. În luna iunie, Băile Herculane erau invadate de roiuri uriaşe de licurici. Pe cer străluceau stelele şi luna, iar jos, între luminile din Parcul Central, muzica şi perechile dansau vegheate de lumina feerică a licuricilor. Dar Sissi nu ieşea la promenadă, seara, cu mulţimea în parc. Îi plăcea să fie singură şi neştiută. Mergea pe malul Cernei, ascultând susurul apei şi se plimba prin jurul staţiunii, cu trăsura, pe care o conducea singură. Ultima oară a venit la Herculane în 1896, la întâlnirea celor trei capete încoronate: Franz Josef, Alexandru I al Serbiei şi Carol I, regele României. A fost un eveniment deosebit: inaugurarea canalului navigabil Porţile de Fier, realizat de către cele trei ţări. Până atunci, la Cazanele Dunării, se circula foarte greu, din cauza stâncilor care ieşeau din apă. Cei trei suverani se întâlnesc la Orşova. Împăratul austriac îi invită pe nava "Franz Joseph", să inaugureze canalul, cu fanfară şi focuri de artificii. După care, cei trei regi merg la Băile Herculane, la Cazinou, cu un alai de 300 de trăsuri. A urmat un bal uriaş şi rasat, ca din alte vremuri. A fost prezentă şi Sissi, cu flori de diamante prinse în păr.
Cântecul de lebădă
Gara din Băile Herculane, unde Sissi i-a aşteptat pe Carol şi Elisabeta
Umbra albă a împărătesei
Locurile de plimbare ale împărătesei
Şi poate că încă de atunci a început să bântuie aici stafia ocrotitoare a împărătesei. Cine ştie... Căci nu doar istoria şi legendele îţi dau bineţe la Băile Herculane, ci şi eresurile. Dacă ai timp să-i cauţi şi să-i asculţi, unii localnici îţi vor povesti că, în ultimul timp, o fantomă din alte vremuri se arată ici şi colo, prin oraş. Câţiva au văzut-o plutind în serile de toamnă senine şi pline de stele. Alunecă nu mult pe deasupra pământului, prin Parcul Central sau peste Podul de piatră şi se opreşte, pentru câteva clipe, la statuia lui Hercule. În 2008, doi îndrăgostiţi se plimbau printre clădirile din Herculane. Din loc în loc, făceau fotografii. Nu departe de statuia lui Hercule, într-una din poze a apărut o siluetă îmbrăcată într-o rochie aburoasă şi albă. O femeie frumoasă, cu chip uşor neclar. Unii spun că ea li se arată îndrăgostiţilor care se plimbă prin Parcul Central, ca-n vremurile de aur. Alţii, că doamna albă păzeşte cu străşnicie clădirile vechi din centrul imperial al oraşului, încolţite azi de paragină. Şi că apariţia frumoasă e, de fapt, o prinţesă. O prinţesă care pleacă, dar rămâne, totuşi, în preajmă mereu, pentru a ocroti Băile Herculane şi Valea Cernei. A fost văzută şi prin pădurile dese din munţi. Iar în nopţile clare de iarnă, aburul apelor termale capătă, şi el, trup de prinţesă. Cu siguranţă este împărăteasa Sissi, care vrea să întârzie în locurile unde a fost fericită. Măcar pentru asta, şi Băile Herculane ar trebui să fie întoarse la strălucirea lor.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
