Pe 20 august, la Hard Rock Cafe din Capitală, vă dă întâlnire unul dintre cei mai mari chitarişti din toate timpurile - Jan Akkerman. Născut în Olanda, Jan nu a avut parte de promovarea înfocată şi adeseori agresivă de care se bucură artiştii americani, dar a reuşit, totuşi, să se impună pe piaţa muzicală internaţională şi chiar să ajungă în fruntea listei cu mari chitarişti. La 68 de ani, artistul olandez şi-a petrecut 57 dintre ei pe scenă, fermecându-şi ascultătorii şi adunând snopi de premii (că tot suntem în plin seceriş). În lunga şi fructuoasa lui carieră, Jan Akkerman a colaborat cu nume mari ale scenei muzicale internaţionale, precum: Alan Price, Herman Brood, Peter Banks, Phil Collins, Jack Bruce, Charlie Byrd, Ice-T, Paco De Lucia, sau B.B. King.
Olandezul... cântător
Jan Akkerman s-a născut pe 24 decembrie 1946, la Amsterdam, într-o familie modestă. Tatăl lui era vânzător de fier vechi şi chitarist de ocazie, dar cu o mare patimă muzicală pe care i-a transmis-o şi fiului său. Micuţul Jan şi-a arătat înclinaţiile artistice aproape din... leagăn. Nu avea nici măcar doi ani când a început să zdrăngăne cu interes la Zither-ul vechi şi neacordat pe care l-a găsit prin casă (un instrument muzical popular bavarez, asemănător chitarei). "Mama mi-a povestit că bunica a fost impresionată de «cântatul» meu la zither şi văzând că dau dovadă de «mare» talent, mi-a cumpărat un pian pentru copii. Curând, am învăţat să-l stăpânesc şi pe acesta, deşi cântam după ureche, melodia pe care o auzeam zi de zi, la ore fixe, «interpretată» de clopotele bisericii noastre de peste drum, şi anume «Frère Jacques, frère Jacques, Dormez-vous?». Am reuşit performanţa asta, deşi acest minunat pian era doar o jucărie ce avea numai clapele albe funcţionale, cele negre fiind pictate ca... decor. Apoi, pe la 5-6 ani, am cochetat puţin cu acordeonul, şi după ce o mătuşă de-a mea mi-a arătat o poză cu tata ţinând în braţe o chitară, am decis că acela este instrumentul pe care vreau să-l «îmblânzesc» şi eu", se confesa artistul într-un interviu. Talentul i-a asigurat ceea ce părinţii nu ar fi putut să-i ofere niciodată, anume - o bursă spre a studia muzica. A învăţat mai întâi la institutul Schroeder, pentru ca mai apoi să obţină o bursă şi la Conservatorul Sweelinck, unde a terminat printre primii la secţia de chitară. Dar Jan nu s-a mulţumit doar cu clasicii. A furat meserie de peste tot de unde a putut şi a fost pasionat deopotrivă de pop/rock, jazz, blues, latino, muzică clasică şi medievală. Cel mai tare îi plăcea să improvizeze. "Primele ore de chitară le-am primit nu de la tata, ci de la un vecin din colţul străzii noastre. El mi-a făcut cunoştinţă cu blues-ul. Stilul m-a cucerit atât de tare, încât de fiecare dată când îmi făceam lecţiile şi încercam să studiez o melodie nouă, îmi venea să-i adaug câte ceva. Mama mă certa când «simţea» că ies în afara partiturii. Deşi habar n-avea de notele muzicale, avea ureche muzicală. Iar eu profitam de lipsa ei de cunoaştere şi îi dădeam mereu replica: «Vino, tu, atunci aici şi arată-mi unde am greşit şi ce am schimbat!». Iar ea, săraca, ceda de fiecare dată. Puteam să mă întorc liniştit la «improvizaţiile» mele... Şi mai improvizez şi azi", mărturisea artistul într-un interviu recent.
