Pe 20 august, la Hard Rock Cafe din Capitală, vă dă întâlnire unul dintre cei mai mari chitariști din toate timpurile - Jan Akkerman. Născut în Olanda, Jan nu a avut parte de promovarea înfocată și adeseori agresivă de care se bucură artiștii americani, dar a reușit, totuși, să se impună pe piața muzicală internațională și chiar să ajungă în fruntea listei cu mari chitariști. La 68 de ani, artistul olandez și-a petrecut 57 dintre ei pe scenă, fermecându-și ascultătorii și adunând snopi de premii (că tot suntem în plin seceriș). În lunga și fructuoasa lui carieră, Jan Akkerman a colaborat cu nume mari ale scenei muzicale internaționale, precum: Alan Price, Herman Brood, Peter Banks, Phil Collins, Jack Bruce, Charlie Byrd, Ice-T, Paco De Lucia, sau B.B. King.
Olandezul... cântător
Jan Akkerman s-a născut pe 24 decembrie 1946, la Amsterdam, într-o familie modestă. Tatăl lui era vânzător de fier vechi și chitarist de ocazie, dar cu o mare patimă muzicală pe care i-a transmis-o și fiului său. Micuțul Jan și-a arătat înclinațiile artistice aproape din... leagăn. Nu avea nici măcar doi ani când a început să zdrăngăne cu interes la Zither-ul vechi și neacordat pe care l-a găsit prin casă (un instrument muzical popular bavarez, asemănător chitarei). "Mama mi-a povestit că bunica a fost impresionată de «cântatul» meu la zither și văzând că dau dovadă de «mare» talent, mi-a cumpărat un pian pentru copii. Curând, am învățat să-l stăpânesc și pe acesta, deși cântam după ureche, melodia pe care o auzeam zi de zi, la ore fixe, «interpretată» de clopotele bisericii noastre de peste drum, și anume «Frère Jacques, frère Jacques, Dormez-vous?». Am reușit performanța asta, deși acest minunat pian era doar o jucărie ce avea numai clapele albe funcționale, cele negre fiind pictate ca... decor. Apoi, pe la 5-6 ani, am cochetat puțin cu acordeonul, și după ce o mătușă de-a mea mi-a arătat o poză cu tata ținând în brațe o chitară, am decis că acela este instrumentul pe care vreau să-l «îmblânzesc» și eu", se confesa artistul într-un interviu. Talentul i-a asigurat ceea ce părinții nu ar fi putut să-i ofere niciodată, anume - o bursă spre a studia muzica. A învățat mai întâi la institutul Schroeder, pentru ca mai apoi să obțină o bursă și la Conservatorul Sweelinck, unde a terminat printre primii la secția de chitară. Dar Jan nu s-a mulțumit doar cu clasicii. A furat meserie de peste tot de unde a putut și a fost pasionat deopotrivă de pop/rock, jazz, blues, latino, muzică clasică și medievală. Cel mai tare îi plăcea să improvizeze. "Primele ore de chitară le-am primit nu de la tata, ci de la un vecin din colțul străzii noastre. El mi-a făcut cunoștință cu blues-ul. Stilul m-a cucerit atât de tare, încât de fiecare dată când îmi făceam lecțiile și încercam să studiez o melodie nouă, îmi venea să-i adaug câte ceva. Mama mă certa când «simțea» că ies în afara partiturii. Deși habar n-avea de notele muzicale, avea ureche muzicală. Iar eu profitam de lipsa ei de cunoaștere și îi dădeam mereu replica: «Vino, tu, atunci aici și arată-mi unde am greșit și ce am schimbat!». Iar ea, săraca, ceda de fiecare dată. Puteam să mă întorc liniștit la «improvizațiile» mele... Și mai improvizez și azi", mărturisea artistul într-un interviu recent.
