În cumplitul incendiu din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa o mulţime de tineri, printre care şi numeroşi muzicieni. Nu este vorba doar despre o mare parte dintre membrii trupei Goodbye to Gravity, care îşi lansau acolo albumul, ci şi despre alţi colegi de breaslă, invitaţi la această lansare, prieteni sau admiratori ai formaţiei. Dar această tragedie a fost şi un semnal de alarmă asupra condiţiilor şi pericolelor, la care mulţi artişti şi fanii lor se expun periodic, frecventând cluburile bucureştene şi pe cele din ţară. Pentru siguranţa desfăşurării concertului, Trupa Holograf, de exemplu, şi-a anulat concertul de săptămâna trecută, de la Casa de Cultură din Ploieşti, care nu respectă normele legale de funcţionare. Spaţiul impropriu nu este însă singura cauză. Multe alte evenimente au fost suspendate sau amânate, în semn de doliu pentru tinerii dispăruţi dramatic. Cu toate acestea, viaţa merge înainte, iar lumea rock-ului românesc nu se dă bătută. Dovadă, şi concertele ce urmează.
"#ÎmpreunăRezistăm"
(concert caritabil pentru victimele din #Clubul Colectiv)
Uneori, nenorocirile scot la iveală tot ce e mai bun şi mai frumos în oameni, aşa că nu este de mirare că vedetele noastre au uitat de "rivalităţi" şi îşi dau mâna, într-un concert caritabil. Spectacolul se va produce sâmbătă, pe 14 noiembrie, la Arenele Romane din Bucureşti, cu o distribuţie bogată şi variată în oferte: Şuie Paparude, E.M.I.L., Paraziţii, Breathelast, Abigail, H8, R.O.A, The Kryptonite Sparks, Harlequin Jack, Sophisticated Lemons, Coma, 9.7 Richter, Aeon Blank şi Tiarra. Participanţii au un singur gând: acela de a strânge cât mai multe fonduri pentru victimele incendiului din Capitală şi pentru familiile acestora. Este un gest extrem de frumos, dublat de altele similare, în toată ţara. Pe 14 noiembrie, se vor desfăşura mai multe concerte caritabile, simultan, la Cluj, Timişoara, Constanţa, Braşov, Iaşi, Satu Mare, Oradea, Baia Mare, Ploieşti (iar lista rămâne deschisă).
Membrii trupei Şuie Paparude şi-au anulat chiar toate celelalte concerte programate pentru luna aceasta: "Din respect pentru victimele tragediei de la clubul Colectiv şi din respect pentru suferinţa celor apropiaţi lor", după cum scriau pe pagina lor de facebook. S-au lăsat însă convinşi să participe la acest concert comun, cu scop nobil, ce va avea loc la Arenele Romane, în cort (acoperit).
(Pentru concertul din Bucureşti, s-au pus în vânzare 1.500 de bilete ce pot fi achiziţionate cu 50, 100 sau 150 lei online, pe www.iabilet.ro, sau direct, de la Magazinul Muzica ori la intrarea la concert, în ziua evenimentului, în limita disponibilităţilor. Toţi banii strânşi din vânzarea biletelor sunt destinaţi victimelor din Colectiv şi familiilor acestora, la care vor ajunge prin intermediul Fundaţiei Estuar www.estuar.org.)
"Best of" Horia Brenciu

(Biletele pentru concertul lui s-au pus în vânzare în reţeaua iabilet, şi au preţuri cuprinse între 100 şi 140 lei.)
byron şi Lucia - două lansări amânate

Toţi banii încasaţi până acum pe bilete vor fi returnaţi în zilele următoare, dar la faţa locului vor fi amenajate urne de donaţii pentru victimele tragediei din Colectiv. Dacă aţi plătit deja bilet şi vreţi în continuare să donaţi suma, contactaţi-i pe cei de la IaBilet.ro, care vor face direct transferul către «Fundaţia Estuar».
Mulţumim pentru înţelegere şi susţinere şi sperăm să vă avem alături duminică seara, pe 29 noiembrie, în Berăria H. Pentru #Colectiv", au scris pe pagina lor de facebook.
Membrii trupei au pierdut, după cum singuri spuneau, "prieteni, colegi şi colaboratori" în incendiul de la Bucureşti. Dar, deşi contextul nu le-a permis să se bucure de lansarea noului lor disc - "Eternal Return", veţi putea să-i susţineţi, mai spre finalul lunii, când în aceeaşi seară cu ei îşi lansează discul de debut - "Silence" - şi tânăra interpretă Lucia-Maria Popescu (19 ani), cunoscută sub numele de scenă Lucia.
Direcţia 5 - "Te iubesc"

(Biletele pentru concert au fost puse în vânzare în reţeaua VreauBilet şi au preţuri între 60 şi 160 lei.)