"Focus"
La 13 ani, Jan îşi lansează primul single. Este perioada în care formează, alături de câţiva prieteni buni şi de fratele lui mai mic, o trupă intitulată "Johnny & His Cellar Rockers". La începutul anilor '60 însă, îi părăseşte pe "rockerii lui din pivniţă", în favoarea unei trupe mai serioase, "The Hunters", şi reuşeşte să cucerească scena pop olandeză cu melodia "Russian Spy and I". Tot în anii '60 ajunge şi prin Anglia, unde se îndrăgosteşte de un nou instrument - lăuta. Debutul discografic l-a avut în 1968, cu albumul "Talent for Sale". Împreună cu Thijs van Leer alcătuieşte, în 1969, o trupă ce avea să scrie istorie - Focus. Jan a scos cu această formaţie şase albume. Tot alături de Focus a obţinut primele două discuri de aur şi a lansat două hituri ce au avut succes internaţional - "Hocus Pocus" şi "Sylvia".
De 39 de ani... solo
În ciuda succesului obţinut, sau poate tocmai de aceea, au apărut în trupă şi neînţelegerile. În 1976, Jan porneşte la drum pe cont propriu şi începe o carieră solo. De unul singur putea să experimenteze cât vroia, să improvizeze şi să combine ce stiluri muzicale îi treceau prin cap. Primul lui disc de după Focus, "Eli", cu Kaz Lux în postura de solist vocal, a câştigat în 1976 premiul olandez muzical "Edison", pentru "Cel mai bun album". Doi ani mai târziu, Jan experimenta în muzica de jazz şi urca pe scena Festivalului de gen de la Montreux. O parte din cântecele pe care le-a interpretat acolo aveau să fie incluse pe albumul "Live" (1978). În acelaşi an, lansează şi un album cu muzică clasică, "Aranjuez", alături de dirijorul şi aranjorul german Claus Ogerman. De aici înainte, nimeni nu se mai poate îndoi de talentul şi aptitudinile lui muzicale. În anii '80, a experimentat şi mai mult jazz-ul, iar viaţa lui a intrat pe un făgaş mai lin. Trecuse şi nebunia anilor '70, iar artistul căuta acum noi şi noi moduri de exprimare, fără a mai fi interesat de succesul comercial.
În 1992, într-o vreme când totul părea să se rezume doar la muzică, iar aceasta intrase într-o linie mediană, artistul a fost la un pas de moarte, căci abia a supravieţuit unui accident groaznic de maşină. "M-am trezit paralizat. Mi-au trebuit mai bine de şase luni de recuperare până să părăsesc spitalul. Singurele lucruri care m-au ţinut în viaţă au fost muzica şi iubita mea de atunci, Marian, care între timp mi-a devenit şi soţie. Ea mi-a adus la spital o chitară şi mi-a pus-o cu forţa în braţe. Am realizat atunci că muzica mă va ţine în viaţă şi mă va însănătoşi. Am luat toată întâmplarea ca pe un semn divin. Chitara şi familia (Jan are două fete, n.n.) sunt viaţa mea", spune el azi. La aproape 70 de ani, Jan continuă să compună şi să înregistreze muzică. Talentul şi devotamentul lui pentru această nobilă artă i-au fost răsplătite în 2005 de compatrioţii lui, care i-au acordat premiul "Harpa de aur" şi l-au declarat "Cel mai bun chitarist din lume al anilor '70". În 2012, regina Beatrix a Olandei l-a ridicat la rangul de "Cavaler de Oranje-Nassau".
Până astăzi, în cei peste 50 de ani de carieră muzicală, Jan Akkerman a lansat nu mai puţin de 20 de albume, în care a combinat rock-ul progresiv cu blues-ul şi cu jazz-ul. Cel mai recent disc al muzicianului olandez se numeşte "North Sea Jazz" şi a fost lansat în 2013.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