"Focus"
La 13 ani, Jan își lansează primul single. Este perioada în care formează, alături de câțiva prieteni buni și de fratele lui mai mic, o trupă intitulată "Johnny & His Cellar Rockers". La începutul anilor '60 însă, îi părăsește pe "rockerii lui din pivniță", în favoarea unei trupe mai serioase, "The Hunters", și reușește să cucerească scena pop olandeză cu melodia "Russian Spy and I". Tot în anii '60 ajunge și prin Anglia, unde se îndrăgostește de un nou instrument - lăuta. Debutul discografic l-a avut în 1968, cu albumul "Talent for Sale". Împreună cu Thijs van Leer alcătuiește, în 1969, o trupă ce avea să scrie istorie - Focus. Jan a scos cu această formație șase albume. Tot alături de Focus a obținut primele două discuri de aur și a lansat două hituri ce au avut succes internațional - "Hocus Pocus" și "Sylvia".
De 39 de ani... solo
În ciuda succesului obținut, sau poate tocmai de aceea, au apărut în trupă și neînțelegerile. În 1976, Jan pornește la drum pe cont propriu și începe o carieră solo. De unul singur putea să experimenteze cât vroia, să improvizeze și să combine ce stiluri muzicale îi treceau prin cap. Primul lui disc de după Focus, "Eli", cu Kaz Lux în postura de solist vocal, a câștigat în 1976 premiul olandez muzical "Edison", pentru "Cel mai bun album". Doi ani mai târziu, Jan experimenta în muzica de jazz și urca pe scena Festivalului de gen de la Montreux. O parte din cântecele pe care le-a interpretat acolo aveau să fie incluse pe albumul "Live" (1978). În același an, lansează și un album cu muzică clasică, "Aranjuez", alături de dirijorul și aranjorul german Claus Ogerman. De aici înainte, nimeni nu se mai poate îndoi de talentul și aptitudinile lui muzicale. În anii '80, a experimentat și mai mult jazz-ul, iar viața lui a intrat pe un făgaș mai lin. Trecuse și nebunia anilor '70, iar artistul căuta acum noi și noi moduri de exprimare, fără a mai fi interesat de succesul comercial.
În 1992, într-o vreme când totul părea să se rezume doar la muzică, iar aceasta intrase într-o linie mediană, artistul a fost la un pas de moarte, căci abia a supraviețuit unui accident groaznic de mașină. "M-am trezit paralizat. Mi-au trebuit mai bine de șase luni de recuperare până să părăsesc spitalul. Singurele lucruri care m-au ținut în viață au fost muzica și iubita mea de atunci, Marian, care între timp mi-a devenit și soție. Ea mi-a adus la spital o chitară și mi-a pus-o cu forța în brațe. Am realizat atunci că muzica mă va ține în viață și mă va însănătoși. Am luat toată întâmplarea ca pe un semn divin. Chitara și familia (Jan are două fete, n.n.) sunt viața mea", spune el azi. La aproape 70 de ani, Jan continuă să compună și să înregistreze muzică. Talentul și devotamentul lui pentru această nobilă artă i-au fost răsplătite în 2005 de compatrioții lui, care i-au acordat premiul "Harpa de aur" și l-au declarat "Cel mai bun chitarist din lume al anilor '70". În 2012, regina Beatrix a Olandei l-a ridicat la rangul de "Cavaler de Oranje-Nassau".
Până astăzi, în cei peste 50 de ani de carieră muzicală, Jan Akkerman a lansat nu mai puțin de 20 de albume, în care a combinat rock-ul progresiv cu blues-ul și cu jazz-ul. Cel mai recent disc al muzicianului olandez se numește "North Sea Jazz" și a fost lansat în 2013.
(Biletele pentru concertul lui Jan Akkerman sunt disponibile în rețeaua iabilet.ro. Un bilet de acces general cu loc la masă - fumători sau nefumători - costă 70 de lei; în timp ce un bilet ce presupune întâlnire, poze cu artistul și autografe + loc la masa VIP, în fața scenei, costă 250 de lei - există doar 30 de astfel de locuri. În ziua concertului biletele vor costa 80 de lei, respectiv 120 de lei VIP, în limita locurilor rămase.)